Prescription of supplementary construction claims: Birth of the right at contract amendment post-insolvency versus completion of works

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2024

Asupra recursului civil de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

A.Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 27 februarie 2020, reclamanta HIDROCONSTRUCŢIA S.A. a chemat în judecată pe pârâta A. S.A. solicitând obligarea pârâtei Hidroelectrica la plata către Hidroconstrucţia a următoarelor sume: 1.215.027,22 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor suplimentare executate în perioada 2012 - 2013 pentru consolidarea drumului de acces Nehoiaşu şi cuprinse în Actul adiţional nr. x din 2017 la Contractul de antrepriză nr. x/1979; 283.830,36 RON reprezentând penalităţi de întârziere pentru suma mai sus calculate până la data de 24 februarie 2020 şi în continuare până la plata debitului principal, precum şi a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cereri.

B. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 514 din 16 martie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia dreptului material la acţiune, excepţie invocată prin întâmpinare; a respins acţiunea formulată de reclamanta Hidroconstrucţia S.A. reprezentată de Consorţiul de practicieni în insolvenţă format din B. S.R.L., C. şi D. în contradictoriu cu pârâta A. S.A., astfel cum a fost precizată ca fiind prescrisă; a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta Hidroconstrucţia S.A., solicitând admiterea apelului, anularea în tot a sentinţei apelate şi, judecând fondul cererii, admiterea cererii introductive astfel cum aceasta a fost formulată şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

D. Hotărârea instanţei de apel.

Prin decizia civilă nr. 834 din 26 mai 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă Hidroconstrucţia S.A. împotriva sentinţei civile nr. 514 din 16 martie 2023 pe care a anulat-o şi rejudecând: a respins excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiată; a admis cererea şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.215.027,22 RON contravaloare lucrări şi suma de 283.830,36 RON reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 24 februarie 2020; a obligat pârâta la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,04% pe zi de întârziere începând cu data de 24 februarie 2020 şi până la achitarea integrală; a obligat pârâta la plata sumei de 27.698,57 RON cu titlu de cheltuieli.

E. Considerentele deciziei pronunţate de instanţa de apel.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut în esenţă următoarele:

Între părţi s-a încheiat contractul nr. x/1979 pentru realizarea obiectivului de investiţii "Amenajarea Hidroenergetica Surduc-Şiriu. Pentru reabilitarea drumului Che Nehoiaşu au fost necesare lucrări suplimentare neprevăzute iniţial, care au fost executate de către apelanta-reclamantă în perioada 2011-2013, modificările şi adaptările de soluţii fiind acceptate de către beneficiar -intimata-pârâtă, lucrările fiind efectuate pe baza dispoziţiilor de şantier.

La data de 14.02.2012 intimata-pârâtă elaborează o metodologie prin care stabileşte că lucrările excepţionale se vor realiza pe baza dispoziţiilor de şantier elaborate de către Proiectantul General sau prin încheierea de procese-verbale de constatare de către Comisia de şantier (alcătuită din reprezentanţii beneficiarului, executantului şi proiectantului), sau prin încheierea de procese-verbale de constatare cu autorităţile locale, urmată de elaborarea documentaţiilor DE, negocierea consemnată într-un proces-verbal de negociere şi contractarea acestora.

Societatea intimată intră la data de 20.06.2012 în procedură de insolvenţă, ulterior acestui moment, între părţi s-a încheiat şi actul adiţional nr. x/2015, prin care se stabileşte că lucrările neprevăzute să fie executate numai cu aprobarea lor de către beneficiar.

Procedura insolvenţei s-a încheiat la data de 21.06.2016, intimata-pârâtă fiind reintegrată în circuitul economic.

La data de 23.02.2017 au avut loc negocierile pentru lucrările necuprinse în contractul nr. x/1976, rezultatul acestora fiind cuprins într-un proces-verbal, cu valoarea de 2.700.000 RON. Preambulul procesului-verbal arată că întâlnirea a avut ca obiect analiza şi negocierea unor lucrări necuprinse în contractul de execuţie nr. x/1979.

Raportul de expertiză realizat în cauză a confirmat că lucrările pretins a fi acoperite în prezenta cauză au făcut obiectul negocierii finalizate prin procesul-verbal şi se regăsesc în anexele 3 la contractul nr. x/2017 şi în anexa nr. 3 la actul adiţional nr. x/2018, fiind în mod real executate.

Curtea observă că doar în urma negocierii din data de 23.02.2017 şi a introducerii lucrărilor suplimentare în actul adiţional nr. x/2017, înregistrat la intimată sub nr. x/6.10.2017, apelanta îşi putea realiza dreptul. Or, creanţa s-a născut, conform înţelegerii părţilor, la data încheierii actului adiţional. Deci, de la acest moment dreptul la acţiune putea curge, cererea de chemare în judecată fiind introdusă la data de 24.02.2020.

În consecinţă, se apreciază că soluţia dată prescripţiei este greşită, urmând a se admite apelul şi anula sentinţa Tribunalului, conform art. 480 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ.

Cât timp dreptul de creanţă s-a născut la momentul actului adiţional, prin voinţa concordantă a părţilor, ulterior închiderii procedurii, susţinerile, ţinând de excepţia inadmisibilităţii, nu pot fi primite, creanţa pretinsă neîndeplinind condiţiile pentru înscrierea la masa credală şi nici nu putea fi formulată ulterior o cerere de plată.

Faptul că în cursul procedurii pentru anumite lucrări s-a negociat cu administratorul judiciar şi au fost încheiate acte adiţionale ulterior, nu este un argument pentru admiterea excepţiei, cât timp partea ieşită din procedura insolvenţei a înţeles să negocieze lucrările şi preţul şi să încheie actul adiţional pe care partea adversă îşi întemeiază pretenţiile.

În ceea ce priveşte valoarea lucrărilor, aceasta rezultă din cuprinsul actului adiţional nr. x/2017 şi nr. y/2018, respectiv anexa 3 la acestea, confirmate sub aspectul realităţii de expertiza realizată în cauză, intimata-pârâtă având obligaţia de a onora înţelegerea stabilită, conform art. 1350 din C. civ. şi nedovedind vreo cauză de exonerare.

Părţile au stabilit contractual despăgubiri pentru neachitarea facturilor în termen, conform art. 9 şi 11 din Actul adiţional nr. x/2015, respectiv un procent de 0,04% din plata neefectuată, calculată până la îndeplinirea efectivă a obligaţiilor. Se mai observă că reclamanta a prezentat modul de calcul al penalităţilor în cuprinsul cererii şi în anexa 19 la aceasta.

În consecinţă, cererea va fi admisă la fel şi petitul accesoriu.

F. Calea de atac împotriva deciziei Curţii de Apel.

Împotriva hotărârii pronunţate de Curtea de Apel a declarat recurs pârâta A. S.A., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate.

În cauză sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Deşi soluţia instanţei de fond a fost dată pe excepţia prescripţiei, fără a intra în cercetarea fondului, instanţa de apel nu a pronunţat o decizie intermediară, pronunţându-se asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi fondului direct prin considerentele deciziei recurate, cu încălcarea art. 480 alin. (3) C. proc. civ., în condiţiile în care criticile formulate prin cererea de apel sunt limitate strict la soluţia dată excepţiei prescripţiei.

Pe de altă parte, prin respingerea probei cu expertiza judiciară solicitată prin întâmpinare instanţa de apel a încălcat dreptul de apărare al recurentei. Instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod greşit dispoziţiile legale privind prescripţia, respectiv art. 2517 şi 2523 C. civ.

Lucrările executate în perioada 2011-2013 la drumul de acces la nodul de presiune CHE Nehoiaşu sunt lucrări executate în baza Contractului de antrepriză nr. x/1979. Documentaţia de adaptare la noile condiţii privind lucrările de consolidare drum acces a fost actualizată inclusiv cu lucrările suplimentare în anul 2013, în care erau finalizate lucrările suplimentare ce fac obiectul cauzei, astfel că reclamanta trebuia să cunoască cel mai târziu la finele anului 2013 naşterea dreptului de creanţă, conform art. 2523 C. civ.

În materia insolvenţei, momentul naşterii creanţei este momentul încheierii contractului iniţial, creanţa fiind una sub condiţie suspensivă şi nu momentul realizării condiţiei, respectiv executarea lucrărilor sau încheierea Actului adiţional nr. x/2017 aşa cum a reţinut în mod eronat instanţa de apel.

Metodologia agreată de părţi a prevăzut în mod expres la Cap. 4 ultimul paragraf că decontarea unor astfel de lucrări executate pe baza de dispoziţii de şantier are loc ulterior, după întocmirea documentelor şi încheierea unui act adiţional, dar formula de exprimare nu pune în discuţie naşterea dreptului de creanţă.

Având în vedere data formulării acţiunii, recurenta consideră că în cauză a intervenit prescripţia dreptului material la acţiune.

Reclamanta avea obligaţia să formuleze declaraţie de creanţă, conform legii insolvenţei şi potrivit dispoziţiilor art. 76 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2008, respectiv art. 41 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numite generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanţelor născute anterior datei deschiderii procedurii.

Faptul că Hidroelectrica se afla în derularea unui Plan de reorganizare aprobat prin sentinţa irevocabilă atrage incidenţa dispoziţiilor art. 137 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, care prevăd că "la data confirmării unui plan de reorganizare, debitorul este descărcat de diferenţa dintre valoarea obligaţiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului şi cea prevăzută în plan".

Se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului aceleaşi instanţe.

G. Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind nefondat şi acesta urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de recurs constituie dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură, adică acesta include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, altele decât cele prevăzute la pct. 1-4 din art. 488 C. proc. civ., precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Recurenta susţine că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură întrucât nu a admis apelul printr-o hotărâre separată de aceea prin care s-a pronunţat asupra fondului cauzei, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., în condiţiile în care criticile formulate prin cererea de apel sunt limitate strict la soluţia dată excepţiei prescripţiei.

Contrar criticilor recurentei, Înalta Curte apreciază că în cauză nu a fost soluţionat apelul cu încălcarea dispoziţiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ.. Astfel, potrivit dispoziţiilor procedurale, se va anula hotărârea apelată şi se va judeca procesul, evocându-se fondul, atunci când instanţa de apel constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului. În speţă, tribunalul a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins cererea de chemare în judecată ca prescrisă.

Faptul că instanţa de apel a admis apelul, a anulat hotărârea atacată şi a judecat procesul, evocând fondul printr-o singură hotărâre şi nu prin două hotărâri separate - una prin care să anuleze hotărârea atacată şi cealaltă privind fondul - nu înseamnă încălcarea dispoziilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ.. Aceste dispoziţii nu impun obligaţia instanţei de a proceda în mod separat şi a pronunţa două hotărâri în soluţionarea apelului.

Recurenta susţine în cadrul acestui motiv de recurs şi faptul că a fost încălcat dreptul său la apărare prin respingerea probei cu expertiză.

Înalta Curte reţine faptul că potrivit dispoziţiilor art. 258 C. proc. civ. probele se pot încuviinţa numai dacă sunt întrunite cerinţele prevăzute la art. 255 C. proc. civ., respectiv dacă sunt legale, verosimile, pertinente şi concludente. Instanţa este cea care hotărăşte asupra admiterii sau respingerii cererii de încuviinţare a unor probe, iar soluţia de respingere cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază această soluţie.

Respingerea probei cu expertiză nu înseamnă încălcarea dreptului la apărare al recurentei, câtă vreme instanţa a motivat această soluţie.

De altfel, dreptul la apărare, astfel cum este definit la art. 13 C. proc. civ. asigură părţilor dreptul să propună probe şi nu există obligaţia instanţei de a încuviinţa şi administra toate probele astfel cum au fost solicitate de părţi.

Aşa fiind, în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Acest motiv presupune că instanţa de fond a recurs la texte de lege aplicabile speţei, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greşit.

Recurenta susţine că instanţa de apel a aplicat greşit normele privind prescripţia şi decăderea instituită de Legea insolvenţei nr. 85/2006, susţinând că dreptul de creanţă ce formează obiectul litigiului s-ar fi născut în anul 2013.

De asemenea, recurenta susţine că instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod greşit dispoziţiile legale, respectiv art. 2523 C. civ., reţinând că lucrările suplimentare ce fac obiectul cauzei ar fi fost analizate şi negociate la valoarea de 2.700.000 RON prin procesul-verbal de negociere din 23 februarie 2017 ce a stat la baza încheierii Actului adiţional nr. x/2017, aspect nereal.

Înalta Curte subliniază faptul că recursul, "potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ. urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile". Aşa fiind, în recurs nu se poate analiza situaţia de fapt, iar stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie, altul decât cel stabilit de Curtea de Apel înseamnă tocmai analizarea sau reanalizarea situaţiei de fapt.

Din această perspectivă, s-a reţinut corect de instanţa de apel faptul că, în conformitate cu înţelegerea părţilor, creanţa s-a născut la data încheierii actului adiţional nr. x/2017.

Lucrările executate au format obiectul procesului-verbal de negociere nr. x din 24 februarie 2017.

Ulterior acestui moment, astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, lucrările au fost introduse şi în actul adiţional nr. x/2018, reprezentând de altfel o recunoaştere expresă în sensul art. 2538 C. civ. cu efect întreruptiv.

Libertatea contractuală permite părţilor să stabilească raportul dintre acestea în maniera pe care o doresc, inclusiv retroactiv, principiul constituţional al neretroactivităţii privind aplicarea legii şi nu un contract.

Pe de altă parte, prin actul adiţional nr. x/2015, părţile au stabilit ca raportul contractual să nu mai fie reglementat, doar ulterior acestui moment, de către metodologia din anul 2012. Această modificare nu priveşte însă trecutul, ci numai viitorul. Negocierea lucrărilor şi semnarea actului adiţional nr. x/2017 au avut loc conform Metodologiei din anul 2012.

Aşa fiind, în cauză nu au fost încălcate şi aplicate greşit dispoziţiile art. 2500, art. 2517 şi art. 2523 C. civ.

De asemenea, în cauză nu au fost încălcate dispoziţiile din Legea insolvenţei nr. 85/2006.

Recurenta Hidroelectrica s-a aflat în procedura insolvenţei în perioada 20 iunie 2012 - 21 iunie 2016.

Nu poate fi reţinută încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 85/2006, câtă vreme s-a statuat faptul că dreptul de creanţă s-a născut, conform înţelegerii părţilor, la momentul încheierii actului adiţional nr. x/2017, ulterior închiderii procedurii.

Faţă de aceste considerente, constatând că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei recurate, potrivit dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 834 din 26 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 8 februarie 2024.