Service Address Change without Prejudice Renders Appeal Timely; Annulment Claim Quashed and Remanded for Retrial

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2024

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

A. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 14 ianuarie 2019 pe rolul Tribunalului Ialomiţa – secţia civilă, sub nr. x/2019, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială JUDEŢUL IALOMIŢA a chemat în judecată pe pârâta A. S.R.L., solicitând să se constate nulitatea absolută a actelor adiţionale înregistrate sub nr. x din 18.04.2013 la contractele de concesiune nr. x - 29 din 27.01.2004 şi nr. 30 din 09.02.2004; obligarea pârâtei la plata sumei de 6.169.775,62 RON, reprezentând contravaloarea restituirii prin echivalent a folosinţei terenurilor care au făcut obiectul contractelor de concesiune nr. x din 27.01.2004 şi nr. 30 din 09.02.2014, la plata sumei de 1.790.591,72 RON, majorări de întârziere calculate în conformitate cu prevederile art. 731 din Legea nr. 500/2002 a finanţelor publice, la plata sumei de 52.649,62 RON, reprezentând despăgubiri aferente folosinţei fără drept a suprafeţei de 42,61 ha, până la data de 15 februarie 2017, precum şi la plata sumei de 13.410,89 RON, reprezentând majorările de întârziere, calculate până în noiembrie 2018, datorate în temeiul prevederilor art. 731 din Legea nr. 500/2002, cu modificările si completările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 183 din Legea nr. 207/2015 (Codul de procedură fiscală), majorări de întârziere ce vor fi calculate şi actualizate până la data recuperării integrale a sumelor.

Pârâta A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale, excepţia prescripţiei capetelor de cerere nr. x, nr. 2 şi nr. 4. Pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Tribunalul Ialomiţa – secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 776/F din 6 iunie 2019, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de instanţă din oficiu şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia.

Prin sentinţa civilă nr. 2564 din 6 noiembrie 2019, pronunţată de Judecătoria Slobozia, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Judecătoriei Slobozia, invocată de ambele părţi şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată, sub nr. x/2019, pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin încheierea din 13 ianuarie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepţia necompetentei funcţionale şi s-a înaintat dosarul privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială JUDEŢUL IALOMIŢA şi pe pârâta A. S.R.L., în vederea repartizării aleatorii la una dintre Secţiile civile.

Cauza a fost înregistrată la data de 7 februarie 2020, sub nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a III-a civilă.

Tribunalul Bucureşti – secţia a III-a civilă, prin încheierea din 9 iulie 2020, a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale şi a dispus înaintarea dosarului către secţia a VI-a civilă a Tribunalului Bucureşti, spre competentă soluţionare.

Cauza a fost înregistrată la data de 18 august 2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2019.

Prin încheierea din 23 noiembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 312/2021 din 15 februarie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială JUDEŢUL IALOMIŢA, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., iar reclamanta a fost obligată la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocaţial redus.

3. Hotărârea instanţei de apel

Împotriva încheierii de şedinţă din 23 noiembrie 2020 şi a sentinţei civile nr. 312 din 15 februarie 2021 a declarat apel principal pârâta A. S.R.L., solicitând admiterea apelului, cu consecinţa anulării încheierii din 23 noiembrie 2020, a procedurii urmate în faţa primei instanţe, precum şi a sentinţei, iar în rejudecare, admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune în privinţa capetelor 1, 2 şi 4 din cerere.

Împotriva sentinţei civile nr. 312 din 15 februarie 2021 a declarat atât apel principal, cât şi apel incident, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială JUDEŢUL IALOMIŢA, solicitând admiterea apelului şi, în principal, anularea sentinţei şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă în vederea rejudecării, iar în subsidiar, schimbarea sentinţei, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 231 din 15 februarie 2023, în temeiul dispoziţiilor art. 463 din C. proc. civ., a luat act de renunţarea apelantei-pârâte A. S.R.L. la apelul principal promovat împotriva încheierii de şedinţă din 23 noiembrie 2020 şi a sentinţei civile nr. 312 din 15 februarie 2021, ambele pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu apelanta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială JUDEŢUL IALOMIŢA; în temeiul art. 472 alin. (2) din C. proc. civ., a constatat că a rămas fără efect apelul incident formulat de apelanta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială JUDEŢUL IALOMIŢA împotriva sentinţei civile nr. 312 din 15 februarie 2021 a Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu apelanta-pârâtă A. S.R.L.; apelanta-reclamantă a fost obligată la plata sumei de 9.520 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocaţial redus; apelanta-pârâtă a fost obligată la plata sumei de 9.520 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocaţial; a compensat cheltuielile de judecată astfel stabilite.

B. Calea de atac exercitată în cauză

La data de 4 mai 2023 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, sub nr. x/2019, recursul principal declarat de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială JUDEŢUL IALOMIŢA împotriva deciziei civile nr. 231 din 15 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a civilă, iar la data de 5 iulie 2023 a fost înregistrat recursul incident formulat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii.

Prin recursul principal declarat, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa anulării deciziei din apel şi trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta reclamantă a invocat încălcarea de către instanţa de apel a regulilor de procedură referitoare la modalitatea de comunicare a actelor de procedură, arătând că aceasta a ignorat prevederile art. 163, art. 165 şi art. 166 C. proc. civ., care impuneau în sarcina primei instanţe obligaţia de a proceda la recomunicarea sentinţei, prin mijloace electronice sau prin poştă, în condiţiile în care scrisoarea recomandată care conţinea hotărârea fusese returnată de către agentul procedural cu menţiunile "se aprobă înapoierea", "destinatarul nu mai locuieşte la acea adresă".

Totodată, recurenta reclamantă a relevat împrejurarea că, prin concluziile scrise depuse în faţa primei instanţe, partea a adus la cunoştinţă noul sediu procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură, de care prima instanţă nu a ţinut cont.

Referitor la incidenţa dispoziţiilor art. 172 C. proc. civ., pe care instanţa de apel le-a înlăturat de la aplicare, recurenta consideră că nu se poate reţine nicio vătămare produsă părţii adverse ca urmare a neîncunoştinţării acesteia cu privire la schimbarea sediului social, în condiţiile în care schimbarea a intervenit la finalul procesului.

Se mai susţine că, în absenţa indicării persoanei însărcinate cu primirea actului de procedură, comunicarea hotărârii primei instanţe nu trebuia realizată nici măcar la sediul ales indicat în calea de atac, ci la sediul social, conform art. 158 şi art. 155 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Faţă de neregularităţile relevate, recurenta reclamantă apreciază că termenul pentru declararea apelului a început să curgă doar de la momentul primirii sentinţei în urma solicitării exprese de comunicare a acesteia, şi nu de la data reţinută de instanţa de apel.

În sprijinul motivului invocat, recurenta reclamantă a făcut referire la jurisprudenţa naţională, a Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Prin recursul incident declarat, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., recurenta pârâtă a solicitat înlăturarea considerentelor instanţei de apel în legătură cu soluţionarea cererii de repunere în termenul de apel, formulate de reclamantă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta pârâtă a arătat că instanţa de apel a nesocotit procedura de soluţionare a excepţiilor în cadrul procesului civil, prevăzută de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., şi a omis în totalitate să se pronunţe cu privire la tardivitatea cererii de repunere în termen formulate de partea adversă.

C. Apărările formulate în cauză

Recurenta pârâtă a formulat întâmpinare la recursul principal, solicitând respingerea acestuia, în principal ca inadmisibil, pentru încălcarea art. 445 C. proc. civ. şi pentru invocarea omisso medio a motivelor de casare, iar în subsidiar ca nefondat.

Recurenta reclamantă a formulat întâmpinare la recursul incident, prin care a reluat susţinerile din propriul recurs, şi răspuns la întâmpinare.

D. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursurilor, reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, raportat la conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

În etapa recursului s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 31 octombrie 2023 s-a fixat termen la data de 8 februarie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, întrucât procesul este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului.

E. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor declarate în cauză

Înalta Curte, analizând recursul principal în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., reţine că acesta este fondat, pentru considerentele ce succed.

Se constată că recursul principal vizează soluţia instanţei de apel, de admitere a excepţiei tardivităţii apelului principal declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială JUDEŢUL IALOMIŢA împotriva sentinţei civile nr. 312 din 15 februarie 2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a civilă, respectiv de respingere a cererii de repunere în termenul de declarare a apelului, formulate de aceeaşi parte.

Motivele care au fundamentat această soluţie au privit, în esenţă, împrejurarea că procedura de comunicare a hotărârii primei instanţe s-a realizat, în ceea ce o priveşte pe reclamantă, la data de 29.07.2022, la sediul procesual ales de parte în condiţiile art. 158 C. proc. civ., respectiv la B., cu sediul în Bucureşti, str. x, conform dovezii de la dosarul tribunalului, iar calea de atac a fost exercitată cu depăşirea termenului de 30 zile, la data de 01.10.2022.

Referitor la cererea prin care reclamanta a adus la cunoştinţa primei instanţe noul sediu ales pentru comunicarea actelor de procedură, depusă anterior pronunţării hotărârii, în cuprinsul concluziilor scrise, instanţa de apel a considerat că nu satisface exigenţele art. 172 C. proc. civ., întrucât partea adversă nu a fost înştiinţată cu privire la schimbarea intervenită, prin scrisoare recomandată.

Recurenta reclamantă critică această soluţie, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi arătând că a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură referitoare la procedura de comunicare a hotărârilor judecătoreşti şi la schimbarea locului citării.

Prealabil verificării temeiniciei motivului de recurs, Înalta Curte apreciază că se impun a fi analizate apărările recurentei pârâte prin care se invocă inadmisibilitatea recursului principal ca efect al încălcării art. 445 C. proc. civ., precum şi pentru invocarea omisso medio a motivelor de casare.

Se susţine de către recurenta pârâtă faptul că partea adversă nu avea la îndemână calea de atac a recursului, în condiţiile în care soluţia asupra apelului principal nu se regăseşte în dispozitivul deciziei, ci în practica, ci trebuia să uzeze de procedura prevăzută de art. 444 C. proc. civ., referitoare la completarea hotărârii.

Totodată, se arată că arată că, prin intermediul recursului principal, se invocă neregularităţi ivite în prima instanţă, referitoare la modalitatea de îndeplinire a procedurii de comunicare a hotărârii, care nu au fost invocate prin apel, ceea ce contravine art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Apărările recurentei pârâte nu sunt întemeiate.

În primul rând, referitor la încălcarea art. 445 C. proc. civ., care instituie obligativitatea procedurii de completare a hotărârii în situaţia în care instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, Înalta Curte constată că nu poate fi reţinută.

Se va avea în vedere, în acest sens, faptul că pretinsa omisiune nu vizează un capăt de cerere principal sau accesoriu ori o cerere conexă sau incidentală, ci o excepţie asupra căreia, de altfel, instanţa de apel s-a pronunţat în condiţiile art. 248 C. proc. civ., la termenul din 15.02.2023, în sensul admiterii.

Motivul pentru care soluţia asupra excepţiei se regăseşte în practicaua deciziei pronunţate, şi nu în dispozitivul acesteia, este acela că, după admiterea excepţiei tardivităţii apelului principal declarat de apelanta reclamantă, instanţa a rămas în continuare învestită cu soluţionarea celorlalte două apeluri declarate în cauză.

Pentru o astfel de ipoteză, art. 248 alin. (5) C. proc. civ., prevede expres că "încheierea prin care s-a respins excepţia, precum şi cea prin care, după admiterea excepţiei, instanţa a rămas în continuare învestită pot fi atacate numai odată cu fondul, dacă legea nu dispune altfel."

Prin urmare, pentru invocarea nelegalităţii soluţiei asupra excepţiei admise, partea interesată avea la îndemână calea de atac a recursului, şi nu pe cea a completării deciziei din apel, nefiind îndeplinită premisa avută în vedere art. 444 C. proc. civ.

În al doilea rând, în ce priveşte invocarea omisso medio a motivelor de apel, Înalta Curte arată că regula instituită de art. 488 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căreia motivele de recurs prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor, are în vedere neregularităţile produse în faţa primei instanţe, nu şi pe cele referitoare la hotărârea pronunţată de către instanţa de apel.

În cauză, prin recursul principal se invocă încălcarea de către instanţa de apel a normelor procedurale referitoare la comunicarea actelor de procedură şi la schimbarea locului citării, cu prilejul soluţionării excepţiei tardivităţii apelului principal declarat de apelanta reclamantă.

Ca atare, întrucât neregularităţile invocate privesc însăşi decizia din apel, nu se poate reţine încălcarea regulii înscrise în art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Procedând în continuare la verificarea temeiniciei motivului de recurs invocat de recurenta reclamantă, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul întemeiat al acestuia.

Se reţine că, potrivit art. 468 alin. (1) C. proc. civ., "termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel."

În faţa primei instanţe comunicarea actelor de procedura cu reclamanta s-a realizat, în condiţiile art. 158 C. proc. civ., la sediul procesual indicat de parte prin cererea de chemare în judecată, şi anume la B., cu sediul în Bucureşti, str. x.

După închiderea dezbaterilor în fond, dar înainte de pronunţarea hotărârii, reclamanta a depus concluzii scrise, în cuprinsul cărora a indicat noul sediu procesual ales pentru comunicarea actelor de procedura, respectiv la B., cu sediul în Bucureşti, str. x.

Hotărârea primei instanţe a fost comunicată la sediul ales iniţial, fiind restituită la dosar cu menţiunea destinatar mutat, conform dovezii de la dosar tribunal.

Considerând că nu au fost respectate exigenţele impuse de art. 172 C. proc. civ., întrucât partea adversă nu a fost înştiinţată cu privire la schimbarea intervenită, prin scrisoare recomandată, instanţa de apel a apreciat că procedura de comunicare a hotărârii primei instanţe la sediul ales iniţial a fost legală, şi ca atare, a calculat termenul de declarare a căii de atac prin raportare la data comunicării respective, constatând că a fost depăşit.

Înalta Curte apreciază această soluţie ca fiind dată cu încălcarea regulilor de procedură referitoare la schimbarea locului citării şi, implicit, la termenul de apel.

Într-adevăr, art. 172 C. proc. civ. prevede că, "dacă în cursul procesului una dintre părţi şi-a schimbat locul unde a fost citată, ea este obligată să încunoştinţeze instanţa, indicând locul unde va fi citată la termenele următoare, precum şi partea adversă prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu cererea prin care se înştiinţează instanţa despre schimbarea locului citării. În cazul în care partea nu face această încunoştinţare, procedura de citare pentru aceeaşi instanţă este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare."

Textul instituie aşadar două condiţii cumulative de validitate în privinţa actului de procedură prin care partea aduce la cunoştinţă schimbarea locului citării.

Astfel, atât instanţa, cât şi partea adversă, trebuie înştiinţate despre schimbarea intervenită, în modalităţile arătate de lege, în caz contrar procedura de citare fiind valabil îndeplinită la vechiul loc de citare.

Se admite unanim în doctrină că, deşi se referă explicit la procedura de citare, art. 172 C. proc. civ. este aplicabil şi în cazul comunicării altor acte de procedură, inclusiv al hotărârilor judecătoreşti.

Întrucât suntem în prezenţa unor condiţii proprii actului de procedură, privitoare la forma şi conţinutul său, nulitatea care sancţionează neîndeplinirea acestora este una intrinsecă, condiţionată de existenţa unei vătămări, conform art. 175 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia "actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia."

Prin urmare, nulitatea nu intervine automat, prin simpla nesocotire a cerinţelor cumulative impuse de art. 172 C. proc. civ., ci doar în condiţiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., care constituie dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură.

Această interpretare a prevederii art. 172 C. proc. civ. este în acord cu jurisprudenţa dezvoltată în jurul art. 6 paragraful 1 din Convenţia EDO, care sancţionează formalismul excesiv în aplicarea normelor de procedură, impunând autorităţilor naţionale sarcina de a interpreta şi aplica aceste norme într-o manieră care să garanteze efectivitatea dreptului de acces la o instanţă şi de a se asigura că părţile sunt la curent cu hotărârile judecătoreşti care ar putea aduce atingere drepturilor sau intereselor lor legitime. (a se vedea, în acest sens, C. S.R.L. împotriva României, nr. 37576/05)

În cauză, în faţa instanţei de apel, pârâta nu a dovedit şi, de altfel, nici nu a invocat, existenţa unei vătămări decurgând din omisiunea înştiinţării acesteia cu privire la schimbarea sediului ales de reclamantă pentru comunicarea actelor de procedură, intervenită ulterior închiderii dezbaterilor în fond şi mai înainte de pronunţarea hotărârii primei instanţe.

În aceste condiţii, actul de procedură prin care reclamanta a încunoştinţat instanţa cu privire la schimbarea sediului ales trebuia privit ca valabil, chiar şi în absenţa îndeplinirii cerinţei legale cumulative referitoare la înştiinţarea părţii adverse prin scrisoare recomandată, şi impunea în sarcina organului judiciar obligaţia de a da curs solicitării părţii.

Ca atare, realizarea procedurii de comunicare a hotărârii primei instanţe la vechiul sediu ales al reclamantei, este lovită de nulitate, întrucât s-a efectuat cu încălcarea art. 158 şi art. 172 C. proc. civ., împiedicând partea să ia cunoştinţă de hotărârea pronunţată împotriva sa şi, implicit, să îşi exercite drepturile procedurale în legătură cu formularea căii de atac prevăzute de lege.

În acelaşi timp, în absenţa unei comunicări valabile la sediul ales de reclamantă şi de care instanţa avea cunoştinţă, termenul de apel prevăzut de art. 468 alin. (1) C. proc. civ. nu a început să curgă, concluzia instanţei de prim control judiciar, în sensul depăşirii acestuia, fiind dată cu aplicarea greşită a regulilor procedurale referitoare la comunicarea actelor de procedură, schimbarea locului citării şi termenul de apel.

Această constatare face ca analiza celorlalte argumente expuse de recurenta reclamantă în susţinerea aceluiaşi motiv de recurs, să devină superfluă.

Verificând, în continuare, recursul incident în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed.

Se reţine că recursul incident vizează omisiunea instanţei de apel de a soluţiona cu prioritate excepţia tardivităţii formulării cererii de repunere în termenul de apel de către apelanta reclamantă, anterior pronunţării asupra excepţiei tardivităţii apelului principal declarat de aceeaşi parte, neregularitate pe care pârâta o circumscrie atât cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, cât şi celui prevăzut de pct. 6 al aceluiaşi articol.

Prin considerentele expuse cu prilejul analizei recursului principal, s-a reţinut că termenul de apel nu a început să curgă în mod legal în ce o priveşte pe reclamantă, ceea ce conduce la concluzia că solicitarea acestei părţi de repunere în termen era lipsită de obiect.

Ca atare, devine superfluă verificarea respectării de către instanţa de apel a ordinii de soluţionare a excepţiilor şi a obligaţiei de a motiva corespunzător hotărârea judecătorească, cu referire la o cerere de repunere în termen lipsită de obiect.

Reţinând, aşadar, incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în privinţa recursului principal şi caracterul nefondat al recursului incident, Înalta Curte, în temeiul art. 496 şi 497 din acelaşi cod, va admite recursul principal, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, exclusiv în ce priveşte apelul principal declarat de apelanta reclamantă, şi va respinge ca nefondat recursul incident.

Văzând că nu se pune problema acordării cheltuielilor de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul principal declarat de recurenta-reclamantă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEŢUL IALOMIŢA împotriva deciziei civile nr. 231 din 15 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre o nouă judecată, instanţei de apel.

Respinge recursul incident declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2024.