Jurisdiction conflict resolved: retired magistrate's allowance claim assigned to Timiș Tribunal over Gorj Tribunal.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative territorial jurisdiction conflict by assigning the case to the Timiș Tribunal – Civil Section I, which thereby prevails; the competing declinations by the Timiș Tribunal and the Gorj Tribunal are superseded. The dispute is an employment-like claim by a retired magistrate against former judicial employers (including a tribunal and a court of appeal) seeking recalculation and payment of an allowance under Article 81(1) of Law No. 303/2004, plus legal interest and inflation adjustment. The High Court held that, because a court (the Gorj Tribunal) was named as defendant, the claimant validly exercised the option under Article 127(2) and (21) of the Civil Procedure Code to sue before a court of equal rank in the circuit of a neighboring court of appeal, making the Timiș Tribunal competent; the general territorial rule in Article 269(1)–(2) of the Labor Code and Article 210 of Law No. 62/2011 cannot displace that choice.
Legislator headnote
AI generatedart. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 127 alin. (1) din C. proc. civ, art. 127 alin. (21) din C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 210 din Legea nr. 62/2011, art. 135 alin. (4) din C. proc. civ; Jurisdiction conflict resolved: retired magistrate's allowance claim assigned to Timiș Tribunal over Gorj Tribunal: The dispute is an employment-like claim by a retired magistrate against former judicial employers (including a tribunal and a court of appeal) seeking recalculation and payment of an allowance under Article 81(1) of Law No. 303/2004, plus legal interest and inflation adjustment. The High Court held that, because a court (the Gorj Tribunal) was named as defendant, the claimant validly exercised the option under Article 127(2) and (21) of the Civil Procedure Code to sue before a court of equal rank in the circuit of a neighboring court of appeal, making the Timiș Tribunal competent; the general territorial rule in Article 269(1)–(2) of the Labor Code and Article 210 of Law No. 62/2011 cannot displace that choice.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for resolving the negative conflict of jurisdiction and establishing the competent court.
Full text
Şedinţa publică din data de 8 februarie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 16 decembrie 2022 pe rolul Tribunalului Timiş – secţia I civilă, sub nr. x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Tribunalul Gorj, Curtea de Apel Craiova şi Ministerul Justiţiei, solicitând instanţei să dispună obligarea pârâţilor la calcularea şi plata indemnizaţiei prevăzute de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, la plata dobânzilor legale cuvenite pentru suma respectivă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului până la momentul plăţii efective; a mai solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Craiova la alocarea fondurilor necesare efectuării acestei plăţi.
În fapt, reclamantul a arătat că a desfăşurat activitatea în calitate de magistrat (judecător) începând cu luna ianuarie 1993 până la data eliberării din funcţia de judecător deţinută în cadrul Judecătoriei Târgu-Jiu, prin pensionare, conform Decretului nr. 386/2015 al Preşedintelui României, publicat în Monitorul Oficial nr. 226/01.04.2015.
Prin sentinţa civilă nr. 469/06.04.2023, Tribunalul Timiş – secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, competenţa de soluţionare a cauzei fiind declinată în favoarea Tribunalului Gorj.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut că determinarea instanţei competente se face în raport cu domiciliul reclamantului, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, întrucât acesta este judecător pensionar, context în care art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. nu este incident.
Învestit prin declinare, Tribunalul Gorj – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis, prin sentinţa nr. 1582/16.11.2023, excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea incidentului procedural.
În motivarea acestei dispoziţii, a reţinut că Tribunalul Timiş a devenit singura instanţă competentă pentru soluţionarea cauzei, consecutiv exercitării de către reclamant a dreptului de opţiune reglementat de art. 127 alin. (21) din C. proc. civ., raportat la alin. (2) al aceleiaşi dispoziţii, prin introducerea acţiunii la o instanţă de acelaşi grad cu instanţa competentă în mod obişnuit.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, sub nr. x/2022, la data de 24 noiembrie 2023.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Timiş – secţia I civilă competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Tribunalul Timiş şi Tribunalul Gorj, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.
Niciuna din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.
Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.
Reclamantul A., care a deţinut funcţia de judecător în cadrul Judecătoriei Târgu Jiu, a învestit Tribunalul Timiş cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă.
Relevantă pentru determinarea competenţei teritoriale este atragerea în proces, în calitate de pârât, a Tribunalului Gorj, împrejurare care atrage aplicarea art. 127 alin. (2) şi alin. (21) din C. proc. civ., conform cărora "(2) în cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.
(21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".
Norma de competenţă anterior evocată este una de ordine privată, reglementând un drept de opţiune al părţii reclamante care are fie posibilitatea să introducă cererea împotriva unei instanţe de judecată chiar la instanţa respectivă – aplicând regula generală în materie de competenţă –, fie la o altă instanţă, din raza unei curţi de apel învecinate.
Reclamantul, valorificând dreptul conferit de dispoziţiile evocate, a învestit cu soluţionarea litigiului Tribunalul Timiş, constituit în circumscripţia Curţii de Apel Timişoara, învecinată Curţii de Apel Craiova, în a cărei circumscripţie se află Tribunalul Gorj.
Instanţa supremă reţine, aşadar, că reclamantul şi-a manifestat opţiunea în alegerea instanţei competente, în condiţiile art. 127 alin. (2) şi alin. (21) din C. proc. civ., determinând astfel competenţa teritorială în soluţionarea cererii de chemare în judecată, care nu mai poate fi reevaluată prin prisma reglementării de drept comun, cuprinsă în art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul muncii, respectiv în art. 210 din Legea nr. 62/2011.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Timiş – secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş – secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2024.