Damages claim for breach of maintenance contract fails; appeal quashed and costs awarded to defendant.

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2023

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 21.03.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 261.950 RON, reprezentând daune-interese pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1270, art. 1530, art. 1547, art. 1548 din C. civ., dispoziţiile Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/17.04.2015, dispoziţiile Contractului de întreţinere nr. x/2008.

La solicitarea instanţei, reclamanta a precizat că pârâta a încălcat obligaţiile prevăzute la art. 1.1, art. 8.2, art. 8.3 lit. c), art. 8.4 din contractul de vânzare-cumpărare, la art. 2.1.6 şi art. 8 din contractul de întreţinere, în anexa 2 lit. b) la contractul de întreţinere, în actul adiţional nr. x la contractul de întreţinere şi în anexa 3 la contractul de întreţinere privind instruirea personalului beneficiarului, precum şi la art. 8.1 şi art. 8.3 din contractul de garanţie .

La 14.08.2018, reclamanta a depus cerere precizatoare privind obiectul cauzei şi obligaţiile contractuale pretins încălcate de către pârâtă, învederând că a solicitat:

a) valoarea reparaţiei la chiller-ul x, în cuantum total de 255.850 RON (inclusiv TVA), achitată în temeiul contractului de servicii încheiat de părţi, sub nr. x/2017, în patru tranşe, aferente facturilor fiscale nr. x/31.03.2017, în valoare de 76.755 RON; nr. x/28.04.2017, în valoare de 87.976.22 RON; nr. x/31.05.2017, în valoare de 55.529,48 RON şi nr. x/30.06.2017, în valoare de 35.589,29 RON;

b) contravaloarea expertizei tehnice întocmite de specialistul frigotehnist, inginer C., pentru stabilirea stării chiller-ului şi a cauzelor şi împrejurărilor care au dus la defectarea acestuia, în cuantum de 900 euro plus TVA, în echivalent RON - 4.819 RON;

c) costul daunelor survenite la clădirea aflată în proprietatea sa, deservită de chiller-ul menţionat, conform devizul estimativ de reparaţii nr. 4803/06.12.2017, emis de executantul D. S.R.L., având o valoare de 232,51 euro (la care se adaugă TVA 19%), echivalentul a 1.281 RON, la data introducerii acţiunii.

La termenul de judecată din data de 17.07.2019, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de a se efectua o nouă expertiză în cauză, a stabilit onorariul definitiv al expertului şi, după dezbateri contradictorii, a reţinut cererea spre soluţionare.

Prin sentinţa civilă nr. 2217 din 24 iulie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., ca neîntemeiată.

Totodată, a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 16.259,33 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 1.960 RON reprezintă onorariu expert şi 14.299,33 RON reprezintă onorariu de avocat.

Împotriva încheierii din 17 iulie 2019 şi sentinţei civile nr. 2217 din 24 iulie 2019, reclamanta a formulat apel, solicitând instanţei de control judiciar admiterea căii de atac şi schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În etapa apelului a fost administrată proba cu expertiză tehnică de specialitate.

Prin încheierea din 9 mai 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea a pus în discuţie obiecţiunile formulate la raportul de expertiză, a reţinut cauza în pronunţare pe obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de ambele părţi şi a respins ca neîntemeiate ambele seturi de obiecţiuni, pentru motivele arătate în încheierea de şedinţă de la acea dată.

Prin decizia civilă nr. 1020/2022 din 20 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondată cererea de apel formulată de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva încheierii din data de 17.07.2019 şi sentinţei civile nr. 2217/24.07.2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L.

A respins ca neîntemeiată solicitarea apelantei reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate, a admis în parte cererea expertului de suplimentare a onorariului provizoriu şi a pus în sarcina apelantei-reclamante obligaţia de a achita suma de 1.000 RON, cu titlul de diferenţă pentru onorariul definitiv al expertului E..

Totodată, a obligat apelanta-reclamantă la plata, în favoarea intimatei pârâte, a sumei de 8.700,63 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată efectuate.

Împotriva încheierii interlocutorii din data de 09.05.2022 şi deciziei civile nr. 1020 din 20.06.2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., prin avocat, a declarat recurs, solicitând admiterea recursului şi casarea în tot a deciziei recurate, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu.

În motivare, autoarea prezentului demers judiciar a arătat că hotărârea a cărei casare o solicită este, pe de o parte, nemotivată, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind, astfel, aplicabil art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Dezvoltând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că, instanţa de apel a realizat o analiză pur formală a susţinerilor formulate şi a prevederilor legale incidente, maniera lacunară de motivare a hotărârii echivalând practic cu o nemotivare. De asemenea, a învederat că, în analiza acestui motiv de casare, urmează a fi avute în vedere inclusiv dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Detaliind, recurenta a arătat că decizia recurată reflectă întrutotul concluziile expertului din conţinutul raportului de expertiză depus la dosar, fără a conţine nicio justificare a instanţei de apel referitoare la motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, nefiind analizate în concret nici susţinerile formulate prin cererea introductivă.

În altă ordine de idei, a susţinut că instanţa de apel nu a indicat în concret care sunt înscrisurile avute în vedere şi nici nu a expus propriul raţionament logico-juridic avut în vedere la pronunţarea hotărârii.

În acest sens, învederează că instanţa de apel s-a rezumat la a prelua o parte din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, fără a prezenta propriile aprecieri asupra materialului probator şi fără a analiza în concret susţinerile din apel ale recurentei.

Totodată, susţine că, pe tot parcursul motivării, instanţa de apel a arătat care sunt concluziile expertului desemnat, fără a expune motivele de fapt şi de drept pentru care şi-a însuşit aceste concluzii, în defavoarea opiniei contrare, argumentate, a apelantei (recurente).

De asemenea, evocând dispoziţiile art. 264 din C. proc. civ., recurenta susţine că, în privinţa probei cu expertiza de specialitate, legea nu stabileşte o anumită putere doveditoare a acesteia, astfel că, în opinia sa, rezultatul constatărilor proprii ale expertului nu sunt de natură a justifica, prin ele însele, soluţia adoptată.

Mai mult, arată că, în raport de dispoziţiile art. 330 alin. (1) C. proc. civ., scopul administrării probei cu expertiză este acela de a se lămuri anumite împrejurări de fapt, interpretarea şi aplicarea legii la o situaţie de fapt determinată în urma coroborării probelor revenind exclusiv judecătorului.

În aceste condiţii, apreciază că preluarea în considerentele hotărârii, fără o motivare proprie, a opiniei expertului, nu este de natură a satisface cerinţele art. 6 alin. (1) şi art. 22 alin. (1) C. proc. civ., neputând reprezenta "motivare" a hotărârii în sensul prevăzut de art. 425 din acelaşi Cod.

Prin urmare, recurenta subliniază că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile anterior citate, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Recurenta conchide dezvoltarea acestui motiv de nelegalitate arătând că, prin raportare la motivarea superficială a hotărârii recurate, concretizată, pe de o parte, prin reproducerea concluziilor din raportul de expertiză administrat în faţa instanţei de apel, iar, pe de altă parte, prin lipsa raţionamentului logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, în care o omis să examineze argumentele pe care le-a expus atât prin cererea de apel, cât şi prin cererea introductivă.

Dezvoltând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut nelegalitatea încheierii interlocutorii din 09.05.2022, prin aceea că a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 335 alin. (1) C. proc. civ.

În concret, recurenta a învederat faptul că, prin încheierea pronunţată la 09.05.2022, instanţa de apel a dispus în mod netemeinic şi nelegal respingerea obiecţiunilor pe care aceasta le-a formulat, în legătură cu nelegalitatea procedurii de citare la desfăşurarea expertizei.

Evocând dispoziţiile art. 335 alin. (1) C. proc. civ., recurenta susţine că nelegalitatea deciziei recurate rezultă din împrejurarea că, expertul nu a realizat o veritabilă convocare la lucrările expertizei, în accepţiunea dispoziţiilor legale amintite. În acest sens, arată că, prin adresa nr. x/05.03.2022, ce i-a fost comunicată la 11.03.2022, s-a realizat o convocare la o întâlnire prealabilă efectuării expertizei.

Pe de altă parte, recurenta învederează faptul că, respectiva adresă, i-a fost comunicată cu nerespectarea termenului imperativ de 5 zile, prevăzut de art. 335 alin. (1) C. proc. civ., întrucât adresa de convocare i-a fost comunicată la 11.03.2022, cu doar 4 zile înainte de data stabilită pentru întâlnirea prealabilă ce a avut loc în data de 15.03.2022.

Prin urmare, recurenta solicită a se observa că decizia recurată este vădit nelegală, având în vedere maniera în care instanţa de fond a nesocotit prevederile imperative ale art. 335 alin. (1) Cod, dispunând în mod nelegal respingerea obiecţiunilor pe care le-a formulat prin încheierea interlocutorie din data de 09.05.2022.

În continuare, subsumat aceluiaşi motiv de nelegalitate, recurenta a susţinut că decizia recurată a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 1530 şi ale art. 1547-1548 C. civ.

Detaliind, recurenta a arătat că, prin respingerea cererii de apel, instanţa nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 1547 C. civ., care prevăd în mod expres că "debitorul este ţinut să repare prejudiciul cauzat cu intenţie sau din culpă", cu menţiunea că, în ceea ce priveşte proba culpei, art. 1548 C. civ. prevede că, în cazul neexecutării obligaţiilor contractuale, culpa debitorului este prezumată.

Totodată, învederează că intimata-pârâtă nu a invocat pe calea întâmpinării nicio cauză exoneratoare de răspundere pentru neexecutarea obligaţiilor sale, astfel încât această neexecutare să poată fi apreciată ca o neexecutare fortuită a contractului şi care să nu dea dreptul la daune interese.

În ceea ce priveşte prejudiciul, recurenta, evocând dispoziţiile art. 1530 C. civ., susţine că, urmarea/consecinţa faptei ilicite a pârâtei, constând în neexecutarea obligaţiilor asumate contractual, este reprezentată de prejudiciul în cuantum total de 261.950 RON, care, în opinia recurentei, este cert, existenţa şi întinderea acestuia fiind determinate de contravaloarea cheltuielilor în legătură cu defecţiunea chiller-ului, repararea şi repunerea în funcţiune a acestui echipament, într-un cuantum total de 261.950 RON.

În cele ce urmează, recurenta prezintă aspectele/chestiunile de fapt care, în accepţiunea sa şi, contrar celor reţinute de instanţa de apel, demonstrează culpa contractuală a intimatei-pârâte. În acest sens, recurenta a reprodus ceea ce a arătat în cererea de apel, pe fondul cauzei (a se vedea paginile 15 şi urm. din cuprinsul cererii de apel - vol. I din dosarul x/2018).

Cu privire la concluziile expertizei tehnice administrate în faţa instanţei de fond, învederează că, deşi Raportul de expertiză tehnică judiciară este neconvingător, aşa cum a menţionat şi în cuprinsul obiecţiunilor formulate pentru termenul de judecata din 09.05.2022, existând necesitatea exercitării controlului judiciar în scopul de a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului şi pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice, solicită instanţei să observe o serie de aspecte relevante pe care arată că înţelege să le sublinieze din cuprinsul Raportului de expertiză, neavute în vedere de către instanţa de apel, sens în care recurenta reproduce parte din cuprinsul obiecţiunilor formulate în scris şi înregistrate la instanţa de apel în data de 2 mai 2022 (a se vedea documentul intitulat "Obiecţiuni", înregistrat sub nr. x/29.04.2022 aflat la filele x din vol. II al dosarului de apel x/2018).

În acest sens, prin raportare la răspunsul oferit la Obiectivul nr. 1, arată că, toate elementele de protecţie au fost livrate şi instalate de către societatea B., iar întreţinerea acestor elemente era în sarcina exclusivă a acestei societăţi, aspect ignorat de instanţă prin hotărârea atacată. Totodată, referindu-se la concluzia raportului de expertiză privitoare la respingerea variantei avarierii vaporizatorului din cauza temperaturilor scăzute, recurenta susţine că, aceasta validează pretenţiile sale şi, pe cale de consecinţă, imprimă un vădit caracter nelegal hotărârii instanţei de apel, opinia expertului din acest punct de vedere fiind clară şi concisă.

În continuare, referindu-se la cel de al doilea obiectiv, recurenta solicită a se observa că instructajul personalului desemnat de beneficiar nu a fost realizat de B. S.R.L., care nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală ce îi revenea în raporturile cu beneficiarul A. S.R.L., conform Contractului de întreţinere nr. x/2008, aşa cum a fost modificat şi completat prin Actele Adiţionale nr. 1-3.

Pe cale de consecinţă, solicită a se observa că, din coroborarea răspunsurilor oferite în cuprinsul Raportului de expertiză, expertul a conchis în sensul că, protecţiile interne ale echipamentului nu au funcţionat corespunzător, ceea ce a determinat apariţia avariei, contrar celor reţinute de instanţa de apel care, în opinia recurentei, a statuat în mod nelegal asupra lipsei oricărei culpe a intimatei-pârâte.

În continuare, recurenta exprimă diverse aprecieri cu privire la ceea ce, în accepţiunea sa, a omis să precizeze expertul desemnat, precum şi anumite aspecte de fapt care, în opinia sa, demonstrează culpa/conduita culpabilă a pârâtei.

În încheiere, faţă de toate considerentele expuse, recurenta reiterează solicitarea de admitere a recursului formulat împotriva încheierii interlocutorii din data de 09.05.2022 şi deciziei civile nr. 1020 din data de 20.06.2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2018, casarea în totalitate a hotărârilor recurate, cu obligarea intimatei-pârâte la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

La 25 august 2022, aşa cum atestă dovezile de comunicare aflate la dosar, cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte.

La 26 septembrie 2022, intimata-pârâtă B. S.R.L., prin avocat, a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea în totalitate a recursului formulat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu, aferente tuturor fazelor procesuale. Totodată, intimata a invocat excepţia nulităţii recursului cu referire criticile privind pretinsa interpretare şi aplicare greşită a prevederilor art. 1530 şi art. 1547-1548 C. civ. (învederând faptul că secţiunea menţionată din cererea de recurs reprezintă o copie identică a cererii de apel şi o copie cvasi identică a obiecţiunilor la raportul de expertiză administrat în etapa apelului; totodată, a învederat că nemulţumirile exprimate nu vizează legalitatea hotărârii atacate, ci temeinicia acesteia, recurenta criticând exclusiv probele administrate şi situaţia de fapt reţinută). Totodată, a formulat şi apărări pe fondul motivelor de nelegalitate invocate, în sensul respingerii recursului, cu obligarea recurentei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu.

La 7 octombrie 2022, aşa cum atestă dovada de înmânare aflată la dosar recurs, întâmpinarea a fost comunicată recurentei.

La 17 octombrie 2022, recurenta, prin avocat, a depus, în termen legal, răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea tuturor excepţiilor şi apărărilor formulate pe calea întâmpinării şi admiterea recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, iar prin încheierea din 25 mai 2023, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a dispus comunicarea raportului către părţi, cu posibilitatea de a depune un punct de vedere la acesta.

Părţile nu au formulat un punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 10 octombrie 2023, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a admis în principiu recursul şi a stabilit termen în şedinţă publică, în vederea soluţionării pe fond a acestuia.

Analizând recursul declarat în cauză, în temeiul motivelor invocate şi al normelor de drept incidente, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta invocă faptul că decizia atacată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază, precum şi că instanţa de apel nu a arătat, în concret, înscrisurile pe care le-a avut în vedere, bazându-şi soluţia doar pe concluziile raportului de expertiză.

Înalta Curte reţine că acest motiv de casare este nefondat, instanţa de apel argumentând soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sens în care a arătat motivele pentru care a admis şi cele pentru care a respins susţinerile părţilor şi a prezentat raţionamentul logico-juridic pentru care a reţinut că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii contractuale a pârâtei.

Cu titlu preliminar, instanţa supremă reţine că obiectul acţiunii îl reprezintă obligarea pârâtei, în calitate de vânzător şi prestator de servicii tehnice, la plata de daune-interese pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale aferente contractului de vânzare-cumpărare nr. x/17.04.2015 şi contractului de întreţinere nr. x/2008.

Prin acţiunea civilă formulată, reclamanta a susţinut că, urmare a efectului coroborat al lipsei de instruire a personalului (obligaţie ce cădea în sarcina pârâtei vânzător), al lipsei reviziilor obligatorii bi-anuale (aferente lunilor aprilie şi octombrie), precum şi cauzelor efective care au determinat avarierea echipamentelor, este obligatorie antrenarea răspunderii contractuale a vânzătorului, acesta urmând a acoperi prejudiciul provocat prin neglijenţa sa.

Pentru a respinge acţiunea, prima instanţă a reţinut că reclamanta nu a probat îndeplinirea condiţiilor cumulative pentru angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtei. În esenţă, deşi a reţinut că, în sarcina pârâtei pot fi reţinute două fapte ilicite, dintre cele imputate de reclamantă, respectiv încălcarea obligaţiei prevăzute în anexa 3 la contractul de întreţinere, de a instrui personalul reclamantei, o singură dată, cu ocazia primei revizii şi încălcarea obligaţiei de a efectua două revizii pe an ale echipamentului de răcire, totuşi, a conchis că nu există legătură de cauzalitate între neîndeplinirea acestor obligaţii şi defecţiunea produsă la echipamentul de răcire RTAC350 EKY1344 în data de 10 spre 11 ianuarie 2017. Totodată, s-a reţinut că, în cauză, este incident cazul de excludere prevăzut de anexa nr. 2 la contractul de întreţinere, şi anume: "orice defecţiune datorată unei pene de curent sau alimentării cu apă" şi cazul de excludere de la garanţie prevăzut de art. 8.3 lit. d), respectiv, "produsele care sunt modificate sau avariate prin orice acţiune în afara controlului B." .

Prin memoriul de apel, reclamanta a criticat respingerea, prin încheierea din 17 iulie 2019, a cererii de efectuare a unei noi expertize tehnice, pe de o parte, iar pe de altă parte, în ce priveşte soluţia pe fondul cauzei, a susţinut, în esenţă, că, în mod greşit, prima instanţă a considerat că nu există o legătură de cauzalitate între încălcarea de către pârâtă a obligaţiei prevăzute în anexa 3 la contractul de întreţinere, de a instrui personalul reclamantei, o singură dată, cu ocazia primei revizii şi încălcarea obligaţiei de a efectua două revizii pe an ale echipamentului de răcire şi producerea prejudiciului, motivat de concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, care nu au fost pertinente. De asemenea, reclamanta a susţinut că, în realitate, cauza avariei nu a fost cea consemnată în raportul de expertiză întocmit în cauză, ci s-a datorat funcţionării incorecte a protecţiilor interne ale chiller-ului şi implicit a efectelor freonului din vaporizator, aspect pe care susţine că l-a indicat primei instanţe, atât prin răspunsul la obiecţiunile faţă de raportul de expertiză, cât şi prin cererea de efectuare a unei noi expertize tehnice.

Astfel, se constată că, prin apelul declarat în cauză, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, reclamanta a criticat soluţia sub aspectul situaţiei de fapt reţinute de prima instanţă cu privire la cauzele producerii incidentului, ce stau la baza solicitării reclamantei de antrenare a răspunderii contractuale a pârâtei vânzător.

Totodată, în mod judicios a constatat instanţa de apel faptul că, reţinerile primei instanţe referitoare la neîndeplinirea obligaţiei pârâtei de instruire a personalului, dovedită printr-un proces-verbal separat, cât şi a obligaţiei pârâtei de a efectua două revizii pe an ale echipamentului de răcire au căpătat caracter definitiv, cât timp nu fac obiectul criticilor apelului exercitat de reclamantă, iar pârâta nu a formulat un apel propriu împotriva considerentelor primei instanţe.

În acest context, în virtutea efectului devolutiv prevăzut de art. 476 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel a analizat încheierea şi sentinţa atacate în raport de criticile recurentei-reclamante, realizând o nouă verificare atât a ponderii neîndeplinirii celor două obligaţii contractuale, prin raportare la cauza efectivă a producerii avariilor, cât şi a modului de administrare a probelor din prima etapă procesuală, respectiv a probei cu expertiza tehnică judiciară, concluzionând asupra caracterului legal şi temeinic al concluziilor primei instanţe. Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 479 C. proc. civ., a fost administrată o nouă probă cu expertiza tehnică judiciară de specialitate.

Astfel, în considerentele deciziei atacate, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, instanţa de prim control judiciar a analizat probele administrate (respectiv cele două rapoarte de expertiză tehnică judiciară, raportul de intervenţie din 20.12.2016) şi a stabilit situaţia de fapt prin coroborarea probelor cu susţinerile părţilor, context în care a arătat de ce a înlăturat criticile apelantei-reclamante privind contrarietatea concluziilor expertului tehnic şi cele potrivit cărora expertul ar fi identificat drept cauză principală defectarea unui senzor. Referitor la aceste aspecte, instanţa de apel a reţinut că, în cele două expertize administrate în cauză, concluziile au fost unanime în a sublinia că, avaria din 10-11.01.2017 a fost datorată, în mod determinant, lipsei de alimentare cu energie electrică, pe de o parte, iar pe de altă parte, că, nici absenţa reviziilor anuale şi nici lipsa procesului-verbal de instruire (în contextul unor reparaţii sistematice, soldate cu un răspuns prompt şi eficient din partea vânzătorului şi a unor indicaţii clare, explicite, punctuale, apte de a asigura utilizarea corectă a instalaţiei) nu constituie cauze determinante ale defecţiunii aparatului achiziţionat.

În concluzie, observând coroborarea deplină a probelor administrate în cauză, atât în etapa apelului cât şi a judecăţii în primă instanţă, instanţa de a apel a concluzionat în sensul lipsei răspunderii contractuale a pârâtei prin prisma celor două faţete ale neglijenţei invocate de reclamantă (absenţă instruire personal şi absenţă revizii anuale asumate). Prin confirmarea soluţiei instanţei de fond, s-au menţinut şi temeiurile de drept invocate de prima instanţă, a căror aplicare nu a fost, de altfel, contestată prin calea de atac formulată de apelanta-reclamantă.

Potrivit unei jurisprudenţe constante, Curtea Europeană a Drepturilor Omului acordă o atenţie deosebită respectării de către instanţe a obligaţiei de a examina problemele ridicate de către părţi, ca o garanţie a respectării dreptului la un proces echitabil. În acest sens, instanţa europeană a arătat totuşi, în mod constant, faptul că "Art. 6 paragraful 1 din Convenţie, obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile, dar nu se poate cere să dea un răspuns detaliat la fiecare argument" (C.E.D.O. - Hotărârea Ruiza Torija c.Spaniei).

Ca urmare, judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument al părţilor, iar întinderea obligaţiei de motivare trebuie apreciată prin raportare la natura şi circumstanţele specifice fiecărei cauze. Motivarea unei hotărâri judecătoreşti este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

Prin raportare şi la aceste considerente teoretice, instanţa supremă reţine că decizia atacată este la adăpost de criticile formulate din perspectiva nemotivării, raţionamentul logico-juridic al instanţei de prim control judiciar fiind prezentat într-un mod complet, care face posibil controlul hotărârii în calea de atac a recursului.

În plus, instanţa de recurs notează faptul că, recurenta-reclamantă nici nu a indicat, în concret, ce aspecte au rămas nemotivate, din modul de prezentare a argumentelor rezultând mai degrabă nemulţumirea acesteia cu privire la valoarea probatorie pe care instanţa de apel a dat-o rapoartelor de expertiză tehnică, în contextul stabilirii situaţiei de fapt.

Se reţine că, în elaborarea raţionamentului juridic, sunt angrenate procese de inducţie, deducţie, analiză şi sinteză, judecătorul utilizând procedee ale logicii formale în construirea silogismului juridic.

În cauză, deşi invocă lipsa unui raţionament juridic propriu al instanţei, instanţa supremă constată că, în realitate, autoarea prezentei căi de atac critică numai etapa aprecierii şi interpretării probelor, parte a mecanismului complex ce formează raţionamentul juridic al judecătorului, formulând critici de netemeinicie, nu de nelegalitate, care nu pot face obiectul cercetării în calea de atac nedevolutivă, a recursului.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, prin reevaluarea situaţiei de fapt, aşa cum, în realitate, urmăreşte recurenta.

Critica recurentei-reclamante, prin care invocă încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 335 alin. (1) C. proc. civ., va fi subscrisă motivului de recurs prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care sancţionează pronunţarea unei hotărâri cu încălcarea normelor de drept procedural a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, şi o va analiza ca atare.

Critica este nefondată.

Recurenta-reclamantă a învederat că, prin încheierea din 09 mai 2022, instanţa de apel a respins în mod nelegal obiecţiunile formulate împotriva raportului de expertiză întocmit de dl. expert E., întrucât, în cauză, se impune constatarea nulităţii raportului de expertiză tehnică ce a fost elaborat fără citarea părţilor prin scrisoare recomandată şi cu cel puţin 5 zile înainte de a avea loc întâlnirea părţilor.

Conform prevederilor art. 335 alin. (1) din C. proc. civ., "dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la faţa locului sau sunt necesare explicaţiile părţilor, ea nu poate fi făcută decât după citarea părţilor prin scrisoare recomandată cu conţinut declarat şi confirmare de primire, în care li se vor indica ziua, ora şi locul unde se va face lucrarea. Citaţia, sub sancţiunea nulităţii, trebuie comunicată părţii cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de efectuare a lucrării".

Potrivit art. 174 C. proc. civ., nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă şi este absolută atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public, fiind relativă în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat.

Cu puterea evidenţei, în speţă, nulitatea invocată de către reclamantă este una relativă, citarea părţii pentru efectuarea unui act de procedură în modalitatea mai sus arătată fiind instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat.

Întrucât, în cauză, nu este vorba despre o nulitate expres prevăzută de lege, pentru a fi atrasă incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. este necesară întrunirea cerinţei, impuse de art. 175 alin. (1) din acelaşi cod – care prevede că actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia.

Existenţa unei vătămări a fost justificată de către recurentă prin indicarea faptului că adresa de convocare a fost primită cu doar 4 zile înainte, nu 5, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 335 alin. (1) C. proc. civ., precum şi a faptului că, în convocator, era invitată la o întâlnire prealabilă întocmirii expertizei, pentru care i s-a solicitat să depună o serie de documente.

Analizând actele dosarului, instanţa supremă reţine că, în conformitate cu procesul-verbal de convocare din 15.03.2022, părţile au fost convocate deoarece expertul a considerat necesar ca, în vederea efectuării lucrării de expertiză, să aibă o discuţie prealabilă cu fiecare parte procesuală pentru prezentarea unui punct de vedere în cauză, precum şi pentru prezentarea unor documente pe care expertul le-a considerat necesare în vederea ducerii la îndeplinire a obiectivelor expertizei.

Din acelaşi document rezultă că ambele părţi s-au prezentat la locul convocării, prin reprezentant şi au avut posibilitatea concretă de a expune punctul de vedere şi de a prezenta documentele enunţate în adresa de convocare. Totodată, instanţa supremă reţine că, aşa cum rezultă din întrebarea de la punctul I.16, respectiv II.14 din Procesul-verbal de convocare, părţile au avut posibilitatea de a depune orice alte documente pe care le consideră concludente pentru desfăşurarea lucrării de expertiză în dosarul nr. x/2018, posibilitate valorificată de fiecare dintre ele.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată judicioasă reţinerea instanţei de apel în sensul că nu este îndeplinită cerinţa care impune existenţa unei vătămări produse, care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului procedural.

Cum părţile au avut posibilitatea de a da expertului lămuririle necesare şi, totodată, de a-i cere să facă toate constatările legate de obiectivele fixate pentru expertiză, iar recurenta nu a indicat niciun impediment legat de imposibilitatea de prezentare, în cadrul întâlnirii cu expertul, a unor documente considerate concludente sau vreun alt impediment apt a justifica sancţiunea nulităţii pentru nerespectarea termenului de 5 zile, instanţa supremă reţine că recurenta nu a dovedit existenţa unei vătămări suferite prin încălcarea normei de procedură prevăzute de art. 335 C. proc. civ., motiv pentru care va fi respins motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu privire la încheierea din data de 09.05.2022.

Subsumat motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat pronunţarea deciziei atacate cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1530 C. civ. şi ale art. 1547-1548 din acelaşi Cod, motivat de faptul că instanţa de apel a reţinut greşit că, în cauză, nu este dovedită culpa contractuală a intimatei-pârâte.

Astfel, a susţinut recurenta-reclamantă că, în cauză, ar fi dovedit atât faptul că intimata-pârâtă B. S.R.L. nu şi-a executat nici obligaţia contractuală de efectuare a reviziilor tehnice în perioada de garanţie, nici pe cea de instruire a personalului recurentei asupra utilizării echipamentului, cât şi culpa intimatei-pârâte în producerea avariei din noaptea de 10-11.01.2017, raportată la faptul că, din raportul de expertiză întocmit în cauză ar rezulta faptul că, protecţiile interne ale echipamentului, livrate şi instalate de către intimata-pârâtă, nu au funcţionat corespunzător, ceea ce a determinat apariţia avariei.

Criticile recurentei privind săvârşirea de către intimata-pârâtă a faptelor ilicite constând în neexecutarea celor două obligaţii contractuale sunt lipsite de interes, având în vedere că existenţa acestora a fost deja stabilită cu caracter definitiv prin sentinţa primei instanţe.

Pe de altă parte, instanţa supremă reţine că, deşi invocă aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1530, art. 1547-1548 C. civ., în realitate, recurenta-reclamantă urmăreşte readministrarea şi reinterpretarea probei cu expertiza de specialitate întocmită în cauză şi a probei cu înscrisuri (contractele şi corespondenţa dintre părţi), în scopul demonstrării unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel, cu privire la cauza producerii avariei la chiller, persoana responsabilă şi gradul de vinovăţie al acesteia.

Or, Înalta Curte reţine că interpretarea probelor şi stabilirea culpei – elemente ale chestiunilor de fapt (questio facti) ale cauzei deduse judecăţii – ţine de aprecierea suverană a instanţelor de fond, devolutive, atributul esenţial al instanţei de recurs constituindu-l interpretarea legii.

De altfel, deşi face referire la cele două rapoarte de expertiză efectuate în cauză, autoarea prezentei căi de atac ignoră faptul că instanţa de apel a reţinut că, în cadrul acestora, experţii au concluzionat în mod identic asupra cauzei determinante a producerii evenimentului din 10.01.2017, aceasta fiind reprezentată de oprirea alimentării cu energie electrică, cauză exterioară răspunderii pârâtei. Or, recurenta s-a cantonat în a relua aceleaşi susţineri din cererea de chemare în judecată şi din memoriul de apel, privind producerea avariei din culpa intimatei-pârâte, urmărind să obţină o nouă verificare a susţinerilor ei, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

Totodată, instanţa supremă reţine că, în mod contrar celor susţinute prin memoriul de recurs, prin întâmpinarea formulată faţă de cererea de chemare în judecată, intimata-pârâtă a invocat incidenţa unei cauze exoneratoare de răspundere, în temeiul art. 8.3 lit. d) din Contractul de vânzare nr. x/17.04.2015 şi art. 1352 C. civ., motivat de intervenirea avariei la tabloul electric, element aflat în afara controlului intimatei, iar acest aspect a fost reţinut şi în sentinţa primei instanţe, confirmată prin decizia atacată.

Instanţa de recurs notează că, pentru atragerea răspunderii contractuale a unei părţi, este necesară îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 1530 C. civ.. Or, în cauză, în urma interpretării probatoriului administrat, instanţa de apel a reţinut că lipseşte vinovăţia intimatei-pârâte, precum şi legătura de cauzalitate dintre faptele ilicite reţinute în sarcina intimatei-pârâte şi avaria chiller-ului din 11.01.2017. În aceste circumstanţe, instanţele anterioare nu au mai procedat la analiza existenţei unui prejudiciu cert, criticile recurentei privind caracterul prejudiciului suferit fiind deci străine de considerentele deciziei atacate.

Aşadar, dispoziţiile C. civ. au fost invocate în mod formal, de vreme ce recurenta nu a reuşit să dezvolte nicio critică de nelegalitate, care să poate fi analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că încheierea şi decizia recurate nu sunt susceptibile de a fi cenzurate din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă B. S.R.L. a sumei de 8.844,52 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva încheierii de şedinţă din 9 mai 2022 şi deciziei civile nr. 1020/2022 din 20 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a sumei de 8.844,52 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 decembrie 2023.