Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 319/2024 AI generated

Mandatory jurisdictional hierarchy for revision petitions: lack of supreme court competence and referral to appellate court under different statutory grounds

Case Number Decizia nr. 319/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania (High Court of Cassation and Justice) upheld its exception of lack of material jurisdiction and declined competence, referring the case to the Bucharest Court of Appeal – Civil Section V, to adjudicate a petition for revision filed against the latter's 2023 appellate decision. The dispute concerned the bankruptcy proceedings of a debtor company, specifically challenging the appellate court's dismissal of the debtor's appeal against a first-instance order to enter into general bankruptcy and the refusal to admit intervention by third-party companies; the revision petition, originally filed under Article 509(1)(1) and (8) of the Code of Civil Procedure, was split by the Supreme Court, leaving only the grounds based on Article 509(1)(1) (violation of law) for reassignment. Deciding on the decisive legal basis of Article 510(1) and (3) of the Code of Civil Procedure, the Court determined that when revision grounds trigger different jurisdictions, prorogation does not operate, and since revision under Article 509(1)(1) falls under the jurisdiction of the court that rendered the challenged decision, the Supreme Court was not the competent authority to resolve the matter.

Legislator headnote

AI generated

art. 510 alin. (3) din C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ, art. 64 alin. (1) C. proc. civ, art. 49 alin. (2) C. proc. civ; Mandatory jurisdictional hierarchy for revision petitions: lack of supreme court competence and referral to appellate court under different statutory grounds: Împotriva deciziei instanţei de apel, A. S.A., prin administrator special E., a formulat cerere de revizuire, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului.

Keywords

AI generated
referral for lack of jurisdiction grounds for revision article of civil procedure statutory grounds petition for bankruptcy matter in dispute

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 13 februarie 2024

Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 10773 din 10 decembrie 2013, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Bucuresti – secţia a VII-a Civilă a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei debitoarei A. S.A., fiind desemnat administrator judiciar B..

Prin sentinţa civilă nr. 5104 din 26 septembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Bucuresti – secţia a VII-a Civilă a confirmat planul de reorganizare propus de debitoarea A. S.A.

Prin sentinţa civilă nr. 3000 din 14 iunie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Bucuresti – secţia a VII-a Civilă a dispus intrarea în faliment prin procedura generală a debitoarei A. S.A., fiind numit lichidator judiciar B..

Împotriva acestei hotărâri şi a încheierii din 24 mai 2023 – prin care judecătorul-sindic a respins cererile de intervenţie formulate de C. S.A. şi D. S.R.L. reţinând că cele două societăţi nu invocă niciun drept propriu în legătură cu învestirea instanţei – a declarat apel debitoarea A. S.A., prin administrator special E..

Prin decizia civilă nr. 1748/A din 13 noiembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de A. S.A., prin administrator special E..

Împotriva deciziei instanţei de apel, A. S.A., prin administrator special E., a formulat cerere de revizuire, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului.

Cererea de revizuire astfel cum a fost formulată, a fost înregistrată iniţial pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2023.

Având în vedere dispoziţiile art. 510 alin. (3) din C. proc. civ. conform căruia "în cazul în care se invocă motive care atrag competenţe diferite, nu va opera prorogarea competenţei", prin practicaua deciziei civile nr. 317/13 februarie 2024, pronunţată în dosar nr. x/2023, Înalta Curte a dispus disjungerea prezentei cereri de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. de cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a analiza în prezentul dosar nou format – dosar nr. x/2024, disjuns din dosarul x/2023 - exclusiv cererea de revizuire întemeiată de petentă pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

În argumentarea cererii de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. revizuenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la aspectele invocate prin cererea de apel.

În acest sens a învederat că:

- instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra excepţiei citării, încheierea din 24.05.2023 fiind lovită de nulitate de vreme ce, pentru acest termen, creditorii F., G. S.R.L., H. S.R.L. şi I. S.R.L., care au votat planul de reorganizare, nu au fost legal citaţi, în sensul că, fie au fost omişi din citativ (F.), fie nu au fost citaţi la adresa indicată (G. S.R.L.) sau la adresa de sediu (I. S.R.L.), fie prin lichidator judiciar (H. S.R.L.);

- cererea de intervenţie formulată de societatea J. S.R.L. ar fi trebuit să fie comunicată tuturor creditorilor potrivit dispoziţiilor art. 64 alin. (1) C. proc. civ. şi nu prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, întrucât acesta nu suplineşte condiţia comunicării.

- instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la critica ce viza încălcarea de către judecătorul-sindic a prevederilor art. 49 alin. (2) C. proc. civ., motivând că, deşi împotriva sa a formulat cerere de recuzare, acesta s-a pronunţat, în şedinţă publică, asupra cererilor de intervenţie formulate de societăţile C. S.A. şi D. S.R.L.

A mai învederat revizuenta că, opus aprecierii instanţei de apel, excepţiile lipsei dovezilor calităţii de reprezentant a semnatarilor cererilor de trecere în procedura falimentului, promovate de Serviciul Public de Finanţe Locale Ploieşti şi CNCF CFR S.A., se impuneau a fi admise, dat fiind că, la dosarul cauzei, nu a fost înaintat niciun înscris doveditor al calităţii de reprezentant, precum şi faptul că, instanţa a încălcat prevederile art. 74 din Legea nr. 85/2006, deoarece la masa credală au fost înscrişi creditori ale căror creanţe nu erau certe, lichide şi exigibile (K. S.R.L. şi SNTFM CFR MARFĂ S.A.) şi care, ulterior, au solicitat intrarea debitoarei în procedura falimentului, respectiv că instanţa de apel nu s-a pronunţat pe cererea de intervenţie principală şi accesorie formulată în susţinerea administratorului judiciar.

Prin întâmpinarea formulată, A. S.A. a solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal ca inadmisibilă şi, în subsidiar ca nefondată.

Intimatul SERVICIUL PUBLIC DE FINANŢE LOCALE PLOIEŞTI, prin întâmpinare, a solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal ca inadmisibilă şi, în subsidiar ca neîntemeiată.

Intimata I. S.R.L., prin întâmpinarea formulată, a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a administratorului special, excepţia nulităţii cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată şi nefondată.

La termenul de judecată fixat în cauză, de astăzi 13 februarie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat din oficiu şi a pus în discuţia părţilor excepţia de necompetenţă materială a instanţei supreme în ce priveşte soluţionarea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în raport de dispoziţiile procedurale referitoare la instanţa competentă a judeca revizuirea cuprinse în art. 510 C. proc. civ., concluziile părţilor prezente în şedinţa publică fiind consemnate supra, în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., invocată din oficiu, în raport de dispoziţiile art. 510 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. şi ale art. 457 alin. (1) din acelaşi cod, Înalta Curte reţine următoarele:

Înalta Curte constată că, în cauză, revizuenta a învestit instanţa cu o cerere de revizuire a deciziei civile nr. 1748/A din 13 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă, în dosarul nr. x/2013, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 8 C. proc. civ.

Regula statuată prin dispoziţiile art. 510 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte că revizuirea este de competenţa instanţei care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Prin excepţie, alin. (2) al aceluiaşi articol, care reglementează cazul cererilor de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instituie competenţa de soluţionare a acestora în favoarea instanţei mai mare în grad faţă de cea care a pronunţat prima hotărâre, iar alin. (3) stabileşte că, în cazul în care se invocă motive care atrag competenţe diferite, prorogarea competenţei nu va opera.

Aşadar, textul de lege reglementează competenţa materială imperativă a instanţei, de la care nu se poate deroga, chiar în cazul în care prin cerere se invocă mai multe motive, ce atrag competenţe diferite.

Reţinând că cererea de revizuire formulată a fost deja disjunsă, în prezentul dosar fiind păstrată doar partea din cererea de revizuire care a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile legale anterior evocate, referitoare la instanţa competentă a soluţiona cererea de revizuire întemeiată pe această dispoziţie legală, precum prevederile art. 129 alin. (2) pct. 2 şi art. 130 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la modul de soluţionare a excepţiei de necompetenţă, constată că nu este competentă material să soluţioneze cererea, aşa încât va declina competenţa de soluţionare a acesteia în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Cât priveşte solicitarea revizuentei privind recalificarea în contestaţie în anulare a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 131 alin. (1) corelate cu cele ale art. 22 alin. (4) C. proc. civ., reţine că această solicitare este atributul instanţei competente a soluţiona cauza – în speţă, Curtea de Apel Bucureşti. O atare concluzie este impusă de imperativul ca asupra calificării corecte a cererii adresate instanţei să se pronunţe instanţa competentă a o soluţiona, cu atât mai mult cu cât, în raport de prevederile art. 505 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia în anulare se introduce la instanţa a cărei hotărâre se atacată astfel că, indiferent de calificarea juridică a cererii – revizuire sau contestaţie în anulare – instanţa competentă a o soluţiona este instanţa care a pronunţat hotărârea atacată, în speţă Curtea de Apel Bucureşti.

Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 510 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 509 alin. (1) pct. 1 din acelaşi cod, se va admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocată din oficiu, şi se va declina competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulate de revizuenta A. S.A., prin administrator special E., împotriva deciziei nr. 1748/A din 13 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă, în dosarul nr. x/2013, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2024.