Recourse dismissed; res judicata bars claims for moral damages from illegal electricity disconnection already resolved in consolidated prior litigation

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – secţia a II-a Civilă la 20.11.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea acesteia la plata de despăgubiri morale în cuantum de 230.000 Euro, pentru repararea în parte a prejudiciului cauzat prin debranşarea ilegală a locuinţei sale de la reţeaua de furnizare a energiei electrice pe perioada cuprinsă între 01.05.2016 – 27.06.2016.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 397 din C. proc. civ., art. 1386, 1357, 2537 din C. civ., art. 47 şi 62 din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi gazelor naturale.

Pârâta B. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţiile autorităţii de lucru judecat şi prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea, ca netemeinică şi nelegală, a cererii; cu cheltuieli de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat, reclamantul A. a solicitat respingerea excepţiilor invocate, ca neîntemeiate.

Prin sentinţa nr. 28/2021 din 9 martie 2021, Tribunalul Gorj – secţia a II-a Civilă a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtă. Totodată, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă, şi a respins ca prescrisă acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamantul A. şi pârâta B. S.A.

Prin decizia nr. 408/2021 din 24 iunie 2021, Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă a respins apelurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta B. S.A., împotriva sentinţei nr. 28/09.03.2021, pronunţate de Tribunalul Gorj – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2020, având ca obiect pretenţii.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamantul A. şi pârâta B. S.A.

Prin decizia nr. 463 din 2 martie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă a respins excepţiile nulităţii recursurilor, a admis recursurile declarate de recurentul-reclamant A. şi de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 408/24.06.2021, pronunţate de Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă, a casat decizia atacată şi a trimis cauza pentru o nouă judecată instanţei de apel.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă la 09.01.2023, sub nr. x/2020*.

Prin decizia nr. 233/2023 din 10 mai 2023, Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă a respins apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 28/09.03.2021, pronunţate de Tribunalul Gorj – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2020.

A admis apelul declarat de apelanta-pârâta B. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o, în sensul că a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins acţiunea.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, în principal, rejudecarea cauzei în fond, conform deciziei nr. 79/05.12.2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în dosarul nr. x/2022, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Prealabil dezvoltării motivului de recurs, recurentul-reclamant a făcut o prezentare a situaţiei de fapt şi a parcursului litigios, după care, în motivare, a afirmat că, prin admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat, în rejudecare, Curtea de Apel Craiova a ignorat indicaţiile instanţei supreme din decizia de casare, de a verifica dacă acesta a fost despăgubit pentru perioada cuprinsă între 01.05.2016 – 27.06.2016, ce face obiectul litigiului.

Autorul prezentului demers judiciar a subliniat că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia triplei identităţi de elemente: părţi, obiect şi cauză, deoarece obiectul dosarului nr. x/2017, este diferit de obiectul dosarului nr. x/2015 şi a celor conexate la acesta, iar perioada de timp supusă analizei în litigiul pendinte nu a mai constituit obiectul altui litigiu.

Recurentul-reclamant a mai susţinut că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 397 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu s-a pronunţat şi asupra pretenţiilor ce fac obiectul dosarului nr. x/2017, conexat la dosarul nr. x/2015, acesta referindu-se la pretenţiile aferente perioadei cuprinse între 01.05.2016 – 27.06.2016. Astfel, în opinia reclamantului, este atrasă incidenţa prevederilor art. 1.386 alin. (3) C. civ.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ale C. civ., ale C. proc. civ. şi ale Constituţiei României.

La 17 iulie 2023, intimata-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca netemeinic şi nelegal, a recursului declarat de recurentul-reclamant.

Redând starea de fapt ce rezultă din litigiile anterioare, intimata a susţinut în esenţă că, cererea de acordare a unor despăgubiri morale aferente perioadei 1 mai 2016 – 27 iunie 2016, a fost analizată în dosarul nr. x/2017, dosar care, alături de alte dosare, a fost conexat la dosarul principal cu nr. x/2015 finalizat cu sentinţa civilă nr. 51 din 10 aprilie 2018 a Tribunalului Gorj, sentinţă care a fost menţinută iniţial prin decizia nr. 1217/11 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova ca efect al respingerii apelurilor declarate în cauză iar, mai apoi, prin decizia civilă nr. 1272/7 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca efect al respingerii recursurilor.

Intimata a mai susţinut că recurentul însuşi recunoaşte starea de fapt expusă, însă apreciază că asupra acelor pretenţii, aferente perioadei mai – iunie 2016, instanţele nu s-ar fi pronunţat în litigiul anterior.

Prin răspunsul la întâmpinare, formulat la 03 august 2023, recurentul-reclamant a solicitat respingerea apărărilor intimatei-pârâte, învederând că dosarul nr. x/2017 a fost în mod greşit conexat la dosarul principal, în litigiul anterior şi că nu rezultă din sentinţa pronunţată în litigiul anterior că ar fi fost avute în cerere şi pretenţiile solicitate în dosar nr. x/2017, astfel că nu ar exista autoritate de lucru judecat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Decizia pronunţată de instanţa de apel, în rejudecare, este criticată din perspectiva faptului că aceasta, prin admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat, ar fi nesocotit indicaţiile instanţei de recurs, de a se verifica dacă recurentul-reclamant a fost despăgubit pentru prejudiciul cauzat în perioada cuprinsă între 01.05.2016 – 27.06.2016, susţinându-se, totodată, că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia triplei identităţi de elemente: părţi, obiect, cauză, deoarece obiectul prezentului dosar este diferit de cel al dosarului nr. x/2015 şi a celor conexate la acesta, perioada de timp supusă analizei în litigiul pendinte nemaifiind analizată în cadrul altui litigiu.

Criticile, astfel formulate, au fost încadrate de recurent în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., însă, având în vedere că, în realitate, autorul prezentului demers judiciar îşi exprimă nemulţumirea faţă de modul în care instanţa de apel a stabilit limitele rejudecării după casare, criticile recurentului se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind vizate dispoziţiile art. 501 din C. proc. civ. care reglementează judecata în fond după casare.

Criticile sunt neîntemeiate, urmând a fi înlăturate.

Potrivit dispoziţiiloe art. 501 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul, iar, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, după casare, instanţa va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând cont de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.

Prin decizia nr. 463 din 2 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă s-a reţinut că instanţa care a judecat dosarele care au fost conexate la dosarul nr. x/2015 a pronunţat sentinţa nr. 51/10.04.2018, prin care, ca rezultat al unei ample analize a situaţiei de fapt, a recunoscut dreptul reclamantului la despăgubiri, dar nu prin raportare la fiecare pretenţie în parte, ci în ansamblu. S-a mai constatat că, pentru a înlătura critica privind incidenţa autorităţii de lucru judecat, curtea de apel, excluzând din analiză dosarul nr. x/2017, s-a referit la un alt dosar, la rândul lui conexat la dosarul nr. x/2015, în care reclamantul a pretins să îi fie acoperit prejudiciul suferit într-un alt interval de timp (28.06.2016-30.08.2016).

În raport de dispoziţia nelegală a curţii de apel care, pentru a înlătura critica privind incidenţa autorităţii de lucru judecat, nu a avut în vedere dosarul nr. x/2017, invocat de părţi şi relevant în cauză, Înalta Curte a dispus admiterea recursurilor, dând indicaţia instanţei de apel ca, în rejudecare, să fie reevaluată chestiunea autorităţii de lucru judecat, în măsura în care nu se vor fi făcut demersuri în vederea lămuririi întinderii dispozitivului sentinţei nr. 51/10.04.2018 pronunţată de Tribunalul Gorj – secţia a II-a Civilă, dacă dreptul recurentului-reclamant la a fi despăgubit a fost recunoscut sau nu ca rezultat al analizei de ansamblu a tuturor pretenţiilor formulate în toate dosarele conexate, înglobând-o şi pe cea care iniţial a făcut obiect al dosarului nr. x/2017 şi, în măsura unui răspuns afirmativ, să fie reevaluată şi necesitatea de a mai pune în dezbatere chestiunea prescripţiei, în urma determinării ordinii de soluţionare a excepţiilor, ţinând cont de criteriul efectelor pe care acestea le produc, prevăzut de art. 248 alin. (2) C. proc. civ.

Verificând decizia recurată, Înalta Curte reţine că instanţa de rejudecare, în raport de neformularea de către părţile interesate a unei cereri de lămurire a întinderii dispozitivului sentinţei nr. 51/10.04.2018, pronunţate de Tribunalul Gorj – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2015, a procedat, cu prioritate, la examinarea motivelor de apel invocate de pârâta B. S.A. privind excepţia autorităţii de lucru judecat, potrivit îndrumărilor oferite în recurs.

Astfel, instanţa de apel, în al doilea ciclu procesual, a examinat cererea ce face obiectul cauzei de faţă, nr. 2671/95/2020*, respectiv cea care a format obiectul dosarului nr. x/2015, la care a fost conexat şi dosarul nr. x/2017 (alături de dosarele nr. x/2015, nr. y/2015, nr. z/2015, w/2017, t/2017, s/2017), şi a conchis că există tripla identitate de elemente: părţi, obiect, ca pretenţie dedusă judecăţii, şi cauză, ca situaţie de fapt calificată juridic; totodată, a expus raţionamentul propriu în justificarea soluţiei pronunţate, prin aceasta din urmă nefiind contrazisă decizia de casare.

Înalta Curte constată că prin acţiunea ce formează obiectul prezentului dosar, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A la plata de despăgubiri morale în cuantum de 230.000 Euro, pentru repararea în parte a prejudiciului cauzat prin debranşarea ilegală a locuinţei sale de la reţeaua de furnizare a energiei electrice pe perioada cuprinsă între 01.05.2016 – 27.06.2016.

Prin acţiunea ce a format obiectul dosarului nr. x/2015, acelaşi reclamant a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. S.A., C. S.A. şi D. S.A., daune morale pentru mai multe perioade aferente anilor 2014-2016, inclusiv pentru cea solicitată în cauza ce face obiectul prezentului dosar, iar prin sentinţa nr. 51/2017, pronunţată de Tribunalul Gorj, rămasă definitivă prin deciziile nr. 1217/2018 a Curţii de Apel Craiova şi nr. 1272/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pârâtele B. S.A. şi C. S.A. au fost obligate la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale.

În acest context, Înalta Curte reţine că prin decizia nr. 233/2023 din 10 mai 2023 a Curţii de Apel Craiova – secţia a II-a civilă s-a statuat, în mod judicios, că excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtă, este întemeiată, instanţa de apel constatând că aspectele privind acordarea de despăgubiri constând în daune morale pentru deconectarea de la reţeaua de energie electrică din 12.02.2013 la locul de consum situat în localitatea Motru, judeţul Gorj, în temeiul răspunderii civile delictuale, pentru perioada cuprinsă între 01.05.2016 – 27.06.2016, au fost definitiv tranşate în cadrul litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, la care a fost conexat şi dosarul nr. x/2017.

Prin urmare, în pofida susţinerilor recurentului-reclamant, instanţa supremă reţine că, în rejudecare, instanţa de apel nu a ignorat indicaţiile instanţei de casare, de a verifica dacă dreptul său la a fi despăgubit a fost recunoscut sau nu ca rezultat al analizei de ansamblu a tuturor pretenţiilor formulate în dosarele conexate, inclusiv a celor ce au făcut obiectul dosarului nr. x/2017, ci a expus în considerentele sale raţionamentul în temeiul căruia a admis autoritatea de lucru judecat, sub forma prezumţiei lucrului judecat, prin raportare la hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2015, cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantului, fiind respectate astfel exigenţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Readucând în dezbaterea judiciară aceste aspecte, recurentul-reclamant ignoră efectele pe care le produce autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor jurisdicţionale definitive, fiind vorba de maniera în care se repercutează efectul pozitiv al lucrului judecat, în sensul că statuările definitive ale unei hotărâri judecătoreşti se impun deopotrivă, părţilor şi instanţelor ulterioare, care nu pot ignora efectele unei judecăţi anterioare, care a tranşat definitiv un aspect al litigiului, fără posibilitatea de a fi contrazisă.

Aşa fiind, în litigiul pendinte, prin care recurentul-reclamant solicită despăgubiri morale, invocând aceeaşi pretinsă faptă ilicită a intimatei-pârâte din 12.02.2013, de deconectare de la reţeaua de energie electrică la locul de consum situat în localitatea Motru, judeţul Gorj, însă în perioade de timp diferite, nu pot fi contrazise statuările anterioare ale instanţelor, cu privire la aceeaşi faptă ilicită, acestea impunându-se în cauză cu putere de lucru judecat.

Nici critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 397 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia instanţa de apel nu s-ar fi pronunţat şi asupra pretenţiilor formulate în dosarul conexat nr. x/2017, cu consecinţa încălcării, deopotrivă, a art. 1.386 alin. (3) C. civ., nu este întemeiată.

Pe de o parte, se reţine că, în rejudecare, instanţa de apel, respectând limitele casării, astfel cum au fost stabilite prin decizia nr. 463 din 2 martie 2022 a Înaltei Curţi, a reluat analiza excepţiei autorităţii de lucru judecat, sub forma prezumţiei lucrului judecat prin raportare la hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2015.

Pe de altă parte, având în vedere măsura conexării, ce presupune judecarea laolaltă a cauzelor conexate, rezultă că raţionamentul expus de instanţa de apel în justificarea soluţiei pronunţate – de admitere a autorităţii de lucru judecat, sub forma prezumţiei lucrului judecat şi, în consecinţă, de respingere a acţiunii reclamantului – vizează pretenţiile formulate în toate dosarele conexate, cu atât mai mult cu cât fapta ilicită imputată intimatei-pârâte este aceeaşi, numai perioada de timp aferentă căreia se solicită daune morale fiind diferită. Or, aşa cum s-a arătat, statuările anterioare ale instanţelor, cu privire la aceeaşi faptă ilicită, se impun în cauză cu putere de lucru judecat.

Prin urmare, în mod greşit invocă recurentul-reclamant că instanţa de apel nu s-ar fi pronunţat şi asupra pretenţiilor din dosarul conexat nr. x/2017, aşa încât, şi în raport cu aceste ultime susţineri ale reclamantului, se constată că nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Reţinând, aşadar, că nu subzistă niciuna dintre criticile invocate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 233/2023 din 10 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 233/2023 din 10 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 noiembrie 2023.