Appeal on undue payment annulled for lack of legal grounds; appellate award on unpaid debt stands.

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2023

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Satu Mare la data de 17.03.2021 sub dosar nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a sumei de 214.419,73 RON reprezentând plată nedatorată achitată acesteia şi acordarea cheltuielilor de judecată în caz de opunere.

La data de 29.04.2021, pârâta B. S.R.L. a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, solicitând: în principal, respingerea acţiunii ca inadmisibilă, iar, în subsidiar ca neîntemeiată; obligarea reclamantei- pârâte reconvenţional la plata sumei de 38.818,24 RON cu titlu de debit restant (conform facturii nr. x/27.02.2021); obligarea reclamantei pârâte reconvenţional la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 31/2022 din data de 28 martie 2022, Tribunalul Satu Mare a respins acţiunea formulată de reclamanta-pârâtă A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă B. S.R.L., ca neîntemeiată; a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă B. S.R.L. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă A. S.R.L.; a obligat reclamanta-pârâtă la plata sumei de 38.818,24 RON cu titlu de pretenţii; fără cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 160/2023 - A din 16 mai 2023, Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta S.C. A. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 31 din 28.03.2022 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care a menţinut-o în totalitate; a respins cererea intimatei S.C. B. S.R.L. privind plata cheltuielilor de judecată din apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar provizoriu Cabinet Individual de Insolvenţă C., prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea în tot a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel (în subsidiar, Tribunalului Satu Mare), cheltuielile de judecată urmând a le solicita pe cale separată.

În drept, au fost invocate dinspoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivare, recurenta-reclamantă a invocat faptul că instanţa de apel i-a respins cererile în probaţiune în mod nejustificat şi chiar formal.

Arată că instanţa a refuzat să procedeze la reaudierea martorului D. şi la cea a fostului administrator E., martori care ar fi fost în măsură să dovedească faptul că nu a existat un acord asupra preţului unitar, iar preţul global înscris pe facturile achitate nu exprima modificarea valorii unitare prevăzute în contract (altfel spus facturile au fost plătite fără a se observa modificarea unilaterală a preţului unitar contractual şi ca urmare a contractului).

Mai mult decât atât, exprimarea consimţământului recurentei pentru modificarea contractului cadru al părţilor trebuia făcută în mod expres, neechivoc şi în scris, prin raportare la prevederile acestuia.

Sub aspectul criticilor comune aduse hotărârilor pronunţate de către instanţele de apel si fond (în apel practic reluându-se motivarea făcută la fondul cauzei) arată următoarele:

Recurenta invocă interpretarea greşită a prevederilor contractului cadru respectiv a actelor de executare acestui contract care a guvernat raporturile dintre părţi şi interpretarea eronată a depoziţiei martorului D..

Cu privire la interpretarea prevederilor contractului cadru, arată că instanţa a invalidat o clauză esenţială a acestuia şi anume aceea care interzice modificarea contractului în orice alt mod decât prin acordul expres al părţilor exprimat în cuprinsul unui act adiţional.

Instanţa a procedat în acest fel, deşi nici măcar nu a fost învestită de către părţi cu anularea acestei prevederi contractuale.

Consideră că instanţa a apreciat în mod greşit că preţul contractului a fost modificat prin conduita părţilor constând în facturare şi respectiv efectuarea plăţii.

Apreciază că efectuarea plăţii nu reprezintă în niciun caz un consimţământ neechivoc al modificării contractului, mai mult a preţului unitar al acestuia împotriva prevederilor contractuale exprese.

Mai mult decât atât. motivarea considerentelor este una sinuoasă, care sfidează logica juridică elementară şi se rezumă mai mult la reluarea argumentelor pârâtei.

În ceea ce priveşte depoziţia martorului D., apreciază că instanţa a interpretat-o în mod trunchiat şi arbitrar pentru a-şi putea susţine în baza ei motivarea soluţiei.

Arată că din depoziţia martorului reiese că facturile au fost prezentate la plată fără a fi verificat preţul (unitar şi total) întrucât contabilul societăţii nu avea acces la contractul cadru. Aşadar, administratorul societăţii nu şi-a dat acordul la modificarea preţului contractului întrucât nu fusese informat de către contabil despre acest aspect pe care nu avea altfel cum să îl cunoască.

În această situaţie, se pune întrebarea dacă a existat o manifestare neechivocă de voinţă care să echivaleze cu un acord în ceea ce priveşte modificarea preţului mai ales în situaţia în care alte probe nu au fost produse.

Pentru toate aceste motive, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare.

Analizând excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte constată că este întemeiată şi, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula cererea de recurs, pentru următoarele argumente:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Aşadar, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

În calea extraordinară de atac a recursului controlul de legalitate nu poate fi exercitat decât în măsura în care argumentele părţii prin care este exprimată nemulţumirea faţă de soluţia adoptată în apel se circumscriu motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Din interpretarea acestor norme, rezultă că nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivelor de recurs, iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării de critici pertinente ale deciziei ce formează obiectul recursului.

În speţă, din expunerea criticilor aduse deciziei recurate, rezultă că deşi au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor legale, condiţia dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligaţia de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel.

Prin argumentele evocate, recurenta tinde, de o manieră inadmisibilă procedural, la o devoluare a fondului, la stabilirea altei situaţii de fapt, în raport probele administrate în cauză, faţă de care să se aprecieze de către instanţa de recurs faptul că recurenta-reclamantă a făcut dovada pretenţiilor solicitate prin acţiunea dedusă judecăţii.

Astfel, criticile care tind la schimbarea situaţiei de fapt reţinute în etapa procesuală anterioară nu pot fi analizate, neîncadrându-se în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.

Or, în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

Prin urmare, întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludentei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Astfel, din analiza motivelor expuse de recurentă nu se pot desprinde greşelile identificate şi imputate instanţei de apel şi nici încadrarea acestora în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În speţă, nu se poate considera că afirmaţiile recurentei din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentaţii juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţa de apel în legătură cu dispoziţiile legale menţionate, instanţa de recurs neputându-se substitui părţii, în sensul de a completa deductiv argumentaţia căii de atac.

Totodată, criticile nu pot fi încadrate din oficiu în condiţiile art. 489 alin. (2), (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, recursul nu este motivat în raport cu cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că motivele invocate nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar provizoriu Cabinet Individual de Insolvenţă C. împotriva deciziei nr. 160/2023 - A din 16 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR PROVIZORIU CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ C. împotriva deciziei nr. 160/2023 - A din 16 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2023.