Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 31/2024 AI generated

Cassation nullity of appeal lacking concrete legal criticism of contractual liability and proof of performance

Case Number Decizia nr. 31/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the main appeal filed by the claimant and declared the incidental cross-appeal filed by the defendant ineffective, thereby upholding the appellate decision that dismissed the original claim and ordered the claimant to pay litigation costs. The dispute concerned a commercial contract for maintenance services, where the claimant sued for the unpaid principal debt of approximately 543,000 RON and late penalties, while the defendant argued that the claimant failed to prove performance and that the agreement had been modified to reduce the scope of services without a formal amendment. The Supreme Court found the main appeal null due to the appellant’s failure to formulate specific legal criticisms subsumable under the statutory grounds for cassation, noting that the arguments merely reiterated factual disputes and did not demonstrate a violation of material law or procedural rules. Relying on Articles 488(1)(6) and (8), 489(2), 491, and 472 of the Civil Procedure Code, the court held that the appellate instance’s evaluation of evidence and application of contractual liability rules were beyond the scope of extraordinary review, as the appellant did not respect the obligation to frame arguments within the limited grounds for cassation.

Legislator headnote

AI generated

art. 1350 C. civ, art. 1556 alin. (1) C. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 1272 C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ; Cassation nullity of appeal lacking concrete legal criticism of contractual liability and proof of performance: The dispute concerned a commercial contract for maintenance services, where the claimant sued for the unpaid principal debt of approximately 543,000 RON and late penalties, while the defendant argued that the claimant failed to prove performance and that the agreement had been modified to reduce the scope of services without a formal amendment. The Supreme Court found the main appeal null due to the appellant’s failure to formulate specific legal criticisms subsumable under the statutory grounds for cassation, noting that the arguments merely reiterated factual disputes and did not demonstrate a violation of material law or procedural rules. Relying on Articles 488(1)(6) and (8), 489(2), 491, and 472 of the Civil Procedure Code, the court held that the appellate instance’s evaluation of evidence and application of contractual liability rules were beyond the scope of extraordinary review, as the appellant did not respect the obligation to frame arguments within the limited grounds for cassation.

Keywords

AI generated
nullity of contract scope of review in cassation service contract commercial litigation statutory grounds Civil Procedure Code

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 489 alin. (2) raportat la art. 496 alin. (1) teza a III-a C. proc. civ.

Basis for annulling the main appeal due to the failure to meet the requirements for the grounds of cassation.

art. 491 raportat la art. 472 şi la art. 496 alin. (1) teza a III-a din acelaşi cod

Procedural basis for declaring the incidental appeal ineffective following the annulment of the main appeal.

art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Basis for dismissing the request for the award of litigation costs.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2024

Asupra recursurilor de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a Civilă la 5 august 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar a chemat în judecată pârâta B. S.A. (fostă C.), solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 616.049,80 RON, compusă din debit principal în cuantum de 543.370,04 RON, penalităţi de întârziere în cuantum de 72.679,76 RON (0,1% pe zi de întârziere calculate de la data scadenţei fiecărei facturi până la data introducerii acţiunii) şi penalităţi de întârziere calculate în continuare, până la plata efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta B. S.A. a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată şi echilibrarea contractului de prestări servicii nr. x din 20 mai 2015.

Prin sentinţa civilă nr. 1558 din 8 iunie 2021, Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a admis cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta la plata sumei de 543.370,04 RON, reprezentând debit principal, la plata sumei de 72.679,76 RON, reprezentând penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi calculate la debitul restant de la data scadenţei fiecărei facturi până la data introducerii cererii de chemare în judecată şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi calculate în continuare până la data executării efective şi integrale a plăţii. A respins cererea reconvenţională, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta B. S.A.

Prin decizia civilă nr. 1943 din 21 decembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a admis apelul formulat de pârâtă, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei. A obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 22.416,87 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar, iar pârâta B. S.A. a formulat recurs incident.

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar solicită casarea hotărârii recurate şi invocă, în esenţă, următoarele:

Autoarea căii de atac arată că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că nu au fost îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale cu privire la sumele care fac obiectul cauzei. Mai arată că au fost greşit aplicate dispoziţiile art. 1350 C. civ.. Menţionează că între reclamantă şi pârâtă au existat raporturi contractuale, iar pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile de plată, chiar dacă reclamanta prestase serviciile. Susţine că este eronată statuarea curţii de apel în sensul că reclamanta nu ar fi dovedit executarea obligaţiilor. Apreciază că administrarea probei cu interogatoriu nu ar fi fost utilă şi pertinentă deoarece lichidatorul judiciar nu ar fi putut aduce lămuriri cu privire la situaţia contractului.

Recurenta-reclamantă arată că nu au fost respectate dispoziţiile art. 1556 alin. (1) C. civ. coroborat cu art. 9 din contractul de prestări servicii şi s-a constatat în mod greşit că pârâta ar fi fost îndreptăţită să nu achite facturile deoarece ar fi invocat excepţia de neexecutare a contractului.

Aceeaşi parte susţine că decizia atacată este motivată superficial şi că nu au fost respectate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Apreciază că simpla afirmaţie că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile nu reprezintă o motivare suficientă.

Recurenta-reclamantă a indicat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin recursul incident formulat, recurenta-pârâtă B. S.A. solicită înlăturarea considerentelor deciziei civile nr. 1943 din 21 decembrie 2022, înlocuirea cu considerentele instanţei de recurs şi menţinerea soluţiei de admitere a apelului.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Autoarea căii de atac precizează că recursul incident vizează exclusiv considerentele prin care instanţa de apel a dat o dezlegare greşită unuia dintre motivele de apel. Astfel, se apreciază că statuările curţii de apel în sensul că modificarea şi încetarea puteau avea loc numai prin acordul părţilor sunt eronate, fiind încălcate dispoziţiile art. 1266 alin. (2) şi art. 1272 C. civ.. Menţionează că nu era nevoie de un act adiţional cu privire la modificarea obiectului contractului de vreme ce, aşa cum rezultă din probele de la dosar, părţile fuseseră de acord ca numărul de ATM-uri pentru care reclamanta presta servicii de mentenanţă să fie diminuat.

Recurenta-pârâtă a indicat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului în ceea ce priveşte motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, iar prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului incident.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Cu privire la recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar D.., Înalta Curte reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate întrucât din cererea de recurs nu se desprind critici care să poată fi subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Deşi indică dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., încercând să acrediteze teza unei motivări lacunare sau chiar inexistente, recurenta-reclamantă formulează argumente generice, cu trimitere la dispoziţiile art. 6 din CEDO şi la doctrină, fără a indica în concret de ce nu sunt îndeplinite exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Argumentele acesteia în sensul unei lipse de motivare sunt formale întrucât îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată în apel.

Conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când au fost încălcate sau greşit aplicate normele de drept material.

Înalta Curte constată că susţinerile pe care recurenta le subsumează acestui caz de casare nu constituie critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate. Deşi autoarea căii de atac indică dispoziţiile art. 1350 (Răspunderea contractuală) şi ale art. 1556 alin. (1) (Excepţia de neexecutare), aceasta nu demonstrează de ce instanţa de apel nu a respectat prevederile legale invocate, ci reia expunerea situaţiei de fapt şi parcursul cronologic al relaţiilor dintre părţi. Se invocă aspecte de fapt referitoare la îndeplinirea sau nu a condiţiilor răpunderii civile contractuale, la executarea de către reclamată a obligaţiilor de mentenanţă şi la prevederile convenţiei, împrejurări care nu pot fi lămurite decât prin raportare la probatoriul administrat în cauză.

Instanţa supremă reţine că judecătorii fondului sunt suverani în ceea ce priveşte interpretarea probelor şi a actelor juridice ale cauzei deduse judecăţii, iar circumstanţele factuale ale litigiului nu pot fi reevaluate în calea extraordinară de atac a recursului.

Faţă de cele de mai sus, instanţa supremă reţine că recurenta nu şi-a respectat obligaţia impusă de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din acelaşi cod, în acest caz intervenind sancţiunea nulităţii căii de atac formulate.

Analizând recursul incident declarat de recurenta-pârâtă B. S.A., faţă de dispoziţiile art. 491 raportat la art. 472 C. proc. civ., potrivit cărora recursul incident rămâne fără efect dacă recursul principal este respins pentru motive care nu implică cercetarea fondului şi având în vedere soluţia de anulare a recursului declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., instanţa supremă urmează a constata ca rămas fără efect recursul incident.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 489 alin. (2) raportat la art. 496 alin. (1) teza a III-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar D.. împotriva deciziei civile nr. 1943 din 21 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, iar în temeiul art. 491 raportat la art. 472 şi la art. 496 alin. (1) teza a III-a din acelaşi cod, va constata ca rămas fără efect recursul incident declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva aceleiaşi decizii.

Faţă de soluţia de constatare ca rămas fără efect a recursului incident, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de recurenta-pârâtă B. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar D.. împotriva deciziei civile nr. 1943 din 21 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă.

Constată ca rămas fără efect recursul incident declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1943 din 21 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de recurenta-pârâtă B. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 ianuarie 2024.