Cassation admissibility: failure to substantiate legal grounds against contract interpretation and evidentiary assessment

Şedinţa publică din data de 13 februarie 2024

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 27 mai 2020 sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta la plata sumei de 211.085 RON, reprezentând pagube produse prin neexecutarea corespunzătoare a lucrărilor efectuate în baza contractului de prestări servicii cu nr. x/18.01.2018, având ca obiect Reabilitare C.; cu plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 661 din 1 noiembrie 2022, Tribunalul Buzău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 174 din 4 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia a II-a Civilă, a fost admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 661 din 1 noiembrie 2022, pronunţate de Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; a fost schimbată sentinţa apelată în sensul că a fost admisă în parte acţiunea şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 130.385 RON, precum şi cheltuieli de judecată în cuantum de 10.569,05 RON.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs.

În susţinerea recursului declarat, pârâta arată că hotărârea a fost dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1.266 şi art. 1.267 din C. civ., referitoare la regulile de interpretare a contractelor.

Recurenta-pârâtă redă dispoziţiile art. 1.266 C. civ., arătând că instanţa de apel în mod greşit a procedat la interpretarea dispoziţiilor contractuale, deducând şi aplicând în raporturile dintre părţi obligaţii ce nu existau în contract.

Potrivit recurentei-pârâte, în contract au stabilit lucrările de reparaţii ce trebuia efectuate, contractul fiind însoţit de situaţii de lucrări şi devize în care au fost detaliate toate operaţiunile avute în vedere de părţi, lucrările fiind executate conform contractului şi anexelor acestuia.

Aşadar, astfel cum arată recurenta-pârâtă, întinderea drepturilor şi obligaţiilor părţilor au fost stabilite explicit în contract.

Mai arată recurenta-pârâtă că prin operaţiunea de interpretare a unei convenţii nu se poate ajunge la o modificare sau o complinire a conţinutului drepturilor şi obligaţiilor asumate de părţile contractante, ci se urmăreşte determinarea şi identificarea voinţei reale şi concordante a acestora.

Or, recurenta-pârâtă susţine că nu şi-a asumat contractual obligaţia de decopertare, toate lucrările fiind identificate în contract şi în anexele la acesta, inclusiv acţiunea de curăţenie la finalizarea lucrărilor.

În aceeaşi ordine de idei, recurenta-pârâtă precizează că, în completarea acestor înscrisuri, părţile au procedat la administrarea probei testimoniale care a reliefat că din contract şi din anexele la acesta nu rezultă obligaţia de efectua lucrări suplimentare.

Mai precizează recurenta-pârâtă că, dacă depoziţia martorului pe care l-a propus poate fi interpretată cu o doză de subiectivism, cu toate că nu a fost cazul, depoziţia martorului reclamantei a reliefat în mod clar înţelegerea pe care a avut-o cu societatea intimată.

Astfel, prin depoziţia martorului său, s-a arătat că din motive financiare, cu toate că s-a discutat acest lucru, intimata-reclamantă a refuzat executarea unor lucrări suplimentare, lucrări ce ar fi presupus achitarea unor sume în plus.

În raport de aceste mijloace de probă, recurenta-pârâtă apreciază că instanţa de apel a procedat la o interpretare eronată a obligaţiilor contractuale, generând obligaţii noi şi sancţionând-o pentru neexecutarea unor lucrări ce nu au fost prevăzute şi asumate.

Din devizele de lucrări, astfel cum precizează recurenta-pârâtă, se poate observa că au fost menţionate diverse alte operaţiuni mai puţin însemnate, fapt ce conduce la ideea că, dacă părţile s-ar fi angajat la o operaţiune aşa laborioasă, cu siguranţa ar fi menţionat-o în actele bilaterale.

În sprijinul acestor susţineri vine, în opinia recurentei-pârâte, şi conduita reclamantei, care a preluat şi utilizat clădirea, şi mai mult decât atât, a achitat întreaga valoare a lucrărilor.

Recurenta-pârâtă apreciază că toate aceste aspecte trebuie coroborate şi cu depoziţia martorului intimatei-reclamantei care a arătat ca a stat în permanenţă pe şantier şi a comunicat mereu stadiul lucrărilor şi operaţiunile efectuate, ba chiar mai mult a susţinut că a informat administratorul societăţii că nu s-a efectuat o operaţiune de decopertare anterioară.

Recurenta-pârâtă arată că nu se poate susţine că lucrarea ar fi inclus şi operaţiunea de decopertare a suprafeţei iniţiale, în raport şi de comportamentul intimatei-reclamante care, având cunoştinţă de operaţiunile efectuate, astfel cum reiese din depoziţia martorului său, s-a comportat ca o persoană mulţumită de calitatea şi tipul de operaţiuni, achitând integral lucrarea şi neformulând nicio obiecţiune raportat la o presupusă neexecutare.

În ceea ce priveşte calitatea lucrărilor, recurenta-pârâtă arată că, astfel cum reiese din lucrarea de specialitate efectuată de expertul desemnat, lucrarea a fost efectuată în parametri corecţi, cauza incidentului fiind tocmai neefectuarea unei lucrări, lucrare ce nu era obligatorie, care nu a fost comandată şi nici plătită, părţile înţelegând de comun acord să nu efectueze o asemenea operaţiune.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-reclamante la 31.08.2023.

La 02.10.2023, intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât motivele invocate de recurenta-pârâtă nu încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte la 11.10.2023; aceasta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin încheierea din 7 februarie 2024, s-a dispus amânarea pronunţării, în temeiul dispoziţiilor art. 222 C. proc. civ., pentru a da posibilitatea recurentei-pârâte de a depune concluzii scrise.

La 12.02.2024, recurenta-pârâtă a depus la dosar concluzii scrise, comunicate şi prin intermediul poştei, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă.

A arătat că argumentele invocate se circumscriu motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1.266-1.267 C. civ., stabilind în sarcina sa obligaţii şi garanţii suplimentare, ce nu au fost stabilite prin contract şi, mai mult decât atât, a aplicat norme generale în locul unor norme speciale şi invers.

Astfel, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel a stabilit în sarcina sa obligaţii specifice contractului de antrepriză, fără a observa că, într-o astfel de situaţie, şi obligaţiile beneficiarului ar fi trebuit analizate din aceeaşi perspectivă, prin raportare la contractul de antrepriză şi la Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii.

În raport de aceste argumente, recurenta-pârâtă face trimitere la dispoziţiile art. 1.874 şi art. 1.875 alin. (2) C. civ. şi la art. 27 din Legea nr. 10/1995.

În ceea ce priveşte întinderea garanţiei pentru eventualele vicii ascunse sau evidente, recurenta-pârâtă arată că îndeplinirea de către intimata-reclamantă chiar şi a uneia din obligaţiile specifice contractului de antrepriză, respectiv contractarea unei lucrări separate de elaborare a proiectului tehnic şi obţinerea autorizaţiei de construire, ar fi clarificat modul corespunzător de efectuare a lucrărilor şi ar fi eliminat orice dispută cu privire la necesitatea îndepărtării izolaţiei vechi.

Recurenta-pârâtă susţine că pretinsele vicii nu pot fi considerare ascunse şi că, în ceea ce priveşte recepţia lucrărilor, în raport de art. 27 din Legea nr. 10/1995, recepţia lucrărilor (chiar şi tacită) este confirmată şi de lipsa oricăror reclamaţii din partea reclamantei pe durata a aproape 2 ani.

Înalta Curte, analizând recursul declarat în cauză, în raport de excepţia nulităţii, a cărei analiză este prioritară în respectarea dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a admite excepţia, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de recurentă.

Conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) statuând că sancţiunea nulităţii pentru ipoteza în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că motivul de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este invocat formal.

Casarea unei hotărâri, conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greşită a normei corespunzătoare situaţiei de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Deşi recurenta-pârâtă susţine că hotărârea este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1.266 şi art. 1.267 C. civ., în raport de dispoziţiile contractuale, argumentele expuse vizează, în exclusivitate, aspecte de netemeinicie.

Motivele invocate sunt formale, întrucât nu se încadrează în critici efective cu privire la decizia recurată, lipsind orice argumentare de pretinsă nelegalitate, raportat la considerentele acesteia.

Recurenta-pârâtă se limitează a reitera împrejurări de fapt rezultate din raportul contractual, în marea parte a criticilor, astfel cum reiese din argumentele ce vizează obligaţiile asumate contractual.

Înalta Curte arată că argumentele ce vizează prevederile contractuale nu pot fi apreciate ca şi critici de nelegalitate, în condiţiile în care interpretarea contractului nu poate fi făcută decât prin intermediul mijloacelor de probă administrate, reprezentând, aşadar, critici de netemeinicie.

Recurenta-pârâtă tinde, prin expunerea criticilor referitoare la interpretarea dispoziţiilor contractuale, la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

De asemenea, Înalta Curte arată că acele critici prin care se urmăreşte cenzurarea aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă, respectiv martori, expertiză, şi o nouă judecată a fondului, sunt incompatibile cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, cerinţe care nu au fost respectate de către recurenta-pârâtă.

Sub un ultim aspect, Înalta Curte arată că acele critici ce vizează încălcarea dispoziţiilor art. 1.874, art. 1.875 alin. (2) şi art. 27 din Legea nr. 10/1995, astfel cum recurenta-pârâtă le-a expus prin concluziile scrise, nu pot face obiectul analizei, câtă vreme instanţa de recurs nu a fost legal învestită cu aceste motive prin memoriul de recurs, astfel cum impun dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L. şi, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 174 din 4 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – secţia a II-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 174 din 4 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – secţia a II-a Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2024.