Cassation nullity for factual re-evaluation disguised as illegality in challenge to ICC arbitral award on DAB deadline and interest on arbitration costs

Şedinţa publică din data de 14 februarie 2024

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin sentinţa arbitrală din 16.10.2019, pronunţată în dosarul nr. x/10.08.2018, tribunalul arbitral din cadrul Curţii de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ Internaţională – CCI Paris a stabilit că decizia Comisiei de Adjudecare a Disputelor (C.A.D.) nr. 6/20.01.2018 este definitivă şi obligatorie pentru părţi, pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (C.N.A.I.R.) având obligaţia contractuală de a se conforma acesteia. A constatat că rezilierea contractului nr. ISPA 2000/16/P/PT/004/03/02 de către reclamantă la 28.07.2007 s-a realizat în mod justificat şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.150.000 euro, reprezentând garanţie de bună execuţie, la care se adaugă dobânda calculată lunar la rata de actualizare a Băncii Centrale Europene + 3%/an, începând cu 10.02.2018 şi până la restituirea integrală a debitului, precum şi a sumei de 129.988 euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului înregistrat de reclamantă ca urmare a nerestituirii garanţiei de bună execuţie de pârâtă, la care se adaugă dobânda calculată lunar la rata de actualizare a Băncii Centrale Europene + 3%/an, astfel: pentru suma de 64.994 euro, începând cu 20.07.2007 şi până la plata integrală a acesteia, iar pentru suma de 64.994 euro, de la 10.02.2018 până la achitarea acesteia.

A mai obligat pârâta la plata către reclamantă:

- a sumei de 1.074.219,57 euro, reprezentând sume reţinute şi a dobânzii aferente debitului, calculată lunar la rata de actualizare a Băncii Centrale Europene + 3%/an, începând cu 20.09.2008 şi până la plata integrală a acesteia pentru suma de 537.109 euro şi de la 20.09.2010 până la achitarea debitului pentru suma de 537.109 euro,

- a sumei de 422.750 euro, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate de reclamantă în temeiul contractului şi a dobânzii aferente, calculată lunar la rata de actualizare a Băncii Centrale Europene + 3%/an, începând cu 20.08.2008 şi până la plata integrală a acesteia,

- a sumei de 715.000 euro, cu titlu de despăgubiri înregistrate urmare ridicării echipamentelor de către reclamantă din şantier şi a dobâzii aferente, calculată lunar la rata de actualizare a Băncii Centrale Europene + 3%/an, de la 20.01.2010 până la plata integrală a debitului,

- a sumei de 479.750 euro, reprezentând beneficiul nerealizat urmare rezilierii contractului de către reclamantă şi a dobânzii aferente, calculată lunar la rata de actualizare a Băncii Centrale Europene + 3%/an, de la 20.07.2008 până la plata integrală a sumei,

- a 50% din taxele achitate către C.A.D. în procedura prearbitrală şi a dobânzii aferente, calculată lunar, la rata de actualizare a Băncii Centrale Europene + 3%/an, începând cu 10.02.2018 şi până la plata lor integrală,

- a sumei de 135.700 USD şi sumei de 71.291,34 euro, reprezentând cheltuieli de arbitraj şi a dobânzii de 6%/an, calculată de la data pronunţării hotărârii arbitrale şi până la data plăţii debitului, celelalte pretenţii fiind respinse.

Împotriva acestei sentinţe arbitrale, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a formulat acţiune în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 613 alin. (3) lit. b), teza a II-a, raportat la art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 29.06.2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea uneia dintre secţiile civile ale aceleiaşi curţi de apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a VI-a Civile a Curţii de Apel Bucureşti, care prin sentinţa civilă nr. 78/06.05.2021, a respins acţiunea în anulare ca nefondată.

Împotriva sentinţei civile nr. 78/06.05.2021, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate şi admiterea acţiunii în anulare, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, autoarea căii de atac a arătat că sentinţa civilă recurată este nelegală prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În argumentarea incidenţei primului motiv de recurs, a afirmat că hotărârea atacată este nemotivată, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât pronunţarea soluţiei în cauză s-a realizat fără a se avea în vedere toate aspectele deduse judecăţii prin acţiunea în anulare.

Totodată, a arătat că sentinţa civilă recurată nu cuprinde motivele care au format convingerea judecătorului pentru a pronunţa soluţia şi, implicit, motivele pentru care au fost înlăturate argumentele sale şi probele administrate în dovedirea lor.

Din această perspectivă, a susţinut că sentinţa civilă încalcă dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, precum şi principiul rolului activ al judecătorului, consfinţit de art. 22 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea căii de atac a afirmat că acţiunea în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., care vizează aspecte ce ţin de conţinutul hotărârii arbitrale.

Astfel, a arătat, în esenţă, că sentinţa arbitrală a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale imperative aplicabile în speţă, întrucât, contrar considerentelor sentinţei arbitrale, decizia C.A.D. a fost emisă după împlinirea termenului de 84 de zile, prevăzut de art. 20.2 alin. (2) din condiţiile generale FIDIC.

Sub acest aspect, a precizat că intimata, în motivarea cererii de arbitrare, a prezentat în mod greşit modul de derulare a procedurii în faţa Comisiei de Adjudecare a Disputelor, inducând în eroare tribunalul arbitral cu privire la acest aspect, dar şi la condiţiile de plată a onorariului datorat adjudecătorului, respectiv că acesta a fost achitat cu întârziere, fapt ce determinat soluţionarea litigiului după expirarea termenului pentru emiterea deciziei de către comisie.

În opinia sa, sancţiunea ce ar fi trebuit să intervină în această situaţie era rămânerea fără efecte juridice a deciziei C.A.D., aspect confirmat şi de preşedintele comisiei de soluţionare a disputelor, având în vedere că legislaţia aplicabilă contractului era cea română, iar intimata avea obligaţia de a se conforma şi acţiona potrivit normelor legale incidente contractului.

Mai mult, a arătat că potrivit condiţiilor generale ale contractului care cuprindeau şi regulile de adjudecare a disputelor dintre părţi şi ale actului adiţional nr. x/20.06.2006 la acest contract, părţile erau obligate să respecte regulile procedurii pre-arbitrale, sub sancţiunea decăderii din drepturile recunoscute prin acestea.

În continuare, recurenta a prezentat modalitatea în care s-a desfăşurat procedura de adjudecare a disputelor în speţă, subliniind că, în derularea ei, a întâmpinat dificultăţi de comunicare cu membrii C.A.D. şi cu partea adversă, în ceea ce priveşte transmiterea documentelor către aceştia.

A mai afirmat că dispoziţiile emise de preşedintele C.A.D. au fost respectate numai de autoarea căii de atac şi parţial de intimata-pârâtă şi de emitentul lor şi a detaliat modul în care s-a purtat corespondenţa cu membrii comisiei.

Totodată, a susţinut că, faţă de neemiterea deciziei C.A.D. în termen, aceasta a înaintat, în conformitate cu prevederile contractuale, o notificare de nemulţumire prin Adresa nr. x/20.02.2018, astfel că din această perspectivă, decizia C.A.D. nu mai putea fi emisă.

A mai arătat şi că transmiterea deciziei după împlinirea termenului pentru emiterea ci s-a realizat către un singur reprezentant al său, nu şi către ceilalţi reprezentanţi indicaţi la 19.09.2017, motiv pentru care, în opinia sa, termenul de 28 de zile prevăzut pentru emiterea notificării de nemulţumire a început să curgă cel mai devreme la data de 23.02.2018, dată la care a cunoscut în mod legal sau a putut să cunoască decizia respectivă.

De asemenea, în argumentarea incidenţei ipotezei de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a afirmat că sentinţa arbitrală a fost dată cu încălcarea prevederilor O. G. nr. 13/2011, în ceea ce priveşte plata cheltuielilor arbitrale.

Sub acest aspect, a afirmat că obligarea sa la plata dobânzii legale aferente cheltuielilor arbitrale încalcă dispoziţiile art. 1 a acestui act normativ, care se referă la restituirea unui împrumut de bani şi nu la plata unei sumei la care a fost obligată prin sentinţa arbitrală.

În concluzie, a apreciat că toate considerentele expuse anterior se încadrează în ipoteza reglementată de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., hotărârea arbitrală fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii şi ale art. 1.169 C. civ., astfel că se impune casarea sentinţei recurate şi pe cale de consecinţă, desfiinţarea celei arbitrale.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului; în urma analizei, a fost comunicat către părţi, care au fost înştiinţate că pot depune puncte de vedere la raport; nicio parte nu şi-a exprimat punctul de vedere.

La termenul din 26.10.2022, instanţa de recurs constituită în complet de filtru a admis în principiu recursul şi a acordat termen în şedinţă publică, pentru soluţionarea căii de atac cu citarea părţilor.

La termenul de astăzi, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia nulităţii recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., asupra căreia, cu prioritate, în temeiul în art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reţine următoarele:

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau a mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea. Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că recurenta, deşi a indicat expres motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, criticile dezvoltate prin memoriul de recurs relevă, în realitate, nemulţumirea părţii faţă de desfăşurarea procedurii prearbitrale şi de sentinţa arbitrală pronunţată.

Subsumat primului motiv de nelegalitate, recurenta a susţinut că hotărârea atacată nu este motivată, fiind încălcate dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. şi cele ale art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, întrucât nu cuprinde argumentele care au format convingerea judecătorului şi nici motivele pentru care au fost înlăturate argumentele sale şi probele administrate în susţinerea acestora.

Analizând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că acest motiv de nelegalitate nu se integrează conţinutului legal al motivului de casare invocat; sub pretextul unor vicii de motivare, recurenta repune în discuţie aspecte vizând fondul cauzei, astfel cum a fost reţinut prin sentinţa arbitrală, respectiv chestiuni referitoare la modul de desfăşurarea al procedurii în faţa Comisiei de Adjudecare a Disputelor (C.A.D.) şi clauzele contractului dintre părţi privind această procedură. Această concluzie rezultă din argumentele menţionate în susţinerea motivului de recurs, autoarea căii de atac urmărind, în realitate, o reevaluare a situaţiei de fapt şi a probatoriului administrat cu privire la aspecte asupra cărora s-a statuat prin sentinţa arbitrală.

Prin al doilea motiv de casare, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a criticat doar sentinţa arbitrală, fără a releva vreun motiv de nelegalitate vizând hotărârea curţii de apel, prin care a fost soluţionată acţiunea în anulare. Astfel, autoarea căii de atac a reluat analiza unor chestiuni privind condiţiile de desfăşurare a procedurii prearbitrale, regulile de adjudecarea a disputelor dintre părţi astfel cum au fost prevăzute în contractul părţilor, precum şi argumente privind corespondenţa părţilor cu membrii C.A.D., cheltuielile arbitrale şi dobânda aferentă acestora, aspecte criticate, identic, şi în faţa curţii de apel şi examinate de această instanţă.

De aceea, analiza memoriului de recurs relevă că, reiterând întocmai motivele dezvoltate în cadrul acţiunii în anulare, autoarea căii de atac a urmărit să obţină de la instanţa de recurs reaprecierea situaţiei de fapt cu privire la aspectele criticate, precum şi reanalizarea probatoriului conform viziunii proprii asupra chestiunii litigioase.

În acest context, Înalta Curte aminteşte că examinarea instanţei de recurs este limitată de conţinutul introductiv al art. 488 C. proc. civ. doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de eventuală netemeinicie. O asemenea analiză nu mai poate fi făcută în etapa procesuală a recursului, faţă de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care, indicând că recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, îi consacră acestei căi de atac natura nedevolutivă, astfel că reevaluarea situaţiei de fapt şi a probelor deja administrate nu mai poate fi supusă cenzurii şi în recurs.

Totodată, Înalta Curte reaminteşte că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare din perspectiva rigorilor procedurale, respectiv atunci când nu se arată şi nu se dezvoltă motive de nelegalitate. Aceasta este situaţia în speţă, din moment ce analiza motivelor de recurs impune concluzia că recurenta-pârâtă nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în ipotezele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. au fost invocate doar formal.

În consecinţă, pentru considerentele ce precedă, Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinţei civile nr. 78/06.05.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 februarie 2024.