Prorogation clause void absent client signature; jurisdiction fixed at defendant's seat in Sector 6 Bucharest.

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 12 iulie 2022 pe rolul Judecătoriei Timişoara – secţia I civilă, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 24.600,00 RON, cu titlu de debit restant, ce rezultă din facturile scadente emise pentru prestarea serviciilor în baza contractului de prestări servicii nr. x din 21 februarie 2022; obligarea pârâtei la plata sumei de 2.197,00 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere, aferente facturilor emise şi neachitate, conform contractului de prestări servicii nr. x din 21 februarie 2022, calculate până la momentul introducerii cererii; obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere, aferente facturilor emise şi neachitate, conform contractului de prestări servicii nr. x din 21 februarie 2022, de la data introducerii cererii şi până la momentul plăţii debitului.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 555, art. 1270, art. 1350, art. 1516, art. 1530, art. 1531 şi art. 1548 din C. civ.

Pârâta B. S.R.L. a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, invocând excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Timişoara, faţă de dispoziţiile cuprinse în contractul de prestări servicii consultanţă software/hardware nr. x din 21 februarie 2022, la Capitolul al XIII-lea, pct. 13.8, care au următorul conţinut: "prezentul contract va fi guvernat de legea română. Orice litigiu care decurge din sau în legătură cu acest acord, inclusiv orice neînţelegere cu privire la existenţa, validitatea, executarea sau încetarea, va fi înaintată şi soluţionată de către instanţa competentă de la locul încheierii contractului în conformitate cu legea din România. Prezentul contract a fost încheiat azi 21.02.2022 în Bucureşti".

Prin cererea reconvenţională, pârâta a solicitat instanţei să dispună obligarea reclamantei la plata sumei de 68.000 RON, reprezentând contravaloarea clauzei penale prevăzute la Capitolul al IV-lea, pct. 4.1 din Acordul de confidenţialitate şi neconcurenţă nr. 2102/21.02.2022, aşa cum ar fi just în situaţia dată şi raportat la cuantumul facturilor emise.

Reclamanta a formulat întâmpinare la cererea reconvenţională, solicitând respingerea acesteia.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar, reclamanta a solicitat respingerea excepţiei de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Timişoara.

Reclamanta a formulat o precizare de acţiune, arătând că pârâta a achitat, la data de 13 iulie 2022, suma de 5.100 RON, respectiv diferenţa de plată din factura cu nr. x/28.02.2022 (în valoare totală de 9.900 RON, din care a mai fost achitată suma de 4.800 RON, la data de 16 martie 2022). Astfel, a menţionat că acţiunea rămâne parţial fără obiect, ca urmare a achitării sumei de 5.100 RON. Prin urmare, a învederat că debitul restant final este în sumă de 19.500 RON, respectiv întreaga factura nr. x/17.03.2022. Totodată, reclamanta a precizat că îşi menţine cererea în ceea ce priveşte obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere.

Judecătoria Timişoara – secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 3464 din 17 februarie 2023, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Timişoara, invocată de către pârâtă şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Referitor la contractul încheiat între părţi, Judecătoria Timişoara a reţinut că acesta a fost încheiat în formă simplificată, respectiv comandă urmată de executare, nefiind întocmit un înscris care să poarte semnătura ambelor părţi. Contractul depus la dosarul cauzei a fost semnat doar de către societatea pârâtă.

Instanţa a mai reţinut că regula generală privind competenţa teritorială este prevăzută în cuprinsul art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Potrivit art. 126 alin. (1) din C. proc. civ., care reglementează prorogarea voluntară de competenţă, "părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă".

În cauza dedusă judecăţii, nu s-a probat existenţa unei convenţii exprese în sensul prorogării voluntare de competenţă, din cuprinsul căreia să rezulte, în mod explicit, opţiunea părţilor pentru o anumită instanţă.

Astfel, în cuprinsul clauzei de la art. 13.8 din contract se menţionează că "orice litigiu care decurge din sau în legătură cu acest contract, inclusiv orice neînţelegere cu privire la existenţa, validitatea, executarea sau încetarea sa, va fi înaintată şi soluţionată de către instanţa competentă de la locul încheierii contractului, în conformitate cu legea română. Prezentul contract a fost încheiat azi, 21.02.2022, în Bucureşti", însă contractul nu a fost însuşit prin semnătură de către ambele părţi.

Prin urmare, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 13.8 din contractul depus la dosar nu pot să producă efecte juridice, în contextul în care instituie o clauză neuzuală, care nu a fost acceptată expres, în scris, de către părţi, astfel cum impune art. 1203 din C. civ., ceea ce înseamnă că sunt aplicabile normele de competenţă teritorială de drept comun.

Cum sediul pârâtei este situat în sectorul 6 al Municipiului Bucureşti, respectiv în aria de circumscripţie a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, rezultă că aceasta este instanţa competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze cauza.

Instanţa a mai subliniat că Judecătoria Timişoara nu ar fi fost instanţa competentă din punct de vedere teritorial nici prin aplicarea dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., potrivit cărora "în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: ... instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea şi rezilierea unui contract", de vreme ce în cuprinsul contractului nu este precizat în mod expres locul executării contractului, iar contractul nu este semnat de ambele părţi.

Având în vedere toate aceste argumente, în baza art. 132 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., Judecătoria Timişoara a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, excepţie invocată de societatea pârâtă şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată, în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 6366 din 17 octombrie 2023, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti – secţia civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Timişoara, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, s-a suspendat judecata cauzei şi s-a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a reţinut următoarele:

Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată (acţiune în pretenţii întemeiată pe răspundere civilă contractuală), nu este atrasă o competenţă teritorială absolută a instanţei, astfel cum reiese per a contrario din dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 3 raportat la art. 126 alin. (1) din C. proc. civ.

Aşadar, o eventuală necompetenţă teritorială în cauza dedusă judecăţii nu poate fi valorificată decât în condiţiile şi termenele prevăzute de lege, respectiv doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.

Atât timp cât pârâta a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Timişoara prin raportare la dispoziţiile contractuale sau a extins-o şi la dispoziţiile art. 107 din C. proc. civ., însă cu încălcarea limitei temporale prevăzute de lege (argumentele prezentate de Judecătoria Timişoara fiind însuşite de pârâtă abia la termenul de judecată stabilit de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti), instanţa sesizată de reclamantă devine în mod exclusiv competentă să soluţioneze acţiunea.

În cauză, Judecătoria Timişoara a exercitat un drept care nu-i aparţinea, deoarece a respins argumentele prezentate de societatea pârâtă în susţinerea excepţiei necompetenţei teritoriale, fundamentate exclusiv pe dispoziţiile contractuale (pct. 13.8 din contractul de prestări servicii consultanţă software/hardware nr. x din 21.02.2022), a admis excepţia şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, însă în temeiul art. 107 din C. proc. civ., fără ca partea să susţină excepţia prin întâmpinare pe acest temei de drept.

Astfel, instanţa a schimbat cauza excepţiei, construindu-şi motivarea în vederea admiterii excepţiei pe un temei de drept avut în vedere doar de aceasta, iar nu de pârâtă, a invocat practic, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale, ceea ce nu este posibil, având în vedere că nu este o excepţie de ordine publică.

Drept consecinţă, numai instanţei sesizate de reclamantă îi aparţine competenţa, limitele stabilite de pârâtă în argumentarea excepţiei în cuprinsul întâmpinării determinând în mod irevocabil prorogarea de competenţă, cu consecinţa sustragerii în acelaşi mod a competenţei teritoriale oricărei alte instanţe.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă la data de 27 octombrie 2023, sub nr. x/2022.

Litigiul de faţă opune doi profesionişti, între care s-a încheiat contractul de prestări servicii consultanţă software/hardware nr. x din 21 februarie 2022, care, la Capitolul al XIII-lea pct. 13.8, include o clauză atributivă de competenţă, cu următorul conţinut: "prezentul contract va fi guvernat de legea română. Orice litigiu care decurge din sau în legătură cu acest acord, inclusiv orice neînţelegere cu privire la existenţa, validitatea, executarea sau încetarea, va fi înaintată şi soluţionată de către instanţa competentă de la locul încheierii contractului în conformitate cu legea din România. Prezentul contract a fost încheiat azi 21.02.2022 în Bucureşti".

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 126 alin. (1) din C. proc. civ., "părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă".

Din perspectiva reglementării procesual civile, clauza atributivă supusă analizei este validă, litigiul părţilor având drept cauză răspunderea contractuală şi nefiind incidente normele de competenţă teritorială exclusivă reglementate în art. 117-121 din C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 1203 din C. civ., "clauzele standard (…) prin care se derogă de la normele privitoare la competenţa instanţelor judecătoreşti nu produc efecte decât dacă sunt acceptate, în mod expres, în scris, de cealaltă parte".

Interpretarea dispoziţiei legale impune concluzia că, din punct de vedere al dreptului substanţial, clauza atributivă de competenţă produce efecte dacă a fost acceptată expres, în scris, de partea căreia i se opune.

Dispoziţiile art. 1203 din C. civ. nu pretind obiectivarea consimţământului referitor la clauza atributivă într-un înscris separat de contract, ci impun instanţei care analizează o clauză atributivă de competenţă să examineze, din perspectivă calitativă, consimţământul părţii, pentru a se asigura că a fost manifestat clar şi expres (adică nu tacit).

În cauza dedusă judecăţii, contractul de prestări servicii consultanţă software/hardware nr. x din 21 februarie 2022 nu a fost însuşit prin semnătură de către ambele părţi, fiind semnat doar de către societatea pârâtă.

Înalta Curte constată că nu sunt întrunite cerinţele referitoare la prorogarea de competenţă şi, pe cale de consecinţă, nu se poate da eficienţă prevederilor art. 126 alin. (1) din C. proc. civ., în speţă fiind aplicabilă regula de drept comun reglementată de dispoziţiile art. 107 alin. (1) din acelaşi cod.

Aşadar, instanţa competentă să soluţioneze cauza este cea de la sediul pârâtei, respectiv Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, având în vedere faptul că pârâta a invocat, în termenul prevăzut de lege, excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei sesizate de reclamantă, iar argumentele dezvoltate în susţinerea acestei excepţii nu prezintă relevanţă pentru stabilirea instanţei competente să soluţioneze cauza.

Faţă de cele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti – secţia civilă, căreia i se va trimite dosarul spre soluţionare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti – secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 noiembrie 2023.