Conflict of jurisdiction for flight delay compensation: exclusivity of territorial competence under Regulation 261/2004 and admissibility of ex officio exceptions

Şedinţa publică din data de 13 februarie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea – secţia Civilă la 07.12.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A.. a solicitat instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A. la plata sumei de 250 euro, cu titlul de compensaţie pentru întârzierea zborului, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare, de la data scadenţei (data întârzierii zborului) până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a arătat că a devenit titulara creanţei, prin achiziţia acesteia de la B., în baza contractului de cesiune de creanţă din 02.09.2022, ataşat cererii.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1575 şi art. 1028 alin. (2) din C. civ., art. 7 şi art. 14 din Regulamentul (CE) nr. 261/2004.

Prin sentinţa civilă nr. 2843 din 27 martie 2023, Judecătoria Buftea – secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că, potrivit biletului de transport aerian care întemeiază cererea de despăgubire, zborul operat de pârâtă a avut ca punct de plecare Aeroportul Cluj-Napoca, România, iar ca punct de sosire Antalya, Turcia.

Instanţa a reţinut că cererea este întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 şi a evocat hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (în continuare, "C.J.U.E") din 09.07.2009 pronunţată în cauza C-204/08, Peter Rehder împotriva C. (ECLI:EU:C:2009:439). Prin această hotărâre s-a reţinut că art. 5 pct. 1 lit. b) a doua liniuţă din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială trebuie interpretat în sensul că instanţa în circumscripţia căreia se găseşte locul de plecare sau locul de sosire a avionului, convenite în contractul de transport, este competentă să judece o cerere de compensaţii întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 şi pe un contract de transport aerian de persoane efectuat dintr-un stat membru cu destinaţia într-un alt stat membru, în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, operator de transport efectiv.

A conchis că, în materia despăgubirilor întemeiate pe dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, se instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la locul de plecare sau de sosire a avionului.

Învestită prin declinare, Judecătoria Cluj-Napoca, prin sentinţa civilă nr. 5891/CC/2023 din 04 decembrie 2023, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Cluj-Napoca, după evocarea dispoziţiilor art. 107 alin. (1), art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (3) şi art. 132 din C. proc. civ., a arătat că excepţia necompetenţei teritoriale poate fi invocată din oficiu doar când este exclusivă or, în cauză, contrar celor reţinute de Judecătoria Buftea, competenţa este relativă, de ordine privată, rămânând aplicabilă regula generală în materie de competenţă, art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., astfel încât instanţa de trimitere nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale.

Cu privire la temeiul de competenţă indicat de instanţa de trimitere, instanţa de conflict a arătat că acesta nu este aplicabil în cauză, elementele de extraneitate fiind irelevante sub aspectul competenţei, de vreme ce reclamanta, persoană juridică străină a introdus cererea chiar la sediul societăţii pârâte – persoană juridică română cu sediul în România, oraşul Otopeni, aflat în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Buftea.

A subliniat că interpretarea dată de C.J.U.E. în cauza C-204/08, vizează Regulamentul (CE) nr. 261/2004, al cărui domeniul de aplicare (reglementat în art. 3) priveşte exclusiv acţiunile în legătură cu drepturile pasagerilor, or pârţile litigiului pendinte sunt reclamanta – persoană juridică străină, cesionar al creanţei valorificate împotriva pârâtei – şi pârâta, operator aerian.

În fine, reţinând încălcarea de către instanţa de trimitere a normelor imperative, de ordine publică, reglementate de art. 129 alin. (3) din C. proc. civ., a conchis că Judecătoria Cluj-Napoca nu poate proceda în mod legal la judecarea cererii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, la 13.12.2023, sub acelaşi număr de dosar.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Buftea competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe – Judecătoria Buftea şi Judecătoria Cluj-Napoca – s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competenţă vizează cererea de valoare redusă introdusă de reclamantă – A.., persoană juridică străină, împotriva pârâtei – Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A., societate cu sediul în România, judeţul Ilfov, oraşul Otopeni, pe rolul Judecătoriei Buftea, prin care se solicită obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 250 euro reprezentând compensaţie pentru întârzierea zborului x/18.06.2022, conform art. 7 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004.

Cererea este întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 iar prin hotărârea C.J.U.E. din 09.07.2009 pronunţată în cauza C-204/08, Peter Rehder împotriva C. s-a reţinut că, art. 5 pct. 1 lit. b) a doua liniuţă din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială trebuie interpretat în sensul că instanţa în circumscripţia căreia se găseşte locul de plecare sau locul de sosire a avionului, convenite în contractul de transport, este competentă să judece o cerere de compensaţii întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 şi pe un contract de transport aerian de persoane efectuat dintr-un stat membru cu destinaţia într-un alt stat membru, în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, operator de transport efectiv.

Textul din regulamentul european care se referă la sintagmele – instanţa locului de plecare sau a locului de sosire a avionului – se interpretează în sensul că este competentă instanţa din statul unde se află locul de plecare sau instanţa din statul locului de sosire a avionului deoarece raţiunea regulamentului este de a stabili instanţa cărui stat membru al uninunii va fi competentă să soluţioneze un litigiu cu element de extraneintate intracomunitar. Odată stabilit statul al cărei instanţă este competentă a soluţiona cererea, determinarea competenţei materiale şi teritoriale a instanţei din statul respectiv se realizează potrivit regulilor de procedură ale acelui stat.

În cauză, pretenţia reclamantei priveşte activitatea unui operator aerian cu sediul în România, judeţul Ilfov, oraşul Otopeni, localitate aflată în circumscripţia Judecătoriei Buftea. Prin urmare, din punct de vedere teritorial incidentă este regula de drept comun, dispoziţiile art. 107 din C. proc. civ. potrivit cărora, "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.".

Pe de altă parte, întrucât cererea derivă dintr-un contract de transport ar putea fi atrasă incidenţa dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., potrivit căruia, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 din acelaşi cod, mai este competentă instanţa locului de plecare sau de sosire. Din această perspectivă, este adevărat că Judecătoria Cluj-Napoca ar fi putut fi competentă să judece litigiul. Însă, aşa cum prevede expres art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Nu în ultimul rând, instanţa supremă constată că, fiind vorba despre o pricină referitoare la bunuri (plata unei sume de bani cu titlu de despăgubire), aceste norme de competenţă teritorială alternativă sunt, aşa cum rezultă din economia art. 126 din C. proc. civ., norme de competenţă de ordine privată de la care părţile pot deroga, fie în scris, fie verbal în faţa instanţei de judecată, fie tacit prin sesizarea de către reclamant a unei alte instanţe decât cea competentă potrivit legii, urmată de neinvocarea de către pârât a excepţiei de necompetenţă teritorială de ordine privată în termenul limită stabilit de lege.

Cum necompetenţa de ordine privată a instanţei nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, astfel cum rezultă din prevederile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., instanţa supremă constată că Judecătoria Buftea, sesizată de reclamantă, nu era îndreptăţită să invoce din oficiu excepţia de necompetenţă de ordine privată, devenind competentă a soluţiona pricina ca urmare a învestirii sale de reclamantă urmată de neinvocarea de către pârâtă a excepţiei de necompetenţă în termenul limită reglementat de lege.

Se impune a se mai reţine faptul că, în speţă, nu sunt aplicabile normele de competenţă teritorială menite a proteja consumatorii. Aşa cum rezultă din decizia preliminară pronunţată de C.J.U.E. în Cauza C-106/17 (pct. 40 – 43), un cesionar, cum este reclamanta, care exercită o activitate profesională, nu poate beneficia de protecţie specială acordată exclusiv consumatorului.

Pentru aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 131 şi art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Judecătoriei Buftea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2024.