Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2509/2023 AI generated

Recourse against dismissal of revision in employment recognition case declared inadmissible due to lack of legal remedy

Case Number Decizia nr. 2509/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, thereby upholding the lower court's rejection of the revision request and leaving the final decision on the merits in force. The dispute involved a claim for the legal recognition of an employment contract or service relationship with the Ministry of Justice, which had been previously rejected by the Tribunal and the Court of Appeal based on the exception of res judicata; the plaintiff subsequently filed a revision petition alleging lack of proper notification of the appellate decision, but the Court of Appeal dismissed this as late, prompting the plaintiff to file an appeal against that dismissal. The decisive legal basis was Article 513(5) of the Code of Civil Procedure, which mandates that decisions on revision are subject to the same appeals as the original judgment; since the underlying case concerned social insurance matters where Article 483(2) prohibits cassation (recurs), the subsequent decision on the revision was also not subject to cassation, rendering the plaintiff's exercise of an illegal remedy inadmissible under Articles 496(1) and 634(1)(4).

Legislator headnote

AI generated

art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 184 C. proc. civ, art. 97 C. proc. civ, art. 494 C. proc. civ, art. 513 alin. (5) C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ; Recourse against dismissal of revision in employment recognition case declared inadmissible due to lack of legal remedy: În motivare, după prezentarea situaţiei de fapt, a susţinut în esenţă că, în legătură cu momentul comunicării deciziei civile nr. 3210/2022, nu îşi aduce aminte să fi semnat pentru primirea acesteia, făcând trimitere la prevederile art. 184 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
revision of a judgment res judicata notification of the decision employment contracts matter in dispute Civil Procedure Code

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2023

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş – secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale la 04.09.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiţiei, solicitând instanţei ca, prin hotărârea care o va pronunţa, să constate dreptul la existenţa legală a unui contract de muncă sau a unor raporturi de serviciu încheiate cu pârâtul; reclamantul a mai solicitat recunoaşterea dreptului său de a fi avut un contract de muncă sau raporturi de serviciu încheiat cu pârâtul începând cu iulie 2006, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 4614/17.11.2021, Tribunalul Argeş – secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins acţiunea.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 3210/22.06.2022, Curtea de Apel Piteşti – secţia I Civilă a respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii civile, A. a declarat revizuire, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., solicitând retractarea ei.

Prin decizia civilă nr. 1030/20.02.2023, Curtea de Apel Piteşti – secţia I Civilă a respins ca tardivă cererea de revizuire.

Împotriva acestei decizii civile, A. a promovat apel, solicitând anularea ei.

În motivare, după prezentarea situaţiei de fapt, a susţinut în esenţă că, în legătură cu momentul comunicării deciziei civile nr. 3210/2022, nu îşi aduce aminte să fi semnat pentru primirea acesteia, făcând trimitere la prevederile art. 184 C. proc. civ.

La 23.06.2023, intimata Administraţia Naţională a Penitenciarelor a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii apelului.

La 20.07.2023, A. a răspuns la întâmpinare.

În prealabil, Înalta Curte subliniază că denumirea de "apel" dată de numitul A. este eronată, aşa încât având în vedere scopul urmărit de parte, precum şi dispoziţiile art. 152, coroborate cu art. 22 alin. (4), dar şi art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte califică calea de atac exercitată ca fiind cea a recursului.

Examinând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 494 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., la art. 457, care prevede că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Obiectul recursului de faţă îl reprezintă decizia civilă nr. 1030/20.02.2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – secţia I Civilă, într-o cerere de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În această situaţie, sunt incidente dispoziţiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".

Verificarea cerinţelor textului de lege citat mai sus face necesară analiza hotărârii care fusese atacată cu revizuire; astfel, obiectul cererii de revizuire l-a constituit decizia civilă nr. 3210/22.06.2022, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – secţia I Civilă, într-un litigiu de asigurări sociale, materie în care, potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., hotărârile nu sunt supuse recursului.

În aceste condiţii, aplicarea art. 513 alin. (5) C. proc. civ. impune concluzia că dacă nici împotriva deciziei civile nr. 3210/22.06.2022 nu se putea declara recurs, nici împotriva deciziei pronunţate în revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., atacată în prezenta cauză, nu este deschisă calea de atac a recursului.

În consecinţă, este incident art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit căruia "sunt hotărâri definitive (...) hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs", astfel încât hotărârea atacată era definitivă de la data pronunţării şi nu este susceptibilă de a fi atacată cu calea de atac exercitată de recurent.

Aşa fiind, recurentul a exercitat o cale de atac neprevăzută de lege, motiv pentru care, dând eficienţă art. 513 alin. (5), rap. la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1030/20.02.2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – secţia I Civilă, în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2023.