Jurisdictional conflict over claims by judges against their employing court: application of Article 127 C. proc. civ. mandate to file with a neighboring appellate jurisdiction

Şedinţa publică din data de 7 februarie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor – secţia I civilă, la data de 10.03.2023, sub dosar nr. x/2023, reclamanţii A., B., C., D., E. au chemat în judecată pârâţii MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, MINISTERUL JUSTIŢIEI, CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE şi TRIBUNALUL BUCUREŞTI, solicitând obligarea pârâţilor să aloce fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale cuvenite şi neachitate pentru munca suplimentară prestată, raportat la indemnizaţia lunară, pe ultimii trei ani, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data introducerii cererii de chemare în judecată şi pentru viitor, ca efect al îmbogăţirii fără justă cauză a pârâţilor, precum şi obligarea pârâţilor la plata efectivă a acestor drepturi salariale cu titlu de muncă suplimentară.

Prin sentinţa civilă nr. 903/LM/2023 din 17 octombrie 2023, pronunţată în dosar nr. x/2023, Tribunalul Bihor – secţia I Civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată de pârâtul TRIBUNALUL BUCUREŞTI şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj – secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a arătat că, în fapt, reclamanţii au calitatea de judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti.

În drept, potrivit dispoziţiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina.

Efectuând această verificare în prezenta speţă, la solicitarea pârâtului Tribunalul Bucureşti, prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată şi la calitatea părţilor, instanţa a apreciat că soluţionarea cauzei de faţă este de competenţa Tribunalului Dolj – secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Cererea formulată de către reclamanţi se încadrează în materia conflictelor de muncă, iar competenţa teritorială privind soluţionarea unor astfel de cereri revine, de regulă, instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, precum şi locul de muncă, aşa după cum obligă dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, încă în vigoare la momentul sesizării instanţei, această competenţă determinând capacitatea unei instanţe judecătoreşti de a soluţiona în exclusivitate conflictele de muncă.

Însă, la momentul sesizării instanţei, reclamanţii aveau calitatea de judecători în cadrul Tribunalului Bucureşti, calitate care atrage incidenţa dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ.

În conformitate cu dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la alin. (3) al aceluiaşi articol, dacă un judecător (procuror, asistent judiciar sau grefier) are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a uneia inferioare, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate curţii de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa/parchetul la care îşi desfăşoară activitatea.

Deşi acest articol are titlul "competenţa facultativă", în realitate, dispoziţiile acestui articol nu sunt facultative, ci imperative, textul de lege utilizând expresia "va sesiza" (decizia nr. 271 din 29 ianuarie 2015 pronunţată de secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect conflict negativ de competenţă).

De altfel, din conţinutul articolului anterior enunţat rezultă că legiuitorul a dorit să asigure prin acest text o garanţie a imparţialităţii şi a aparenţei de imparţialitate, protejate şi de art. 6 CEDO.

Însă, în speţa de faţă, deşi Tribunalul Bihor este una din instanţele care nu au nicio legătură din punct de vedere teritorial cu activitatea reclamanţilor, respectiv a pârâţilor, nici nu se află în vreuna din curţile de apel învecinate Curţii de Apel Bucureşti de care aparţine Tribunalul Bucureşti, pentru a se putea declara competent în aplicarea art. 127 C. proc. civ.

Pe de altă parte, Tribunalul Dolj se află în raza teritorială de activitate a Curţii de Apel Craiova, ce este învecinată cu Curtea de Apel Bucureşti, fiind astfel respectate prevederile art. 127 C. proc. civ.

Ca atare, nefiind identificat niciun text legal în baza căruia Tribunalul Bihor să se poată declara competent din punct de vedere teritorial pentru soluţionarea cererii de faţă, art. 127 C. proc. civ. fiind aplicabil, dar nu pentru a atrage competenţa acestei instanţe, Tribunalul a admis excepţia invocată şi a declinat competenţa de soluţionare a acestei cereri în favoarea Tribunalului Dolj – secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Prin sentinţa nr. 2511 din 7 decembrie 2023, Tribunalul Dolj – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor; a constatat ivit conflict negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a înaintat prezentul dosar Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului de competenţă ivit.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Dolj – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a reţinut că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. reglementează o normă specială de competenţă, care se referă la o categorie specială de cereri, normă ce se aplică în situaţia în care una dintre părţi, fie reclamant, fie pârât, este judecător, asistent judiciar sau grefier la instanţa competentă să judece cauza sau procuror, pe lângă aceeaşi instanţă.

Astfel, conform art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

Este adevărat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii, prin decizia nr. 7 din 16 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 461/22.06.2016, a statuat că sintagma "la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă.

Însă, ulterior, s-a pronunţat decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale a României, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate cu privire la art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi s-a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1), precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituţionale.

Prin urmare, în raport de cele statuate prin această decizie, dacă un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier are calitatea de reclamant, el trebuie să sesizeze una dintre instanţele judecătoreşti competente aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate curţii de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea sau corespunzătoare unităţii de parchet la care îşi desfăşoară activitatea.

A mai arătat instanţa că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. sunt de ordine publică, iar excepţia de necompetenţă teritorială are caracter absolut, putând fi invocată şi din oficiu de către instanţă în condiţiile art. 130 alin. (2) şi art. 131 C. proc. civ.

Aplicând criteriile de stabilire a competenţei teritoriale prevăzute de textul de lege anterior menţionat (art. 127 C. proc. civ.), prin raportare la calitatea reclamanţilor, de judecător, instanţa a apreciat că, în soluţionarea prezentei cauze, competenţa teritorială nu revine Tribunalului Dolj.

Astfel, instanţa a constatat că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 127 C. proc. civ., întrucât Tribunalul Dolj nu a fost instanţa aleasă de către reclamanţi, ci a fost stabilită arbitrar de către Tribunalul Bihor, ca fiind o instanţă învecinată cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa corespunzătoare instanţei la care îşi desfăşoară activitatea reclamanţii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 19 ianuarie 2024.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine cu titlu prealabil că, în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

De asemenea, instanţa supremă reţine că reclamanţii au calitatea de judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018: "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi text legal: "În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Totodată, conform art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ.: "Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz", iar alin. (3) statuează că dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

În speţă, cererea a fost introdusă şi împotriva Tribunalului Bucureşti, instanţă căreia i-ar reveni, în mod obişnuit, competenţa soluţionării în fond a cererii, fiind atrasă incidenţa art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Articolul 127 C. proc. civ. este o normă specială de competenţă care se aplică atunci când reclamantul este o persoană care îşi desfăşoară activitatea în justiţie, ca judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier şi care impune, atunci când acţiunea este de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, să sesizeze una din instanţele judecătoreşti de acelaşi grad, aflată în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. Raţiunea acestui text de lege se regăseşte în imperativul asigurării aparenţei de imparţialitate a instanţei.

Dispoziţiile alin. (1) al art. 127 C. proc. civ. sunt, aşadar, norme de ordine publică în ceea ce priveşte necompetenţa instanţelor din raza teritorială a curţii de apel unde se află şi instanţa la care funcţionează judecătorul care are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia. Aşa fiind, acesta este obligat să sesizeze una dintre instanţele arătate în text.

Altfel spus, prevederile legale evocate instituie un caz de necompetenţă teritorială absolută a instanţei la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul care are calitatea de reclamant, precum şi o prorogare legală de competenţă teritorială în favoarea uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul reclamant, calitate pe care acesta trebuie să o întrunească la momentul sesizării instanţei.

Având în vedere că Tribunalul Dolj este instanţă aflată în circumscripţia Curţii de Apel Craiova, învecinată Curţii de Apel Bucureşti, este competent teritorial să soluţioneze cererea de chemare în judecată.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 februarie 2024.