Inadmissible cassation appeal: failure to formulate legal grounds in land lease damage claim

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2023

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 10.04.2020 reclamanta SOCIETATEA NAŢIONALĂ A SĂRII S.A. a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 76.766 euro, reprezentând prejudiciu produs societăţii (respectiv diferenţa între valoarea chiriei plătite de S.N.S. S.A. conform contractului de închiriere nr. x/13.04.2017 şi valoarea ofertei negociate, conform procesului-verbal de negociere nr. x/25.10.2016) constatat şi stabilit în Raportul de control nr. x (pct. 23) al Comisiei de implementare a masurilor dispuse de Curtea de Conturi a României prin Decizia nr. 4/03.05.2019 (prejudiciu stabilit şi constatat de Curtea de Conturi a României, Departamentul IV la pct. 4.12 din Raportul de control înregistrat sub nr. x/05.04.2019 şi la pct. 21 din Decizia nr. 4/03.05.2019), actualizarea sumei de 76.766 euro cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare.

Prin sentinţa civilă nr. 2195/22.09.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă neîntemeiată acţiunea, fiind obligată reclamanta să plătească pârâtului suma de 11.600,60 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocaţial).

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel principal reclamanta SOCIETATEA NAŢIONALĂ A SĂRII S.A, solicitând admiterea apelului, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată.

Pârâtul A. a depus la dosar întâmpinare faţă de apelul principal, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, precum şi apel incident, prin care a a solicitat schimbarea în parte a sentinţei apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, precum şi a obligării reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.500 RON (1.000 RON onorariu expert desemnat de instanţă şi 2.500 RON onorariu achitat pentru expertul consilier parte), cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 612/2023 din 20 aprilie 2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă a respins apelurile formulate de apelanta reclamantă SOCIETATEA NAŢIONALĂ A SĂRII S.A. şi apelantul pârât A., împotriva sentinţei civile nr. 2195/22.09.2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2020, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SOCIETATEA NAŢIONALĂ A SĂRII S.A., solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate si trimiterea cauzei către instanţa de apel pentru o nouă judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susţine că prin soluţionarea apelului principal instanţa în mod greşit a apreciat că este nefondat cu argumentul că soluţia pronunţată de prima instanţă este temeinică şi legală, fără să motiveze în fapt şi în drept motivele concrete care au dus la concluzia respingerii apelului, reţinând faptul că "situaţia de fapt expusă prin sentinţa apelată, ce nu a făcut obiectul unor critici concrete în calea de atac".

Precizează că atât prin înscrisurile existente la dosarul de fond, cât şi prin cererea de apel sunt aduse critici concrete atât în ceea ce priveşte actele interne încălcate de fostul director general A., cât şi temeiul legal al răspunderii acestuia conform contractului de mandat pentru faptele care au generat prejudiciul constatat de CCR.

Consideră că instanţa de apel se contrazice prin faptul că pe de o parte reţine culpa SNS S.A., iar pe de altă parte reţine faptul că "Consiliul de Administraţie a delegat directorului general (pârâtul din cauză) conducerea, reprezentarea, organizarea şi gestionarea activităţii curente a societăţii, directorul general fiind responsabil cu îndeplinirea actelor şi luarea tuturor măsurilor necesare în vederea aducerii la îndeplinire a obiectului de activitate al societăţii, cu excepţia atribuţiilor care revin AGA sau Consiliului de Administraţie (art. 2.1.).

Din cuprinsul art. 5.1 din contractul de mandat, rezultă că directorul general poate formula propuneri de schimbare a sediului social, de înfiinţare şi schimbare sedii secundare, precum şi orice alte măsuri pe care le consideră necesare în vederea "îndeplinirii obiectului de activitate respectiv a îndeplinirii obiectivelor şi criteriilor de performanţă, propuneri pe care le va supune organelor competente în conformitate cu legislaţia şi documentele normative ale societăţii."

Precizează că este de acord cu prevederile contractuale reţinute de instanţă din contractul de mandat al intimatului, aşa cum au fost reiterate de reclamantă în întregul demers în instanţă, însă obiectul supus judecăţii se referă la încălcarea procedurilor interne de către acesta, situaţie/comportament care a generat un prejudiciu în sarcina SNS S.A.

Altfel spus, arată că nu tot ce este sau poate fi oportun pentru societate înseamnă că este şi legal. Or, obligaţia respectării legislaţiei interne a SNS S.A. şi informarea corectă a Consiliului de Administraţie lipseşte cu desăvârşire în demersurile închirierii sediului, astfel cum se poate observa în probatoriul administrat în cauză.

În continuare, recurenta-reclamantă reproduce criticile care se regăsesc în acţiune, susţinând următoarele:

Consideră că fapta ilicită a pârâtului rezultă din neprezentarea până la data de 27.10.2016, a unei Note de fundamentare în Consiliul de Administraţie al SNS S.A.; neîncheierea unui Raport al procedurii cu declararea ofertei câştigătoare pentru încheierea contractului, procedura de selecţie nefiind anulată (în speţă, procedura de achiziţie închiriere sediu social derulată în baza deciziei directorului general nr. 200/21.09.2016) şi nici finalizată; fără a dispune finalizarea sau anularea procedurii iniţiale de achiziţie pentru închiriere spaţiu sediu social, procedura derulata in baza deciziei nr. 200/21.09.2016, pârâtul A., care deţinea calitatea de director general al recurentei la acea dată, a emis o nouă decizie pentru derularea unei alte proceduri de achiziţie în vederea închirierii unui sediu social, conform deciziei nr. 68/04.04.2017; neimplementarea Hotărârii AGA nr. 21/08.12.2016, referitoare la demersurile necesare prelungirii contractului de închiriere, societatea aflându-se la data de 31.03.2017 in situaţia expirării contractului de închiriere a spaţiului în care se află sediul social al societăţii; încheierea Contractului de închiriere nr. x/13.04.2017, cu S.C. B. S.R.L., având ca obiect închirierea spaţiului de birouri în suprafaţă totală de 1.108,40 mp (conform standardelor C.) şi a unui număr de 10 locuri de parcare, pe o perioadă de 3 luni (12.04.2017-11.07.2017), cu posibilitate de prelungire pentru încă 3 luni, chiria lunară a fost stabilită la valoarea totală de 19.088,60 euro/lună (fără TVA) (formată din chirie etaj 3-12 euro/mp; chirie etaj 4-14 euro/mp; taxe de servicii - 3.5 euro/mp; chirie locuri de parcare (10 locuri) - 80 euro/loc/lună).

Valoarea abaterii este de 76.766 euro (20 luni (mai 2017- decembrie 2018 *3838,3 euro/lună), având consecinţă în efectuarea de cheltuieli neeconomicoase în sumă de 76.766 euro. Suma de 3.838,6 euro a fost determinată ca diferenţă între valoarea chiriei plătite conform contractului de închiriere nr. x încheiat în data de 13.04.2017 (19.088,60 euro de negociere nr. 7082 de la data de 25.10.2016 (15.250 euro/lună pentru o suprafaţă de 1.260 mp).

Prin Decizia CA nr. 28/24.10.2016, Consiliul de Administraţie a luat act despre primele 3 oferte calificate si a recomandat continuarea negocierilor cu proprietarii primelor 2 firme calificate. Totodată a solicitat conducerii executive elaborarea şi prezentarea unei note de fundamentare prin care să solicite mutarea sediului social, stabilind termen 27.10.2016.

Dintre cele 2 oferte rămase în urma negocierii, oferta pentru spaţiul Izvor a obţinut un punctaj mai mare faţă de oferta pentru spaţiul x şi ar fi trebuit declarată câştigătoare. Oferta a fost avantajoasă atât ca preţ (chirie), cât şi ca suprafaţă.

Contrar celor dispuse prin Decizia CA nr. 28/24.10.2016 conducerea executivă nu a prezentat CA rezultatul negocierii cu primele 2 clasate în termenul stabilit.

Din dosarul achiziţiei nu rezultă că procedura de achiziţie desfăşurată în luna octombrie 2016 a fost anulată, motivele ce au condus la renunţarea arbitrară la acea procedură şi decizia de reluare a procedurii de achiziţie spaţiu birouri, încălcând prevederile art. 223 din Regulamentul de achiziţii al SNS S.A. şi încălcând totodată obligaţiile legale de diligenţă ale mandatarului A..

Astfel, reiese culpa fostului director general dl. A. care nu a gestionat această situaţie în conformitate cu prevederile cuprinse în Regulamentul de achiziţii al SNS S.A., a dispoziţiilor CA şi a contractului său de mandat.

Prin Decizia CA nr. 30/07.11.2016, membrii Consiliului de Administraţie au avizat mutarea sediului central si au aprobat semnarea contractului de inchiriere pentru locaţia din Sos. x, Bucureşti, care din punct de vedere al preţului (14 euro/mp, era mai mare decât chiria pentru spaţiul din Izvor). Adunarea Generală a Acţionarilor, prin Hotărârea nr. 21/08.12.2016 a respins propunerea Consiliului de Administraţie de mutare a sediului, fără a motiva această hotărâre.

La data de 12.12.2016 pe ordinea de zi a şedinţei CA figurează şi punctul referitor la aprobarea mutării sediului social. Acest punct, conform Procesului-verbal încheiat cu ocazia şedinţei, este amânat motivat de faptul că nu s-au prezentat documente justificative, CA recomandând prelungirea contractului de închiriere încheiat cu D. şi revenirea cu o altă propunere de închiriere spaţiu care să fie bine fundamentată.

Prin Decizia nr. 8/24.02.2017, Consiliul de Administraţie aprobă din nou încheierea contractului de închiriere a spaţiului necesar pentru desfăşurarea actiivitatilor centrale a SNS S.A. la aceeaşi adresa situata in Bucureşti si convocarea AGA pentru aprobarea mutării sediului social în regim de urgenţă (contractul de inchiriere expirând la data de 31.03.2017) în baza Notelor nr. x/23.02.2017 şi nr. y/23.02.2017, întocmite de conducerea executivă a SNS S.A.. Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor, prin Hotărârea nr. 3/30.03.2017 a respins solicitarea privind mutarea sediului social al societăţii, motivând nerespectarea prevederilor actului constitutiv şi a clauzelor contractului de mandat, respectiv neimplementarea Hotărârii AGA nr. 21/08.12.2016, referitoare la demersurile necesare prelungirii contractului de închiriere, societatea aflându-se la data de 31.03.2017 în situaţia expirării contractului de închiriere a spaţiului în care se afla sediul social al societăţii.

Valoarea estimată de auditorii Curţii de Conturi a României ca urmare a încălcării actelor normative şi interne (Regulamentul de achiziţii) încălcate de societate de 76.766 euro, constituie prejudiciu adus societăţii, motivat de următoarele:

Dacă societatea ar fi finalizat procedura din octombrie 2016, finalizare care consta într-un singur act de dispoziţie al directorului general care trebuia să aprobe raportul procedurii care fusese deja întocmit de membrii comisiei de achiziţie, oferta str. x apărând ca si câştigătoare şi ar fi inchiriat spaţiul respectiv, ar fi plătit mult mai puţin decât ar fi plătit în baza contractului încheiat cu B. în aprilie 2017. Curtea de Conturi a României a stabilit metoda de calcul a prejudiciului prin raportarea la valoarea ofertată pentru imobilul din str. x si valoarea efectiv plătită în contractele ulterioare cu B..

Un alt aspect constă în faptul că spaţiul ales în luna aprilie 2017 este unul din cele 2 spaţii alese în luna octombrie 2016, ofertă care atunci s-a clasat pe locul 2. La acest spaţiu s-a ajuns prin respingerea de către AGA a celor două propuneri succesive neconforme din x - unde au fost insistent solicitate de dl. A. şi unde comparările de imobile au fost făcute neprocedural, cu alte imobile aparţinând aceluiaşi proprietar. In acest timp, spaţiul din str. x a fost închiriat de alte persoane decât SNS S.A..

Astfel, prin încheierea contractului de închiriere din data de 13.04.2017, societatea a suferit o pierdere de 3.838,6 euro/luna, plătind o chirie mai mare decât cea ofertată de proprietarul spaţiului de la Izvor.

De asemenea, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 2018 din Noul C. civ. "(1) Daca mandatul este cu titlu oneros, mandatarul este ţinut să execute mandatul cu diligenta unui bun proprietar", adică al unui om prudent şi diligent, fiind răspunzător pentru orice culpă ca la neexecutarea contractului (culpa levis in abstracta), dispoziţii legale pe care fostul director general le-a încălcat.

Apreciază că au fost încălcate prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 119/1999, potrivit cărora "Persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului public."

Comisia pentru analiză, evaluare şi negociere oferte a fost numită prin decizia directorului general nr. 200/21.09.2016 de la acea dată. Reclamantul susţine în mod neîntemeiat faptul că nu era obligat să urmeze procedura de anulare a procesului de solicitare oferte de închiriere început de directorul general precedent. Chiar dacă Regulamentul de achiziţii al SNS S.A., aflat în vigoare la data emiterii deciziei nr. 200/21.09.2016 privind constituirea comisiei de analiză, evaluare şi negociere a ofertelor depuse în vederea încheierii unui contract de închiriere spaţiu birouri pentru sediul SNS S.A. stabileşte la art. 10 lit. o), că această procedură de achiziţii este exceptată de la prevederile Regulamentului de achiziţii apreciază că pârâtul avea obligaţia să dispună finalizarea procedurii prin avizarea raportului procedurii sau anularea motivată a procedurii şi reluarea acesteia, deoarece condiţiile de eligibilitate fuseseră stabilite de CA, nu de către DG. De asemenea, procedurile de achiziţie lansate public de SNS S.A. reprezintă oferta de contractare, care nu poate fi retrasă nemotivat iar motivarea trebuie să urmeze calea procedural instituită de regulile companiei, pentru a nu fi arbitrară. Conduita d-nului A. nu a fost de un bun şi diligent administrator, obligaţii cerute de lege oricărui mandatar, ci a fost una arbitrară, încălcând regulile companiei.

Potrivit art. 5 din decizia nr. 200/21.09.2016: "În cazul suspendării sau anularii procedurii, comisia numită prin prezenta decizie îşi va exercita atribuţiile corespunzătoare până la finalizarea procedurii de evaluare, membrii urmând a fi înştiinţaţi de noua întrunire pentru reluarea procedurii de evaluare." Din prevederile aceastei decizii rezultă clar că pârâtul nu trebuia să dispună în paralel derularea unei noi proceduri (astfel cum a dispus prin emiterea deciziei nr. 68/04.04.2017) fără a finaliza procedura anterior demarată, fie prin anularea motivată a acesteia, fie finalizarea acesteia prin încheierea contractului cu ofertantul declarant câştigător, şi anume oferta propusă de proprietarul spaţiului de la Izvor.

Mai mult, instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti motivând că "pârâtul a făcut trimitere la declaraţia martorului E., din cuprinsul căreia Curtea retine că pârâtul a vizitat mai multe spatii, printre care şi cel aflat pe str. x, adunând informaţii cu privire la acestea. Cu privire la spaţiul aflat pe str. x, martorul a arătat ca faţada prezenta anumite defecţiuni vizibile, decopertări precum şi faptul că nu deţinea autorizaţie ISU, fiind apreciat de către pârât drept unul necorespunzător inclusiv din punct de vedere al compartimentării.

Rezulta astfel că decizia pârâtului de a nu proceda la finalizarea primei proceduri de atribuire, respectiv încheierea contractului de închiriere nr. x/13.04.2017, pentru imobilul situat în municipiul Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 76, nu a fost una arbitrară, ci a fost fundamentată nu doar pe respectarea cerinţei costului minim, ci şi a cerinţei de calitate raportat la costul resurselor alocate."

În mod greşit Curtea a motivat nevinovăţia pârâtului dând forţă probantă declaraţiei martorului, martor despre care nu se ştie în ce calitate cunoştea aceste aspecte inclusiv de autorizaţii ISU, acesta nefiind implicat în procedura de achiziţie a închirierii unui sediu, nefiind salariat al recurentei, apreciind că locaţia din Izvor nu a corespuns din punct de vedere tehnic cerinţelor recurentei din documentaţia de atribuire. Nici măcar nu se cunoaşte dacă martorul este de specialitate.

Potrivit acestei motivări rezultă că orice persoana, străină de subiect, poate influenţa alegerea unei oferte în numele unei societăţi comerciale fără să facă parte din întregul proces.

Instanţa a omis cu desăvârşire să se pronunţe şi să motiveze în baza înscrisurilor doveditoare aflate în cadrul procedurii interne a SNS S.A., astfel cum acestea se regăsesc în totalitate la dosarul cauzei şi fără să reţină faptul că chiar şi în situaţia în care clădirea din Izvor nu corespundea din punct de vedere tehnic, pârâtul nu a finalizat procedura printr-o decizie finală care să cuprindă motivele pentru care a ales să dispună alegerea unui sediu cu un preţ mai mare faţă de ceea ce avea la dispoziţie, în sarcina societăţii pe care o reprezenta.

Aşadar, susţine că respectarea cerinţei criteriului de economicitate, în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. h) din O.G. nr. 119/1999 presupune minimizarea costului resurselor alocate pentru atingerea rezultatelor estimate ale unei activităţi, cu menţinerea calităţii corespunzătoare a acestor rezultate, în cadrul unei proceduri de achiziţie nu se poate interpreta în sensul încadrării în valoare estimată, ci în sensul preţului cel mai mic din ofertele care se încadrează în valoarea estimată.

Faţă de întreg probatoriu şi faţă de prevederile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., instanţa de fond si cea de apel aveau obligaţia să lămurească orice aspecte pe care le-ar fi considerat neclare, inclusiv cele care ţineau de calificarea în drept a pretenţiilor reclamantei/apelantei ori să le pună în discuţia contradictorie a părţilor. Independent de orice susţinere a societăţii recurente referitoare la situaţia de fapt şi de drept prezentate, instanţa de fond şi de apel aveau obligaţia să verifice situaţia de fapt expusă potrivit actelor existente la dosarul cauzei şi să lămurească orice aspecte pe care le-ar fi apreciat neclare.

În concret, pârâtul a fost declarat nevinovat în baza unei declaraţii a unui martor fără să se dezbată şi să se menţioneze intenţia fostului director general de a încheia un contract dezavatajos pentru societate prin eliminarea unor înscrisuri finale ale procedurii de achiziţie care ar fi dus la un alt rezultat încălcând inclusiv principiul transparentei aplicabil oricărei proceduri de achiziţie.

Faţă de excepţia lipsei autorizării apreciază că este tardivă, instanţa de apel judecând în mod corect asupra apelului incident respins ca netimbrat.

Intimatul-pârât A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, raportat la dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., va analiza excepţia nulităţii recursului, care va fi admisă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) C. proc. civ., aplicabile şi în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea criticilor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancţiunea nulităţii pentru recursul care cuprinde critici ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Înalta Curte reţine că a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, identificarea cazului de nelegalitate, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor legale, condiţia dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligaţia de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel.

Din interpretarea dispoziţiilor legale enunţate, rezultă că recurentei îi revine obligaţia de a indica critici de nelegalitate faţă de decizia pe care o atacă.

În speţă, se constată că, deşi prin memoriul de recurs s-au invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ., motivele dezvoltate nu pot fi circumscrise cazurilor de casare reglementate de textele legale invocate, având în vedere că recurenta reiterează aceleaşi critici/apărări ca în faţa instanţei de fond.

Analiza cererii de recurs relevă însă că autorul ei nu a dezvoltat critici de nelegalitate împotriva deciziei atacate, ci că a prezentat în motivarea căii de atac aspecte generale referitoare la situaţia de fapt şi probatoriul administrat, sens în care s-a limitat la o reluare a susţinerilor expuse în faţa instanţelor de fond şi care au făcut deja obiectul analizei acestora.

Referitor la prima critică formulată, Înalta Curte reţine că depăşirea atribuţiilor "puterii judecătoreşti" motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. reprezintă o situaţie de natură a înfrânge principiul separaţiei puterilor în stat şi se concretizează într-o imixtiune a instanţei de judecată în sfera activităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică.

Acest motiv de casare poate fi invocat dacă instanţa judecătorească: săvârşeşte un act pe care numai un organ al puterii legislative sau al puterii executive îl poate face; aplică norme juridice abrogate; tăgăduieşte orice valoare unui text care are forţă legală; aplică o lege înainte de intrarea ei în vigoare; îl critică pe legiuitor în cuprinsul hotărârii sau face presiuni asupra lui; se pronunţă pe cale de dispoziţii generale sau creează norme juridice pe care le aplică în speţa respectivă, etc.

Or, situaţia evidenţiată de recurentă nu se încadrează în ipotezele prevăzute de motivul de casare invocat, ci vizează nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată, respectiv greşita hotărâre a instanţei de apel de a nu analiza cauza din perspectiva încălcării de către pârâtul A. a legislaţiei interne a SNS S.A., a lipsei informării Consiliului de Administraţie în demersurile închirierii sediului, cât şi a încălcării temeiului legal al răspunderii acestuia conform contractului de mandat pentru faptele care au generat prejudiciul constatat de Curtea de Conturi, astfel cum reiese din probatoriul administrat în cauză.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs a fost invocat formal, întrucât într-o corectă aplicare a legii, aprecierea probelor şi aplicarea dispoziţiilor legale de către instanţa de apel nu poate constitui o ingerinţă în activitatea celorlalte puteri ale statului – legislativă sau executivă (sensul cazului de recurs de la art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.), ci constituie un aspect ce dă conţinut însăşi activităţii de judecată deşfăşurate de instanţele judecătoreşti, în limitele atribuţiilor lor legale.

Înalta Curte constată că examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar indicarea celor reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 a fost făcută doar formal.

Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a criticat decizia curţii de apel, susţinând în esenţă că aceasta conţine motive contradictorii şi este nemotivată în ceea ce priveşte actele interne încălcate de intimat care au generat prejudiciul constatat de Curtea de Conturi.

Totodată, a mai susţinut că nu a fost respectat art. 22 alin. (2) C. proc. civ. referitor la rolul activ al judecătorului care era obligat să verifice situaţia de fapt expusă potrivit actelor existente la dosarul cauzei şi să lămurească orice aspecte pe care le-ar fi apreciat neclare.

Recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a înlăturat vinovăţia intimatului-pârât pe baza unei declaraţii a unui martor, fără să se dezbată şi să se menţioneze intenţia fostului director general de a încheia un contract dezavatajos pentru societate prin eliminarea unor înscrisuri finale ale procedurii de achiziţie.

Susţinerile privind încălcarea prevederilor art. 223 din Regulamentul de achiziţii al SNS S.A., ale art. 2018 C. civ. şi art. 5 din O.U.G. nr. 119/1999 reprezintă afirmaţii neargumentate juridic şi nu relevă, în concret, în ce constau greşelile săvârşite de instanţă prin aplicarea acestor dispoziţiile legale.

În speţă, recurenta-reclamantă tinde, în realitate, la o restabilire a situaţiei de fapt, repunând în discuţie probele (ex.: audierea martorului E. etc.) şi solicitând instanţei de recurs să reconsidere concludenta lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală, iar faptul că se indică anumite dispoziţii legale (ex: art. art. 22 C. proc. civ. art. 223 din Regulamentul de achiziţii al SNS S.A., art. 2018 C. civ. şi art. 5 din O.U.G. nr. 119/1999), fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. au fost invocate doar în mod formal, iar aspectele de netemeinicie invocate de recurentă nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Astfel, din analiza motivelor expuse de recurentă nu se pot desprinde greşelile identificate şi imputate instanţei de apel şi nici încadrarea acestora în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Totodată, criticile nu pot fi încadrate din oficiu în condiţiile art. 489 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, recursul nu este motivat în raport cu cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, conform prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă SOCIETATEA NAŢIONALĂ A SĂRII S.A. împotriva deciziei nr. 612/2023 din 20 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, Înalta Curte o va obliga pe recurentă la plata sumei de 5938,58 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-pârât A., conform dovezilor depuse la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă SOCIETATEA NAŢIONALĂ A SĂRII S.A. împotriva deciziei nr. 612/2023 din 20 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă SOCIETATEA NAŢIONALĂ A SĂRII S.A. la plata sumei de 5938,58 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-pârât A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2023.