Jurisdictional competence for judicial officers’ labor disputes: application of special territorial rules for judges and prosecutors in labor claims

Şedinţa publică din data de 7 februarie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. x/2023, la data de 30.05.2023, astfel cum a fost disjunsă din dosar nr. x/2022, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii CURTEA DE APEL IAŞI, TRIBUNALUL IAŞI, CURTEA DE APEL BACĂU, TRIBUNALUL BACĂU, TRIBUNALUL NEAMŢ, CURTEA DE APEL CONSTANŢA, TRIBUNALUL TULCEA, CURTEA DE APEL GALAŢI, TRIBUNALUL GALAŢI, CURTEA DE APEL TÂRGU MUREŞ, TRIBUNALUL HARGHITA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - DIRECŢIA DE INVESTIGARE A INFRACŢIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ŞI TERORISM, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREŞTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREŞTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CĂLĂRAŞI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BRAŞOV, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRAŞOV, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINŢI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CARAŞ SEVERIN, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CONSTANŢA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANŢA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TULCEA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL IAŞI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VASLUI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BACĂU, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL IAŞI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PRAHOVA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TÂRGU MUREŞ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL HARGHITA, MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, secţia PARCHETELOR MILITARE, au solicitat obligarea pârâţilor la compensarea în bani a câte 10 zile de concediu de odihnă suplimentar/an, aferent perioadei lucrate de fiecare dintre reclamanţi în cadrul acestora sau a instanţelor/parchetelor fără personalitate juridică din circumscripţia acestora, aplicarea actualizării şi a dobânzii legale penalizatoare, începând cu data scadenţei sumelor datorate şi până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 1222 din 6 iunie 2023, pronunţată în dosar nr. x/2023, Tribunalul Iaşi – secţia I Civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a arătat, în primul rând, că este de ordine publică competenţa teritorială în materia litigiilor de muncă, aceasta determinându-se exclusiv în funcţie de particularităţile reclamantului şi că, în pofida susţinerilor unora dintre reclamanţi, în cauză nu este vorba despre o coparticipare procesuală activă care să atragă o prorogare a competenţei instanţei în sensul că Tribunalul Iaşi, în măsura în care ar fi competent pentru cererea formulată de unul dintre reclamanţi, să fie competent pentru cererile formulate de toţi reclamanţii în sensul art. 59 C. proc. civ. şi art. 269 alin. (3) din Codul muncii.

Coparticiparea procesuală activă, astfel cum arată instanţa, presupune ca mai mulţi reclamanţi să deducă judecăţii un drept comun (pentru că nu se pune problema ca dreptul la compensarea în bani a concediului suplimentar neefectuat de unul sau altul dintre reclamanţi să aparţină şi altui reclamant), or în speţă toate drepturile deduse judecăţii au un singur titular, deci nu este vorba despre un drept comun, ci despre mai multe drepturi aparţinând fiecare unui singur titular.

A mai arătat instanţa că nu este incident nici art. 123 C. proc. civ., invocat de către unii dintre reclamanţi, pentru că acesta reglementează competenţa pentru cererile accesorii, adiţionale şi incidentale, fiind evident că cererile reclamanţilor din cererea iniţială sunt toate cereri principale. Aşadar, din punct de vedere procesual civil, nu este dedus judecăţii un singur drept şi nu este formulată o singură cerere, ci mai multe cereri juxtapuse prin care mai multe persoane au dedus judecăţii fiecare drepturile lor individuale şi nici măcar în contradictoriu cu aceiaşi pârâţi, ci fiecare reclamant a acţionat împotriva unui pârât sau a unui grup specific de pârâţi.

S-a mai reţinut de către instanţă că, potrivit dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 (în vigoare la data înaintării acţiunii), cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. De asemenea, potrivit art. 269 alin. (1) Codul muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform legii, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau sediul.

Astfel, s-a arătat de către instanţă că, raportat dispoziţiilor legale sus-menţionate, competenţa teritorială revine exclusiv instanţei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul/reşedinţa/sediul sau locul de muncă reclamantul.

Cu toate acestea, în cauză au aplicabilitate dispoziţiilor art. 127 din C. proc. civ., potrivit cărora: "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. (21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

În speţă, reclamanţii A. şi B., actualmente pensionari (erau în funcţie la data înaintării acţiunii, 28.11.2022 – conform plic), domiciliază în jud. Constanţa, iar angajatorii sunt din Constanţa şi Bucureşti. Prin urmare, instanţa constată competenţa de soluţionare a Tribunalul Brăila, ca instanţă aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea (Constanţa), potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 891 din 7 decembrie 2023, Tribunalul Brăila – secţia I Civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi; a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi a înaintat prezentul dosar Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului de competenţă ivit.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Brăila – secţia I Civilă a reţinut că prezentul litigiu face parte din categoria litigiilor de muncă, potrivit art. 266 din Codul muncii.

Competenţa de soluţionare a oricărei cereri se determină prin raportare la dispoziţiile legale de la momentul sesizării instanţei – în raport de prevederile art. 24 C. proc. civ.. Ca urmare, din punct de vedere al competenţei, după cum s-a arătat şi prin sentinţa civilă 1222/06.06.2023 a Tribunalului Iaşi, în cauză sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 (în vigoare la data înaintării acţiunii) şi art. 269 alin. (1) Codul muncii.

A mai arătat instanţa că decretele de pensionare ale celor doi reclamanţi cu nr. x/29.11.2022 (pentru reclamantul B.) şi respectiv x/29.11.2022 (pentru reclamanta A.) – ataşate la prezentul dosar, atestă faptul că la data emiterii acestora (29.11.2022) şi implicit la data expedierii acţiunii astfel cum a reţinut Tribunalul Iaşi (28.11.2022) şi ulterior la data înregistrării dosarului initial pe rolul acestei instanţe (06.12.2022), reclamanţii B. şi A. aveau calitatea de inspectori judiciari la Inspecţia Judiciară - Direcţia de Inspecţie pentru procurori, caz în care dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. nu sunt aplicabile şi nu pot fi reţinute ca temei de declinare a competenţei teritoriale.

Astfel, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ. "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (…); (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Ca urmare, competenţa atrasă de aplicarea art. 127 C. proc. civ. este incidentă doar în situaţia în care judecătorul/procurorul îşi desfăşoară efectiv activitatea la o instanţă/parchet corespunzător instanţei - care ar avea în mod obişnuit competenţa de soluţionare a cauzei sau la o instanţă/parchet superioare acesteia (ca loc de muncă al reclamanţilor). Articolul 127 C. proc. civ. nu este aplicabil în situaţia în care judecătorul/procurorul, la data sesizării instanţei nu îşi mai desfăşoară activitatea la una dintre aceste instanţe/unităţi de parchet, ci este detaşat la diferite instituţii, cum este şi Inspecţia Judiciară.

În această situaţie se aplică normele de competenţă generale determinate de dispoziţiile legale aplicabile cauzei, caz în care Tribunalul Brăila nu este nici instanţă de domiciliu al reclamanţilor, nici de la locul lor de muncă de la data sesizării instanţei, şi nici instanţa aleasă de reclamanţi alături de alţi reclamanţi printr-o cerere comună, aceasta fiind Tribunalul Iaşi.

A mai reţinut instanţa că, în raport de cererea formulată de reclamanţi, înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. x/2022, erau incidente dispoziţiile art. 269 alin. (3) C. proc. civ., cel puţin prin raportare la reclamanţii din prezenta cauză şi reclamanţii cu privire la care instanţa s-a considerat competentă, fiind incidentă situaţia coparticipării procesuale active, prevăzută de dispoziţiile art. 59 C. proc. civ., obiectul procesului fiind reprezentat de dobândirea unor drepturi care au aceeaşi cauză şi între care există o strânsă legătură.

În consecinţă, instanţa a constatat că, potrivit art. 269 alin. (3) din Codul muncii, dacă sunt întrunite condiţiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

Tribunalul a mai arătat că disjungerea este o măsură procesuală ce poate fi luată pentru buna administrare a judecăţii, însă dispunerea acestei măsuri nu atrage necompetenţa instanţei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 15 ianuarie 2024.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine cu titlu prealabil că, în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

De asemenea, instanţa supremă reţine că reclamanţii, în prezent pensionari, la data expedierii acţiunii – 28.11.2022 aveau calitatea de procurori: reclamanta A.: procuror cu grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel la Parchetul de la lângă Tribunalul Constanţa - inspector judiciar la Inspecţia Judiciară şi reclamantul B., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa - inspector la Inspecţia Judiciară – Direcţia de Inspecţie pentru procurori, astfel cum reiese din decretele privind eliberarea din funcţie nr. 1549/2022 şi nr. 1550/2022.

Dreptul comun pentru soluţionarea conflictelor de muncă este reglementat de dispoziţiiile art. 266-275 din Codul muncii şi de Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, aplicabilă în raport de data introducerii acţiunii – 6 decembrie 2022.

Articolul 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar art. 216 din acelaşi act normativ stipulează: "Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ., amintite de instanţele aflate în conflict în cuprinsul considerentelor, aceste dispoziţii legale reglementează situaţia particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, raţiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţii.

Textul de lege se aplică întocmai şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor şi vizează două situaţii, respectiv când una din aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant) şi când are legitimare procesuală pasivă (este pârât).

Potrivit art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (…)

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

În speţă, Înalta Curte reţine incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., competenţa aparţinând Tribunalului Brăila, ca instanţă aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşurau activitatea reclamanţii (Constanţa).

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila – secţia I Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila – secţia I Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 februarie 2024.