Commercial loan repayment and statutory penal interest; validity of settlement via withdrawal of cassation appeal despite lack of authentic form

Şedinţa publică din data de 14 februarie 2024

Asupra recursului, reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 03.08.2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la plata sumei de 831.456,35 RON, din care 626.600 RON reprezintă împrumuturi acordate acesteia în anii 2016 şi 2017, iar 205.256,35 RON, dobânda legală penalizatoare calculată până la data introducerii prezentei cereri, precum şi a dobânzii legale penalizatoare calculate în continuare, până la achitarea sumei datorate, cu cheltuieli de judecată.

La 28.03.2022, pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar în subsidiar, a solicitat respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată.

Prin încheierea din 20.05.2022, tribunalul a încuviinţat proba cu înscrisurile depuse la dosar, a respins proba cu interogatoriul reclamantului, proba cu martori şi cea cu expertiză contabilă, solicitate de pârâtă, precum şi cererea de acordare unui termen pentru dezbaterea fondului şi a amânat pronunţarea la 27.05.2022.

Prin sentinţa civilă nr. 62/27.05.2022, Tribunalul Bistriţa-Năsăud – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantului, a admis în parte cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 626.000 RON, reprezentând împrumuturi acordate societăţii pârâte, dobânda legală penalizatoare aferentă, începând cu data de 01.07.2017 şi până la achitarea integrală şi efectivă a debitului principal, precum şi suma de 21.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierii din 20.05.2022 şi a sentinţei civile nr. 62/27.05.2022, S.C. B. S.R.L. a declarat apel.

După declararea apelului, prin încheierea din 26.07.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Bistriţa-Năsăud – secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ ş Fiscal a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei S.C. B. S.R.L. şi a anumit administrator judiciar provizoriu pe C.., care, prin cererea depusă la dosar la 30.08.2022, şi-a însuşit apelul declarat de societate prin administrator D..

Prin încheierea din 13.12.2022, instanţa de apel a respins cererea de încetare a procesului în temeiul art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, formulată de intimatul A., precum şi cererea în probaţiune privind audierea unor martori şi expertiza contabilă, a admis proba cu înscrisuri şi a amânat pronunţarea la 20.12.2022, pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise.

Prin decizia civilă nr. 709/20.12.2022, Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă a respins apelul şi a constatat existenţa unei creanţe în cuantum de 5.738,13 RON în favoarea intimatului A. şi în sarcina debitoarei S.C. B. S.R.L., cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel, din care 2.463 RON onorariu avocaţial şi 3.275,13 RON transport şi cazare.

Împotriva încheierii din 13.12.2022 şi a deciziei civile nr. 709/20.12.2022, S.C. B. S.R.L., prin administrator D. şi prin administrator judiciar provizoriu C.., a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârilor recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Un prim motiv de casare a deciziei recurate, circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., vizează neanalizarea de către instanţa de apel a unor critici formulate în calea de atac devolutivă, cu consecinţa nemotivării hotărârii atacate.

A arătat că, instanţa de prim control judiciar a reţinut o creanţă a intimatului împotriva sa, decurgând dintr-un alt litigiu, deşi a criticat faptul că în acel proces instanţa nu a fost învestită şi cu o cerere de repunere a părţilor în situaţia anterioară, precum şi faptul că nu-i poate fi opusă o soluţie dintr-un proces la care nu a fost parte.

A susţinut că nici criticile privind scadenţa împrumuturilor acordate nu au fost examinate, întrucât s-a reţinut a fi exigibile la 01.10.2017, deşi restituirea era condiţionată de disponibilităţile băneşti ale societăţii la scadenţă, astfel că instanţa de apel nu a observat voinţa concordantă a părţilor şi scopul contractelor de creditare.

Recurenta a afirmat că, prin omisiunea curţii de apel de a analiza chestiunile relevate prin memoriul său, a fost vătămată, deoarece examinarea acestora ar fi condus la admiterea căii de atac devolutive pe care a promovat-o.

Subsumat celui de-al doilea motiv de recurs, autoarea căii de atac a invocat încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2.539 alin. (2) raportat la art. 2.517 C. civ., privind întreruperea termenului de prescripţie extinctivă.

A arătat că instanţa de apel a reţinut greşit că cele trei cereri având ca obiect ordonanţă de plată formulate de intimat au avut afect întreruptiv de prescripţie, deoarece toate acestea au fost respinse, aspect care relevă aplicarea greşită a prevederilor art. 2.539 C. civ.

Recurenta a mai criticat soluţia instanţei de apel cu privire la obligarea sa la plata dobânzii penalizatoare, susţinând că este contrară art. 2.164 alin. (2) C. civ. şi art. 2 din O.G. nr. 13/2011, întrucât, prin clauzele C.2 şi D.2 din contractele de creditare, părţile au prevăzut expres că împrumuturile nu sunt purtătoare de dobânzi. De aceea, instanţa de apel a aplicat greşit şi dispoziţiile art. 1.535 alin. (1) C. civ., împotriva voinţei părţilor, care au înţeles să încheie contracte de împrumut fără dobândă.

Cu privire la recursul declarat împotriva încheierii din 13.12.2022, autoarea căii de atac a criticat dispoziţiile privind respingerea probei testimoniale şi a celei cu expertiza contabilă, apreciind că nu au fost motivate în fapt şi în drept, instanţa de apel prezentând lapidar considerentele sale asupra acestor chestiuni, deşi titulara cererii a relevat argumente privind utilitatea administrării acestor probe.

În finalul memoriului de recurs, autoarea căii de atac a arătat că încălcarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., privind nemotivarea hotărârii, echivalează cu o nepronunţare asupra fondului, iar sancţiunea este nulitatea absolută, astfel că se impune casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

Pe calea întâmpinării, intimatul A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 15.11.2023, S.C. B. S.R.L., prin administrator D. şi prin administrator judiciar provizoriu C.., a depus cerere de renunţare la recurs.

La 16.11.2023, numitul E. a depus o cerere prin care a adus la cunoştinţa instanţei calitatea sa de cesionar al creanţei ce face obiectul litigiului, pe care a dobândit-o de la cedentul A., în temeiul contractului de cesiune de creanţă autentificat sub nr. x/24.10.2023 de F., precum şi o cerere prin care a arătat că nu se opune renunţării la judecată şi că nu solicită cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 22.11.2023, Înalta Curte a dispus introducerea în cauză, în calitate de cesionar, a domnului E. şi a pus în vederea recurentei-pârâte să facă dovada confirmării de către judecătorul-sindic, în condiţiile art. 58 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 85/2014, a cererii de renunţare la recurs; actul de dispoziţie a fost confirmat de judecătorul-sindic prin sentinţa civilă nr. 437/08.12.2023, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud – secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2022, depusă la dosar.

Luând în examinare cererea de renunţare la judecata recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 9 alin. (3) teza I C. proc. civ., "în condiţiile legii, partea poate, după caz, renunţa la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuşi dreptul pretins, poate recunoaşte pretenţiile părţii adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunţa la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri".

Totodată, potrivit art. 463 alin. (1) C. proc. civ., "achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre".

În aceste condiţii, manifestarea de voinţă a recurentei-pârâte, în sensul renunţării la judecata recursului, are valenţa unei achiesări la hotărâre, reglementată de art. 463 alin. (1) C. proc. civ., anterior citat.

Deşi în cauză, actul de dispoziţie procesuală nu a fost întocmit în formă autentică, astfel cum impune art. 464 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va da eficienţă alin. (3) al articolului menţionat, constatând că intenţia părţii de a-şi da adeziunea la hotărâre este certă şi rezultă din manifestarea sa de voinţă, exprimată în scris.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 463 alin. (1), raportat la art. 464 alin. (1) teza I, alin. (3) şi alin. (4) teza I C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va lua act că recurenta-pârâtă achiesează la decizia civilă nr. 709/20.12.2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de achiesarea recurentei-pârâte S.C. B. S.R.L., prin administrator D. şi prin administrator judiciar provizoriu C.., la decizia civilă nr. 709/20.12.2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 februarie 2024.