Labor wage dispute: Competence for suing judicial institutions and validity of optional jurisdiction under Art. 127(2) CPC

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18 ianuarie 2023 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa – secţia I civilă, sub nr. x/2023, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U. şi V., în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Braşov au solicitat obligarea acestuia la plata drepturilor salariale, incluzând sporurile şi indemnizaţiile aferente, prin plata unei sume compensatorii conform art. 38 alin. (61) din Legea 153/2017, reprezentând diferenţa dintre venitul lunar la care sunt îndreptăţiţi prin recalcularea indemnizaţiei de încadrare prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON şi venitul lunar plătit efectiv, pentru ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată şi pentru viitor, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 şi până la o nouă modificare legislativă, suma rezultată urmând să fie actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii efective şi obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă drepturilor salariale restante, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Tribunalul Dâmboviţa – secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 722 din 6 aprilie 2023, a dispus măsura disjungerii în privinţa pretenţiilor formulate de către părţile reclamante indicate la pct. 1-16 inclusiv din tabelul anexat acţiunii şi formarea unui dosar nou separat având acelaşi pârât şi obiect, cu termen de judecată data de 15 iunie 2023, cu citarea părţilor; de asemenea, Tribunalul Dâmboviţa a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat în favoarea Tribunalului Braşov competenţa de soluţionare a cauzei cu privire la reclamanţii Q., R., S., T., U. şi V., în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Braşov.

În privinţa acestor părţi reclamante rămase în dosar în urma disjungerii cererii celorlalţi reclamanţi, Tribunalul Dâmboviţa a hotărât admiterea excepţiei necompetenţei teritoriale a instanţei, pentru următoarele considerente:

Prin acţiunea formulată, părţile reclamante agenţi procedurali, aprozi şi şoferi în cadrul Judecătoriei Braşov (conform relaţiilor ataşate la fila x şi urm.), au solicitat prin capetele de cerere principale obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale stabilite prin recunoaşterea unei valori de referinţă sectorială de 605,225 RON, pretenţii care se încadrează în categoria drepturilor băneşti de natură salarială specifice unui raport individual de muncă.

Or, având în vedere că a fost dedus judecăţii un litigiu de muncă, Tribunalul Braşov este competent teritorial să soluţioneze cauza, în conformitate cu dispoziţiile art. 269 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cărora "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

Tribunalul Dâmboviţa a considerat că prevederile art. 127 din C. proc. civ. nu sunt aplicabile.

Astfel, s-a arătat că reclamanţii au calitatea de agenţi procedurali, aprozi şi şoferi (deci, nu au calitatea de magistraţi sau grefieri) în cadrul Judecătoriei Braşov, astfel încât nu se pune problema prin ipoteză ca instanţa pârâtă să reprezinte instanţa competentă la care aceştia îşi desfăşoară activitatea. Nu sunt aplicabile nici alin. (2) şi (3) ale articolului 127 din C. proc. civ., deoarece instanţa competentă nu este cea la care îşi desfăşoară activitatea reclamanţii (aceştia fiind în realitate personal conex la o judecătorie).

Prin sentinţa civilă nr. 1479/MAS din 2 noiembrie 2023, pronunţată de Tribunalul Braşov – secţia I civilă, în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Braşov invocată, din oficiu, în ceea ce priveşte acţiunea formulată de reclamanţii Q., R., S., T., U. şi V., în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Braşov; s-a declinat competenţa de solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, s-a constatat ivit conflict negativ de competenţă, s-a dispus suspendarea cauzei şi înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

Tribunalul Braşov a reţinut că acţiunea introductivă prin care reclamanţii pretind Tribunalului Braşov drepturi salariale se întemeiază pe aceeaşi cauză juridică, raporturile juridice deduse judecăţii fiind similare context în care sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 59 din C. proc. civ. privind coparticiparea procesuală facultativă. Totodată, a apreciat că măsura disjungerii raporturilor juridice nu poate avea drept consecinţă pierderea competenţei instanţei iniţial investite, aceasta rămânând să soluţioneze şi cererea de chemare în judecată disjunsă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, sub nr. x/2023, la data de 8 decembrie 2023.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. (2) din C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 alin. (1) din acelaşi cod, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa – secţia I civilă, pentru următoarele considerente:

Conform dispoziţiilor art. 232 din Codul muncii, procedura de soluţionare a conflictelor de muncă se stabileşte prin lege specială.

La data introducerii acţiunii colective (18 ianuarie 2023), din care a fost disjunsă cererea reclamanţilor A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. şi P., legea specială care reglementa soluţionarea conflictelor colective şi individuale de muncă (Legea dialogului social nr. 62/2011) era abrogată, fiind înlocuită de noua Lege a dialogului social nr. 367/2022, care a intrat în vigoare în data de 25 decembrie 2022. Însă, noua lege a dialogului social nu mai reglementează soluţionarea conflictelor individuale de muncă, limitându-se la reglementarea procedurii de rezolvare a conflictelor colective de muncă.

În consecinţă, neexistând o lege specială în raport cu Codul muncii care să reglementeze soluţionarea conflictelor individuale de muncă, rezultă că litigiile de muncă se soluţionează în baza prevederilor Codului muncii (Titlul XII, Jurisdicţia muncii: art. 266 – 275) şi ale C. proc. civ.

La momentul sesizării instanţei (18 ianuarie 2023), Codul muncii prevedea la art. 269 alin. (2) că acţiunile referitoare la conflictele de muncă "se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

În speţă, reclamanţii Q., R., S., T., U. şi V., agenţi procedurali, aprozi şi şoferi în cadrul Judecătoriei Braşov (conform relaţiilor ataşate la fila x şi urm.), au solicitat plata drepturilor salariale stabilite prin recunoaşterea unei valori de referinţă sectorială de 605,225 RON, chemând în judecată Tribunalul Braşov, în calitate de pârât, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor referitoare la competenţa facultativă prevăzută de textul art. 127 alin. (2) raportat la art. 127 alin. (21) din C. proc. civ., care vizează şi ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Potrivit art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Însă, aşa cum a reţinut şi instanţa de contencios constituţional în paragraful 47 al deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, «legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege».

Cu alte cuvinte, norma reglementează un drept de opţiune al părţii reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanţe de judecată, fie chiar la instanţa respectivă (aplicând regula generală în materie de competenţă), fie la o altă instanţă de acelaşi grad din raza unei curţi de apel învecinate.

Articolul 127 alin. (21) din C. proc. civ. prevede că "dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

Reclamanţii Q., R., S., T., U. şi V. au învestit Tribunalul Dâmboviţa, aflat în raza unei curţi de apel învecinate cu cea în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii, să soluţioneze litigiul dintre părţi, aşa încât acest tribunal a devenit singurul competent să-l judece.

Prin urmare, Înalta Curte constată că învestirea Tribunalului Dâmboviţa s-a realizat cu respectarea art. 127 alin. (2) şi (21) din C. proc. civ.

Dreptul de opţiune aparţine în mod exclusiv părţii reclamante, ceea ce înseamnă că, odată ce reclamanţii şi-au manifestat opţiunea de a introduce acţiunea la Tribunalul Dâmboviţa, această instanţă a devenit competentă teritorial să soluţioneze pricina, instanţa astfel învestită neavând dreptul de a cenzura procedural acest drept de opţiune.

Faţă de cele arătate, în aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (2) şi (21) din C. proc. civ., raportat la art. 135 alin. (4) din acelaşi cod, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa – secţia I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa – secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2024.