Competence conflict in labor disputes: application of exclusive territorial jurisdiction for employee domicile versus alternative jurisdiction for judicial staff

Şedinţa publică din data de 13 februarie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi – secţia I Civilă la 25.04.2023, sub nr. x/2023, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., în contradictoriu cu pârâtele Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării au solicitat instanţei:

1. recalcularea indemnizaţiei pentru concediul de odihnă cu luarea în calcul a indemnizaţiei de hrană pe ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată şi în continuare, pentru viitor;

2. obligarea pârâtei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la plata către reclamanţi a diferenţelor dintre sumele de bani reprezentând indemnizaţia de concediu încasată şi cea cuvenită după recalcularea prin includerea în calculul indemnizaţiei de concediu a indemnizaţiei de hrană, pe ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată şi în continuare, pentru viitor;

3. obligarea pârâtei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la plata către reclamanţi a despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat, constând în diferenţele dintre sumele de bani reprezentând indemnizaţia de concediu încasată şi cea cuvenită după recalcularea prin includerea în calculul indemnizaţiei de concediu a indemnizaţiei de hrană, pe ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată şi în continuare, pentru viitor, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective;

4. actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanţilor (datele la care s-au efectuat plăţile indemnizaţiilor reclamanţilor) până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior;

5. obligarea pârâtei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce fondurilor necesare plăţii drepturilor salariale solicitate.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 150 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, decizia nr. 23/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii.

Pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

La termenul din 26.09.2023 instanţa a dispus disjungerea cererilor formulate în cauză prin raportare la judeţele de domiciliu ale reclamanţilor, sens în care s-a dispus constituirea a noi dosare, în cel de faţă (având nr. de dosar x/2023) reclamantă fiind B., cu domiciliul în localitatea Crasna, judeţul Gorj.

La acelaşi termen, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Iaşi asupra căreia a rămas în pronunţare.

Prin sentinţa civilă nr. 1772/2023 din 04 octombrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Iaşi – secţia I Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de trimitere, după evocarea dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, a reţinut că aceste dispoziţii instituie o competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică, pe care părţile nu o pot înlătura, necompetenţa fiind, în acest caz, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., de ordine publică.

De asemenea, a subliniat că nu pot primi aplicare dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi alin. (21) din C. proc. civ., întrucât reclamanta are calitate de magistrat-asistent în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, iar instanţa competentă teritorial, în raport de localitatea de domiciliu a reclamantei, Crasna, judetul Gorj, este Tribunalul Gorj.

Totodată, a învederat că, întrucât drepturile salariale ale reclamanţilor sunt drepturi individuale nu se poate reţine incidenţa unei coparticipări procesuale active.

Faţă de împrejurarea că domiciliul reclamantei se află în localitatea Crasna, judetul Gorj, aflată în circumscripţia Tribunalului Gorj, reţinând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, în raport de prevederile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., a conchis că îi revine acestei instanţe competenţa să soluţioneze cauza.

Ca urmare a declinării competenţei, cauza a fost înregistrată la 14 noiembrie 2023 pe rolul Tribunalului Gorj – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub acelaşi număr unic, respectiv 5094/99/2023.

Învestit prin declinare, Tribunalul Gorj – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa nr. 5/2024 din 11 ianuarie 2024, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de conflict, după evocarea dispoziţiilor art. 127 alin. (2) şi (21) din C. proc. civ., a arătat că acestea îşi găsesc aplicabilitatea atât atunci când cererea de chemare în judecată este formulată de un judecător sau împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să soluţioneze litigiu ori la o instanţă inferioară acesteia cât şi atunci când cererea de chemare în judecată este formulată de instanţa de judecată sau împotriva instanţei de judecată competentă să soluţioneze litigiul ori când parte (reclamant sau pârât) este o instanţă inferioară acesteia.

Reţinând calitatea de pârât a Tribunalului Gorj, în raport de dispoziţiile evocate, a învederat că, întrucât este vorba de o competenţă teritorială alternativă, cererea de chemare în judecată putea fi introdusă, la alegerea reclamanţilor, fie la această instanţă, fie la una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă potrivit legii.

Cum reclamanţii au înteles să uzeze de dreptul conferit de dispoziţiile art. 116 din C. proc. civ. şi au ales să introducă cererea pe rolul Tribunalului Iaşi, a concluzionat că această instanţă a devenit competentă să soluţioneze cauza, instanţa astfel învestită neavând dreptul de a cenzura procedural, din oficiu, acest drept de opţiune, excepţia necompetenţei teritoriale fiind, aşadar, în mod eronat admisă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă la 19.01.2024, sub numărul x/2023.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Gorj competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe – Tribunalul Iaşi şi Tribunalul Gorj – s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că reclamanta este magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a ales să învestească Tribunalul Iaşi cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârâtă fiind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în calitate de angajator.

Potrivit dispoziţiilor art. 232 din Codul Muncii, procedura de soluţionare a conflictelor de muncă se stabileşte prin lege specială.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că la data introducerii acţiunii colective – 25.04.2023, din care a fost disjunsă prezenta cauză, legea specială care reglementa soluţionarea soluţionarea conflictelor colective şi individuale de muncă – Legea dialogului social nr. 62/2011 – era abrogată, fiind înlocuită de noua Lege a dialogului social nr. 367/2022, care a intrat în vigoare în data de 25.12.2022. Această nouă lege a dialogului social nu mai reglementează soluţionarea conflictelor individuale de muncă, stabilind exclusiv procedura de rezolvare a conflictelor colective de muncă.

Prin urmare, neexistând o lege specială în raport cu Codul Muncii care să reglementeze soluţionarea conflictelor individuale de muncă, rezultă că litigiile de muncă se soluţionează în baza prevederilor Codului Muncii (Titlul XII, Jurisdicţia muncii, art. 266 – art. 275) şi ale C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, forma în vigoare la data sesizării instanţei, "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.".

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ., amintite de instanţele aflate în conflict, Înalta Curte reţine că, deşi, aparent, calitatea părţilor ar atrage incidenţa acestor prevederi, în realitate, nu ne aflăm în niciuna dintre ipotezele prevăzute de acest articol, întrucât, competenţa de soluţionare a cauzei nu revine, nici în fond şi nici în căile de atac, instanţei la care reclamanta îşi desfăşoară activitatea – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca parte pârâtă, neavând, aşadar, competenţă în soluţionarea unui astfel de litigiu.

Raţiunea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. este aceea ca litigiul să nu ajungă să fie soluţionat, nici în primă instanţă şi nici în căile de atac, de o instanţă la care funcţionează reclamantul judecător/procuror/asistent judiciar/grefier. Or, prin ipoteză, litigiul de muncă cu care reclamanta, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a sesizat tribunalul ca primă instanţă poate avea doar două stadii procesuale, respectiv: judecata în primă instanţă, la tribunal, şi judecata în apel, la curtea de apel, calea de atac a recursului fiind, în mod expres, exclusă de legiuitor de la exercitare.

Nefiind, aşadar, incidente dispoziţiile speciale precitate, se reţine că sunt aplicabile prevederile din Codul Muncii indicate supra, conform cărora competenţa teritorială în cazul conflictelor de muncă aparţine instanţei/tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa reclamantul.

Întrucât nu există la dosar date privitoare la o anumită reşedinţă a reclamantei care are domiciliul în localitatea Crasna, judeţul Gorj, în raza teritorială a Tribunalului Gorj, se impune a se reţine că revine acestui tribunal competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă.

Totodată, instanţa supremă notează că, în mod greşit Tribunalul Gorj a reţinut calitatea de pârât a acestei instanţe, întrucât din cuprinsul acţiunii colective se deduce că reclamanţii au înţeles să cheme în judecată propriul angajator, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind stabilit, astfel, cadrul procesual.

Pentru aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (2) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2024.