Extraordinary appeal admitted; appellate ruling quashed and remanded for lack of material jurisdiction over labor dispute.

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 21 ianuarie 2001 pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca sub nr. 2168, B.N. a chemat în judecată Ministerul Apărării Naționale pentru U.M. 01278 Cluj-Napoca solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 39.845.614 lei și a dobânzii legale aferente, reprezentând impozitul calculat pentru ajutorul acordat la trecerea în rezervă, reținut în mod greșit.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că la data de 15 februarie 2000 a fost trecut în rezervă, cu drept de pensie de serviciu, iar conform dispozițiilor Legii nr. 138/1999 este îndreptățit să primească o plată compensatorie neimpozabilă egală cu 12 solde lunare nete din ultima lună de activitate, precum și a unui ajutor neimpozabil egal cu 20 de solde nete din ultima lună de activitate, în sumă totală de 126.207.968 lei, din care în mod greșit s-a reținut, în baza O.G. nr. 73/1999 impozitul de 39.845.614 lei.

Pârâtul Ministerul Apărării Naționale a formulat o întâmpinare prin care a invocat excepțiile lipsei competenței materiale a Judecătoriei Cluj-Napoca, lipsa calității sale procesual pasive, lipsa efectuării procedurii prealabile administrativ jurisdicționale.

A mai solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și chemarea în garanție a Ministerului de Finanțe în cazul în care acțiunea reclamantului va fi admisă anterior judecării fondului cauzei, instanța a respins excepția de necompetență materială iar pârâtul a renunțat la celelalte excepții invocate.

Judecătoria Cluj-Napoca prin sentința civilă nr. 4471 din 17 mai 2001 a admis acțiunea și a obligat pe pârât la plata sumei de 39.845.614 lei reclamantului cu dobânda legală reprezentând rata scontului practicată de B.N.R. diminuată cu 20% începând cu data înregistrării acțiunii și până la plata integrală a sumei.

A admis și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, formulată de către pârât.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că ajutoarele acordate conform prevederilor art. 31 din Legea nr. 138/1999 nu sunt supuse impozitării pentru că reprezintă modalități de sprijin financiar pentru fostul angajat și nu le este aplicabil același regim de impozitare ca pentru drepturile salariale la care se referă art. 23 lit. b) din O.G. nr. 73/1999.

A reținut de asemenea că O.U.G. nr. 136/2000 a intrat în vigoare după data trecerii în rezervă, deci dispozițiile sale nu pot fi aplicate retroactiv.

Recursul declarat de către pârâtul Ministerul Apărării Naționale împotriva acestei sentințe a fost admis în parte, iar recursul declarat de către chematul în garanție împotriva aceleiași sentințe a fost admis în totul de către Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr. 1796 din 7 septembrie 2001, care a modificat sentința în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârât la plata sumei de 21.356.988 lei cu titlu de ajutor la trecerea în rezervă.

A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata în complectare a sumei reprezentând plăți compensatorii.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței privind obligarea pârâtului la plata dobânzii legale.

A respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că la data trecerii în rezervă a reclamantului, dispozițiile art. 7 din O.G. nr. 7/1998, privind caracterul neimpozabil al plăților compensatorii, fuseseră abrogate prin art. 86 din O.G. nr. 73/1999 și, ca atare, pentru suma datorată cu acest titlu, impozitul a fost calculat și reținut în mod legal, însă în ce privește ajutorul primit în temeiul art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1998, sunt aplicabile prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 73/1999, potrivit cărora nu sunt venituri impozabile și nu se impozitează indemnizațiile și alte forme de sprijin cu destinație specială, acordate din bugetul de stat.

În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 72/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva acestor două hotărâri, considerând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Se susține că instanțele de judecată au aplicat dispoziții care la data soluționării cauzei, erau abrogate; astfel prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 au fost abrogate implicit prin art. 86 din O.G. nr. 73/1999 care este o lege specială.

Se susține de asemenea că instanțele au aplicat greșit dispozițiile art. 5 și art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999 considerând că ajutoarele acordate cadrelor militare la trecerea în rezervă ar fi scutite de impozit, când aceștia, conform art. 23 lit. b) din aceeași ordonanță sunt asimilate salariilor, care se impozitează.

În motivarea recursului în anulare se mai arată că în cauză nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999 deoarece ajutoarele la care a avut dreptul reclamantul au fost stabilite în raport de solda brută.

La termenul din 11 martie 2003 a fost invocată excepția de ordine publică a necompetenței materiale de soluționare a recursului împotriva sentinței pronunțate de către judecătorie într-un conflict de muncă a Curții de Apel Cluj-Napoca, având în vedere data înregistrării acțiunii.

Cu privire la excepția invocată urmează a reține următoarele:

Competența materială a curților de apel, ca instanțe de recurs, este cea prevăzută de dispozițiile art. 3 pct. 3 C. proc. civ.

Conform acestui text de lege, curțile de apel judecă „ca instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunțate în prima instanță de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum și în alte cauze prevăzute de lege”.

Acest text deci, nu prevede recursurile declarate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în prima instanță de judecătorii și nici nu există o altă dispoziție legală care să prevadă această competență.

În lipsa unei dispoziții legale exprese, derogatorii de la regula cuprinsă în art. 3 pct. 3 C. proc. civ., competența de soluționare a recursului împotriva judecătoriei (în materia conflictelor de muncă) revine tribunalului, având în vedere data înregistrării contestației (22 ianuarie 2001).

Este de reținut că prin O.U.G. nr. 138/2000 (intrată în vigoare la data de 2 mai 2001) s-a modificat competența materială a instanțelor în sensul că după intrarea în vigoare a acestui act normativ, conflictele de muncă potrivit art. 2 pct. 1 lit. b1) C. proc. civ. sunt de competența de soluționare în primă instanță a tribunalelor, cu recurs la curțile de apel.

Dar, în caz de succesiune în timp a unor norme de competență, competența materială a instanțelor se stabilește în raport de norma tranzitorie.

Potrivit normei tranzitorii prevăzută de art. 725 pct. 2 C. proc. civ. „procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal investite vor continua să fie judecate de acele instanțe”.

Astfel fiind, conflictele de muncă în curs de judecată la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000 (2 mai 2001), cum este cazul în speță, rămân în competență, de soluționare în prima instanță a judecătoriilor, tribunalele fiind instanța de recurs.

Deci, având în vedere considerentele mai înainte arătate urmează a constata că Tribunalul Cluj avea competența materială de soluționare a recursurilor și nu Curtea de Apel Cluj.

Astfel fiind având în vedere această încălcare a competenței materiale care este de ordine publică urmează a admite recursul în anulare și a casa decizia civilă nr. 1796 din 7 septembrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Cluj și a trimite cauza Tribunalului Cluj pentru soluționarea recursurilor declarate de Ministerul Apărării Naționale și Ministerului Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 4471 din 17 mai 2001 a Judecătoriei Cluj Napoca.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Casează decizia civilă nr. 1796 din 7 septembrie 2001 a Curții de Apel Cluj.

Trimite cauza Tribunalului Cluj pentru soluționarea recursurilor declarate de Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 4471 din 17 mai 2001 a Judecătoriei Cluj Napoca.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2003.