Res judicata bars repeated revision petition against prior rulings in same proceedings

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa – secţia a II-a civilă la 29.11.2011, sub nr. x/2011, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună excluderea asociatului pârât din societatea C. S.R.L., cu stabilirea structurii participării la capitalul social al societăţii ca urmare a excluderii şi, de asemenea, să dispună cu privire la suma care i se cuvine asociatului exclus care să reprezinte valoarea părţii proporţionale din patrimoniul societăţii, în cazul în care părţile nu pot stabili de comun acord această sumă; cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 80-82 şi 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii ca nefondată, iar pe calea cererii reconvenţionale a solicitat excluderea reclamantului A. din societatea C. S.R.L., iar, în subsidiar, dizolvarea societăţii în temeiul art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea 31/1990.

Prin sentinţa civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2015, Tribunalul Constanţa – secţia a II-a Civilă a admis în parte cererea principală şi a dispus excluderea pârâtului din cadrul societăţii C. S.R.L., urmând ca părţile sociale ale acestuia să-i revină reclamantului A.. Totodată, a fost respins, ca prematur, capătul de cerere privind stabilirea contravalorii părţilor sociale cuvenite pârâtului B.; a fost respinsă şi cererea reconvenţională, prin care pârâtul a solicitat excluderea reclamantului din societate şi dizolvarea acesteia.

Prin decizia civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2016, Curtea de Apel Constanţa –Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul B. în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. şi intimata-pârâtă C. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunţate de Tribunalul Constanţa – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2011.

Împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011, precum şi a sentinţei civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunţate de Tribunalul Constanţa – secţia a II-a Civilă, în acelaşi dosar, pârâtul B., în contradictoriu cu intimaţii A. şi C. S.R.L., a formulat, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, cerere de revizuire prin care a solicitat anularea hotărârilor şi, rejudecând fondul, în forma în care a rămas valabil prin pronunţarea apelului, să se dispună admiterea acestuia, cu consecinţa respingerii acţiunii ca nefondată.

Cererea de revizuire a fost înregistrată la 16.01.2019 pe rolul Curţii de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019.

Prin decizia civilă nr. 237/CA din 13 mai 2019, Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cererea de revizuire a fost înregistrată la 12.06.2019 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, sub nr. x/2019.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 31.01.2019, sub nr. x/2019, pârâtul B., în contradictoriu cu intimaţii A. şi C. S.R.L., a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 5 şi 7 din C. proc. civ. de la 1865, revizuirea deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Constanta – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul x/2011, precum şi a sentinţei civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunţate de Tribunalul Constanţa – secţia a II-a Civilă, în acelaşi dosar.

În raport de motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a invocat excepţia necompetenţei sale materiale în soluţionarea cererii.

Prin decizia civilă nr. 124 din 11 martie 2019, Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulate de revizuentul B., în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cererea de revizuire a fost înregistrată la 21.05.2019 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, sub nr. x/2019.

Prin încheierea din 8 noiembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2019, în temeiul prevederilor art. 94 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, s-a dispus reunirea dosarului nr. x/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă la cauza având nr. 78/36/2019.

Prin decizia nr. 821 din 15 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2019, s-au respins ca inadmisibile cererile de revizuire conexate, formulate de revizuentul B. împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi împotriva sentinţei nr. 116 din 21 ianuarie 2015 a Tribunalului Constanţa – secţia a II-a Civilă, ambele pronunţate în dosarul nr. x/2011; revizuentul B. a fost obligat la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocaţial redus, către intimata C. S.R.L.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa – secţia a II-a Civilă la 31.01.2019, sub nr. x/2019, revizuentul B., în contradictoriu cu intimaţii A. şi C. S.R.L., a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 5 şi 7 din C. proc. civ. de la 1865, revizuirea sentinţei civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunţate de Tribunalul Constanţa – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2011, precum şi a deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în acelaşi dosar.

Prin încheierea din 23 aprilie 2019, Tribunalul Constanţa – secţia a II-a Civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865, a dispus suspendarea judecăţii, având în vedere că nu s-a solicitat judecata cauzei şi în lipsă.

Împotriva acestei încheieri, revizuentul B. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 643 din 12 decembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul, a casat încheierea recurată şi a trimis cauza primei instanţe pentru continuarea judecăţii.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa – secţia a II-a Civilă, sub nr. x/2019/a1.

Prin sentinţa civilă nr. 1373 din 4 decembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Constanţa – secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de revizuentul B., în contradictoriu cu intimaţii C. S.R.L. şi A., împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2011, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II a civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă la 20.01.2021, sub nr. x/2021.

Prin decizia nr. 1170 din 13 mai 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva sentinţei civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunţate de Tribunalul Constanţa – secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2011, şi împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011. Totodată, a obligat revizuentul la plata sumei de 1.744,34 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata C. S.R.L.

Împotriva deciziei nr. 1170 din 13 mai 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2021, revizuentul B. a formulat recurs declarativ, arătând, totodată, că motivele de recurs vor fi depuse după primirea deciziei motivate.

Prin memoriul de recurs, înaintat la dosarul cauzei la 20 septembrie 2022, titularul căii de atac, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 3, 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. de la 1865, a susţinut, în esenţă, că decizia de respingere a cererii de revizuire este nelegală şi netemeinică, întrucât instanţa nu a analizat cererile formulate în dosar şi a invocat, din oficiu, excepţia autorităţii de lucru judecat, constatând, în mod eronat, că ar exista tripla identitate de părţi, obiect şi cauză cu dosarul nr. x/2019.

În considerarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. de la 1865, a învederat că, în dosarul nr. x/2019, înregistrat iniţial pe rolul Tribunalului Constanţa – secţia a II-a Civilă, au fost invocate motivele de revizuire prevăzute de dispoziţiile art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ. de la 1865, iar, urmare a declinării cauzei spre competentă soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa s-ar fi pronunţat numai cu privire la cererea de revizuire şi excepţiile invocate pe motivul prevăzut de pct. 7.

A afirmat că tribunalul s-a declarat necompetent să judece motivele invocate pe pct. 7 şi instanţa supremă să judece pe pct. 5, dar nu s-a luat nicio dispoziţie cu privire la "restul dosarului", respectiv în privinţa cererii asupra căreia instanţele s-au declarat necompetente.

În opinia recurentului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu era competentă să soluţioneze cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5, ci doar pe pct. 7 al aceluiaşi articol.

În altă ordine de idei, a relevat că motivul de revizuire viza hotărârea pronunţată în dosarul penal nr. x/2018 şi alte decizii penale intracomunitare, prin hotărârea penală precizată fiind constatată o altă situaţie de fapt decât cea din decizia a cărei revizuire o solicită.

Dat fiind faptul că, potrivit C. proc. civ. de la 1865, hotărârile judecătoreşti a altor state, ce privesc aceeaşi cauză, nu au autoritate de lucru judecat, a arătat că, în situaţia în care s-ar aprecia că o hotărâre contradictorie pronunţată de o instanţa intracomunitară nu îndeplineşte motivul de revizuire stabilit de lege, înţelege să invoce, în subsidiar, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, reluând argumentele prezentate în susţinerea motivului de recurs redate supra, recurentul a susţinut că magistraţii instanţei supreme nu erau competenţi să îndeplinească acte de procedură în dosarul nr. x/2021, neavând competenţă să judece cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865.

În ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, autorul recursului a afirmat că excepţiile invocate în dosar nu au analizate, motivaţia instanţei bazându-se numai pe faptul admiterii argumentelor unor avocaţi nemandataţi, dar şi asupra faptului că a fost invocată excepţia autorităţii de lucru judecat.

Astfel, a învederat că instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii de revizuire astfel cum aceasta a fost formulată, respectiv în baza hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2018 şi a apreciat că revizuirea ar fi fost analizată în dosarul nr. x/2019.

De asemenea, a susţinut că, de vreme ce decizia nu cuprinde considerentele pentru care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate invocată, instanţa nu s-a pronunţat nici asupra motivelor pentru care nu a analizat excepţia.

Subsumat motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865, titularul recursului a afirmat că, prin motivarea în cazul de faţă, în care instanţa pretinde că "soluţia obţinută de la CCR nu are aptitudini de a influenţa soluţionarea cererii de revizuire", se încalcă vădit scopul şi intenţia legiuitorului.

În acest sens, a subliniat că hotărârea avea vădit o influenţă asupra soluţionării cauzei, deoarece actul dedus judecăţii era excepţia de neconstituţionalitate, iar neanalizarea acesteia poate fi asimilată unei interpretări greşite.

În ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865, după evocarea dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, recurentul a susţinut că instanţa, prin faptul că nu a emis o încheiere prin care să fie redate motivele pentru care excepţia de neconstituţionalitate invocată a fost respinsă, a încălcat cu desăvârşire prevederile legale.

În continuare, titularul recursului a relevat că, la 24.11.2020, în dosarul nr. x/2019, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, deoarece norma este imprevizibilă şi neclară raportat la deciziile intracomunitare, respectiv decizii sau ordonanţe penale, fiind contrară prevederilor art. 16, 20, 21 şi 24 din Constituţie, precum şi art. 6 C.E.D.O. raportat la art. 20 din Constituţie în ceea ce priveşte hotărârile contradictorii ale alor instanţe de acelaşi grad sau de alte grade diferite pronunţate de instanţele altor ţări membre ale Uniunii Europene.

În argumentare, a arătat că dispoziţiile enunţate sunt neconstituţionale deoarece legiuitorul nu a avut în vedere extinderea lor asupra hotărârilor penale. A punctat că, în cazul de faţă, nu este vorba despre hotărâri potrivnice, ci de faptul că norma nu conţine referiri la hotărârile penale, mai ales că art. 322 face referire la instanţe de acelaşi grad. Or, acelaşi grad nu poate fi decât grad naţional, legiuitorul din 1865 nu s-a referit niciodată la hotărâri ale altor state.

În opinia recurentului, norma pretins neconstituţională nu prevede ce se întâmplă în cazul unor decizii penale care constată contrariul faţă de deciziile civile şi nici ce se întâmplă în cazul deciziilor penale intracomunitare şi nici în cazul deciziilor penale naţionale, acestea nefiind enunţate în cuprinsul normei.

În continuare, a făcut trimitere la alte cauze penale şi civile în care acesta a fost parte.

În fine, susţinând că dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865 sunt neconstituţionale deoarece legiuitorul nu a avut în vedere extinderea acestora şi asupra hotărârilor penale, a solicitat admiterea cererii de recurs.

Calea extraordinară de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători la 18.05.2022, sub nr. x/2022, fiind repartizat spre soluţionare Completului Civil 2 – 2022, cu termen de judecată la 20 iunie 2022.

Prin decizia civilă nr. 164 din 20 iunie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători a admis excepţia necompetenţei materiale a Completului de 5 judecători, invocată de instanţă din oficiu şi a declinat în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă competenţa de soluţionare a recursului declarat de B. împotriva deciziei nr. 1170 din 13 mai 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă în dosarul nr. x/2021.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă la 11.08.2022, sub nr. x/2022*, cauza fiind repartizată, spre soluţionare, completului de judecată nr. 4, cu termen de judecată la 21 septembrie 2022.

Prin încheierea din 21 septembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. de la 1865, a suspendat judecata recursului.

Prin încheierea din 24 mai 2023 s-a dispus repunerea cauzei pe rol şi, întrucât prin încheierea pronunţată la 16 februarie 2021, în dosarul nr. x/2021, în care a fost pronunţată decizia atacată cu recurs, a fost admisă cererea de abţinere a membrilor completului de judecată nr. 4, dosarul a fost înaintat în vederea repartizării aleatorii.

Prin rezoluţia din 30 mai 2023 cauza a fost repartizată, spre soluţionare, completului de judecată nr. 5, cu termen de judecată la 20 iunie 2023.

Prin încheierea din 20 iunie 2023, urmare a cererii de recuzare formulată verbal de recurentul B. împotriva doamnei judecător D. şi a domnului judecător E., s-a dispus amânarea judecării cauzei la 26 septembrie 2023.

Prin încheierea din 26 septembrie 2023, în considerarea cererii de recuzare formulată în scris de recurentul B. împotriva domnului judecător F., s-a dispus amânarea judecării cauzei la 21 noiembrie 2023.

Cererile de recuzare au fost respinse.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Subsumat motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3 şi 5 C. proc. civ. de la 1865, recurentul susţine că instanţa nu era competentă să soluţioneze cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, ci numai pe pct. 7 al aceluiaşi articol, respectiv faptul că magistraţii nu erau competenţi să îndeplinească acte de procedură în cadrul dosarului.

Aceste critici vor fi înlăturate prin considerente comune.

Cererea de revizuire înregistrată iniţial sub nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Constanţa – secţia a II-a Civilă a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ. de la 1865; prin sentinţa civilă nr. 1373 din 04 decembrie 2020, instanţa, în raport de motivul de revizuire prevăzut de pct. 7, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Constanţa, invocată de intimata C. S.R.L. prin întâmpinare, şi a declinat soluţionarea cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Învestită prin declinare, Înalta Curte, prin încheierea din 18 martie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a reţinut că soluţionarea cererii de revizuire întemeiată pe pct. 5 al art. 322 C. proc. civ. de la 1865 era de competenţa instanţei de apel, precum şi faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este învestită doar cu soluţionarea cererii întemeiate pe dispoziţiile pct. 7 al aceluiaşi articol. Totodată, s-a consemnat faptul că revizuentul a afirmat că susţinerile instanţei sunt corecte.

În acest context, instanţa de recurs va respinge ca neîntemeiate criticile recurentului referitoare la încălcarea competenţei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, precum şi cele prin care se susţine necompetenţa magistraţilor care au pronunţat hotărârea recurată.

În consecinţă, se constată că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute la art. 304 pct. 3 şi 5 C. proc. civ. de la 1865.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, se susţine că decizia recurată nu cuprinde motivele pentru care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate invocată, precum şi că instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii de revizuire astfel cum aceasta a fost formulată, în baza hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2018, şi a apreciat că revizuirea ar fi fost analizată în dosarul nr. x/2019.

Criticile recurentului sunt neîntemeiate.

Înalta Curte formulează observaţia că cerere de revizuire a fost respinsă în urma admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat, invocată de instanţă din oficiu.

În pronunţarea acestei soluţii, instanţa a reţinut faptul că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile triplei identităţi de elemente, părţi, obiect şi cauză cu dosarul nr. x/2019 prin care s-au respins, prin decizia nr. 821 din 15 mai 2020, ca inadmisibile cererile de revizuire conexate, formulate de revizuent împotriva deciziei nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011, şi împotriva sentinţei nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunţate de Tribunalul Constanţa – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2011.

Verificând considerentele deciziei în raport de care s-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, se observă că instanţa, în analiza cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, a constatat că revizuentul a solicitat anularea deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011, şi sentinţei civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015 pronunţate de Tribunalul Constanţa – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2011, deci a unor hotărâri pronunţate în cadrul aceluiaşi proces, în stadii procesuale diferite, situaţie în care cererile de revizuire conexate sunt inadmisibile.

În acest sens, s-a arătat că hotărârile pretins potrivnice celor atacate au fost pronunţate ulterior acestora, nefiind îndeplinită condiţia încălcării principiului puterii de lucru judecat de către hotărârile atacate, atât timp cât hotărârile pretins potrivnice acestora nici nu existau. Or, o cerere de revizuire, care tinde la anularea primei hotărâri, iar nu a celei de-a doua, este inadmisibilă.

Prin urmare, s-a reţinut că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate vizând atacarea ultimei hotărâri pronunţate, dintre cele pretins contradictorii şi, întrucât revizuentul a solicitat anularea unor hotărâri în privinţa cărora nu se poate reţine că ar încălca autoritatea de lucru judecat a altor hotărâri pronunţate ulterior, a apreciat că nu se mai impune discutarea şi soluţionarea celorlalte condiţii de admisibilitate a revizuirii.

Totodată, cu privire la incidentele procedurale invocate de revizuent, respectiv excepţiile de neconstituţionalitate şi cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a reţinut că, atât timp cât toate condiţiile de admisibilitate ale revizuirii trebuie îndeplinite cumulativ, iar neîndeplinirea oricăreia dintre acestea face inutilă cercetarea celorlalte şi duce la soluţia inadmisibilităţii căii extraordinare de atac, nu se mai impunea analizarea acestora.

Sesizată fiind cu o nouă cerere de revizuire formulată de revizuent în contradictoriu cu aceiaşi intimaţi, întemeiată pe aceleaşi dispoziţii legale – art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, împotriva aceloraşi hotărâri judecătoreşti ce au făcut obiectul analizei instanţei în dosarul nr. x/2019, se observă că în mod judicios s-a constatat de către instanţa supremă existenţa în cauză a triplei identităţi de elemente, s-a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat şi s-a dispus admiterea acesteia, cu consecinţa respingerii celei de-a doua cereri de revizuire pentru autoritate de lucru judecat.

În raport cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 potrivit cărora, "instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii", faţă de motivul reţinut pentru respingerea cereri de revizuire, se constată că în mod judicios Înalta Curte nu a mai analizat incidentul procedural reprezentat de cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, susţinută de revizuent, câtă vreme legiuitorul acordă prioritate soluţionării excepţiilor.

Prin urmare, nu se poate susţine cu temei că hotârârea pronunţaţă nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cu consecinţa reţinerii incidenţei motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865.

Printr-o altă critică, circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865, se susţine că, prin motivarea în cazul de faţă, în care instanţa pretinde că "soluţia obţinută de la CCR nu are aptitudini de a influenţa soluţionarea cererii de revizuire", se încalcă vădit scopul şi intenţia legiuitorului, întrucât hotărârea avea vădit o influenţă asupra soluţionării cauzei.

Instanţa de recurs nu poate primi această critică câtă vreme este străină cauzei, în cuprinsul considerentelor deciziei recurate nefiind făcută nicio referire cu privire la o eventuală soluţie pronunţată de Curtea Constituţională a României.

Ultimul motiv de recurs, având drept temei art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865, vizeză faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, mai precis a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, deoarece instanţa avea obligaţia de a respinge excepţia de neconsituţionalitate invocată printr-o încheiere motivată, lipsa încheierii reprezentând o greşită aplicare a legii.

Critica nu este întemeiată.

Conform prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia", iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, "nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.".

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din aceeaşi lege, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, încheierea putând fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Din interpretarea acestor prevederi legale, rezultă că poate fi atacată cu recurs doar încheierea prin care se respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate.

Or, în cauză, nu a fost pronunţată o astfel de încheiere, instanţa analizând cu prioritate excepţia autorităţii de lucru judecat şi, în măsura identificării triplei identităţi de elemente părţi, obiect şi cauză, s-a pronunţat exclusiv asupra excepţiei, astfel cum impun dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, fiind de prisos a mai analiza incidentul procedural invocat.

Prin urmare, cum în speţă, nu a fost pronunţată o încheiere în condiţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, nu se poate reţine că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Înalta Curte subliniază că respingerea căi de atac a revizuirii pentru autoritate de lucru judecat, în situaţia dedusă judecăţii, nu permite analizarea, pe calea recursului, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, în condiţiile în care cererea de revizuire nu a îndeplinit cerinţele legale strict prevăzute de lege iar argumentele ce susţin excepţia de neconstituţionalitate nu este în legătură cu motivele pentru care cererea de revizuire a fost respinsă pe considerentul existenţei autorităţii de lucru judecat.

Reţinând, aşadar, că nu subzistă niciuna dintre criticile invocate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 322 raportat la art. 312 C. proc. civ. de la 1865, va respinge recursul declarat de recurentul B. împotriva deciziei nr. 1170 din 13 mai 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul B. împotriva deciziei nr. 1170 din 13 mai 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 noiembrie 2023.