Concession contract extension dispute: revision appeal dismissed for lack of contradictory judgments in different case files

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2023

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea, la data de 04.12.2019, sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Tulcea, a solicitat obligarea pârâtei la încheierea actului adiţional cu privire la prelungirea duratei contractului de concesiune nr. x/28.10.2009, pentru un termen de 5 ani de la data de 01.11.2019, potrivit art. 2.2. şi 2.3. din contract, cu cheltuieli de judecată. Prin sentinţa civilă nr. 547/16.07.2020, Tribunalul Tulcea a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale şi materiale şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea.

Urmare acestei soluţii, pe rolul Judecătoriei Tulcea a fost înregistrat dosarul nr. x/1019, la data de 25.09.2020.

Prin sentinţa civilă nr. 1273/29.04.2021 Judecătoria Tulcea a respins excepţia tardivităţii şi a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu UAT Judeţul Tulcea prin Consiliul Judeţean Tulcea, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. înregistrându-se dosarul nr. x/2021.

A solicitat apelanta admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi obligării pârâtei la încheierea actului adiţional privind prelungirea Contractului de concesiune nr. x/28.10.2009, pentru un teren de 5 ani de la data de 01.11.2019, potrivit art. 2.2 si 2,3 din contract.

Prin decizia civilă nr. 401 din 20 aprilie 2022, Tribunalul Tulcea a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 205/19.10.2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2021 a fost admisă excepţia inadmisibilităţii recursului şi a fost respins ca inadmisibil recursul formulat de recurenta reclamantă A. S.R.L. în contradictoriu cu intimata pârâtă UAT Judeţul Tulcea.

Împotriva deciziei civile nr. 205/19.10.2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2021 a formulat cerere de revizuire revizuenta reclamantă A. S.R.L., solicitând anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin decizia civilă nr. 49 din 15 februarie 2023, Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a Civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul- reclamant A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata U.A.T. Judeţul Tulcea prin Consiliul Judeţean Tulcea.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuenta A. S.R.L., solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate şi, admiterea cererii de revizuire formulate cu consecinţa anulării deciziei nr. 205/19.10.2021 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa şi trimiterea dosarului nr. x/2021 la aceeaşi curte de apel în vederea rejudecării cererii de recurs, precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurenta-revizuentă susţine că prin pronunţarea deciziei recurate şi respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire curtea de apel a încălcat următoarele reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii:

- Efectele hotărârii judecătoreşti - Autoritatea de lucru judecat – curtea de apel a încălcat prevederile art. 430 şi următoarele C. proc. civ. şi nu a dispus, în conformitate cu dispoziţiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., anularea deciziei civile nr. 205/19.10.2021.

Arată că există două hotărâri potrivnice, respectiv încheierea de şedinţă din 29.10.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Tulcea, prin care această instanţă de judecată s-a declarat competentă general, material şi teritorial în soluţionarea cauzei, în considerarea valorii obiectului dedus judecăţii - sub pragul de 200.000 RON - atât în raport de argumentele expuse de instanţa de trimitere - Tribunalul Tulcea prin sentinţa civilă nr. 547/16.07.2020, cât şi în raport de argumentele expuse de părţi la termenul de judecată indicat, cât şi decizia civilă nr. 205/19.10.2021 (la 1 an diferenţă) pronunţată în dosarul nr. x/2021 - hotărâre ulterioară, prin care Curtea de Apel Constanţa, ca instanţă de recurs, a recalificat ex officio obiectul cererii de chemare în judecată, stabilind - pentru prima dată în cursul judecăţii, împotriva a ceea ce s-a statuat în mod definitiv, că obligaţia de a face ar fi neevaluabilă în bani - şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ., i-a respins recursul ca inadmisibil.

Susţine că art. 430 C. proc. civ. nu impune condiţia ca cele două hotărâri potrivnice să soluţioneze fondul şi nici condiţia ca acestea să fie pronunţate în dosare diferite.

Potrivit dispoziţiilor art. 430 alin. (1) C. proc. civ. orice hotărâre prin care se soluţionează în tot sau în parte fondul procesului sau se statuează asupra unei excepţii procesuale/asupra unui alt incident are cu privire la chestiunea tranşată autoritate de lucru judecat.

În ceea ce priveşte considerentele reţinute de Curtea de Apel Constanţa în decizia civilă nr. 49/15.02.2023, potrivit cărora este imperativ ca cele două hotărâri potrivnice să fie pronunţate în dosare diferite, consideră că acestea nu sunt fundamentate legal şi juridic, întrucât C. proc. civ. nu reglementează această condiţie (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus).

Având în vedere că autoritatea de lucru judecat vizează şi chestiuni litigioase rezolvate, noţiunea de "câştigare a procesului" trebuie adaptată şi la situaţia în care una dintre părţi a obţinut câştig de cauză în tranşarea unei astfel de chestiuni; prin urmare, calificarea juridică a cererii de prima instanţă, definitivă prin neapelare (încheierea de şedinţă din 29.10.2020 nu a format obiect al apelului) reprezintă "câştigul" în dosar.

Principiul disponibilităţii în dosarul civil - potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.

Susţine că încheierea de şedinţă din 29.10.2020 are caracter interlocutoriu întrucât, astfel cum prevede art. 235 C. proc. civ., soluţionează chestiunea litigioasă a competenţei materiale prin raportare la prevederile art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ.

Caracterul interlocutoriu este stabilit şi prin dispoziţiile art. 131 C. proc. civ., iar potrivit art. 132 alin. (2), încheierea prin care instanţa se declară competentă poate fi atacată numai odată cu hotărârea pronunţată în cauză.

Or, Judecătoria Tulcea nu şi-a declinat competenţa în favoarea altei instanţe; Intimata U.A.T. Judeţul Tulcea nu a contestat niciodată în cursul judecăţii faptul că obiectul cauzei este o obligaţie de a face evaluabilă în bani.

Intimata U.A.T. Judeţul Tulcea nu a invocat excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Tulcea în dosarul nr. x/2019.

Intimata U.A.T. Judeţul Tulcea nu a exercitat calea de atac a apelului împotriva sentinţei civile pronunţate în dosarul nr. x/2019 şi, deci, nici împotriva încheierii de şedinţă din 29.10.2020 (nici apel principal, nici apel incidental).

Prin urmare, încheierea de şedinţă din 29.10.2020 a dobândit caracter definitiv prin neapelare.

Cu privire la rolul judecătorului în aflarea adevărului, potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (4)-(6) C. proc. civ. este obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică; nu poate schimba obiectul litigiului şi nu poate depăşi limitele învestirii. Or, prin decizia recurată, instanţa de recurs în mod nelegal a eludat obligaţia imperativă de a pune calificarea juridică în discuţia părţilor, prin invocarea excepţiei inadmisibilităţii. Instanţa de recurs a schimbat obiectul litigiului în faza procesuală a recursului, a depăşit limitele învestirii şi a nesocotit faptul că încheierea de şedinţă din 29.10.2020 a dobândit caracter definitiv prin neapelare.

Referitor la legalitatea căii de atac, potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile judecătoreşti sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege, iar, potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile date în apel sunt supuse recursului.

Invocă Decizia nr. 32/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii. Instanţele de judecată - din toate ciclurile procesuale anterioare - au apreciat incidente prevederile art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ.., taxa de timbru fiind achitată prin raportare la aceste dispoziţii legale.

Faţă de totalitatea argumentelor de fapt şi de drept expuse anterior, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., solicită instanţei de judecată să dispună admiterea cererii de recurs şi casarea hotărârii atacate, admiterea cererii de revizuire formulate, cu consecinţa anulării deciziei civile nr. 205/19.10.2021 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2021.

În consecinţă, faţă de primul capăt de cerere, solicită admiterea cererii de revizuire şi, în temeiul dispoziţiilor art. 513 alin. (4) anularea celei din urmă hotărâri potrivnice şi trimiterea dosarului la Curtea de Apel Constanţa în vederea rejudecării cererii de recurs formulate.

În condiţiile anulării în integralitate a deciziei civile nr. 205/19.10.2021 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2021, solicită reluarea procesului din faza procesuală anterioară actului atacat.

Intimata U.A.T Judeţ Tulcea prin Consiliul Judeţean Tulcea a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului şi excepţia inadmisibilităţii recursului, care a fost recalificată tot ca o excepţie de nulitate, ambele excepţii fiind respinse astfel cum s-a reţinut în practicaua prezentei decizii.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 488 din acelaşi act normativ, recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia poate fi exercitat un control judiciar, în limitele criticilor care vizează nelegalitatea hotărârii ce a fost pronunţată în soluţionarea cererii de revizuire.

În lumina acestor exigenţe, rezultă că analiza ce urmează a se realiza se va constitui într-un control judiciar asupra judecăţii realizate de curtea de apel, astfel cum aceasta se reflectă în decizia ce face obiectul prezentului recurs, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., prin raportare la criticile deduse judecăţii prin cererea de recurs.

Criticile formulate în recurs de recurenta-revizuentă A. S.R.L. -exclusiv cele care se constituie în motive de nelegalitate ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - sunt cele referitoare la greşita constatare a instanţei de revizuire a neîndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a cererii de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din acest act normativ.

Contrar celor susţinute de către autoarea recursului, se constată că dezlegarea dată cererii de revizuire de către Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a Civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, este conformă dispoziţiilor legale incidente.

Conform dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Astfel, pentru admiterea cererii de revizuire întemeiată pe acest motiv, se cere îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

- să fie vorba despre hotărâri definitive contradictorii;

- să fie vorba despre hotărâri definitive pronunţate în aceeaşi pricină, adică să fi existat tripla identitate de părţi, obiect şi cauză;

- hotărârile contradictorii să fi fost pronunţate nu în acelaşi dosar, ci în dosare diferite.

Prin urmare, acest motiv de revizuire sancţionează încălcarea principiului puterii lucrului judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, făcând astfel imposibilă executarea simultană a două hotărâri, întrucât fiecare dintre părţi se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieşirea din această situaţie nu se poate realiza decât prin revizuirea şi, concomitent, anularea ultimei hotărâri.

Rezultă din aceeaşi dispoziţie procesuală nominalizată mai sus, că una din condiţiile esenţiale, necesară pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este ca hotărârile aşa-zis potrivnice să fie pronunţate în dosare diferite.

În speţă, astfel cum corect a constatat instanţa de revizuire, aceste condiţii nu sunt îndeplinite.

Examinând modalitatea de soluţionare a cererii de revizuire, Înalta Curte constată că în mod corect curtea de apel a constatat că hotărârile judecătoreşti care se afirmă că ar fi potrivnice nu au fost pronunţate în dosare diferite, ci în cadrul aceluiaşi dosar.

Astfel, corect s-a reţinut că atât hotărârea a cărei anulare s-a solicitat, respectiv decizia civilă nr. 205 din 19 octombrie 2022 a Curţii de Apel Constanţa care a fost pronunţată în soluţionarea recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 401 din 20 aprilie 2022 a Tribunalului Tulcea, cât şi hotărârea invocată ca pretins potrivnică, respectiv sentinţa civilă nr. 547 din 16 iulie 2020 a Tribunalului Tulcea care a fost pronunţată în soluţionarea excepţiei necompetenţei funcţionale şi materiale a Tribunalului Tulcea, au fost pronunţate în acelaşi proces.

Curtea de apel a înlăturat susţinerile revizuentei potrivit cărora instanţa de recurs a nesocotit autoritatea de lucru judecat a hotărârii de declinare pronunţată de Tribunalul Constanţa, ca instanţă de fond iniţial sesizată în cauză, reţinând cu justeţe că hotărârea de declinare a competenţei se bucură de autoritate de lucru judecat, însă efectele acesteia se produc numai în ceea ce priveşte instanţa care se dezînvesteşte, nu şi în privinţa instanţei arătate ca fiind competente, aceasta din urmă putând, la rândul ei, să îşi decline competenţa.

De asemenea, curtea de apel corect a constatat că nu este incident motivul de revizuire invocat nici faţă de încheierea Judecătoriei Tulcea din 29.10.2020, prin care aceasta, în raport de art. 131 alin. (1) C. proc. civ., verificându-şi din oficiu competenţa s-a considerat competentă general, material şi teritorial să judece pricina, ca urmare a declinării în favoarea sa de către Tribunalul Tulcea.

Curtea de apel a statuat faptul că, chiar dacă Judecătoria Tulcea, ca instanţă de fond, a înţeles să reţină competenţa sa de soluţionare a cauzei, acest lucru nu s-ar putea opune cu putere de lucru judecat din punctul de vedere al calificării obiectului acţiunii ca evaluabil sau nu, ci doar din punctul de vedere al competenţei, în măsura neinvocării excepţiei necompetenţei materiale în faţa sa şi neformulării unui motiv de apel, iar ulterior de recurs, legat de greşita soluţionare a unei eventuale excepţii de necompetenţă.

În acest context, instanţa de revizuire corect a subliniat că revizuenta a criticat soluţia sub aspectul legalităţii hotărârii din recurs şi a limitelor sesizării acesteia şi nu sub aspectul încălcării autorităţii de lucru judecat, fiind vorba de aceeaşi cauză, soluţionată în etape procesuale diferite şi despre controlul de legalitate pe care instanţa de recurs îl exercită asupra hotărârii instanţei de fond ce a fost recurată.

Aceasta deoarece în cadrul aceluiaşi proces, nu se poate ajunge la hotărâri potrivnice, întrucât, chiar dacă, în diferite faze sau cicluri procesuale, soluţiile pot fi diferite de cele anterioare, în final o singură hotărâre pune capăt judecăţii.

Ca atare, nu se poate reproşa instanţei de revizuire că aceasta nu ar fi aplicat în mod corect normele incidente în materia autorităţii de lucru judecat, şi nici pe cele ce reglementează revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, în raport de analiza îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Nu pot fi primite nici criticile privind pretinsa nerespectare a principiului disponibilităţii prevăzut de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., a principiului rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului potrivit art. 22 alin. (4)-(6) C. proc. civ., precum şi a principiului legalităţii căii de atac prevăzut de art. 457 alin. (1) C. proc. civ.

Faptul că instanţa de revizuire a analizat condiţiile de admisibilitate ale acestei căi de retractare din perspectiva art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu constituie o încălcare a dispoziţiilor evocate.

Totodată, aceste aspecte depăşesc în realitate motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., constituind o cenzurare a temeiniciei şi legalităţii hotărârii instanţei de recurs din perspectiva calificării obiectului acţiunii, fiind incompatibile cu revizuirea care este o cale extraordinară de atac ce poate conduce la retractarea hotărârii doar în anumite condiţii prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-revizuentă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 49 din 15 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a Civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2023.