Debt-assignment contract held fraud on law; appeals annulled as baseless, judgment final

Şedinţa publică din data de 6 decembrie 2023

Asupra recursurilor de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa la data de 12.03.2021 sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. - în faliment, prin B. a solicitat să se constate nulitatea absolută a Contractului de cesiune de creanţă nr. x, încheiat între C. S.R.L. - în faliment prin lichidator judiciar D. şi E. S.R.L., având în vedere frauda la lege, precum şi cauza şi obiectul ilicit, în contradictoriu cu pârâtele C. S.R.L. - în faliment, reprezentată prin lichidator judiciar D. şi E. S.R.L.

Prin sentinţa civilă nr. 472 din 19.04.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Ialomiţa – secţia Civilă a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.R.L., prin lichidator judiciar D., şi E. S.R.L. A admis cererea de intervenţie principală formulată de intervenienta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa. A admis cererile de intervenţie accesorii formulate de intervenientele F. şi G. S.R.L.. A constatat nulitatea absolută a contractului de cesiune de creanţe nr. x din 12.11.2016 încheiat între C. S.R.L. şi E. S.R.L..

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii din 23.09.2021 au declarat apel pârâtele.

Prin decizia civilă nr. 1570 din 31.10.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de C. S.R.L., prin lichidator judiciar D.. şi E. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 472 din 19.04.2022 şi a încheierii din 23.09.2021 pronunţate de Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă în dosarul nr. x/2021.

Împotriva acestei decizii, au formulat recurs C. S.R.L., prin lichidator judiciar D.. şi E. S.R.L.

Motivele de recurs formulate de C. S.R.L., prin lichidator judiciar D.. sunt, în esenţă, următoarele:

Prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă arată că instanţa de apel, deşi a reţinut că va analiza ambele apeluri împreună, în cuprinsul motivării deciziei face referiri la o "anume apelantă" pe care nu o identifică. Prin urmare, susţine recurenta-pârâtă, chiar dacă ambele apeluri conţin critici cu privire la aceleaşi aspecte, acestea nu sunt identice, aşa încât se naşte confuzia cu privire la modul în care au fost judecate fiecare dintre susţinerile apelantelor.

Sub un alt aspect, recurenta critică soluţia instanţei de apel cu privire la excepţia netimbrării cererilor de intervenţie, arătând că aceasta este greşită. Recurenta susţine că soluţia instanţei de fond de a nu a stabili obligaţia de plată a taxei de timbru în sarcina intervenientelor, reprezintă o greşeală de judecată, iar curtea de apel a trecut peste aceste critici fără a analiza împrejurarea că se urmăreşte realizarea unui drept propriu.

În ceea ce priveşte interesul intimatei-reclamante în promovarea prezentei acţiuni, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel în mod greşit a reţinut că societatea A. S.A. a achitat suma de 796.474 RON cu titlu de preţ al serviciilor de arhivare. Potrivit recurentei-pârâte, în realitate, intimata nu a făcut plata, ci a formulat prezenta acţiune urmărind sustragerea de la obligaţia de plată a contravalorii serviciilor prestate de societatea C. S.R.L. În continuare, recurenta redă prevederile art. 3 şi 4 din Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Naţionale şi arată că potrivit acestora nu există nicio prevedere legală referitor la o eventuală supervizare a activităţii de arhivare de către creatorul de arhivă.

Totodată, recurenta critică decizia recurată faţă de reţinerile instanţei de apel în ceea ce priveşte interesul justificat al intervenientelor, arătând că argumentele curţii de apel sunt combătute de actele dosarului, enumerând în acest sens o serie de înscrisuri.

De asemenea, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel reţine mai multe aspecte străine cauzei în ceea ce priveşte admisibilitatea acţiunii. În acest sens, recurenta prezintă situaţia de fapt, cu trimitere la istoricul contractual dintre părţi şi deshiderea procedurii de faliment împotriva acesteia.

Sub un alt aspect, recurenta susţine că această chestiune a fost tranşată în mod definitiv de Curtea de apel Bucureşti, care, prin decizia nr. 73 din 09.02.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2012, a respins apelul societăţii A. S.A. de anulare a hotărârii adunării creditorilor din data de 11.01.2016. Astfel, potrivit recurentei-pârâte, dacă voinţa creditorilor exprimată conform legii speciale, referitoare la încheierea contractului de cesiune de creanţă, urmată de predarea fondului arhivistic, a fost legală, nu există niciun argument valabil care să conducă la concluzia că au fost încălcate prevederi legale cu privire la acest fapt.

Mai susţine recurenta că nu s-au făcut referiri în cuprinsul cererii de chemare în judecată cu privire la nerespectarea hotărârii creditorilor, însă instanţa de apel o reţine în mod eronat, ceea ce reprezintă o nouă greşeală de judecată atunci când extrapolează explicaţiile la aplicarea art. 25 lit. g) şi j) din Legea nr. 85/2006, conchide recurenta.

Autoarea căii de atac face trimitere la prevederile art. 22 din Legea nr. 16/1996 privind Arhivele Naţionale şi arată că obligaţiile prevăzute de acest text legal au fost îndeplinite, iar din corespondenţa purtată cu organele de specialitate judeţene ale Arhivelor Naţionale, urmare a controalelor efectuate, nu au fost identificate încălcări ale legislaţiei, aspect care conduce la nelegalitatea deciziei recurate, în opinia recurentei.

Sub un ultim aspect, recurenta susţine că instanţa de apel nu a respectat principiul rolului activ al judecătorului, statuat la art. 22 C. proc. civ.. În acest sens, recurenta redă din considerentele unei decizii de speţă ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi arată că se află în situaţia descrisă în speţă, respectiv că instanţa de apel nu a apreciat corect probele şi nu a stabilit elementele stării de fapt, pronunţând o decizie nelegală.

Recurenta-pârâtă a indicat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Motivele de recurs formulate de E. S.R.L. sunt, în esenţă, următoarele:

Prin memoriul de recurs, recurenta susţine că decizia recurată este nelegală pentru că au fost încălcate reguli de procedură a căror nerespectare atrage sanţiunea nulităţii, iar analiza instanţei de apel asupra chestiunilor de procedură invocate în calea de atac este fie nemotivată, fie întemeiată pe argumente străine de natura pricinii.

În acest sens, recurenta arată că soluţia greşită dată asupra cererii referitoare la timbrajul cererii introductive de instanţă şi a cererilor de intervenţie, menţinută de instanţa de apel, are înrâurire asupra soluţiei cauzei pe fondul său. În continuare, recurenta critică soluţia şi motivarea instanţei de apel sub acest aspect, susţinând că raţionamentul curţii de apel nu este finalizat.

Sub un alt aspect, recurenta suţine că soluţia dată asupra admisibilităţii în principiu a cererilor de intervenţie este greşită, deoarece s-a reluat în mod nepermis un raţionament deja tranşat în procedura specială. Totodată, autoarea căii de atac reia argumentele susţinute sub acest aspect prin cererea de apel şi arată că instanţa de apel nu a analizat criticile aduse sentinţei de fond referitoare la această chestiune.

De asemenea, potrivit recurentei, soluţia instanţei de apel în ceea ce priveşte interesul intimatei-reclamante în formularea cererii de chemare în judecată este greşită. Recurenta expune pe larg situaţia de fapt cu privire la obiectul contractului de cesiune nr. x/12.01.2016 şi plata sumei de 796.474 RON, precum şi argumente privind interesul intimate-reclamante în formularea prezntei acţiuni, concluzionând că motivarea deciziei din apel nu are legătură cu ceea ce s-a dovedit în cauză.

Totodată, recurenta critică soluţia instanţei de apel cu privire la admisibilitatea cererii de chemare în judecată. În opinia recurentei, cererea este inadmisibilă, sens în care decizia instanţei de apel nelegală.

Printr-o altă critică, recurenta-pârâtă susţine că decizia recurată este nelegală pentru că motivarea soluţiilor instanţei de apel în legătură cu aspecte esenţiale ale cauzei încalcă autoritatea de lucru judecat, ceea ce a determinat o soluţie greşită a cauzei, pe fond. În susţinerea acestei critici, autoarea căii de atac reia situaţia de fapt cu privire la obiectul contractului de concesiune nr. x/12.01.2016, arătând că acesta a fost calificat juridic, ca fiind o cesiune de creanţă, şi nu o cesiune de contract, în mod definitiv, prin sentinţa civilă nr. 555F/2021 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în dosarul nr. x/2012. Totodată, recurenta reia argumentele suţinute sub acest aspect prin cererea de apel şi conchide că din înscrisurile administrate în cauză rezultă că pentru toată perioada de timp de la încheierea contractului de arhivare cu societatea C. S.R.L. şi până în prezent, nu a fost achitat debitul reprezentând contravaloarea serviciilor de arhivare ale documentelor aparţinând intimatei-reclamante A. S.A.

Sub un ultim aspect, recurenta-pârâtă susţine că decizia recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material. În acest sens, recurenta susţine că în mod greşit s-a stabilit că prin încheierea contractului de cesiune de creanţă s-a urmărit un scop ilicit, respectiv eludarea dispoziţiilor Legii nr. 16/1996 şi ale art. 1315 şi urm. din C. civ.. Astfel, potrivit recurentei, au fost greşit interpretate şi aplicate dispoziţiile legale din materia contractelor, precum şi prevederile Legii nr. 16/1996. În argumentarea acestor critici, cu trimitere la situaţia de fapt şi înscrisuri, recurenta reia motivele susţinute prin cererea de apel, concluzionând că aceste considerente, care ţin de legalitatea raţionamentului judiciar şi de aplicarea riguroasă a dispoziţiei legale la situaţia configurată de actele dosarului au fost ignorate de curtea de apel.

Mai susţine recurenta că au fost greşit interpretate şi aplicate dispoziţiile legale care guvernează contractul de concesiune. Recurenta arată că au fost ignorate prevederile art. 1573 C. civ. care trasează coordonatele actului în discuţie. Totodată, recurenta arată că au fost greşit aplicate şi dispoziţiile art. 1237 C. civ., concluzionând că nu există caz de fraudă la lege deoarece nu a fost eludată nicio dispoziţie legală.

Recurenta-pârâtă a indicat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5,6,7 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursurilor, iar pe fond a solicitat respingerea acestora ca nefondate.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), excepţia nulităţii recursurilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Astfel, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Pentru a se putea considera că recursurile sunt motivate, autoarele căilor extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care au atacat-o, recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia.

Cu privire la cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă C. S.R.L., prin lichidator judiciar D.., Înalta Curte reţine că susţinerile prin care se arată că instanţa de apel, în cuprinsul motivării deciziei recurate, nu face referiri concrete cu privire la criticile fiecărei apelante, nu pot fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, acest motiv de casare fiind invocat formal, întrucât autoarea căii de atac nu argumentează de ce considerentele deciziei atacate nu îndeplinesc exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ci îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată de curtea de apel.

Nemulţumirile recurentei şi susţinerile legate de soluţia pronunţată cu privirea la cererea de apel, nu constituie veritabile critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului. Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege.

Totodată, nici criticile prin care se invocă aplicarea greşită a normelor de drept material nu se încadrează între cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nu pot fi analizate prin prisma motivului de casare statuat la pct. 8, indicat în memoriul de recurs.

Deşi indică prevederile art. 3, 4 şi 22 din Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Naţionale, precum şi dispoziţiile Legii nr. 85/2006, din expunerea argumentelor evocate de recurentă, respectiv susţinerile referitoare la interesul intimatei-reclamante în formularea acţiunii, interesul intervenientelor, contractul de cesiune de creanţă, hotărârea adunării creditorilor şi contracte de prestări servicii arhivistice, rezultă cu evidenţă că se readuc în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De altfel, Înalta Curte reţine că argumentele recurentei-pârâte cu privire la situaţia de fapt şi trimiterile pe care le face la înscrisurile aflate la dosarul cauzei(procese-verbale, corespondenţă, contracte, cheltuieli de arhivare) nu pot fi analizate în această cale extraordinară de atac. Administrarea probatoriului şi stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluţiei cu normele de drept aplicabile. Se ignoră astfel caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, în cadrul căruia nu se poate rejudeca fondul, ci se analizează exclusiv aspecte de nelegalitate.

Cu privire la criticile recurentei-pârâte privind încălcarea dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ., instanţa supremă reţine că nu se circumscrie vreunui motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., deoarece argumentele sunt invocate în mod formal, fără a se arăta în concret modalitatea în care a fost încălcată norma de drept procesual.

Cu privire la cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă E. S.R.L., Înalta Curte reţine că susţinerile, prin care se arată că decizia recurată este nelegală pentru că au fost încălcate reguli de procedură a căror nerespectare atrage sanţiunea nulităţii, nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., indicat formal în memoriul de recurs, deoarece nu se arată în concret normele de drept procesual care nu au fost corect aplicate.

Totodată, instanţa supremă constată că susţinerile recurentei referitoare la nemotivarea deciziei recurate nu pot fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, întrucât autoarea căii de atac nu argumentează de ce considerentele deciziei atacate nu îndeplinesc exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Astfel, se constată că, deşi recurenta-pârâtă susţine că decizia atacată este nemotivată, susţinerile acesteia prin care critică soluţia instanţei de apel, nu sunt veritabile critici de nelegalitate, deoarece pe de o parte, recurenta face trimitere la situaţia de fapt, iar pe de altă parte nu arată în concret în ce constă lipsa motivării sub acest aspect, sens în care aceste critici nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De asemenea, criticile prin care se susţine că motivarea soluţiei instanţei de apel încalcă autoritatea de lucru judecat nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs. Înalta Curte constată că argumentele expuse de către recurenta-pârâtă în susţinerea acestui motiv de recurs sunt invocate în mod formal, respectiv trimiterile pe care le face autoarea căii de atac la calificarea juridică a contractului de concesiune nr. x/12.01.2016, arătând că acesta este o cesiune de creanţă, şi nu o cesiune de contract, în realitate, recurenta îşi exprimă nemulţumirea cu privire la situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel cu privire la interpretarea contractului de cesiune.

Totodată, instanţa supremă constată că, recurenta-pârâtă, în expunerea motivelor de recurs, a reluat critici exprimate prin cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Astfel, susţinerile cu privire la timbrajul cererii introductive de instanţă şi a cererilor de intervenţie, cele privind admisibilitatea în principiu a cererilor de intervenţie, precum şi argumentele referitoare la interesul intimatei-reclamante în formularea cererii de chemare în judecată, nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Reiterarea motivelor de apel nu echivalează cu dezvoltarea motivelor de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată. Prin reluarea criticilor deja cenzurate în apel, recurenta-pârâtă tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac. De aceea, chiar dacă prin decizia recurată se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Totodată, nici criticile prin care se invocă aplicarea greşită a normelor de drept material nu se încadrează între cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nu pot fi analizate prin prisma motivului de casare statuat la pct. 8, indicat în memoriul de recurs.

Instanţa supremă constată că deşi prin cererea de recurs sunt menţionate prevederile Legii nr. 16/1996 şi ale art. 1315, art. 1237 şi art. 1573 C. civ., din expunerea argumentelor evocate, respectiv susţinerile referitoare la interpretarea contractului de cesiune, a contractului de arhivare, precum şi trimiterile la înscrisurile aflate la dosarul cauzei, recurenta readuce în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În speţă, recurenta-pârâtă, susţinând greşita aplicare a legii de către instanţa de apel, a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă criticile la adresa deciziei atacate reprezintă doar o succesiune de fapte şi afirmaţii, fără o argumentaţie în drept care să permită identificarea unor elemente concrete de nelegalitate.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite excepţia nulităţii recursurilor şi va anula recursurile declarate de recurenta-pârâtă C. S.R.L. prin lichidator judiciar D.. şi de recurenta-pârâtă E. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1570 din 31 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursurilor.

Anulează recursurile declarate de recurenta-pârâtă C. S.R.L. prin lichidator judiciar D.. şi de recurenta-pârâtă E. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1570 din 31 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 decembrie 2023.