Validity of share transfer and absolute nullity of procedural acts following a party's uncommunicated death

Şedinţa publică din data de 14 februarie 2024

Asupra recursurilor de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 14.03.2019, reclamanţii Asociaţia A. Botoşani "Programul Acţiunilor Salariaţilor" din cadrul S.C. A. S.A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. şi P. au chemat în judecată pe pârâţii Q., R., S. şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului - Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Botoşani, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a contractului de cesiune din 18.02.2003 încheiat între cedentele Q. şi R. şi cesionarul S., având ca obiect cesiunea a 121.460 de acţiuni aparţinând S.C. T. Botoşani, actualmente S.C. A. S.A. Botoşani, contract sub semnătură privată, conform încheierii de legalizare a semnăturii nr. 1204/18.02.2003, rectificată prin încheierea nr. 15302/30.12.2003, ambele întocmite de B.N.P. U. din Botoşani şi să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul radierii menţiunilor corespunzătoare acestei cesiuni din Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Botoşani, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul S. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, lipsei calităţii sale procesuale pasive, precum şi a pârâtelor Q. şi R., lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantei Asociaţia A. Botoşani "Programul Acţiunilor Salariaţilor" din cadrul S.C. A. S.A., autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 1030/05.07.2007, pronunţată de Curtea de Apel Suceava – secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, lipsei de interes a reclamanţilor persoane fizice, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin întâmpinările depuse de pârâta R., la 18.09.2019 şi pârâta Q., la 25.10.2019, au fost invocate aceleaşi excepţii precum cele invocate de S., iar în subsidiar, au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Pe calea întâmpinării formulate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în nume propriu şi pentru Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Botoşani, a fost invocată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a celor două instituţii, iar în subsidiar, au solicitat respingerea acţiunii.

Prin încheierea din 25.09.2019, Tribunalul Botoşani – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul art. 78 alin. (3) C. proc. civ., introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a S.C. A. S.A. Botoşani – prin lichidator judiciar V..

La rândul său, prin întâmpinarea formulată, această pârâtă a solicitat respingerea acţiunii, formulând şi o cerere de suspendarea a judecării cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., raportata la art. 36 din Legea nr. 85/2006, până la închiderea procedurii sale de insolvenţă.

Prin încheierea nr. 6/10.07.2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava – secţia a II-a Civilă în dosarul nr. x/2020 a fost admisă cererea de strămutare formulată de reclamanţi şi s-a dispus strămutarea judecăţii prezentei cauze de la Tribunalul Botoşani la Tribunalul Suceava, unde dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei a II-a Civile.

Prin sentinţa civilă nr. 68/16.04.2021, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 17.01.2022, Tribunalul Suceava – secţia a II-a Civilă a respins excepţiile lipsei de interes invocată de pârâţii S., Q. şi R., tardivităţii invocării de către pârâtul S. a excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtul S., ca neîntemeiate; totodată, a respins acţiunea şi cererea reclamanţilor de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentinţe, Asociaţia A. Botoşani "Programul Acţiunilor Salariaţilor" din cadrul S.C. A. S.A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. şi P. au declarat apel principal, iar S. a declarat apel incident.

Ulterior, S. a declarat apel şi împotriva încheierii din 17.01.2022, înregistrat sub nr. x/2022, iar la termenul din data de 13.09.2022, instanţa de apel a dispus reunirea celor două cauze.

Prin încheierea nr. 953/03.05.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă a admis cererea de strămutare formulată de petentul S. şi a strămutat judecarea apelului de la Curtea de Apel Suceava – secţia a II-a Civilă la Curtea de Apel Târgu Mureş.

Prin decizia nr. 218/A/11.10.2022, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea nr. 54/22.11.2022, Curtea de Apel Târgu Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia tardivităţii formulării apelului principal invocată de S. şi a admis apelul principal, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis acţiunea, a constatat nulitatea absolută a contractului de cesiune din 18.02.2003 încheiat între cedentele Q. şi R. şi cesionarul S., având ca obiect cesiunea unui număr de 121.460 acţiuni aparţinând S.C. A. S.A. (fostă T.) şi a dispus radierea menţiunilor efectuate în Registrul Comerţului având la bază acest contract. A respins apelul formulat de S. împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale din 17.01.2022 şi apelul incident formulat de acesta împotriva sentinţei; a obligat pârâţii la plata către reclamanţi a cheltuielilor de judecată, respectiv suma de 13.003,50 RON, pentru judecata în primă instanţă şi 4.510 RON, pentru judecata în apel, iar către reclamanta I. a sumei de 1.028 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Prin încheierea nr. 7/28.02.2023, a fost admisă cererea de lămurire a dispozitivului formulată de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Botoşani şi a fost lămurit dispozitivul deciziei nr. 218/A/11.10.2022, în sensul că acesta nu este obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţi.

Împotriva acestei decizii civile, pârâţii Q., R., S., Oficiul Naţional al Registrului Comerţului - Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Botoşani şi Societatea A. S.A. Botoşani, prin lichidator judiciar V., au declarat recurs.

Prin memoriul său de recurs, S., după prezentarea pe scurt a parcursului procesual al cauzei, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., a susţinut că decizia curţii de apel este nelegală, întrucât încalcă regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, prezintă vicii de motivare şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea primului motiv de recurs, recurentul a prezentat argumente vizând încălcarea de către instanţa de apel a principiilor contradictorialităţii şi disponibilităţii, reglementate de art. 9 şi art. 14 alin. (6) C. proc. civ., precum şi a limitelor efectului devolutiv al apelului, stabilite prin art. 478 alin. (3) şi art. 479 din acelaşi cod.

A arătat că, deşi a reţinut că motivele de nulitate a contractului de cesiune invocate de reclamanţi erau întemeiate pe vânzarea bunului altuia şi încălcarea autorităţii de lucru judecat, curtea de apel a motivat soluţia pe un alt fundament, respectiv încălcarea dispoziţiilor legale privind privatizarea prin metoda MEBO, cu trimitere la dispoziţiile art. 29, art. 31 şi art. 33 din Legea nr. 77/1994, aşadar cu depăşirea limitelor învestirii sale şi fără dezbateri contradictorii vizând această chestiune nouă, neinvocată de titularii acţiunii. În opina sa, procedând astfel, instanţa de apel, cu încălcarea art. 479 C. proc. civ., a schimbat cauza acţiunii introductive direct în calea de atac.

Totodată, a criticat hotărârea recurată pentru încălcarea art. 264 alin. (1) C. proc. civ., susţinând că nu au fost analizate toate înscrisurile administrate în cauză, aşa încât soluţia nu a fost fundamentată pe întreg probatoriul administrat; de aceea, ignorând înscrisurile care atestă vânzarea la licitaţie publică, în luna mai 2003, a unor acţiuni deţinute de Q. şi R. la S.C. A. S.A., împrejurare care probează calitatea lor de acţionar la societate, instanţa a stabilit eronat faptul că, în luna februarie acelaşi an, acestea nu o mai deţineau, astfel că nu puteau încheia valabil cesiunea.

Sub aspectul nerespectării art. 269 şi 270 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că în decizia recurată s-a apreciat greşit valoarea probatorie de act sub semnătură privată a statutului societăţii, deşi forma autentică a acestui act rezultă din încheierea Notariatului de Stat Botoşani şi face dovada calităţii de acţionar a cedentelor faţă de orice persoană până la înscrierea în fals.

A mai susţinut încălcarea art. 255 alin. (2), raportat la art. 329 C. proc. civ. prin aprecierea instanţei de apel că recurentul-pârât trebuia să cunoască faptul excluderii celor două cedente din asociaţie, faţă de caracterul public al condamnării penale a acestora şi al hotărârii prin care a fost respinsă cererea de anulare a hotărârii de excludere, susţinând că anterior cesiunii a verificat calitatea acestora de acţionar potrivit evidenţele Oficiului Registrului de pe lângă Tribunalul Botoşani. Totodată, a combătut statuarea instanţei de apel asupra caracterului notoriu, susţinând că nu este absolut, ci trebuie dovedit.

Faţă de încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, în raport cu hotărârile pronunţate de Curtea de Apel Suceava în dosarele x/2010 şi nr. y/2015 şi de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2015, a precizat că statuarea instanţei de apel nu este legală, întrucât, prin prisma dispoziţiilor art. 435 C. proc. civ., nu este îndeplinită condiţia identităţii de părţi, astfel că se poate produce doar efectul relativ al autorităţii de lucru judecat, dezlegările invocate având natura unor prezumţii relative, care, în prezenta cauză, au fost răsturnate prin dovada contrară.

A mai susţinut că dispoziţiile legale în materia autorităţii de lucru judecat au fost încălcate şi prin înlăturarea acestei excepţii, invocată faţă de dezlegările date prin decizia nr. 1030/05.07.2007, pronunţată de Curtea de Apel Suceava – secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, instanţa de apel reţinând caracterul necontencios al acelui proces, deşi a soluţionat, în condiţii de contradictorialitate, recursul declarat împotriva încheierii nr. 515/2007 a Registrului Comerţului.

A arătat că o încălcare a aceluiaşi principiu rezultă şi din omisiunea curţii de apel de a evalua înrâurirea asupra prezentului litigiu a soluţiei pronunţate pe latură civilă prin hotărârile penale de condamnare a celor două cedente, în sensul respingerii cererii părţii civile, precum şi din nevalorificarea dezlegărilor date prin deciziile nr. 123/26.11.2007 a Curţii de Apel Suceava şi nr. 137/26.01.2007 a Curţii de Apel Iaşi, în sensul că singurele acte care pot face dovada calităţii de acţionar a cedentelor sunt contractul de societate şi statutul societăţii şi că W. nu putea proceda la redistribuirea unor acţiuni care nu-i aparţineau.

Recurentul a mai susţinut că instanţa de apel a încălcat şi dispoziţiile art. 33 şi 36 C. proc. civ., întrucât, respingând apelul său incident, ce viza soluţia dată de prima instanţă excepţiilor lipsei calităţii procesuale active şi lipsei de interes a reclamanţilor, a apreciat că aceştia au legitimare procesuală, dar şi interes în promovarea acţiunii. În opinia recurentului, soluţia este greşită, deoarece instanţa nu a observat că titularii acţiunii, deşi au justificat aceste elemente prin prisma calităţii lor de membri ai W. din cadrul S.C. A. S.A. Botoşani şi de acţionari ai S.C A. S.A. Botoşani, W. nu a deţinut niciodată acţiuni la S.C. A. S.A. Botoşani; cu privire la interesul acestora, instanţa de apel a fost în eroare când a reţinut a fi justificat faţă de efectele nulităţii cesiunii care ar permite redistribuirea către aceştia a acţiunilor, pentru că repunerea în situaţia anterioară va avea drept consecinţă revenirea acţiunilor în patrimoniul cedentelor. A mai arătat care era situaţia acţiunilor reclamanţilor la momentul semnării cesiunii şi a conchis că numai 9 dintre cei 15 deţineau calitatea de acţionar la acea dată, iar simpla calitate de acţionar nu-i îndreptăţeşte nici pe aceştia să solicite nulitatea cesiunii.

Prin al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a invocat nemotivarea hotărârii atacate, precum şi faptul că aceasta cuprinde motive contradictorii, dar şi motive străine de natura cauzei.

Sub aspectul motivării necorespunzătoare, a susţinut că decizia instanţei de apel încalcă dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., lipsind motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. În opinia sa, faţă de obiectul acţiunii privind nulitatea contractului de cesiune din cauza vânzării bunului altuia, instanţa trebuia să examineze cui aparţinea calitatea de acţionar al S.C. A. S.A. Botoşani - W. ori cedentelor - şi, deşi a argumentat ipoteza că acestea din urmă deţineau acţiunile, instanţa nu a analizat acest aspect şi nici nu a motivat înlăturarea susţinerilor sale. A mai arătat că hotărârea atacată este lipsită de motivare şi sub aspectul temeiului de drept pentru care au fost înlăturate criticile sale din apelul incident vizând temeinica celor două excepţii invocate în faţa primei instanţe, dar şi prin neindicarea probelor care au fundamentat raţionamentul instanţei de apel.

Cu privire la motivele contradictorii din cuprinsul deciziei recurate, autorul căii de atac a pretins a fi incidentă această ipoteză întrucât cauza acţiunii a fost vânzarea bunului altuia şi autoritatea de lucru judecat, iar soluţia a fost întemeiată pe încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 77/1994, or aceste cauze de nulitate sunt diferite atât sub aspectul regimului de invocare, cât şi a naturii sancţiunii incidente - nulitate absolută sau relativă.

Recurentul-pârât a criticat conţinutul hotărârii atacate şi pentru existenţa unor motive străine de natura cauzei, afirmând că instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia pe decizia nr. 890/19.11.2021, care nu există, dar şi pentru că a reţinut faptul excluderii cesionarelor din societate, deşi calitatea de cesionar în contractul de cesiune îi aparţine şi nu a fost niciodată exclus din societate.

Ultimul motiv de casare deduce nerespectarea normelor de drept material, autorul căii de atac invocând, într-o primă critică, încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 29-31, art. 33 şi art. 35 din Legea nr. 77/1994, întrucât această lege era abrogată la data semnării contractului de cesiune, iar obiectul ei era reglementarea procesului de privatizare, iar nu modul de cesiune a acţiunilor, operaţiune supusă dispoziţiilor Legii nr. 31/1990.

Recurentul-pârât a subliniat că aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 77/1994 rezultă din faptul că instanţa nu a făcut distincţie între acţiunile dobândite de la FPP şi cele dobândite de la FPS, modalitatea de transmitere şi cea de distribuire către membrii asociaţiei fiind diferită pentru fiecare dintre cele două categorii, astfel cum a detaliat în continuare, evocând dispoziţiile legale relevante.

Cu privire la dispoziţiile art. 966-968 din C. civ. de la 1864, a arătat că, suplimentar reţinerii greşite a cauzei ilicite drept motiv de nulitate a cesiunii, deşi cauza acţiunii a fost vânzarea bunului altuia, instanţa de apel le-a aplicat şi interpretat greşit în lipsa unui probatoriu concret care să dovedească caracterul ilicit, prezumând că cesiunea s-a încheiat de părţi cunoscând că acţiunile nu mai sunt în patrimoniul cedentelor. A susţinut că, pe de o parte, nu s-a probat faptul că motivul determinant a fost contrar ordinii publice, sociale şi economice, astfel încât cauza să fie ilicită, iar pe de altă parte, a dovedit că a făcut toate demersurile pentru a se convinge asupra calităţii de acţionar a cedentelor.

În opinia recurentului-pârât, alte norme de drept material încălcate sunt prevederile art. 4, art. 5, art. 9-10, art. 22-23, art. 27 şi art. 342 lit. h) din Legea nr. 31/1990, întrucât instanţa de apel a înlăturat efectele contractului de societate şi ale statutului şi a calificat acest din urmă act ca fiind înscris sub semnătură privată, deşi forma autentică era evidentă; în consecinţă, întrucât nu a cercetat conţinutul acestor înscrisuri din care rezultau acţionarii societăţii, a reţinut că S.C. A. S.A. a avut unic acţionar W., deşi potrivit legii, societatea pe acţiuni nu se putea constitui valabil decât cu minim 5 acţionari şi că cedentele au fost excluse din această societate, ceea ce legea nu permite, reglementând doar retragerea acţionarului, fiind astfel în confuzie, întrucât din actele dosarului rezultă că măsura excluderii a vizat calitatea acestora de membri în asociaţie.

Autorul căii de atac a criticat şi încălcarea dispoziţiilor legale privind regimul juridic al nulităţii susţinând că, prin decizia recurată, nulitatea absolută a fost justificată pe încălcarea unor prevederi din Legea nr. 77/1994, or acest act normativ, ocrotind interese particulare, nu poate determina incidenţa decât a nulităţii relative, iar nu absolute. A mai subliniat că, prin prisma cauzei acţiunii, anume vânzarea bunului altuia, tot nulitatea relativă ar fi fost incidentă, precum şi faptul că nici motivul reţinut de instanţă privind pretinsa încălcare a prevederilor statutului W. nu atrage nulitatea absolută.

În consecinţă, a apreciat că, prin aplicarea sancţiunii nulităţii absolute, au fost încălcate dispoziţiile art. 68 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 58/1991, care califică drept contravenţie înstrăinarea, înainte de plata integrală a preţului, a părţilor sociale dobândite prin metoda MEBO, scopul legii fiind acela de salvgardare a actului juridic încheiat cu nesocotirea acelor norme de drept.

Recurentul-pârât, analizând argumentul instanţei de apel potrivit căruia statutul W. prevedea că transferul acţiunilor se putea face doar între membrii săi, iar cesionarul nu avea această calitate, a apreciat că încalcă dispoziţiile art. 98 din Legea nr. 31/1990, raportat la art. 35 din Legea nr. 77/1994, întrucât acţiunile aparţin unei societăţi pe acţiuni, cesiunea fiind reglementată de contractul de societate, statut şi legea specială, iar nu de statutul asociaţiei care poate stabili reguli doar pentru membrii săi, astfel că nu i se poate condiţiona calitatea de cesionar de aceea de membru al asociaţiei. A mai arătat că, la momentul cesiunii, 18.02.2003, W. nu exista din punct de vedere juridic, întrucât hotărârea de constituire a fost anulată prin sentinţa civilă definitivă nr. 5492/07.06.2001 a Judecătoriei Botoşani.

În finalul memoriului de recurs, S. a invocat, în temeiul art. 432 C. proc. civ., faţă de capătul de cerere privind radierea din Registrul Comerţului a menţiunilor privind înscrierea sa, efectuate prin încheierea nr. 515/22.02.2007, excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 11/18.04.2022 pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. x/2021, definitivă prin decizia nr. 297/09.12.2022 a Curţii de Apel Suceava.

Prin recursul declarat de R. şi Q., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., cele două recurente-pârâte au solicitat casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare la o altă instanţă de apel, criticile vizând soluţia dată atât apelului incident formulat de S. împotriva sentinţei primei instanţe, cât şi celui principal formulat de acelaşi apelant împotriva încheierii de îndreptare eroare materială din 17.01.2022.

Printr-un prim motiv de recurs, au susţinut că hotărârile instanţelor devolutive au fost date cu încălcarea normelor de procedură privind citarea părţilor şi a celor de drept material privind reprezentarea persoanelor juridice prin consilier juridic şi încheierea contractelor de muncă.

Au contestat atât capacitatea de folosinţă a W. din cadrul A. S.A., motivând că a fost dizolvată şi se afla în procedură de lichidare, cât şi calitatea lui B. de angajat şi consilier juridic al acestei asociaţii, care nu au fost probate, astfel că nu avea aptitudinea de a reprezenta această entitate nici în faţa instanţei, nici pentru a încheia un contract de asistenţă juridică cu un avocat. De aceea, citarea asociaţiei la domiciliul lui B. nu a fost legală, iar acest viciu nu se putea acoperi nici prin prezenţa avocatului angajat de acesta fără a avea puteri de reprezentare a asociaţiei.

Au mai arătat că nici decesul părţii O., intervenit la 14.02.2021, nu a fost adus la cunoştinţa instanţelor de judecată de pretinşii reprezentanţi, astfel încât nu s-a îndeplinit procedura obligatorie de introducere în cauză a moştenitorilor.

Al doilea motiv de recurs deduce spre analiza instanţei de recurs critici privind încălcarea normelor de procedură şi de drept material, precum şi existenţa unor motive contradictorii în decizia atacată, faţă de soluţia dată apelului declarat împotriva încheierii de îndreptare eroare materială din 17.01.2022, excepţiei tardivităţii apelului principal şi cu privire la nerespectarea principiului disponibilităţii şi modificarea obiectului cererii de chemare în judecată.

Cu privire la tardivitatea apelului, au apreciat că respingerea acestei excepţii este nelegală, deoarece termenul de apel curgea de la pronunţarea hotărârii, astfel cum s-a menţionat în sentinţa primei instanţei, iar nu de la comunicare, după cum s-a precizat ulterior, prin încheierea de îndreptare eroare materială din 17.01.2022.

Faţă de petitul acţiunii privind radierea din Registrul Comerţului a menţiunilor înscrise în urma cesiunii, recurentele-pârâte au arătat că reclamanţii au precizat acest capăt de cerere în sensul că solicită anularea menţiunii privind înscrierea cesionarului S., în temeiul art. 25 din Legea nr. 26/1990, or, potrivit deciziei nr. X/20.03.2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţii Unite, această procedură este necontencioasă şi subsecventă desfiinţării prin hotărâre judecătorească a actelor juridice care au stat la baza înregistrării. În consecinţă, titularele recursului au apreciat că cererea de chemare în judecată este confuză, întrucât nu putea avea un petit contencios, vizând nulitatea contractului de cesiune şi altul necontencios, privind radierea menţiunilor din Registrul Comerţului.

Au arătat că, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, deveneau incidente art. 25 alin. (4) din Legea nr. 26/1990 şi art. 7 din Legea nr. 72/2012, potrivit cărora calea de atac împotriva sentinţei primei instanţe era apelul în termen de 30 de zile de la pronunţare, pe care apelanţii nu l-au respectat. Au mai susţinut că instanţa de apel, în loc să aplice reclamanţilor decăderea din dreptul de a formula apel, a recalificat obiectul cererii lor şi cerinţele căii de atac incidente, apreciind că solicitarea privind radierea menţiunilor din Registrul Comerţului este o aplicare a efectelor generale ale nulităţii, iar nu o cerere întemeiată pe procedura specială reglementată de Legea nr. 26/1990, modificând nelegal cererea acestora în apel. În opinia celor două recurente, motivarea deciziei recurate relevă faptul că instanţa de apel a schimbat obiectul cererii de chemare în judecată prin statuarea că nulitatea cesiunii este determinată de încălcarea prevederilor legale imperative privind privatizarea prin metoda MEBO, deşi reclamanţii şi-au fundamentat acţiunea pe instituţia juridică a vânzării bunului altuia, fără vreo trimitere la dispoziţiile Legii nr. 77/1994.

Autoarele căii de atac au subliniat că, procedând astfel, instanţa de apel a schimbat cauza juridică a acţiunii în apel, încălcând principiul disponibilităţii şi limitele devoluţiunii în calea de atac dedusă spre soluţionare.

Au mai invocat încălcarea dispoziţiilor art. 269 şi art. 270 C. proc. civ. privind forţa juridică a statutului societăţii A. S.A., de înscris sub semnătură privată, deşi forma autentică era evidentă, efectele fiind diferite; astfel, cu putere doveditoare până la înscrierea în fals, statutul societăţii cuprindea acţionarii societăţii şi nu mai putea fi contestată calitatea cedentelor.

Sub aspectul nerespectării art. 255 alin. (2) C. proc. civ., au imputat instanţei de apel dezlegarea nelegală a aspectelor privind notorietatea şi caracterul public al hotărârilor de condamnare şi de excludere din asociaţie a cedentelor cu consecinţa că cesionarul S. cunoştea aceste aspecte la momentul cesiunii.

Următorul motiv de recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizează vicii de motivare ale hotărârii atacate, recurentele-pârâte invocând încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod, întrucât nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază. În esenţă, au arătat că, prin întâmpinarea depusă în apel, au invocat apărări ample privind incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 vizând regimul acţionarilor şi al acţiunilor, pentru a demonstra ca W. nu a avut calitatea de acţionar la S.C. A. S.A., iar instanţa de apel nu a prezentat niciun motiv pentru care le-a înlăturat.

Au arătat că soluţia de admitere a apelului principal al reclamanţilor, justificată prin încălcarea normelor de drept imperative privind privatizarea prin metoda MEBO, nu este motivată în drept, singurul text de lege indicat în considerente fiind art. 4 din Legea nr. 71/2011, în temeiul căruia instanţa a stabilit legea aplicabilă raportului juridic litigios.

Sub aspectul motivelor străine de natura cauzei, criticile vizează reţinerea în considerente a deciziei nr. 890/18.11.2021, care nu există, precum şi referirea instanţei la excluderea cesionarelor din societate, în contextul în care calitate de cesionar a avut numai S., care nu a fost exclus niciodată.

Au subliniat că aceste vicii de motivare, din care rezultă necercetarea completă a fondului cauzei şi lipsa raţionamentului juridic din care decurge soluţia pronunţată, încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel că soluţia casării se impune.

Circumscris cazului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., recurentele-pârâte au susţinut că hotărârea atacată încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 1030/05.07.2007, pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2007, întrucât prin această hotărâre s-a reţinut calitatea de acţionar a cedentelor în S.C. A. S.A.

Sub aspectul încălcării normelor de drept ce reglementează autoritatea de lucru judecat, au criticat reţinerea de către instanţa de apel a efectului pozitiv acesteia faţă de decizia nr. 890/19.11.2021 şi decizia nr. 1171/13.02.2013 pronunţate de Curtea de Apel Suceava şi sentinţa civilă nr. 1548/SIND/21.12.2017 a Curţii de Apel Iaşi, arătând că niciunul dintre litigiile în care au fost pronunţate aceste hotărâri nu l-au avut ca parte pe S., astfel că raţionamentul curţii de apel încalcă prevederile art. 435 alin. (2) C. proc. civ. nesocotirea acestor dispoziţii rezultă şi din faptul că, deşi statuările acestor instanţe au valoarea unor prezumţii relative, fiind permisă proba contrară, instanţa nu le-a analizat ca atare, lipsind de eficienţă probatoriul administrat şi apărările formulate din care rezulta calitatea de acţionar a cedentelor la data contractului de cesiune. Cu privire la probatoriu, cele două recurente au subliniat că singurele acte valabile şi necontestate erau contractul de societate şi statutul, din care rezultau, cu certitudine, numărul de acţionari şi de acţiuni.

Subsumat motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., au mai criticat soluţia de respingere a apelului incident vizând excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi lipsei de interes a reclamanţilor, arătând că, faţă de obiectul acţiunii şi calitatea de terţi în raport cu contractul de cesiune, aceştia nu au legitimare procesuală activă şi nu justifică un interes, lipsind folosul practic al demersului lor judiciar. Sub acest aspect, au apreciat că decizia recurată cuprinde o motivare sumară, întrucât nu s-a examinat dacă, în ipoteza admiterii acţiunii, s-ar putea ajunge la redistribuirea acţiunilor dobândite de S. către cei 15 reclamanţi persoane fizice şi W..

Au invocat şi existenţa unor considerente contradictorii, întrucât motivele pentru care instanţa de apel a respins excepţia lipsei de interes din apelul incident sunt incompatibile cu cele prezentate pentru admiterea apelului principal; astfel, respingând excepţia lipsei de interes, a arătat că reclamanţii pot profita de redistribuirea acţiunilor deţinute de S., admiţând astfel implicit că prin cesiune a operat transferul acestora, iar pentru a admite apelul principal, a reţinut că părţile au încheiat contractul de cesiune în cunoştinţă de cauză, asupra unor bunuri care nu se aflau în patrimoniul înstrăinătorilor şi în frauda celorlalţi membri ai asociaţiei.

Totodată, prin prisma argumentelor prezentate în combaterea legitimării procesuale active şi a interesului reclamanţilor, autoarele căii de atac au arătat că au fost încălcate şi dispoziţiile art. 32 şi art. 33 C. proc. civ.

În continuare, recurentele-pârâte au prezentat consideraţii teoretice privind natura nulităţii incidente în speţă, faţă de motivele invocate de reclamanţi pentru a obţine desfiinţarea contractului de cesiune, respectiv vânzarea bunului altuia, chestiune analizată prin prisma doctrinei şi jurisprudenţei instanţelor judecătoreşti şi au conchis că sancţiunea legală este nulitatea relativă, iar nu cea absolută, după cum a statuat instanţa de apel; au susţinut că nu există niciun argument pentru care să fie incidentă nulitatea absolută, atât timp cât reclamanţii nu au făcut dovada unei cauze prohibită de lege sau contrară bunelor moravuri, în privinţa contractului de cesiune.

În susţinerea ultimului motiv de recurs, recurentele-pârâte au invocat încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 33, art. 36 şi art. 435 C. proc. civ., ale art. 4-5, art. 8-10, art. 22-23, art. 27, art. 342 lit. h), art. 92, art. 172 şi art. 175 din Legea nr. 31/1990 şi ale art. 29-31, art. 33 şi art. 35 din Legea nr. 77/1994, dezvoltând astfel critici încadrate în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Evocând conţinutul acestor norme de drept, au susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a aplicat Legea nr. 77/1994, deşi era abrogată din 28.12.1997, iar în interpretarea dispoziţiilor acesteia nu a făcut distincţie între cele două tipuri de acţiuni, cele achiziţionate de la FPP şi cele dobândite de la FPS, cu regimuri juridice diferite, aplicând greşit normele de drept ce le reglementează; totodată, a încălcat dispoziţiile Legii nr. 30/1991 vizând condiţiile de constituire a societăţii pe acţiuni, drepturile acţionarilor şi cesiunea acţiunilor, reluând aspectele privind forţa probatorie a contractului de societate al S.C. A. S.A., încheiat în formă autentică, din care rezultă calitatea de acţionar a recurentelor-pârâte. Au criticat şi considerentele instanţei de apel care a aplicat clauzele statutului W., care limitau transmiterea acţiunilor doar între membrii săi, faţă de S., şi au susţinut că acest act juridic nu poate stabili obligaţii decât pentru membrii entităţii respective, iar nu pentru terţe persoane, mai ales că, la data cesiunii, asociaţia nu exista din punct de vedere juridic.

Recursul declarat de S.C. A. S.A. Botoşani – prin lichidator judiciar V., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deduce spre soluţionare instanţei supreme încălcarea normelor de procedură ce reglementează dreptul la apărare şi la un proces echitabil, principiul contradictorialităţii şi limitele efectului devolutiv, precum şi dispoziţiile privind procedura de citare a părţilor la judecată.

A susţinut că faţă de cadrul procesual stabilit de reclamanţi prin acţiune, care i-a vizat pe ceilalţi pârâţi, dispoziţia instanţei de apel de a fi introdusă în cauză, în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ., este nelegală, întrucât această măsură nu a fost pusă în discuţia părţilor, care ar fi trebuit să analizeze oportunitatea acestei modificări a cadrului procesual pasiv; de aceea, introducerea sa forţată în cauză, cu încălcarea principiului contradictorialităţii şi dreptului la apărare trebuie sancţionată cu nulitatea.

A mai arătat că, atât decizia din apel, cât şi sentinţa primei instanţe, au fost pronunţate în lipsa părţilor nelegal citate, întrucât intimata-reclamantă Asociaţia A. Botoşani "Programul Acţiunilor Salariaţilor" din cadrul S.C. A. S.A. a fost citată la domiciliul lui B., care a pretins a fi consilier juridic al acesteia, dar şi reprezentant al celorlalţi reclamanţi persoane fizice, semnând în numele lor contract de asistenţă juridică cu un avocat, fără a-şi putea proba calitatea. De asemenea, a menţionat că aceeaşi persoană a ascuns instanţelor de judecată faptul că O. a decedat la 14.02.2021.

Această recurentă a susţinut că instanţa de apel a încălcat art. 13 alin. (2) C. proc. civ. privind dreptul său la apărare şi la un proces echitabil, precum şi principiul contradictorialităţii, reglementat de art. 14 din acelaşi cod, întrucât a schimbat obiectul cererii în apel, cu nesocotirea art. 476-480 C. proc. civ.

Sub acest aspect, a menţionat că apelanţii au solicitat anularea sentinţei primei instanţe şi rejudecarea cauzei, iar instanţa de apel a pronunţat o soluţie de modificare a sentinţei, apreciind că aceasta trebuia să fie solicitarea apelanţilor; în opinia sa, această dezlegare echivalează cu schimbarea, de către instanţa de prim control judiciar a obiectului căii de atac devolutive, cu încălcarea normele de procedură imperative mai sus invocate.

O ultimă critică circumscrisă primului motiv de recurs vizează nelegalitatea deciziei recurate ca urmare a încălcării normelor de procedură privind dizolvarea societăţii şi modificarea actului constitutiv al debitorului supus procedurii falimentului; sub acest aspect a arătat că acţiunea reclamanţilor nu putea fi admisă deoarece consecinţa acestei soluţii este schimbarea acţionariatului societăţii A. S.A., or această modificare nu mai este posibilă în cazul unei societăţi în insolvenţă.

În dezvoltarea cazului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., a invocat încălcarea autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 1030/05.07.2007, pronunţată de Curtea de Apel Suceava – secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a statuat asupra calităţii de acţionar a intimatelor-pârâte Q. şi R., care au încheiat legal contractul de cesiune ce face obiectul prezentei cauze, astfel că prin decizia recurată nu se putea reţine contrariul, cu consecinţa constatării nulităţii acestui act juridic.

Recursul declarat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în nume propriu şi pentru Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Botoşani, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează aplicarea greşită a art. 453 alin. (1) C. proc. civ., privind obligarea acestor recurenţi la plata cheltuielilor de judecată în apel.

În susţinerea căii de atac, au arătat că nu li se poate reţine calitatea de părţi care au pierdut procesul, participarea lor în prezenta cauză fiind impusă de lege, în situaţiile expres prevăzute, în virtutea atribuţiilor lor de instituţii care îndeplinesc un serviciu public, de asigurare a opozabilităţii actelor şi faptelor profesioniştilor. Astfel, toate operaţiunile efectuate faţă de actele solicitanţilor sunt întemeiate pe dispoziţiile legii, cele două instituţii neputând justifica un interes propriu de a participa sau interveni în astfel de litigii, calitatea lor de parte fiind impusă de lege. Faţă de aceste argumente şi de faptul că acordarea cheltuielilor de judecată este fundamentată pe ideea de culpă, iar participarea lor la proces nu poate conduce la imputarea vreunei culpe, nici plata acestor cheltuieli nu poate fi reţinută în sarcina celor două recurente.

Intimaţii-reclamanţi au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului declarat de S.C. A. S.A. ca inadmisibil şi nefondat, respingerea recursului declarat de S. ca nefondat, iar cu privire la calea de atac declarată de Q. şi R. au invocat excepţia nulităţii acesteia.

La 15 noiembrie 2023, recurentul-pârât S. a depus note scrise, invocând motivul de casare de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sesizând incapacitatea procesuală de folosinţă a intimatului-reclamant O., decedat la 14.02.2021.

În dezbateri, Înalta Curte a invocat din oficiu, în baza art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motivul de recurs de ordine publică întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod, faţă de decesul lui O. la 14.02.2021, motiv de casare a cărui examinare se impune prioritar, prin prisma efectului pe care îl imprimă actelor de procedură efectuate sub viciul - confirmat de toate părţile prezente ale litigiului - lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a unuia dintre reclamanţi.

Instanţa supremă subliniază că motivul de casare se întemeiază pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât prin decesul, la 14.02.2021, al reclamantului O., neadus corespunzător la cunoştinţa instanţei, actele de procedură efectuate suferă de un viciu de nulitate absolută şi dirimantă.

Găsit întemeiat, potrivit considerentelor ce succed, motivul de casare determină corespunzător admiterea recursurilor promovate în cauză, cu consecinţa anulării tuturor actelor de procedură efectuate în apel, începând cu decizia atacată care va fi casată, fără a fi posibil un examen al celorlalte aspecte sesizate de părţi prin memoriile de recurs, deoarece nulitatea care operează asupra actelor de procedură este absolută şi totală, impunând, în condiţii procedurale, reluarea integrală a apelului.

Astfel, Înalta Curte aminteşte părţilor că, potrivit art. 32 C. proc. civ., între condiţiile exercitării acţiunii civile se numără capacitatea procesuală, stabilită în condiţiile legii, dar şi că, într-o interpretare sistematică a art. 40 alin. (1), coroborat cu art. 174 alin. (1) şi (2) şi art. 176 C. proc. civ., efectuarea actelor de procedură, indiferent de emitent, cu încălcarea acestei condiţii, conduce la nulitatea totală a actelor săvârşite, consecutiv, până la data constatării incidenţei acestei sancţiuni.

Subliniază şi că, în interpretarea sistematică a acestor norme, împreună cu cele ale art. 56 alin. (1) C. proc. civ., capacitatea de folosinţă procesuală trebuie să subziste pe toată durata procesului; de aceea, la decesul uneia dintre părţile litigiului pe parcursul procesului, judecata trebuie să continue cu moştenitorii acesteia, care dobândesc calitatea procesuală pe care a avut-o autorul lor, iar până la introducerea acestora în cauză judecata se suspendă de drept, cu excepţia cazului în care partea interesată a solicitat un termen în acest scop, aşa cum stabileşte art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Potrivit imperativului trasat prin art. 56 alin. (1) C. proc. civ., dublat de constatarea că reclamantului O. i-a încetat încă din februarie 2021, prin deces, capacitatea de folosinţă, conform art. 35 C. civ., rezultă că încă din etapa judecării procesului în faţa primei instanţe acest reclamant era decedat, iar procesul nu putea, legal, să continue cu menţinerea acestei părţi în proces, chiar dacă părţile nu au ştiut, spre a aduce la cunoştinţa instanţei de judecată acest fapt.

Înalta Curte subliniază, cu acest prilej, că la data decesului examinat, prima instanţă a constatat închisă cercetarea judecătorească, însă nu şi dezbaterile asupra fondului, spre a se putea considerată absolvită, prin respectarea tuturor garanţiilor procesului civil, de obligaţia introducerii în cauză a moştenitorilor.

Lipsa oricărei culpe a părţilor ori a instanţei de a efectua demersuri procesuale corespunzătoare incidentului examinat nu acoperă însă nulitatea de care actele de procedură sunt afectate, începând cu data decesului acestei părţi litigante, deoarece nulitatea care le loveşte este absolută, necondiţionată de vătămare şi imposibil de confirmat în stadiul prezent al procesului.

Cu toate acestea, deşi nulitatea operează total şi retroactiv, în prezenţa art. 480 alin. (3) C. proc. civ., de vreme ce nu s-a solicitat în apel anularea cu trimitere spre rejudecare a litigiului, efectul casării se întinde numai asupra actelor de procedură efectuate în apel, urmând ca, în rejudecare, instanţa de apel să dea, la rândul ei, efecte celor statuate prin această decizie, supunând dezlegarea acestei chestiuni procedurale unei noi judecăţi.

Înalta Curte subliniază că nu va da curs solicitării recurentului-pârât S., de a trimite cauza pentru rejudecarea apelului unei instanţe egale în grad Curţii de Apel Târgu Mureş, deoarece, în condiţiile art. 497 teza a II-a C. proc. civ. nu se identifică afectarea interesului bunei administrări a justiţiei, în condiţiile în care partea care a formulat atare cerere nu a dezvoltat argumente de natură a justifica lipsa de imparţialitate sau modul în care natura ori împrejurările cauzei afectează, la această instanţă, aplicarea legii şi având totodată în vedere şi natura efectelor casării.

Reiterând că, faţă de natura nulităţii reţinute şi efectele pe care aceasta le produce asupra întregului proces desfăşurat în apel, judecata va fi refăcută în limitele impuse de această decizie, nu se mai impune examinarea celorlalte motive de recurs.

În concluzie, în acord cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, raportat la art. 496 alin. (2) C. proc. civ., admite recursurile declarate în cauză, casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenţii-pârâţi S., S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar V., Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în nume propriu şi pentru Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Q. şi R. împotriva deciziei nr. 218/A/11.10.2022, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 februarie 2024.