Scope of judicial review in annulment of arbitral awards: limits on challenging substantive law interpretation and motivation

Şedinţa publică din data de 6 decembrie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 26 octombrie 2017 sub nr. ICC nr. 23183/MHM/HBH pe rolul Tribunalului Arbitral compus dintr-un Arbitru Unic desemnat de către Curtea Internaţională de Arbitraj Comercial Internaţional, Asocierea A.- B.- C.- D. S.R.L., în contradictoriu cu Judeţul Cluj - Consiliul Judeţean Cluj, a solicitat ca Arbitrul să constate că rezilierea de către Beneficiar a Acordului Contractual nr. x/116 din 5 ianuarie 2012, comunicată prin adresa x/21.10.2014 este nelegală şi netemeinică; să oblige Beneficiarul la restituirea Garanţiei de bună execuţie, constituită prin Poliţa seria x nr. x din 11.01.2012 emisă de E. în valoare de 10.753.601,15 RON, în baza Sub-clauzei 16.4. lit. a)din Acordul contractual; să oblige Beneficiarul la plata către Antreprenor a sumei de 48.513.085,09 RON, plus 10.075.011,50 RON cu titlu TVA, şi dobânzi datorate, după cum urmează: 7.298.184,72 RON, plus 1.751.564,33 RON cu titlu de TVA aplicabil, reprezentând valoarea integrală a Situaţiei de lucrări nr. x, în temeiul Sub-clauzelor 14.7 şi 14.8 din Acordul contractual, precum şi dobânzi datorate; 2.855.034,70 RON, plus 685.208,33 RON cu titlu de TVA aplicabil şi dobânzi datorate, în temeiul Sub-clauzei 16.4, lit. b) raportată la Sub-clauza 19.6, lit. a) din Acordul contractual; 26.579.065 RON, plus 6.170.018 RON cu titlu de TVA aplicabil şi dobânzi datorate, în temeiul Sub-clauzei 16.4, lit. b) raportată la Sub-clauza 19.6, lit. c) din Acordul contractual, cu titlu de costuri suportate în vederea terminării lucrărilor; 6.117.587 RON, plus 1.468.220,88 RON TVA aplicabilă şi dobânzi datorate, în temeiul Sub-clauzei 16.4, lit. b) raportată la Sub-clauza 19.6, lit. c) din Acordul contractual, cu titlu de restituire a reţinerilor operate; 135.723 RON, şi dobânzi datorate, în temeiul Sub-clauzei 16.4, lit. b) raportată la Sub-clauza 19.6, lit. d) din Acordul contractual; 5.928.256 RON, plus dobânzile datorate, în temeiul Sub-clauzei 16.4, lit. c) din Acordul contractual.

Judeţul Cluj - Consiliul Judeţean Cluj a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat Tribunalului Arbitral: a) să declare că pârâta are dreptul să fie despăgubită de reclamantă pentru pierderile şi daunele suferite de cea dintâi din cauza executării defectuoase a lucrărilor din cadrul Contractului de către cea din urmă; b) să ordone reclamantei să plătească pârâtei suma totală de 17.728.954,60 RON, după cum urmează: 11.953.867,17 RON, exclusiv TVA, reprezentând valoarea lucrărilor neconforme executate în perimetrul Celulei de Depozitare şi al Platformei Administrative; 1.899.475,43 RON, exclusiv TVA, reprezentând avansul plătit Antreprenorului şi rambursat Finanţatorului, care nu a putut fi recuperat prin mecanismul stabilit de Contract până la rezilierea acestuia, valoarea stabilită prin raportare la Certificatul Interimar de Plată nr. x; 126.662,11 RON, exclusiv TVA, reprezentând avansul pentru lucrările neconforme din cadrul Zonei Tehnice CMID stabilite prin expertiză tehnică de specialitate care a fost efectuată în 2015 de către Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, a cărui valoare s-a raportat tot la Certificatul Interimar de Plată nr. x; 3.748.949,90 RON, reprezentând TVA pentru sumele de mai sus; c) să oblige reclamanta să plătească pârâtei toate costurile legale şi toate şi oricare taxe, cheltuieli şi costurile aferente arbitrajului suportate de pârâtă în legătură cu această procedură arbitrală, precum şi dobânda legală de la data Hotărârii Arbitrale finale până la plata efectivă; d) orice alt remediu considerat adecvat de către Arbitrul Unic.

Prin Hotărârea arbitrală pronunţată la 22.06.2021 în Dosarul ICC nr. 23183/MHM/HBH, Tribunalul Arbitral a decis: Beneficiarul Judeţul Cluj nu a reziliat Contractul de Lucrări în mod justificat; a obligat Beneficiarul Judeţul Cluj la restituirea garanţiei de buna execuţie în valoare de 10.753.601,15 RON, constituită prin Poliţa seria x nr. x din 11.01.2012; a obligat Beneficiarul Judeţul Cluj la plata următoarelor sume:

a) 6.511.048,87 RON (fără TVA) cu privire la pretenţia Antreprenorului pentru executarea contractului până la 12.05.2014, împreună cu dobânda calculată la rata de referinţă a BNR plus 3%, calculată de la 21.08.2014 şi până la data Hotărârii Arbitrale;

b) 2.855.034,70 RON (fără TVA) cu privire la pretenţia Antreprenorului pentru executarea contractului până la 23.10.2014, împreună cu dobânda calculată la rata de referinţă a BNR plus 3%, calculată de la 31.03.2016 şi până la data Hotărârii Arbitrale;

c) 1.116.782,20 RON (fără TVA) cu privire la pretenţia pentru costuri adiţionale, împreună cu dobânda calculată la rata de referinţă a BNR plus 3%, calculată de la 31.03.2016 şi până la data Hotărârii Arbitrale;

d) 4.537.982,92 RON (fără TVA) cu privire la pretenţia pentru sumele reţinute, împreună cu dobânda calculată la rata de referinţă a BNR plus 3%, calculată de la 31.03.2016 şi până la data Hotărârii Arbitrale;

e) 24.000 RON cu privire la pretenţia pentru costurile cu îndepărtarea lucrărilor, împreună cu dobânda calculată la rata de referinţă a BNR plus 3%, calculată de la 31.03.2016 şi până la data Hotărârii Arbitrale;

f) 3.605.003,76 RON pentru pretenţia cu privire la TVA aplicabil;

Beneficiarul Judeţul Cluj va suporta o parte din costurile legale şi cheltuielile Antreprenorului, respectiv va plati către Antreprenor suma de 140.000 RON;

Beneficiarul Judeţul Cluj va suporta costurile arbitrajului, respectiv va plati către Antreprenor suma de 105.500 USD;

Beneficiarul Judeţul Cluj va plăti dobânda pentru toate sumele menţionate la lit. a) - f) (principale împreună cu dobânda) de la pct. 3 de mai sus, la rata de referinţă a BNR plus 8%, începând cu ziua 56 ulterioară Hotărârii Arbitrale şi până la plata efectivă; A respins cererea reconvenţională a Beneficiarului Judeţul Cluj.

Împotriva sentinţei arbitrale, ambele părţi au formulat acţiune în anulare, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 3/2021 din 22 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă, a fost respinsă acţiunea în anularea hotărârii arbitrale pronunţate la data de 22.06.2021 în Dosarul ICC nr. 23183/MHM/HBH, formulată de Judeţul Cluj - Consiliul Judeţean Cluj. A fost respinsă acţiunea în anularea hotărârii arbitrale pronunţate la data de 22.06.2021 în Dosarul ICC nr. 23183/MHM/HBH, formulată de A. SpA.

Împotriva sentinţei civile nr. 3/2021 din 22 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă, a formulat recurs principal Judeţul Cluj - Consiliul Judeţean Cluj şi Asocierea A. - B.- C. - D. S.R.L. a formulat cerere de recurs incident.

Motivele de recurs invocate de Judeţul Cluj - Consiliul Judeţean Cluj sunt, în esenţă, următoarele:

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant solicită admiterea cererii de recurs, casarea în parte a sentinţei nr. 3/2021, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată cu privire la acţiunea în anulare formulată de către acesta împotriva Hotărârii Arbitrale pronunţate la data de 22.06.2021, în Dosarul ICC nr. 23183/MHM/HBH şi trimiterea cauzei spre rejudecarea acţiunii în anulare, la instanţa de fond.

Prin memoriul de recurs, recurentul susţine ca sentinţa atacată a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea greşită a prevederilor art. 425 alin. (1) C. proc. civ. şi a art. 9 C. proc. civ., cu privire la motivul de anulare întemeiat pe prevederile art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.. Astfel, recurentul arată că instanţa de fond a concluzionat în mod greşit că Tribunalul Arbitral ar fi tranşat cererea reconvenţională în baza unei chestiuni de drept, iar nu în baza unei chestiuni de fapt. Totodată, recurentul arată că instanţa de fond nu a analizat criticile efectiv formulate de către acesta cu privire la hotărârea arbitrală, ci a pornit în mod greşit de la premisa că ar fi fost învestită cu o cerere în care acesta ar fi criticat soluţia pronunţată de Arbitrul Unic prin raportare la modalitatea în care au fost apreciate probele şi modalitatea în care Arbitrul Unic ar fi analizat fiecare dintre argumentele acestuia. Or, arată recurentul, în invocarea acestui motiv de anulare nu a avut în vedere o motivare insuficientă a hotărârii arbitrale, ci faptul că în ceea ce priveşte soluţia pronunţată de Tribunalul Arbitral faţă de cererea reconvenţională, nu a fost analizat raportul juridic dedus judecăţii, ce reprezintă cauza acţiunii civile stabilite potrivit principiului disponibilităţii părţilor, şi nu a fost motivată soluţia prin raportare la niciunul dintre temeiurile invocate de către acesta. În continuare, recurentul arată că cererea reconvenţională nu a fost soluţionată prin analiza cu prioritate a unei probleme de drept, cum a reţinut instanţa de fond, întrucât cererea nu a fost respinsă în temeiul unei excepţii peremptorii.

Potrivit recurentului-reclamant, în mod greşit a reţinut instanţa de fond faptul că acesta a criticat modalitatea de apreciere a probelor, întrucât acesta a criticat în principal nemotivarea soluţiei referitoare la cererea reconvenţională. De asemenea, recurentul reia argumentele invocate pe calea cererii reconvenţionale, concluzionând că Arbitrul Unic le-a respins fără nicio motivare, sens în care, susţine autorul recursului, echivalează cu necercetarea fondului cauzei.

Totodată, recurentul-reclamant susţine că motivarea soluţiei pronunţate cu privire la una dintre cererile adresate instanţei, nu poate fi realizată în mod implicit prin motivarea altor cereri şi excepţii, întrucât acest raţionament reprezintă o încălcare a prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Or, susţine autorul recursului, instanţa de fond a efectuat o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 425 alin. (1) C. proc. civ., încălcând criteriile ce definesc sensul noţiunii de motivare care trebuie să fie explicită, prin indicarea în mod expres a motivelor de fapt şi de drept pentru care cererea este admisă sau respinsă.

Sub un alt aspect, recurentul-reclamant invocă încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 1270, art. 1350, art. 1355 alin. (2), art. 1356 alin. (1), art. 1530, art. 1531, art. 1532, şi art. 1538 C. civ.. Astfel, recurentul susţine că prin sentinţa atacată, instanţa de fond a respins ca nefondat motivul de anulare întemeiat pe prevederile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., cu încălcarea normelor de drept substanţial anterior citate. În continuare susţine că instanţa de fond a reţinut că prevederile art. 1350 C. civ., cu privire la obligaţiile contractuale, au caracter supletiv, făcând astfel o aplicare greşită a prevederilor art. 1355 alin. (2) şi art. 1356 alin. (1) C. civ. şi încălcând forţa obligatorie a contractului valabil încheiat între părţi. Mai arată, autorul căii de atac că, instanţa de fond în mod greşit a aplicat în speţă dispoziţiile art. 1356 C. civ., deşi această prevedere legală nu este incidentă în cauză. Totodată, potrivit recurentului, instanţa de fond a interpretat în mod greşit art. 1538 C. civ., cu privire la clauza penală, considerând că prevederile art. 1531 alin. (1) C. proc. civ. nu ar avea caracter imperativ, întrucât părţile pot limita prin convenţie cuantumul despăgubirilor. Or, arată recurentul, în speţă nu există nicio clauză penală, astfel că principiul reparării integrale a prejudiciului pe care beneficiarul l-a suferit pentru neexecutare, reglementat de art. 1531 alin. (1) C. civ. este aplicabil raportului juridic dedus judecăţii şi are caracter imperativ.

O altă critică vizează aplicarea greşită a prevederilor art. 286 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Recurentul susţine că instanţa de fond a omis caracterul imperativ al prevederilor anterior citate din Codul fiscal, reţinând în mod greşit că argumentele invocate de către acesta prin acţiunea în anulare tind către o reanalizare a fondului.

Recurentul-reclamant susţine totodată, că sentinţa atacată a fost pronunţată cu omiterea aplicării prevederilor art. 264 şi art. 304 C. proc. civ.. În acest sens, recurentul arată că în faţa instanţei de fond a urmărit să dovedească faptul că Arbitrul Unic a încălcat normele de drept imperativ ce guvernează legalitatea procesului civil, făcând trimitere la probele administrate în cauză.

Recurentul-reclamant a indicat în cererea de recurs motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Asocierea A. - B.- C. - D. S.R.L. a depus recurs incident şi întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Motivele de recurs invocate de Asocierea A. - B.- C. - D. S.R.L. sunt, în esenţă, următoarele:

Prin cererea de recurs incident s-a solicitat casarea în parte a sentinţei civile nr. 3 din 22.11.2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în ceea ce priveşte respingerea acţiunii în anulare formulată împotriva recurentului-reclamant Judeţul Cluj prin Consiliul Judeţean Cluj, iar în rejudecarea acţiunii în anulare, s-a solicitat anularea parţială a sentinţei atacate şi în rejudecarea fondului să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 5.928.256 RON, reprezentând beneficiu nerealizat, obligarea pârâtei la plata sumei de 295.306,78 RON, reprezentând cheltuieli şi respingerea cererii reconvenţionale formulate de recurenta-reclamantă, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă arată că instanţa de fond a omis să analizeze criticile acesteia cu privire la încălcarea de către Tribunalul Arbitral a prevederilor art. 2515, alin. 2528 alin. (1) şi art. 1170 C. civ.. Astfel, recurenta arată că instanţa de fond trebuia să analizeze normele de drept substanţial în mod distinct, nu să se raporteze în general la normele care reglementează prescripţia. Totodată, recurenta-pârâtă susţine că o analiză particulară era necesară pentru a arăta în mod clar de ce fiecare dintre aceste norme nu ar fi imperative. Or, în lipsa acestei analize, în opinia recurentei, nu se poate considera că instanţa de fond a făcut o verificare propriu-zisă criticilor invocate de aceasta.

Subsumat aceluiaşi motiv de casare, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond a omis să analizeze incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 1170 C. civ.

O alta critică vizează aplicarea greşită a normelor de drept material reglementate de art. 1170, art. 1530, art. 531, art. 2515 alin. (2) şi art. 2528 alin. (1) C. civ.. În acest sens, recurenta susţine că deşi s-a stabilit că recurentul-reclamant se află în culpă contractuală, acesteia i-a fost respinsă cererea cu privire la recuperarea pagubelor cauzate de neexecutarea contractului. Totodată, arată recurenta-pârâtă, instanţa de fond nu a luat în considerare această premisă, ci a tratat cererea acesteia pe aceleaşi considerente cu cererea recurentului-reclamant, deşi situaţia celor două cereri este total diferită. În continuare, cu privire la criticile referitoare la prescripţie, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond a făcut o apreciere globală, şi nu o analiză concretă asupra textelor de lege invocate. Mai arată recurenta că interpretarea dată de Tribunalul Arbitral asupra excepţiei prescripţiei şi susţinută de instanţa de fond, presupune eludarea interdicţiei reglementate de art. 2525 alin. (2) C. civ., în sensul că dreptul pretins de Judeţul Cluj pe calea cererii reconvenţionale, care este un drept prescriptibil, să devină imprescriptibil de facto. Totodată, recurenta susţine că instanţele s-au raportat numai la momentul subiectiv, adică la data la care suma pretinsă drept prejudiciu a fost stabilită ca obligaţie de plată în sarcina recurentului-reclamant de autoritatea de audit, fiindcă doar din acest moment pretinsul prejudiciu ar fi fost cunoscut cu exactitate. Or, arată recurenta-pârâtă, dacă recurentul-reclamant pretinde că aceste sume i-au fost imputate ca urmare a unor lucrări executate defectuos de către Asocierea A., este evident că încă de la momentul de la care recurentul-reclamant a cunoscut aceste neconformităţi a avut cunoştinţă şi despre existenţa prejudiciului.

Recurenta-pârâtă a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului incident, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca nefondat. Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare.

Pe baza cererilor de recurs, a întâmpinărilor depuse şi a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a apreciat că recursurile sunt admisibile în principiu.

Prin încheierea din 17 mai 2023, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor declarate, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 04.10.2023 a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii recursului incident invocată de recurentul-reclamant, au fost admise în principiu recursurile şi s-a stabilit termen pentru soluţionarea acestora la 6 decembrie 2023, în şedinţă publică.

Examinând sentinţa atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Cu privire la recursul principal declarat de Judeţul Cluj - Consiliul Judeţean Cluj

Motivele care pot întemeia o acţiune în anulare sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, potrivit art. 608 din C. proc. civ., fiind, ca atare, de strictă interpretare şi deci fără posibilitatea de a fi extinse pe cale de analogie. Acestea vizează condiţii de regularitate a hotărârii arbitrale în raport cu înţelegerea părţilor concretizată în convenţia arbitrală şi cauze de nelegalitate expres stabilite, fără a putea fi analizate critici referitoare la situaţia de fapt, probele administrate şi aspecte de temeinicie.

În mod corespunzător, pe calea recursului, cenzura de legalitate nu poate privi decât modalitatea în care s-a dat dezlegare motivelor acţiunii în anulare.

Înalta Curte reţine că prin cererea de recurs autoarea căii de atac susţine că sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea greşită a prevederilor art. 9 şi art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că aceste critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., vor fi analizate împreună, având în vedere că, subsumat acestor motive de recurs, recurenta critică sentinţa curţii de apel referitor la soluţia dată cu privire la motivul de anulare întemeiat de prevederile art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că aceste critici sunt nefondate.

Dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. care consacră în mod expres structura hotărârii judecătoreşti stabilesc, în privinţa considerentelor, că acestea conţin pe lângă arătarea obiectului cererii şi susţinerilor pe scurt ale părţilor, şi expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele care care au format convingerea instanţei la pronunţarea soluţiei, şi pentru ca instanţa de recurs să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Se reţine, totodată, că, potrivit unei jurisprudenţe constante, Curtea Europeană a Drepturilor Omului acordă o atenţie deosebită respectării de către instanţe a obligaţiei de a examina problemele ridicate de către părţi, ca o garanţie a respectării dreptului la un proces echitabil. În acest sens, instanţa europeană a arătat totuşi, în mod constant, faptul că "Art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile, dar nu se poate cere să dea un răspuns detaliat la fiecare argument" (Hotărârea Ruiza Torija c. Spaniei). Ca urmare, motivarea unei hotărâri judecătoreşti este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele deduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

În cauză, instanţa supremă constată că motivarea curţii de apel întruneşte exigenţele art. 425 alin. (1) C. proc. civ. în condiţiile în care aceasta a analizat sentinţa arbitrală atacată, având în vedere caracterul specific al acţiunii în anulare, prin prisma motivelor limitativ stabilite de art. 608 C. proc. civ.

Instanţa supremă reţine că prin intermediul motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. hotărârea poate fi desfiinţată dacă nu cuprinde dispozitivul şi motivele, nu arată data şi locul pronunţării ori nu este semnată de arbitri.

Or, din considerentele sentinţei recurate reiese că instanţa învestită cu acţiunea în anulare a avut în vedere susţinerile părţii, arătând că hotărârea arbitrală cuprinde suficiente argumente şi un raţionament propriu al arbitrului unic care poate fi urmărit şi care în final a condus la pronunţarea soluţiei contestate.

Contrar susţinerilor recurentei, din considerentele sentinţei rezultă raţionamentul pe care curtea de apel s-a sprijinit atunci când a înlăturat criticile încadrate în motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., apreciind că acest text legal sancţionează lipsa oricărei motivări, nu o motivare care nu convinge pe una dintre părţi, iar în prezenta cauză, arbitrul desemnat a valorificat atât starea de fapt, cât şi probele administrate şi a expus un raţionament suficient aşa încât să excludă incidenţa acestui text de lege.

De asemenea, se constată că instanţa învestită cu acţiunea în anulare a avut în vedere şi susţinerile referitoare la cererea reconvenţională şi a justificat de ce soluţia instanţei arbitrale este corectă pe acest aspect, explicând că prin hotărârea pronunţată, arbitrul unic expune silogismul judiciar asupra cererii reconvenţionale şi în paragrafele dedicate soluţionării excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, evidenţiind că între cele două elemente există o strânsă legătură şi concluzionând că Tribunalul Arbitral a tranşat cererea reconvenţională în baza unei chestiuni de drept, nu a unei chestiuni de fapt, iar hotărârea arbitrală cuprinde raţionamentul avut în vedere de arbitrul unic care a impus respingerea acesteia.

Sub acelaşi aspect, criticile privind încălcarea principiului disponibilităţii, subsumate de autoarea căii de atac cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu vor fi însuşite de Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţie.

Potrivit art. 9 C. proc. civ., procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat sau, în cazurile anume prevăzute de lege, la cererea altei persoane, organizaţii ori a unei autorităţi sau instituţii publice ori de interes public, iar obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.

Deşi recurenta arată că instanţa de fond a încălcat principiul disponibilităţii, arătând că prin invocarea motivului de anulare reglementat de prevederile art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. prin acţiunea în anulare nu a avut în vedere o motivare insuficientă a hotărârii arbitrale, ci faptul că în ceea ce priveşte soluţia pronunţată de Tribunalul Arbitral faţă de cererea reconvenţională, nu a fost analizat raportul juridic dedus judecăţii, instanţa supremă constată că, în realitate, criticile recurentei vizează nemulţumirea acesteia cu privire la soluţia pronunţată de instanţa arbitrală sub acest aspect.

Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că, chiar dacă raţionamentul judiciar al Tribunalului Arbitral nu ar convinge toate părţile sau argumentaţia ar fi apreciată deficitară, acţiunea în anulare nu poate remedia aceste presupuse deficienţe care nu reprezintă în viziunea legiuitorului cauze de nulitate.

Prin memoriul de recurs a fost invocat şi motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinându-se că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1270, art. 1350, art. 1355 alin. (2), art. 1356 alin. (1), art. 1530, art. 1531, art. 1532, şi art. 1538 C. civ.

Nici aceste critici nu vor fi însuşite de Înalta Curte.

Motivul de casare prevăzut de acest art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte reţine că hotărârea arbitrală are o natură mixtă, fiind un act jurisdicţional cu o pronunţată componentă contractuală, nereprezentând o hotărâre judecătorească, ci un act jurisdicţional asimilat hotărârilor judecătoreşti. Chiar dacă, în limbajul curent, se poate spune că hotărârea arbitrală este supusă "căii de atac" a acţiunii în anulare, aceasta nu înseamnă că sunt împrumutate regulile căilor de atac, cât timp legiuitorul a prevăzut expres cazurile în care se poate introduce acţiunea în anulare, termenul, instanţa competentă, modul de judecată şi regimul hotărârii pronunţate asupra acţiunii în anulare.

Instanţa de judecată nu poate interveni în judecata arbitrală, afară dacă s-au încălcat garanţiile procesuale ori dacă, prin hotărârea pronunţată, tribunalul arbitral a acceptat o cerere contrară ordinii publice, bunelor moravuri ori dispoziţiilor imperative ale legii.

Pe calea acţiunii în anulare se poate cerceta respectarea condiţiilor de formă ale arbitrajului, existenta unei convenţii arbitrale legale şi posibilitatea ca litigiul sa fie soluţionat pe calea arbitrajului, constituirea tribunalului arbitral, asigurarea dreptului la apărare a părţilor, redactarea hotărârii arbitrale şi respectarea dispoziţiilor imperative ale legii şi a normelor care asigură ordinea publică şi bunele moravuri.

Recurentul Judeţul Cluj - Consiliul Judeţean Cluj s-a prevalat de prevederile art. 1270 C. civ. (forţa obligatorie a contractului), art. 1350 C. civ. (răspunderea contractuală), art. 1355 alin. (2) C. civ. (clauze privind răspunderea), art. 1356 alin. (1) C. civ. (anunţuri privind răspunderea), art. 1530-1532 C. civ. (dreptul la daune interese, repararea integrală şi caracterul cert al prejudiciului) şi art. 1538 C. civ. (clauza penală), apreciind că Arbitrul unic, cu încălcarea acestor norme de drept substanţial, a schimbat temeiul pretenţiilor şi nu a analizat condiţiile angajării răspunderii civile contractuale a Antreprenorului pentru prejudiciul cauzat Beneficiarului în executarea contractului de lucrări, susţinând că instanţa de fond a respins în mod nelegal motivul de anulare întemeiat pe prevederile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

.

Or, în mod corect a reţinut instanţa de apel că, deşi recurenta pretinde că tribunalul arbitral a pronunţat sentinţa cu încălcarea normelor imperative, criticile invocate reprezintă, în realitate, un pretext pentru a repune în discuţie judecata în fond printr-o reanalizare devolutivă a împrejurărilor cauzei, însă, controlul efectuat de instanţă asupra hotărârii arbitrale este un control de legalitate nu de temeinicie, iar invocarea motivului prevăzut de lit. h) a art. 608 C. proc. civ. nu trebuie să urmărească reexaminarea pe fond a litigiului.

Astfel, în mod judicios s-a reţinut faptul că modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale de către tribunalul arbitral sunt aspecte care nu se încadrează în sfera ordinii publice şi nu reprezintă dispoziţii imperative ale legii, ci sunt aspecte care ţin de temeinicia soluţiei adoptate, iar prin cererea de recurs nu s-a formulat nici un argument de natură să combată concluzia primei instanţe.

În acest sens, instanţa supremă reţine că, prin hotărârea atacată, curtea de apel în mod corect a constatat, că argumentele recurentului nu se încadrează în motivul de desfiinţare a hotărârii arbitrale prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., privind încălcarea normelor imperative şi a ordinii publice, ci presupun un control de temeinicie a acestei hotărâri.

Or, se reţine că, ceea ce invocă recurenta nu este o veritabilă nesocotire a dispoziţiilor legale invocate, ci mai degrabă interpretarea obligaţiilor contractuale în cadrul normativ existent. Instanţa învestită cu acţiunea în anulare, pentru a aplica normele legale incidente în raporturile contractuale dintre părţi, ar fi trebuit să reevalueze elementele contractului şi derularea acestora între părţi, aspecte ce nu pot fi soluţionate în acţiunea în anulare, în care nu se declanşează un control de fond asupra hotărârii arbitrale atacate.

În ceea ce priveşte referirile recurentei la încălcarea dispoziţiilor art. 286 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, nu justifică incidenţa prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din punctul de vedere al nerespectării normei de drept material, întrucât aduc în discuţie aspecte care ţin de fondul litigiului şi asupra cărora tribunalul arbitral s-a pronunţat în mod definitiv. În realitate, prin memoriul de recurs se reiau, sub o altă formă, susţinerile din acţiunea în anulare, care au primit deja o dezlegare în faţa curţii de apel şi nu se dezvoltă critici de nelegalitate ale sentinţei atacate.

Netemeinicia hotărârii arbitrale excede orice control din partea instanţei competente a soluţiona acţiunea în anulare. Înalta Curte subliniază că interpretarea obligaţiilor contractuale dintre părţi, făcută de instanţa arbitrală, indiferent de pertinenţa ei, nu poate reprezenta o încălcare a dispoziţiilor imperative ale legii; în acelaşi sens, în stabilirea situaţiei de fapt şi a temeiniciei, instanţa arbitrală nu poate fi cenzurată pe acest temei în ceea ce priveşte interpretarea materialului probator.

Referitor la criticile prin care se susţine aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 264 şi art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acestea nu sunt veritabile critici de nelegalitate, fiind invocate formal, recurentul nu arată în concret cu ce a greşit instanţa de fond şi de ce normele procesuale nu au fost corect aplicate.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală şi că recursul declarat de recurentul-reclamant este nefondat, urmând a fi respins, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la recursul incident declarat de recurenta-pârâtă ASOCIEREA A.- B.- C.- D. S.R.L.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat că instanţa de fond a omis să analizeze criticile acesteia cu privire la încălcarea de către Tribunalul Arbitral a prevederilor art. 2515, alin. 2528 alin. (1) şi art. 1170 C. civ.. Astfel, potrivit recurentei, instanţa de fond trebuia să analizeze normele de drept substanţial în mod distinct, nu să se raporteze în general la normele care reglementează prescripţia, iar o analiză particulară era necesară pentru a arăta în mod clar de ce fiecare dintre aceste norme nu ar fi imperative.

Înalta Curte reţine neîntemeiate aceste critici.

Prin acţiunea în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., pârâta a susţinut că Tribunalul arbitral a încălcat prevederile art. 2515 şi art. 2528 alin. (1) C. civ., privind prescripţia dreptului material la acţiune şi art. 1170 C. civ., cu privire la buna-credinţă.

Instanţa supremă constată că motivarea primei instanţe întruneşte exigenţele art. 425 alin. (1) C. proc. civ. sub acest aspect, în condiţiile în care aceasta a analizat sentinţa arbitrală atacată, având în vedere caracterul specific al acţiunii în anulare, prin prisma motivelor limitativ stabilite de art. 608 C. proc. civ.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, din considerentele sentinţei rezultă raţionamentul pe care curtea de apel s-a sprijinit atunci când a înlăturat criticile încadrate în acest motiv de anulare, apreciind că în ceea ce priveşte modalitatea în care arbitrul a soluţionat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, dispoziţiile art. 2515 şi art. 2528 alin. (1) C. civ. nu se circumscriu motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., fiind prevederi de ordine privată.

Totodată, Înalta Curte constată că instanţa de fond a avut în vedere şi susţinerile prin care recurenta-pârâtă a arătat că prevederile art. 1170 C. civ. cuprind o normă imperativă, dat fiind faptul că exclude orice posibilitate a părţilor contractante de a limita sau exclude obligaţia de bună credinţă contractuală, cu trimitere la expertizele realizate de mai multe societăţi. Astfel, curtea de a apel a reţinut în considerente că partea reia şi repune în discuţie starea de fapt a cauzei şi probatoriul administrat, fără a convinge că suntem în prezenţa unui caz de încălcare a ordinii publice sau a unor dispoziţii imperative ale legii.

Concluzionând, în cauză, acţiunea în anulare formulată de pârâtă a fost analizată strict în limitele criticilor indicate de parte şi a celor stabilite de lege. Faptul că recurenta nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Referitor la criticile recurentei-pârâte prin care se susţine încălcarea dispoziţiilor art. 1530, art. 1531, art. 2515 alin. (2) şi art. 2528 alin. (1) C. civ., întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa supremă reţine că sunt neîntemeiate.

Instanţa supremă a statuat, în jurisprudenţa sa, că, în conformitate cu dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată prin acţiune în anulare când aceasta încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii, subliniind că ipoteza reglementată de acest text de lege nu permite examinarea temeiniciei hotărârii arbitrale, întrucât competenţa arbitrajului exclude, pentru litigiul ce face obiectul convenţiei arbitrale, competenţa instanţelor judecătoreşti. Acţiunea în anulare nu are efectul devolutiv al apelului, controlul efectuat de instanţele judecătoreşti fiind unul de legalitate, nu de temeinicie a hotărârii arbitrale.

La rândul său, recursul împotriva unei sentinţe pronunţate în soluţionarea unei acţiuni în anulare cunoaşte un dublu filtru: pe de o parte, este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia, prin prisma motivelor limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu se pot analiza aspecte de netemeinicie, care aduc în discuţie situaţia de fapt, şi, pe de altă parte, urmăreşte modul în care curtea de apel a soluţionat acţiunea în anulare în raport de criticile de nelegalitate ale reclamantei formulate în limitele motivelor de anulare reglementate de art. 608 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, susţinerile recurentei privind încălcarea dispoziţiilor art. 1170 C. civ. (buna-credinţă), ale art. 1530-1531 C. civ. (dreptul la daune interese şi repararea integrală a prejudiciului) şi ale art. 2515 alin. (2) C. civ. (regulile aplicabile prescripţiei extinctive) şi art. 2528 alin. (1) C. civ. (dreptul la acţiunea în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită), nu justifică incidenţa prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din punctul de vedere al nerespectării normelor de drept material întrucât aduc în discuţie aspecte care ţin de fondul litigiului şi asupra cărora tribunalul arbitral s-a pronunţat în mod definitiv. În realitate, prin memoriul de recurs se reiau, sub o altă formă, susţinerile din acţiunea în anulare, care au primit deja o dezlegare în faţa curţii de apel şi nu se dezvoltă critici de nelegalitate ale sentinţei atacate.

Înalta Curte reţine că, instanţa de judecată învestită în acţiunea în anulare nu este o instanţă de control judiciar în sensul dispoziţiilor procedurale aplicabile unui litigiu dedus spre soluţionare instanţei de judecată; soluţionând acţiunea în anulare, Curtea de Apel nu este îndreptăţită a proceda precum o instanţă de apel, devoluând litigiul, ci este obligată să se rezume la verificarea desfăşurării procedurii arbitrale prin prisma motivelor limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 608 din C. proc. civ.

Ca atare, criticile recurentei-pârâte vizând aplicarea greşită a normelor de drept material în analiza motivului de desfiinţare a hotărârii arbitrale prevăzut de dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., circumscrise motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, se impun a fi înlăturate.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală şi că recursul incident declarat de recurenta-pârâtă este nefondat, urmând a fi respins, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de recurentul-reclamant JUDEŢUL CLUJ - CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ împotriva sentinţei civile nr. 3/2021 din 22 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de recurenta-pârâtă ASOCIEREA A.- B.- C.- D. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3/2021 din 22 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 decembrie 2023.