Consumer credit revision appeal barred due to statutory exclusion of cassation for consumer protection matters

Şedinţa publică din data de 14 februarie 2024

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a Civilă la 10.12.2020, sub nr. x/2020, astfel cum a fost precizată la 26.01.2021 şi 16.02.2021, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate că, în perioada 01.01.2009-29.09.2020, banca a încălcat clauzele contractului de credit nr. x/17.09.2008, precum şi să constate caracterul abuziv al clauzelor 8, 8.1, 8.2, 21 şi 20.4 din acest contract şi, în consecinţă, să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite în plus, sub formă de dobânzi necuvenite până la data de 29.09.2020, estimate la valoarea de 75.960,82 euro (370.217,84 RON, la cursul euro/leu din 30.09.2020), pentru care solicită şi dobânda legală, în cuantum de 28.379 euro, (138.313,57 RON, la cursul euro/leu din 30.09.2020), urmând a fi redus soldul creditului cu aceste sume; a mai solicitat obligarea pârâtei la restituirea comisionului de administrare credit în sumă de 202,51 euro (986,99 RON, la cursul euro/leu din 30.09.2020), perceput abuziv pentru luna septembrie 2020 şi la plata de daune morale în sumă de 20.000 euro (97.476 RON, la cursul euro/leu din 30.09.2020), pentru încălcarea continuă, cu bună-ştiinţă, a clauzelor contractuale şi pentru abuzul de putere manifestat de bancă în raporturile cu reclamanţii, precum şi cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2656/28.10.2021, Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe civile, A. şi B. au declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1889/12.12.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, definitivă.

A. şi B. au formulat cerere de revizuire împotriva hotărârii instanţei de apel, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 8 C. proc. civ., înregistrată pe rolul aceleiaşi instanţe sub nr. x/2023.

Prin decizia civilă nr. 434/21.03.2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii, A. şi B. au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei la curtea de apel pentru o nouă judecată a cererii de revizuire.

Prin memoriul de recurs, au susţinut că cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1, vizând nepronunţarea asupra unui lucru cerut (minus petitia) şi pe pct. 8, privind existenţa unor hotărâri potrivnice care încalcă autoritatea de lucru judecat, iar curtea de apel le-a respins ca inadmisiblie, apreciind că motivele invocate nu se circumscriu ipotezelor de revizuire indicate.

Au arătat că, deşi au criticat faptul că instanţa de apel a omis să analizeze caracterul abuziv al clauzelor de la pct. 8.1 şi 8.2 din contractul de credit, privind dobânda, precum şi al celei de la pct. 21, privind comisionul de administrare, reţinând în mod neclar argumente pe acest aspecte, fără a indica expres clauzele asupra cărora face aprecieri, instanţa învestită cu cererea de revizuire a respins-o, prezentând, la rândul său, o motivare contradictorie; astfel, recurenţii afirmă că, pe de-o parte, curtea de apel a constatat că instanţa de apel nu s-a pronunţat punctual asupra criticilor apelanţilor, iar pe de altă parte, că s-a pronunţat asupra caracterului abuziv al acestor clauze.

Al doilea motiv de recurs, subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 193/2000 privind dobânda, comisionul de administrare şi scadenţa anticipată a creditului, întrucât instanţa de revizuire a reţinut că motivele cererii cu care a fost învestită nu sunt întemeiate pe aceste prevederi legale, ci pe cele ale dreptului comun, precum şi faptul că motivele căii extraordinare de atac vizează executarea contractului de credit, iar nu stabilirea caracterului abuziv al acestora.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, prin prisma art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia.

În dezbateri, Înalta Curte a invocat din oficiu, în temeiul art. 513 alin. (5) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului.

Luând în examinare, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte arată că aceasta primează excepţiei nulităţii, întrucât vizează legalitatea învestirii instanţei de recurs şi, în situaţia admiterii, soluţionarea celeilalte excepţii ar fi de prisos, potrivit art. 248 alin. (2) C. proc. civ.

În aceste condiţii, asupra excepţiei inadmisibilităţii, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a fost învestită cu soluţionarea unei cereri de revizuire a deciziei civile nr. 1889/12.12.2022, pronunţată într-un litigiu în materia protecţiei consumatorilor, astfel că, prin referire la decizia dată în soluţionarea apelului, sunt incidente dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, potrivit cărora "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (...) materia protecţiei consumatorilor (...)", care relevă că legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului pentru hotărârile date în apel în litigiile având ca obiect cereri în materia protecţiei consumatorilor, aşadar, decizia decizia civilă nr. 1889/12.12.2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă este definitivă, iar revizuirea a fost exercitată împotriva acesteia.

Totodată, printr-o interpretare logică a dispoziţiilor art. 510 alin. (3) C. proc. civ., în măsura în care legiuitorul nu asimilează unei acţiuni unice revizuirea fondată pe motive multiple, cum este cazul în speţă, rezultă că, fiind promovată o cerere de revizuire întemeiată atât pe motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1, cât şi pe cel prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în fapt, dosarul de faţă a înglobat două cereri de revizuire care, în acest caz, au revenit în competenţa aceleiaşi instanţe, curtea de apel.

Pe aceste repere, Înalta Curte reţine că potrivit art. 513 alin. (5) C. proc. civ., "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită", dar şi că, potrivit art. 460 alin. (4) din acelaşi cod, "dacă hotărârea cu privire la o cerere principală sau incidentală nu este supusă nici apelului şi nici recursului, soluţia cu privire la celelalte cereri este supusă căilor de atac în condiţiile legii".

Or în cauză, revizuire fundamentată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ..este, în acest caz, soluţionată printr-o hotărâre care are caracter definitiv, nefiind susceptibilă de recurs, în timp de soluţionarea ei pe fundamentul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. deschide părţii recursul, în condiţiile art. 513 alin. (6) C. proc. civ.

Un sinopsis al motivelor de casare permite însă observaţia că acestea au vizat, din modul de structurare şi din examinarea conţinutului lor, exclusiv dezlegarea dată de instanţa de revizuire cererii de retractare fondate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., niciun motiv de casare nepunând în analiză soluţia dată revizuirii pe cel de-al doilea fundament, singurul care ar fi permis accesul părţilor la recurs.

Altfel spus, recursul este îndreptat împotriva soluţiei date de instanţa de revizuire cu privire la o cerere soluţionată de curtea de apel printr-o decizie cu caracter definitiv, aşa încât devin incidente dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. teza finală, care nu recunosc dreptul la recurs; niciunul dintre motivele de casare nu repune în dezbatere statuarea curţii de apel potrivit căreia punctul 8 al art. 509 alin. (1) C. proc. civ. a fost indicat pur formal, deoarece prin intermediul acestuia s-a invocat contrarietatea hotărârii supuse revizuirii cu alte hotărâri ale instanţei supreme pronunţate în procedura de unificare a jurisprudenţei sau ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în raport cu care nu poate fi formulată revizuirea.

Prin urmare, aceste constatări conduc la concluzia că recursul s-a îndreptat împotriva deciziei civile nr. 434/21.03.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă care avea caracter definitiv, fiind inadmisibil.

Cum recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, va respinge recursul ca inadmisibil, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenţii-revizuenţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 434/A/21.03.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 februarie 2024.