Territorial jurisdiction for salary claims by court clerks: inapplicability of CPC Art. 127 when labor dispute falls to tribunal, not district court

Şedinţa publică din data de 7 februarie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj – secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 18 iulie 2022 sub nr. x/2022, reclamanţii A., B., C., D. şi E., în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, PARCHETUL DE PE LAÂNGĂ CURTEA DE APEL ALBA IULIA şi PARCHETUL DE PE LAÂNGĂ TRIBUNALUL ALBA, cu citarea CONSILIULUI NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

1. recunoaşterea stării de discriminare în care s-au aflat din punct de vedere salarial în raport cu personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul D.N.A. şi D.I.I.C.O.T şi, pe cale de consecinţă, obligarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia la recalcularea indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi a celorlalte drepturi aferente salariilor individuale ale fiecăruia dintre reclamanţi, având în vedere funcţia deţinută, conform prevederilor Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 27/2006 şi în continuare şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare corespunzător avut în vedere la calculul indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a celorlalte drepturi salariale aferente ale personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., aşa cum au fost prevăzute de O.U.G. nr. 27/2006;

2. repararea prejudiciului produs prin neaplicarea dispoziţiilor legale mai sus arătate prin acţiunea pârâţilor până la data încetării stării de discriminare, prejudiciul constând în plata diferenţei dintre indemnizaţia de încadrare calculată potrivit modalităţii de calcul arătate la pct. 1 şi indemnizaţia de încadrare plătită efectiv, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, de la data naşterii/recunoaşterii dreptului şi până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare, prejudiciu creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze;

3. obligarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba la plata în favoarea reclamanţilor a diferenţelor de drepturi salariale rezultate din recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, având în vedere funcţia deţinută, prin raportare la nivelul indemnizaţiei personalului auxiliar şi conex din cadrul D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., pentru perioada efectiv lucrată, începând cu data de 01.08.2016 şi în continuare, până la încetarea condiţiilor legale de acordare;

4. actualizarea sumelor stabilite de mai sus cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanţilor, până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

Prin sentinţa civilă nr. 629 din 20 martie 2023, pronunţată de Tribunalul Cluj – secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de instanţă din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Alba – secţia Litigii de Muncă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanţii au calitatea de personal auxiliar de specialitate-grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, respectiv Câmpeni, iar reclamantul E. are calitatea de şofer în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud.

Instanţa a constatat că, în urma interogării bazei de date D.E.P.A.B.D., toţi reclamanţii au domiciliul în Aiud.

In materie de competenţă teritorială, Tribunalul a reţinut incidenţa prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, respectiv a prevederilor art. 269 din Codul muncii, din coroborarea cărora rezultă că reclamanţii din cauza de faţă trebuia să sesizeze, fie instanţa competentă teritorial în funcţie de domiciliul acestora – Tribunalul Alba, fie instanţa competentă teritorial în funcţie de locul de muncă – Tribunalul Alba.

A mai arătat instanţa că, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(2^1) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

In cauză, instanţa a reţinut că în cazul reclamanţilor care au calitatea de grefieri (pentru ipoteza reclamantului E. nefiind deloc aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.) nu sunt aplicabile prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., întrucât textul de lege prevede foarte clar că judecătorul/procurorul/grefierul trebuie să aibă calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, or cauza este de competenta tribunalului, instanţă la care aceştia nu îşi desfăşură activitatea.

Dată fiind această calitate, instanţa a reţinut că reclamanţilor nu li se aplică dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., cauza nefiind de competenţa instanţei pe lângă care funcţionează sau a unei instanţe inferioare.

Totodată, nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., deoarece acţiunea nu se îndreaptă împotriva unor instanţe judecătoreşti, astfel cum prevede art. 127 alin. (2) indice 1 C. proc. civ., pentru a se aprecia că în cauză s-ar face aplicarea art. 127 alin. (2) C. proc. civ., pârâţi fiind unităţi de Parchet care nu au în competenţă soluţionarea de litigii specifice dreptului muncii.

Prin sentinţa civilă nr. 2285 din 5 octombrie 2023, pronunţată de Tribunalul Alba – secţia I Civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj; s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, s-a dispus suspendarea judecării cauzei şi înaintarea acesteia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanţii din prezentul dosar au calitatea de personal auxiliar de specialitate, în sensul prevăzut de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004, desfăşurând efectiv activitate în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, aspect care rezultă din chiar cuprinsul cererii de chemare în judecată şi din tabelul anexă la aceasta .

Legea nr. 567/2004 reglementează statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea.

A mai arătat instanţa că prezentul litigiu are natura juridică a unui litigiu de muncă, întrucât reclamanţii solicită obligarea pârâţilor la plata unor sume despre care afirmă că le-ar fi datorate cu titlu de drepturi salariale.

Potrivit dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 – act normativ în vigoare la 04.11.2022 - data formulării de chemare în judecată, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Legea nr. 62/2011 este legea generală în materia conflictelor de muncă, iar textul de lege mai sus menţionat reglementează competenţa materială şi teritorială în cazul acestor conflicte.

C. proc. civ. conţine însă prevederi speciale în ipoteza în care angajaţii au un statut special, respectiv: judecători, procurori, asistenţi judiciari şi grefieri.

Potrivit principiului speciala generalibus derogant, prevederile speciale derogă de la cele generale, ceea ce înseamnă că, ori de câte ori sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de ipoteza normei speciale, se impune aplicarea prevederilor speciale, cu excluderea celor generale.

Potrivit dispoziţiilor art. 127 din C. proc. civ.:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Instanţa a reţinut că prevederile art. 127 din C. proc. civ. reglementează situaţia particulară a litigiilor în care sunt implicaţi judecători în calitate de reclamanţi sau de pârâţi, ori în care sunt implicate instanţe în calitate de reclamante sau pârâte la care aceştia îşi desfăşoară activitatea, raţiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţilor.

Textul de lege se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor şi vizează două situaţii, respectiv când una din aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant) şi a doua, când are calitate procesuală pasivă (este pârât).

Competenţa stabilită de art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. este una teritorială exclusivă şi alternativă, ceea ce înseamnă că reclamantul care are statut de judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier, trebuie să se adreseze uneia dintre instanţele expres şi limitativ prevăzute de acesta.

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 127 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., reiese că atunci când un grefier are calitatea de reclamant, acesta este obligat să sesizeze una dintre instanţele judecătoreşti competente de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află Parchetul de pe lângă instanţa la care îşi desfăşoară efectiv activitatea.

Instanţa a reţinut că relevantă sub acest aspect este şi decizia nr. 7/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 461/22.06.2016, prin care s-a statuat că: "Art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noţiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil şi în cazul reclamanţilor care fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti".

În concret, în cauza de faţă, întrucât reclamanţii au statut de personal auxiliar de specialitate, respectiv grefieri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud, care este situat în circumscripţia Curţii de Apel Alba Iulia, aceştia aveau obligaţia de a sesiza unul dintre tribunalele situate în oricare din curţile de apel învecinate Curţii de Apel Alba Iulia.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Alba – secţia I Civilă competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanţele aflate în conflict negativ de competenţă au fost sesizate cu o acţiune având ca obiect plata unor drepturi salariale. Având în vedere cele solicitate în cuprinsul cererii de chemare de judecată, rezultă faptul că prezentului litigiu i se aplică dispoziţiile legii speciale referitoare la conflictele de muncă.

În cauza dedusă judecăţii, reclamanţii, cu excepţia reclamantului E., care deţine calitatea de şofer la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud, au calitatea de grefieri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud.

Dreptul comun pentru soluţionarea conflictelor de muncă este reglementat de dispoziţiiile art. 266-275 din Codul muncii şi Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, aplicabilă în raport de data introducerii acţiunii – 18 iulie 2022.

Articolul 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar art. 216 din acelaşi act normativ stipulează: "Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ., amintite de instanţele aflate în conflict în cuprinsul considerentelor, aceste dispoziţii legale reglementează situaţia particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, raţiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţii.

Textul de lege se aplică întocmai şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor şi vizează două situaţii, respectiv când una din aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant) şi când are legitimare procesuală pasivă (este pârât).

Potrivit art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (…)

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Se reţine că Legea nr. 310/2018, aplicabilă în raport de data introducerii acţiunii – 18 iulie 2022, a modificat dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prin extinderea sferei de aplicare a textului legal, în sensul că este incidentă competenţa facultativă nu numai atunci când magistratul are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, ci şi atunci când cererea este de competenţa unei instanţe inferioare celei la care magistratul îşi desfăşoară activitatea.

Totodată, prin decizia nr. 7/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul Competent să judece recursul în interesul legii, a stabilit că art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noţiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil şi în cazul personalului auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti şi că sintagma "se aplică în mod corespunzător", utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 127 alin. (3) C. proc. civ. trebuie înţeleasă ca referindu-se şi la desfăşurarea activităţii în cadrul unei unităţi de parchet ce funcţionează pe lângă instanţa arătată la alin. (1) al aceluiaşi text de lege.

Însă, în speţă, reclamanţii A., B., C., D. îşi desfăşoară activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud, iar competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine în primă instanţă tribunalului.

Prin urmare, având în vedere că cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi nu este de competenţa judecătoriei, competenţa teritorială nu poate fi determinată în condiţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Totodată, se reţine că aceasta nu poate fi determinată nici în conformitate cu art. 127 alin. (2)-(2)1 C. proc. civ., instanţa de judecată competentă să soluţioneze cauza neavând calitate de pârâtă în dosar.

În consecinţă, aşa cum s-a arătat în precedent, în privinţa tuturor reclamanţilor, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora este competentă, instanţa de la domiciliul reclamanţilor sau instanţa de la locul de muncă.

Dat fiind că aceştia au locul de muncă în circumscripţia Tribunalului Alba, competenţa de soluţionare a cauzei revine acestui tribunal.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului Alba – secţia I Civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba – secţia I Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 februarie 2024.