Labor dispute over prosecutor’s extra leave assigned to Dolj Tribunal; Vâlcea court’s declination prevails.

Şedinţa publică din data de 13 februarie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată la 7 noiembrie 2022 pe rolul Tribunalului Vâlcea sub număr de dosar x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună acordarea unui număr de 60 de zile de concediu de odihnă suplimentar, aferent perioadei 2017 - 2022, precum şi pentru viitor a câte 10 zile pe an de concediu de odihnă suplimentar, până la eliberare din funcţie a reclamantului; obligarea pârâtei la plata indemnizaţiei de concediu aferente acestor zile, cu aplicarea actualizării şi a dobânzii legale penalizatorii, începând cu data naşterii dreptului şi până la plata efectivă.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat, că ocupă funcţia de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova, beneficiind până la acest moment de concediu de odihnă de 35 de zile anual, prevăzut de art. 79 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Pârâta Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei privind soluţionarea litigiului dedus judecăţii, având în vedere dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ. şi Decizia nr. 7/16.05.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Prin sentinta civilă nr. 998 din 21 aprilie 2023, Tribunalul Vâlcea a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de către pârâta Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Structura Centrală şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii civile formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, în favoarea Tribunalului Dolj.

În motivare, în raport de cele solicitate, având în vedere natura şi cauza acţiunii cu care a fost învestit, Tribunalul Vâlcea a reţinut, în esenţă, că este în prezenţa unui conflict individual de muncă, fiind incidente dispoziţiile art. 269 Codul muncii.

S-a apreciat că prevederile art. 127 C. proc. civ. nu sunt aplicabile, întrucât reclamantul este procuror, astfel că nu a formulat o cerere de chemare în judecată "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia", întrucât nu îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei căreia i-ar reveni competenţa de soluţionare a cauzei.

Aşa fiind, în raport cu prevederile art. 269 Codul muncii, ţinând cont că la momentul formulării acţiunii, reclamantul domicilia în circumscripţia Tribunalului Dolj, instanţa intiţial învestită a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Dolj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub acelaşi număr de dosar.

Tribunalul Dolj a reţinut, în esenţă, că reclamantul şi-a îndeplinit obligaţia instituită de art. 127 C. proc. civ. şi a sesizat o instanţă învecinată cu instanţa de care aparţine structura teritorială în care îşi desfăşoară efectiv activitatea - DIICOT Craiova, respectiv Tribunalul Vâlcea.

S-a apreciat că art. 127 alin. (1) C. proc. civ. este aplicabil în speţă, deşi reclamantul are calitatea de procuror la DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, iar Structura Centrală îşi are sediul în Bucureşti, având în vedere că noţiunea de "instanţă competentă să soluţioneze cauza" a fost definită prin decizia Curtii Constituţionale nr. 290/2018, iar finalitatea textului este de a evita cazurile de bănuială legitimă care duceau la formularea de cereri de strămutare.

Ţinând cont că reclamantul a înţeles să învestească Tribunalul Vâlcea cu soluţionarea prezentei cauze, Tribunalul Dolj a apreciat că, în aplicarea dispoziţiilor legale speciale, derogatorii de la dispoziţiile comune în materie, în temeiul legal oferit de art. 127 C. proc. civ. coroborat cu considerentele Deciziei nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale, dar şi în baza principiului disponibilităţii consacrat de art. 9 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Vâlcea.

Aşa fiind, prin sentinţa nr. 2288/2023 din 14 noiembrie 2023 pronunţată de Tribunalul Dolj – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dolj şi a fost declinată competenţă de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea – secţia I Civilă.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Dolj – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Obiectul cauzei îl reprezintă un litigiu de muncă privind solicitarea reclamantului de acordare a unui număr de 60 de zile de concediu de odihnă suplimentar, aferent perioadei 2017 – 2022, precum şi pentru viitor a câte 10 zile pe an de concediu de odihnă suplimentar, până la eliberarea sa din funcţie; de obligare a pârâtului Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism la plata indemnizaţiei de concediu aferente acestor zile, cu aplicarea actualizării şi a dobânzii legale penalizatoare începând cu data naşterii dreptului şi până la plata efectivă.

Se constată că reclamantul are calitatea de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova, iar acţiunea a fost formulată în contradictoriu cu pârâta Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală.

Dreptul comun pentru soluţionarea conflictelor de muncă este reglementat de dispoziţiile art. 266-275 din Codul muncii şi de Legea nr. 62/2011 privind dialogul social (în vigoare la momentul demarării litigiului).

Art. 269 Codul muncii stipulează în alin. (1) că: "Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti stabilite potrivit legii", iar conform alin. (2): "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa".

Conform prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, care completează art. 269 alin. (2) Codul muncii, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Referitor la prevederile art. 127 din C. proc. civ., invocate de instanţele aflate în conflict în cuprinsul considerentelor, aceste dispoziţii legale reglementează situaţia particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, raţiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţii.

Textul de lege se aplică întocmai şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor şi vizează două situaţii, respectiv când una dintre aceste persoane are legitimare procesuală activă, respectiv este reclamant şi când are legitimare procesuală pasivă - este pârât.

Sintagma utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 127 alin. (3) C. proc. civ. "se aplică în mod corespunzător" trebuie înţeleasă ca referindu-se la desfăşurarea activităţii în cadrul unei unităţi de parchet ce funcţionează pe lângă instanţa arătată la art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1)-(3) din O.U.G. nr. 78/2016, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este o structură specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, care îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul României, funcţionând în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi având sediul în municipiul Bucureşti.

Prin urmare, organizarea D.I.I.C.O.T. în structură centrală şi structuri teritoriale nu îngăduie concluzia că cele din urmă ar funcţiona pe lângă alte instanţe decât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că ipoteza avută în vedere la instituirea art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu îşi găseşte aplicabilitatea în cauza în care reclamantul are calitatea de procuror în cadrul unei structuri teritoriale.

De asemenea, Tribunalul Dolj nu figurează în cauză în calitate de pârât, pentru a fi atrasă incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (2)1 prin raportare la art. 127 alin. (2) C. proc. civ.

Aşa fiind, competenţa teritorială trebuie stabilită conform art. 269 alin. (2) Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, în vigoare la data sesizării, şi revine tribunalului de la domiciliul sau locul de muncă al reclamantului.

În considerarea celor arătate, ţinând cont că la momentul formulării acţiunii, reclamantul domicilia în Craiova, localitate aflată în circumscripţia Tribunalului Dolj, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2024.