Contractual calendar-day deadlines do not derogate from statutory exclusion of first and last days in civil time calculations

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2023

Asupra cererii de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 27.01.2022 sub nr. x/2022, reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A. în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "CFR - CĂLĂTORI" S.A., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2.314.165,96 RON reprezentând penalităţi de întârziere la plata facturilor TUI şi NON-TUI, actualizată cu indicele de inflaţie până la plata efectivă, obligarea pârâtei la plata daunelor interese constând în actualizarea sumei datorate cu rata inflaţiei calculată de la data scadenţei facturilor fiscale de penalităţi si până Ia data plăţii efective, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2077/26.09.2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată privind pe reclamant COMPANIA NATIONALA DE CAI FERATE CFR S.A. în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA NATIONALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CALATORI CFR - CALATORI S.A., iar pârâta a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 2.305.844,73 RON reprezentând penalităţi de întârziere, precum şi suma de 26.174,56 RON, reprezentând cheltuieli de judecată respectiv taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. prin care a solicitat admiterea apelului şi, rejudecând fondul cauzei, schimbarea în parte a sentinţei atacată conform art. 480 alin. (2) C. proc. civ., în sensul admiterii în totalitate a cererii formulate si obligării pârâtei la plata sumei de 8.321,23 RON reprezentând diferenţă penalităţi de întârziere la plata facturilor TUI si non TUI, actualizată cu indicele de inflaţie până la plata efectivă.

Prin decizia civilă nr. 526 din 29 martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A., împotriva sentinţei civile nr. 2077/26.09.2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR-CĂLĂTORI S.A., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A., solicitând admiterea recursului formulat, în sensul admiterii în totalitate a cererii formulate şi obligării intimatei-pârâte şi la plata sumei de 8.321,23 RON reprezentând penalităţi de întârziere la plata facturilor TUI şi NON TUI; casarea în parte a sentinţei recurate, fiind pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 1268, art. 1267, art. 1272 alin. (1), art. 1530, art. 1548 C. civ., art. 2553 alin. (1) C. civ., 2544 C. civ., actualizarea cu indicele de inflaţie până la plata efectivă; obligarea intimatei pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, de la fond, apel, inclusiv recurs.

Recurenta critică decizia recurată, în temeiul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., considerând că hotărârea recurată este netemeinică si nelegală, deorece cuprinde motive contradictorii, fiind pronunţată cu aplicarea greşită a legii.

Curtea de Apel Bucureşti motivează în considerente: "penalităţile de întârziere se calculează începând cu prima zi după expirarea termenului de plată", pentru că astfel cum s-a arătat mai sus, în calculul acestui termen pe zile calendaristice nu se socoteşte ultima zi (nici prima) conform art. 2553 alin. (1) C. civ.

Instanţa a reţinut greşit în considerentele sentinţei atacate că penalităţile s-au calculat de către recurentă socotind "prima zi după expirarea termenului de plată."

Or, dacă se analizează comparativ notele de calcul ale penalităţilor întocmite de părţi se observă că, în fapt, ambele societăţi au exclus din perioada de scadenţă a facturilor prima şi ultima zi. După împlinirea scadenţei însă, nu mai poate fi acceptată încă o dată eliminarea primei zile din perioada în care penalităţile încep să curgă întrucât în contract la art. 5.6. este specificat în mod clar că "se vor plăti dobânzi şi penalităţi începând cu prima zi după expirarea termenului de plată".

Or, o asemenea verificare nu s-a făcut de către instanţa de apel. Analizând argumentele prezentate în cuprinsul hotărârii atacate, rezultă că acestea sunt cel puţin contradictorii şi demonstrează faptul că instanţa de apel a făcut o cercetare sumară a pretenţiilor cu care a fost învestită, aprobând fără o minimă verificare, calculul penalităţilor prezentat de intimata-pârâtă.

Al doilea motiv de recurs îl reprezintă aplicarea greşită în speţă de către instanţa a dispoziţiilor art. 2553 şi art. 2554 C. civ..

Curtea de Apel Bucureşti motivează eronat în considerente, încălcând astfel voinţa părţilor exprimată în prevederile contractului nr. x/2019.

Recurenta susţine că instanţa nu a analizat prevederile contractuale, care stabilesc la art. 1 pct. 1.10 că termenul de «zi» este interpretat ca fiind zi calendaristică.

Este evident că «zilele lucrătoare» sunt excluse de la calcul termenelor de scadenţă şi al perioadei de curgere a penalităţilor, atâta timp cât în cuprinsul contractului orice referire la noţiunea de zi are în vedere ziua calendaristică. Validarea în aceste condiţii a calculului SNTFC "CFR CĂLĂTORI S.A. care a prorogat tennenul de scadenţă împlinit într-o zi nelucrătoare, pentru prima zi lucrătoare constituie atât o încălcare a voinţei părţilor exprimată liber şi neviciat prin contractul de acces încheiat care constituie legea potrivit dispoziţiilor art. 1270 C. civ., cât mai ales o aplicare greşită in speţă a dispoziţiilor art. 2553 si art. 2554 C. civ..

Mai susţine că prin clauzele prevăzute la art. 5.2, 5.4 şi 5.6, părţile au convenit reciproc să deroge de la dreptul comun în materie şi să stabilescă un mod de calcul al termenelor de scadenţă a obligaţiilor financiare şi implicit de curgere a penalităţilor, pe zile libere pline, aspect ignorat de instanţă şi calificat în mod neîntemeiat că nedovedit.

Prin urmare, potrivit prevederilor contractuale care se aplică cu prioritate faţa de dispoziţiile art. 2553 si 2554 C. civ., conform dispoziţiilor art. 1270 C. civ., în calculul perioadei de întârziere la plată facturilor se ia în considerare prima zi, clauză pe care pârâta nu a respectat-o.

Rezultă că prevederile legale invocate nu operează în speţă, câtă vreme părţile de comun acord au stabilit în contract că scadenţa debitelor se calculează având în vedere zilele calendaristice, nu cele libere prevăzute de C. civ.

Al treilea motiv de recurs îl constituie încălcarea de către instanţă de apel prin soluţia pronunţată a dispoziţiilor art. 1.268, art. 1270 alin. (1), art. 1272 C. civ.

Între părţi a fost încheiat în mod valabil contractul nr. x/2019 care are putere de lege, potrivit dispoziţiilor art. 1270 alin. (1) C. civ. (principiul pacta sunt servanda). Din conţinutul clauzei contractuale detaliate la art. 5.6, rezultă că părţile contractante au înţeles să stipuleze o clauză penală reglementată prin art. 1538 C. civ., potrivit căreia în cazul în care nu se execută obligaţiile financiare asumate prin contract, partea responsabilă vă plăti penalităţi de întârziere pentru depăşirea termenului de plată al facturilor. Precizează că acest termen este prevăzut în mod expres în contract că fiind "prima zi după expirarea termenului de plată."

Astfel, art. 1.268 C. civ. reglementează maniera de interpretare a clauzelor contractuale, prevedere care a fost însă nesocotită de Curtea de Apel Bucureşti.

În speţă, sintagma "prima zi după expirarea termenului de plată coroborată cu sintagma "termen de scadenţă 30 zile calendaristice de la data primiri/emiterii" se interpretează în sensul că ultima zi de plată se împlineşte în a 30-a zi, şi nu în ziua următoare sau, în prima zi lucrătoare.

Aşadar, voinţa părţilor la momentul încheierii contractului a fost clară, de stabilire a unor termene de scadenţă care să se calculeze pe zile calendaristice, a căror împlinire nu poate fi în nici un caz decalata în situaţia în care cade într-o zi nelucrătoare, până la prima zi lucrătoare.

Clauza penală de plată a penalităţilor a fost încheiată tocmai pentru a preveni şi a sancţiona ulterior un comportament abuziv al profesionistului, care ignorând obligaţiile contractuale asumate, încearcă să impună alte reguli de calcul ale termenelor, care să-l absolve de plata penalităţilor. Or, instanţa de apel prin validarea calculului prezentat de intimată, fără a efectua o minimă verificare a numărului de zile de întârziere care se stabileşte pe zile calendaristice şi nu pe zile lucrătoare, a creat o premisă de nerespectare atât a contractului valabil încheiat, cât şi a prevederilor legale, care stabilesc interpretarea clauzelor în vederea producerii de efecte, şi nu în scopul anularii lor.

Prin soluţia pronunţată se încalcă şi dispoziţiile art. 1272 C. civ. care stipulează:

"(1) Contractul valabil încheiat obligă nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar şi la toate urmările pe care practicile statornicite între părţi, uzanţele, legea sau echitatea le dau contractului, după natura lui.

(2) Clauzele obişnuite într-un contract se subînţeleg, deşi nu sunt stipulate în mod expres."

Prin acest articol legiuitorul a stabilit o limită, în sensul că, raportat la natura contractului şi la conduita părţilor, nu se poate denatura intenţia lor reală, astfel încât să dobândească alte drepturi şi obligaţii, în speţă alte termene de scadentă, la care nu au consimţit în mod efectiv. Mai mult, în raporturile contractuale desfăşurate cu SNTFC Călători termenul de împlinire a scadenţei facturilor fiscale a fost calculat pe zile calendaristice, şi nu pe zile libere/lucrătoare, fiind un mod de lucru acceptat şi recunoscut de pârâtă.

A depus la dosarul cauzei, dovezi în acest sens, respectiv facturi fiscale şi extrasele de cont aferente, din care rezultă că practica statornicită între părţi este de a achita contravaloarea prestaţiilor în termenul de scadenţă de 30 de zile calendaristice, care se împlineşte în a 30-a zi şi nu ulterior acesteia, independent de faptul că ziua este nelucrătoare, aspect ignorat de instanţă de apel. De altfel, în niciun contract încheiat între profesionişti nu se stipulează termene care să se calculeze prin eliminarea primei şi ultimei zile a termenului, întrucât acestea sunt în mod clar stabilite de legiuitor pentru reglementarea litigiilor, şi nu a raporturilor contractuale.

Rezultă că instanţă de apel a interpretat în mod eronat dispoziţiile contractului nr. x/2019, încălcând astfel voinţă părţilor liber exprimată şi neviciată, cu privire la modul de calcul al penalităţilor de întârziere.

Indică practica judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cum reiese din deciziile nr. 167/A/202l şi nr. 2653/2021 emise în dosarul nr. x/2019.

Arată că al patrulea motiv de recurs îl reprezintă faptul că, instanţa de apel a reţinut în mod eronat că nu pot fi valorificate pe calea apelului criticile referitoare la omisiunea primei instanţe de a se pronunţa cu privire la obligarea pârâtei la plata de daune interese constând în actualizarea sumei datorate cu rata inflaţiei.

Astfel, calea de atac a apelului are un caracter devolutiv, conform prevederii art. 476 C. proc. civ., instanţa fiind obligată să examineze şi să analizeze cauza sub toate aspectele sale. Aşadar, Curtea în mod eronat a invocat dispoziţiile art. 444-445 C. proc. civ., motivat de faptul că, aceasta trebuia să analizeze critica de apel menţionată în cererea de apel detaliată pe larg la punctul III pag. 6. referitoare la omisiunea primei instanţe de a se pronunţa cu privire la obligarea pârâtei la plata de daune interese constând în actualizarea sumei datorate cu rata inflaţiei calculată de la data scadenţei facturilor fiscale de penalităţi şi până la data plăţii efective.

Faţă de considerentele prezentate mai sus, coniseră că a fost prejudiciată prin neluarea în considerare a solicitărilor de actualizare a debitului cu rata inflaţiei.

Astfel, rezultă că recurentei i se cuvine, în mod distinct faţă de creanţa propriu-zisă şi actualizarea acesteia cu rata inflaţiei, conform art. 1531 alin. (1) şi (2), respectiv art. 1535 alin. (1) C. civ.: "în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic."

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante, cu modificările şi completările ulterioare, care transpun în legislaţia naţională prevederile Directivei 2011/7/CE privind combaterea întârzierii la plată în tranzacţiile comerciale:

"(1) In raporturile dintre profesionişti, creanţa constând în preţul bunurilor livrate sau tariful serviciilor prestate produce dobânzi penalizatoare in cazul in care:

a) creditorul, inclusiv subcontractanţii acestuia, şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale;

b) creditorul nu a primit suma datorata la scadenţa, cu excepţia cazului in care debitorului nu îi este imputabila întârzierea.

(2) Dobânda penalizatoare curge de la scadenţa pana la momentul plaţii, în condiţiile dispoziţiilor art. 1535 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare."

Potrivit art. 1531 C. civ.: "Creditorul are dreptul la repararea integrată a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării. Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor şi beneficiul de care acesta este lipsit."

Tribunalul Bucureşti motivează în mod întemeiat într-o speţă similară în sentinţa civilă nr. 1401 (dosar nr. x/2019) că "penalităţile de întârziere pot fi actualizate cu rata inflaţiei. In condiţiile existenţei clauzei penale, părţile nu mai sunt ţinute să dovedească prejudiciul, iar actualizarea cu indicele de inflaţie aduce cuantumul penalităţilor la valoarea apreciată de cocontractanţi la momentul încheierii contractului".

Prin urmare, recurenta-reclamantă solicită instanţei de recurs să admită recursul formulat, să caseze decizia civilă nr. 526 din data de 29.03.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în sensul admiterii în totalitate a cererii formulate si obligării intimatei-pârâte şi la plata sumei de 8.321,23 RON reprezentând penalităţi de întârziere la plata facturilor TUI şi NON TUI- actualizată cu indicele de inflaţie până la plata efeethă, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata - pârâtă Societatea Nationala de Transport Feroviar de Calatori CFR - Călători S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor din întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte constată că, deşi recurenta-reclamantă critică decizia curţii de apel din perspectiva ipotezei existenţei unor considerente contradictorii, criticile recurentei-reclamante privesc, în realitate, modul de apreciere a probatoriului, maniera în care instanţa a acordat relevanţă înscrisurilor administrate şi conţinutului clauzelor contractuale, or, acestea nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât vizează aspecte de netemeinicie ale deciziei atacate.

Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamanta a susţinut că instanţa de apel a reţinut în mod greşit modalitatea de calcul a penalităţilor de întârziere pe zile libere, în conformitate cu art. 2553 alin. (1) şi art. 2554 C. civ., contrar voinţei părţilor care au derogat de la aceste dispoziţii şi au stabilit în contractele încheiate că termenele sunt calendaristice, cu încălcarea sau aplicarea greşită a prevederilor art. 1266, art. 1268, art. 1267, art. 1270 alin. (1), art. 1272, art. 1530 şi art. 1548 C. civ.

Analizând critica recurentei-reclamante, din această perspectivă, Înalta Curte reţine că în conformitate cu prevederile art. 2551 C. civ., potrivit căruia "durata termenelor, fără deosebire de natura şi izvorul lor, se calculează potrivit regulilor stabilite de prezentul titlu", pentru modalitatea de calcul a oricăror termene în materie civilă, fără deosebire de natura şi izvorul lor, fie că sunt legale sau convenţionale, se aplică regulile stabilite de Titlul III "Calculul termenelor", din Cartea a VI -a C. civ.

Prin urmare, modalitatea de calcul a termenelor stabilite în Titlul III din Cartea a VI-a C. civ. se aplică şi contractului de acces pe infrastructură feroviară nr. 158/12.12.2019.

Astfel, în ce priveşte termenul stabilit pe zile, legiuitorul a reglementat, conform prevederilor art. 2553 alin. (1) C. civ., modalitatea de calcul, respectiv "când termenul se stabileşte pe zile, nu se ia în calcul prima şi ultima zi a termenului".

Aceasta înseamnă că nu se ia în calculul termenului nici ziua când el a început să curgă (dies a quo), nici ziua când acesta se sfârşeşte (dies ad quem).

Prin urmare, în aplicarea principiului libertăţii de a contracta părţile pot deroga de la modalitatea de calcul al termenelor reglementată de Titlul III din Cartea a VI-a a C. civ., însă, în lipsa unei asemenea derogări exprese, se aplică normele generale privind calculul termenelor.

Stabilirea unor termene pe zile calendaristice nu reprezintă o derogare de la dispoziţia de drept comun, consacrată legal de legiuitor, ci doar indicarea termenului cu luarea în considerare a zilelor din calendar, iar nu doar a zilelor lucrătoare.

Totodată, se reţine că, potrivit art. 2554 C. civ., "dacă ultima zi a termenului este o zi nelucrătoare, termenul se consideră împlinit la sfârşitul primei zile lucrătoare care îi urmează".

În acest context, instanţa de apel în mod corect a reţinut că este nefondată critica apelantei reclamante în sensul că dispoziţiile art. 2553 alin. (1) şi 2554 C. civ. nu ar fi aplicabile raportului juridic dintre părţi, cât timp nu s-a învederat că părţile ar fi derogat de la modalitatea de calcul al termenelor reglementată de titlul III din cartea a VI-a a C. civ.

În egală măsură, Înalta Curte constată că, în speţă, contractul de acces pe infrastructura feroviară a fost încheiat între profesionişti, astfel că părţile au cunoscut semnificaţia juridică a termenilor folosiţi, respectiv faptul că noţiunea de "zile calendaristice" semnifică zilele din calendar, aceasta nereprezentând o derogare de la modalitatea consacrată legal pentru calculul termenelor de drept material civil pe "zile libere".

Astfel, termenul de plată a fost calculat corect în modalitatea reglementată art. 2553 alin. (1) C. civ., fără a se lua în calcul prima şi ultima zi a termenului, cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legale şi convenţionale.

Critica recurentei-reclamante prin care se arată că a depus la dosarul cauzei facturi fiscale şi extrasele de cont aferente, din care rezultă că practica statornicită între părţi este de a achita contravaloarea prestaţiilor în termenul de scadenţă de 30 de zile calendaristice, care se împlineşte în a a 30 a zi şi nu ulterior acesteia, independent de faptul că ziua este nelucrătoare, aspect ignorat de instanţă de apel, nu poate fi primită, întrucât uzanţa, în enumerarea art. 1 C. civ., este izvor subsidiar de drept, şi se aplică numai în condiţiile inexistenţei unor dispoziţii legale sau convenţionale.

Mai mult, în cuprinsul Deciziei nr. 24/9.05.2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 554 din 07 iunie 2022, s-a reţinut că la nivelul secţia a II-a civile a instanţei supreme s-a cristalizat şi consolidat o practică judiciară în ceea ce priveşte modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 2.551-2.553 din C. civ.

Nu este fondată nici critica potrivit căreia în mod eronat instanţa de apel a invocat dispoziţiile art. 444-445 C. proc. civ.

Conform art. 444 alin. (1) C. proc. civ., "(1) Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare. În cazul hotărârilor definitive pronunţate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de 15 zile de la comunicare".

Totodată, art. 445 C. proc. civ., prevede că "îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 442-444."

Norma instituie imperativ imposibilitatea solicitării pe calea apelului sau a recursului a îndreptării erorii materiale, a lămuririi hotărârii, a completării acesteia ori a înlăturării dispoziţiilor potrivnice. Ori de câte ori îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor potrivnice ori completarea hotărârii constituie obiect de apel sau recurs, calea de atac se va respinge ca inadmisibilă.

Prin urmare, în mod corect curtea de apel a reţinut că omisiunea primei instanţe de a se pronunţa cu privire la obligarea pârâtei la plata de daune-interese constând în actualizarea sumei datorate cu rata inflaţiei calculată de la data scadenţei facturilor fiscale de penalităţi şi până la data plăţii efective ar fi trebuit soluţionată în condiţiile art. 442-444 C. proc. civ., neputând constitui obiectul unui motiv de apel.

Oricum, nesoluţionarea unui motiv de apel nu poate face obiectul unei cereri ce putea fi analizată conform procedurii prevăzute de art. 444 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. împotriva deciziei civile nr. 526 din 29 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2023.