Revision appeal upheld: composition defect voids inadmissibility ruling, case remanded for re-hearing.

Şedinţa publică din data de 13 decembrie 2023

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 05.04.2021 sub nr. x/2021, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta, în temeiul art. 81 din Legea nr. 303/2004, la plata unei sume egale cu 7 indemnizaţii de încadrare lunare brute, care se impozitează potrivit legii, actualizate la nivelul indemnizaţiei de încadrare brute lunare maxime în plată a unui judecător în activitate, cu dobânzile legale aferente calculate de la data de 15.01.2015, când exerciţiul dreptului a fost suspendat potrivit art. 9 din O.U.G. nr. 83/2014, până la data plăţii, în aplicarea considerentelor sentinţei civile nr. 8098/09.09.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, definitivă.

Prin încheierea din 23.04.2021, Tribunalul Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a aceluiaşi tribunal.

Pe calea întâmpinării, pârâta a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat a hotărârilor definitive pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarele nr. x/2015 şi nr. y/2017, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acţiunii.

Prin sentinţa nr. 6637/07.10.2021, Tribunalul Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins excepţia autorităţii de lucru judecat şi cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiate.

Apelul declarat de reclamanta A. împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 4040/23.06.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Împotriva aceleiaşi sentinţe nr. 6637/07.10.2021, reclamanta A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1151/21.02.2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.

Împotriva acestei decizii civile, revizuienta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

În dezvoltarea motivului de recurs, a susţinut că instanţa de revizuire a încălcat dispoziţiile art. 513 alin. (1) C. proc. civ. şi ale art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (3) şi art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

A arătat că instanţa competentă pentru soluţionarea cererii de revizuire, prin care a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., anularea sentinţei nr. 6637/07.10.2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale întrucât a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 8098/09.09.2015 pronunţate de aceeaşi instanţă, era, potrivit art. 510 alin. (2) C. proc. civ., Curtea de Apel Bucureşti, secţia pentru litigii de muncă şi asigurări sociale. Această instanţă trebuia să judece cererea de revizuire, îndreptată împotriva sentinţei tribunalului, conform prevederilor art. 513 alin. (1) C. proc. civ., aşadar cu respectarea dispoziţiilor procedurale care guvernează judecata în primă instanţă.

Recurenta a evocat dispoziţiile art. 35 alin. (1), ale art. 36 alin. (3) şi ale art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 şi a subliniat că cererea de revizuire trebuia judecată de un complet constituit, conform acestor norme de drept, dintr-un judecător şi doi asistenţi judiciari, similar completelor care soluţionează în primă instanţă cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale. Or, în cauza de faţă, cererea de revizuire a fost soluţionată conform procedurii de judecată privind apelul, de un complet constituit din doi judecători, pronunţându-se o decizie, iar nu o sentinţă, astfel că hotărârea este lovită de nulitate conform art. 176 pct. 4 C. proc. civ.

O altă critică subsumată aceluiaşi motiv de recurs vizează pronunţarea hotărârii recurate de un complet în care se regăsea un magistrat incompatibil, respectiv D-na judecător B..

Autoarea căii de atac a arătat că acelaşi judecător a făcut parte din completul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale care a pronunţat decizia civilă nr. 5581/14.11.2017, prin care a fost respins apelul declarat de ea împotriva sentinţei civile nr. 11109/09.11.2025 a Tribunalului Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin care i-a fost respinsă cererea de completare a dispozitivului sentinţei nr. 8098/09.09.2015 pronunţate de acelaşi tribunal, al cărei efect pozitiv l-a invocat prin cererea de revizuire.

A susţinut că judecătorul era incompatibil absolut, fiind incidentă ipoteza reglementată de art. 41 alin. (1) prima teză C. proc. civ., astfel că a fost încălcat dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

O ultimă critică formulată de recurentă are ca obiect încălcarea de către curtea de apel a deciziei nr. 62/27.09.2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, din ale cărei considerente rezultă că verificările instanţei de revizuire, sub aspectul admisibilităţii cererii, erau limitate la întrunirea cumulativă a condiţiilor necesare pentru a se putea reţine efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri. Astfel, a susţinut că în speţă, sentinţa nr. 6637/07.10.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, supusă revizuirii, a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 8098/09.09.2015 pronunţate de acelaşi tribunal, chiar prin omisiunea examinării acestuia, în condiţiile în care apelul declarat împotriva sentinţei nr. 6637/07.10.2021 a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale fără a examina critica privind încălcarea efectului pozitiv al aceleiaşi sentinţe.

Recurenta a conchis în sensul că, prin nerespectarea statuărilor Înaltei Curţi cuprinse în decizia nr. 62/2021, au fost încălcate dispoziţiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ., care impun obligativitatea acestor dezlegări, ceea ce atrage nulitatea absolută a deciziei recurate, conform prevederilor art. 176 pct. 6 C. proc. civ.

La 17.03.2023, recurenta a depus o cerere privind completarea motivelor de recurs, prin care a criticat decizia atacată pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 4 si 5 C. proc. civ.

Circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat şi prin cererea de recurs iniţială, autoarea căii de atac a arătat că au fost încălcate principiul disponibilităţii, reglementat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ. şi principul legalităţii, prevăzut de art. 7 C. proc. civ., raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 şi alin. (2), art. 513 alin. (4), art. 431 alin. (2) şi art. 521 C. proc. civ.

A arătat că soluţia pe care o poate pronunţa instanţa în cazul admiterii cererii de revizuire este diferită, în funcţie de efectul autorităţii de lucru judecat supus examinării, astfel că în ipoteza hotărârilor definitive potrivnice, va anula cea din urmă hotărâre când se invocă excepţia autorităţii de lucru judecat, potrivit art. 431 alin. (1) C. proc. civ. şi va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, prevăzut de art. 431 alin. (2) C. proc. civ. aşadar, în prima ipoteză, instanţa de revizuire va analiza îndeplinirea cerinţei triplei identităţi, iar în a doua ipoteză, va analiza doar condiţiile decelate prin decizia nr. 62/27.09.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel că o examinare contrară ar însemna abrogarea implicită de către instanţa de judecată a prevederilor art. 513 alin. (4) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, cu încălcarea limitelor puterii judecătoreşti.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurenta a arătat că, prin decizia atacată, curtea de apel a depăşit limitele puterii judecătoreşti, încălcând dispoziţiile art. 62 şi art. 67 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă. A susţinut că rezultatul ignorării de către instanţa de revizuire a normei juridice modificate, privind efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, precum şi a soluţiei ce trebuie pronunţată în cazul hotărârilor potrivnice în această ipoteză, este echivalent abrogării parţiale implicite a dispoziţiilor art. 513 alin. (4) C. proc. civ., or abrogarea este atributul exclusiv al puterii legislative.

La 12.06.2023, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta a răspuns la întâmpinare.

La 20.06.2023, autoarea căii de atac a depus o cerere prin care a invocat excepţia de nelegalitate a procedurii de filtrare a recursului, arătând că, din fişa dosarului publicată pe site-ul instanţei, rezultă că dosarul "se află în procedura de filtru" şi că "primul termen de judecată va fi stabilit ulterior"; a susţinut că aplicarea acestei proceduri este confirmată de menţiunea din adresa de comunicare a întâmpinării referitoare la obligaţia, iar nu la facultatea de a depune răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare, precum şi de nestabilirea primului termen de judecată în 3 zile de la data depunerii întâmpinării, contrar procedurii în vigoare reglementate de art. 4711 alin. (4) şi (5) C. proc. civ..civ. la care face trimitere art. 490 din acelaşi cod.

A mai arătat că art. 493 C. proc. civ., care reglementa procedura de filtrare a recursului, a fost abrogat la 21.12.2018 prin dispoziţiile art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, iar cum prezentul proces a început la data de 05.04.2021, este supus legii de procedură în vigoare la data învestirii instanţei.

Cu privire la cererea de sesizare cu excepţia de nelegalitate a procedurii de filtrare a recursului, la termenul de azi, Înalta Curte a invocat lipsa de obiect a acesteia, care va fi examinată cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ.

Cu titlu prealabil, instanţa constată că, prin excepţia invocată, recurenta sesizează, în realitate, neregularitatea procedurii de filtrare a căii extraordinare de atac, împrejurare sancţionată de legiuitor cu nulitatea, în condiţiile art. 174 C. proc. civ., astfel că excepţia de nelegalitate invocată urmează a fi calificată drept excepţia nulităţii procedurii de filtrare a recursului.

Faţă de această excepţie, Înalta Curte reţine că, în condiţiile în care, prin raportare la data înregistrării cererii de chemare în judecată în cel de-al doilea dosar în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat, respectiv 05.04.2021, dată la care procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc. civ. era deja abrogată prin art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, prezenta cale de atac nu a urmat procedura de filtrare a cărei neregularitate se pretinde, ci exclusiv procedura de regularizare a cererii de recurs prevăzută de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., nulitatea procedurii de filtrare a recursului pretinsă de recurentă apare ca fiind lipsită de obiect, astfel încât urmează a fi respinsă ca atare.

Pe fondul recursului, cu privire la prima critică, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în dezvoltarea căreia recurenta a invocat încălcarea normelor de procedură privind constituirea completului care a soluţionat cererea de revizuire, Înalta Curte constată că se impută instanţei de revizuire încălcarea prevederilor legale ce reglementează alcătuirea instanţei, aspecte încadrabile în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., aşa încât aspectele invocate vor fi examinate în acord cu această calificare realizată de instanţa de recurs.

Astfel, recursul de faţă are ca obiect soluţia pronunţată de curtea de apel asupra cererii de revizuire formulate de revizuienta A., în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând ipoteza hotărârilor potrivnice, prin care aceasta a solicitat anularea sentinţei nr. 6637/07.10.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, întrucât ar fi potrivnică sentinţei nr. 8098/09.09.2015, pronunţată de acelaşi tribunal.

Potrivit art. 510 alin. (1) C. proc. civ., instanţa competentă să soluţioneze o astfel de cerere de revizuire este instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a dat prima hotărâre, în speţă, competenţa de primă instanţă revenind Curţii de Apel Bucureşti – secţia pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În conformitate cu prevederile art. 513 alin. (1) C. proc. civ., "cererea de revizuire se soluţionează potrivit dispoziţiilor procedurale aplicabile judecăţii finalizate cu hotărârea atacată", această regulă vizând inclusiv normele legale privind alcătuirea instanţei competente, ceea ce înseamnă că, în revizuire, completul de judecată se va constitui cu îndeplinirea aceloraşi cerinţe prevăzute pentru completul care a pronunţat hotărârea supusă revizuirii.

Întrucât prezenta cauză are natura juridică a unui litigiu în materia conflictelor de muncă şi de asigurări sociale, sub aspectul constituirii instanţei competente devin incidente dispoziţiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 potrivit cărora "cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel se judecă în complet format dintr-un judecător, cu excepţia cauzelor privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale", precum şi ale art. 55 alin. (2) teza I din aceeaşi lege, conform cărora "completul pentru soluţionarea în primă instanţă a cauzelor privind conflictele de muncă şi asigurări sociale se constituie dintr-un judecător şi 2 asistenţi judiciari".

Înalta Curte constată că, în speţă, hotărârea supusă revizuirii este sentinţa nr. 6637/07.10.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, într-o compunere stabilită în acord cu dispoziţiile anterior menţionate, respectiv în complet format dintr-un judecător şi doi asistenţi judiciari.

Aşadar, prin prisma dispoziţiilor art. 513 alin. (1) C. proc. civ., raportate la cele ale art. 54 alin. (1) şi ale art. 55 alin. (1) teza I din Legea nr. 304/2004, completul care soluţionează calea extraordinară de atac a revizuirii formulate împotriva acestei sentinţe trebuie să aibă aceeaşi alcătuire precum completul care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se solicită.

Or, în cauză, aşa cum rezultă din cuprinsul deciziei civile nr. 1151/21.02.2023, completul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost constituit din doi judecători, compunere specifică, potrivit art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, judecării în apel iar nu în primă instanţă, fiind încălcate normele de procedură privind alcătuirea instanţei, astfel că motivul de recurs examinat este fondat.

Înalta Curte notează că încălcarea normelor de procedură privind constituirea instanţei şi soluţionarea în primă instanţă a cererii de revizuire formulate în materia conflictelor de muncă şi de asigurări sociale de către o instanţă nelegal constituită (formată din doi judecători şi nu dintr-un judecător şi doi asistenţi judiciari, în condiţiile în care participarea acestora din urmă era obligatorie), a generat o nulitate extrinsecă a actului de procedură, necondiţionată de existenţa unei vătămări, potrivit art. 176 pct. 4 C. proc. civ.. acestea sunt totodată şi norme de organizare judiciară, instituite în vederea ocrotirii interesului public al bunei administrări a justiţiei, sancţiunea nerespectării lor fiind nulitatea absolută a hotărârii astfel pronunţate, în aplicarea prevederilor imperative ale art. 174 alin. (1) şi (2) şi ale art. 179 alin. (1) C. proc. civ., împrejurare de natură să atragă incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., context în care, analiza celorlalte motive de recurs nu se mai impune.

Pentru considerentele arătate, cum aspectul relevat şi reţinut de către instanţa supremă echivalează cu necercetarea fondului cauzei, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recursul revizuientei A. va fi admis şi, potrivit art. 496 şi art. 497 C. proc. civ., decizia atacată va fi casată, iar cauza trimisă aceleiaşi instanţe pentru o nouă judecată a cererii de revizuire, ocazie cu care vor fi avute în vedere dezlegările obligatorii statuate prin prezenta hotărâre, în conformitate cu prevederile imperative ale art. 501 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca lipsită de obiect excepţia nulităţii procedurii de filtrare a recursului.

Admite recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei civile nr. 1151/21.02.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată a cererii de revizuire Curţii de Apel Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 decembrie 2023.