Unreasoned appeal against rejection of constitutional unconstitutionality exception: annulment for failure to meet reasonedness burden

Şedinţa publică din data de 13 februarie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cerere de asistenţă judiciară sub forma desemnării unui apărător din oficiu înregistrată la 11.12.2023, pe rolul Curţii de Apel Galaţi – secţia a II-a Civilă, sub nr. x/2023/a6, petenta A. S.R.L. GALAŢI a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale.

În motivarea cererii a arătat că societatea se află în procedură generală de insolvenţă, situaţie care nu exclude posibilitatea de a i se acorda asistenţă judiciară, aşa cum statuează inclusiv practica şi jurisprudenţa CEDO.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate petenta a arătat, în esenţă, că aceasta contravine dispoziţiilor art. 115 din Constituţia României sub următoarele aspecte: nu cuprinde perioada pentru care a fost adoptată, încalcă dreptul la două grade de jurisdicţie, permite judecătorului să calculeze în mod abuziv şi nelegal taxa de timbru şi nu permite soluţionarea cererii de reexaminare de către o instanţă de control judiciar, superioară în grad celei care soluţionează cererea de reexaminare.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

Prin încheierea din 13 decembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Galaţi – secţia a II-a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea de acordare a asistenţei judiciare sub forma desemnării unui apărător din oficiu, formulată de petentă. Totodată, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Referitor la cererea de acordare a asistenţei judiciare sub forma desemnării unui apărător din oficiu, curtea de apel a apreciat că petenta solicită, în realitate, o formă de ajutor public judiciar în materie civilă, reglementată prin O.U.G. nr. 51/2008 doar pentru persoane fizice, însă în temeiul unui act normativ ce priveşte taxele de timbru şi care permite, în anumite situaţii, acordarea unor facilităţi de plată şi persoanelor juridice. S-a mai reţinut şi că O.U.G. nr. 80/2013 reglementează, în cuprinsul art. 42, facilităţi sub formă de reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru datorate de persoanele juridice pentru acţiuni şi cereri introduse la instanţele judecătoreşti, în anumite situaţii.

În raport de actele normative evocate, curtea de apel a învederat că niciunul nu reglementează posibilitatea unei persoane juridice, chiar aflată într-o situaţie de dificultate financiară, de a solicita desemnarea unui apărător din oficiu şi a conchis în sensul că cererea petentei nu are, în realitate, un temei legal, dat fiind că O.U.G. nr. 80/2013 reglementează exclusiv domeniul taxelor de timbru, iar O.U.G. nr. 51/2008 nu se aplică persoanelor juridice.

Cu privire la neconstituţionalitatea O.U.G. nr. 80/2013 în ansamblu, curtea de apel, după evocarea dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi expunerea condiţiilor pentru admisibilitatea sesizării Curţii Constituţionale, a reţinut că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia ca textul de lege criticat să aibă legătură cu cauza, nefiind constatată nicio legătură între cererea de desemnare a unui apărător din oficiu şi O.U.G. nr. 80/2013; a concluzinat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este inadmisibilă.

Împotriva acestei încheieri petenta a declarat recurs, solicitând comunicarea încheierii recurate în vederea motivării cererii de recurs.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii prezentei căi extraordinare de atac, urmând a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Înalta Curte observă că titularul cererii de recurs nu a motivat recursul declarat în cauză neformulând nici critici referitoare la raţionamentul instanţei care a pronunţat încheierea atacată şi neprezentând nici argumentele proprii pentru care ar aprecia că sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată ar fi admisibilă. O astfel de abordare este contrară dispoziţiilor art. 487 alin. (1) corelate cu prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. conform cărora recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau printr-un memoriu separat.

Este adevărat că, aşa cum rezultă din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 321/2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 580 din 20 iulie 2017, calea de atac prevăzută de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, promovată împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privinţa hotărârilor judecătoreşti prin care se respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Prin urmare, Curtea a statuat că acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală.

Cu toate că, prin intermediul exercitării acestei căi de atac sui generis, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte reţine că, printr-o altă decizie – Decizia nr. 546/2020 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 944 din 14 octombrie 2020 – instanţa de contencios constituţional a statuat că autorului excepţiei, în cererea de recurs pe care o formulează, îi va reveni sarcina de a demonstra că excepţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, iar recursul împotriva încheierii se va limita la aceste aspecte, care nu necesită consideraţii teoretice sau interpretări de amploare ori documentări care să îl pună în dificultate pe autorul excepţiei.

De asemenea, sub aspectul motivării unui astfel de demers procesual, în considerentul 18 al aceleiaşi decizii, instanţa de contencios constituţional a statuat că dezvoltarea pe larg a motivelor poate fi făcută şi prin concluzii scrise sau susţineri orale.

Prin urmare, ceea ce se degajă din considerentele acestei decizii a Curţii Constituţionale este că recursul reglementat de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, nu trebuie să indice motive de nelegalitate încadrabile în art. 488 C. proc. civ. sau, după caz, în textul de lege corespunzător din C. proc. pen., ceea ce nu înseamnă că un astfel de recurs nu trebuie să fie deloc motivat, nici în scris şi nici oral în faţa instanţei.

Această abordare a Curţii Constituţionale nu se depărtează de la jurisprudenţa sa anterioară în care instanţa de contencios constituţional a subliniat necesitatea şi importanţa motivării excepţiei de neconstituţionalitate, pentru ca acest demers să poată fi primit şi examinat. În acest sens sunt elocvente considerentele cuprinse în Decizia nr. 1563 din 6 decembrie 2011 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul of. al României, Partea I, nr. 81/1 februarie 2012, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate invocată tocmai pe considerentul inexistenţei unei motivări, respectiv a neindicării motivelor pentru care se apreciază că textele incriminate ar fi contrare principiilor constituţionale.

În considerentele acestei decizii, Curtea Constituţională a subliniat că dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, stabilesc că "sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate", făcând trimitere la jurisprudenţa sa anterioară prin care a statuat că excepţia de neconstituţionalitate trebuie să îndeplinească anumite exigenţe de ordin structural, respectiv autorul acesteia trebuie să indice textul legal criticat, prevederile constituţionale considerate a fi încălcate şi motivarea în concret a pretinsei contrarietăţi a textului dedus controlului de constituţionalitate (Decizia nr. 1.159 din 15 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 16 noiembrie 2011). De asemenea, Curtea Constituţională a subliniat că, în jurisprudenţa sa anterioară, a stabilit în mod constant că sesizările de neconstituţionalitate adresate Curţii fără a fi motivate trebuie respinse ca inadmisibile, Curtea neputându-se substitui subiectelor îndreptăţite să o sesizeze, întrucât ar exercita un control din oficiu, ceea ce este contrar sistemului nostru constituţional (Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, şi Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011).

Plecând de la aceste considerente, Înalta Curte reţine că, potrivit procesului-verbal de înmânare aflat la fila x al dosarului Curţii de Apel Galaţi, încheierea din 13 decembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, a fost comunicată recurentei la 29 decembrie 2023, iar citaţia pentru termenul stabilit la 13 februarie 2024 în litigiul pendinte a fost comunicată acesteia la 22 ianuarie 2024 .

Având în vedere că, la termenul de judecată stabilit la 13 februarie 2024, recurenta avea cunoştinţă de motivarea încheierii recurate, acesta avea posibilitatea să arate şi să dezvolte motivele pentru care a promovat calea de atac până la termenul de judecată inclusiv, atât prin susţineri orale, cât şi prin concluzii scrise.

Totodată, Înalta Curte reţine că, printr-un alt considerent (15) al aceleiaşi decizii mai sus menţionate (546/2020), Curtea Constituţională a statuat că pregătirea, în condiţiile legii, a căilor de atac promovate reprezintă obligaţia părţii interesate, care trebuie să manifeste diligenţă în acest sens.

Având în vedere că, prin Decizia nr. 546/2020, Curtea Constituţională a României a statuat că autorului excepţiei, în cererea de recurs pe care o formulează, îi va reveni sarcina de a demonstra că excepţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, adică de a motiva demersul său procesual, în aplicarea prevederilor art. 10 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că autoarea prezentului demers judiciar nu s-a conformat acestei obligaţii, nu a motivat deloc cererea, neindicând nici critici la adresa raţionamentului primei instanţe şi nici argumente proprii în virtutea cărora sesizarea Curţii Constituţionale ar fi admisibilă, motiv pentru care, în temeiul art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), precum şi art. 148 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta A. S.R.L. GALAŢI împotriva încheierii din 13 decembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi – secţia a II-a Civilă.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta A. S.R.L. GALAŢI împotriva încheierii din 13 decembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi – secţia a II-a Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2024.