Personal liability of directors for insolvency passive is not subject to cassation appeal when appellate decision is final
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice rejected the appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal’s decision to dismiss the original challenge and confirming the lower court’s order holding the former statutory administrator and de facto general director jointly and severally liable for the insolvent company’s passive debts of approximately 6.75 million RON. The dispute centered on a civil proceeding initiated by the judicial liquidator to attract the personal patrimonial responsibility of the management members for contributing to the debtor’s insolvency, challenging the Court of Appeal’s rejection of their appeal against the judge-syndic’s initial judgment. The Court determined that the appeal was inadmissible because, under Article 43(1) and Article 46(1) of Law No. 85/2014, decisions of the Court of Appeal in cases originally heard by the judge-syndic, including requests for personal liability under Article 169, are final and not subject to cassation; consequently, recognizing such an extraordinary remedy would violate the principle of legality of appeals and the constitutional principle of equality before the law, rendering the decision final and unassailable.
Legislator headnote
AI generatedart. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, art. 169 alin. (9) din Legea nr. 85/2014, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ; Personal liability of directors for insolvency passive is not subject to cassation appeal when appellate decision is final: The dispute centered on a civil proceeding initiated by the judicial liquidator to attract the personal patrimonial responsibility of the management members for contributing to the debtor’s insolvency, challenging the Court of Appeal’s rejection of their appeal against the judge-syndic’s initial judgment. The Court determined that the appeal was inadmissible because, under Article 43(1) and Article 46(1) of Law No. 85/2014, decisions of the Court of Appeal in cases originally heard by the judge-syndic, including requests for personal liability under Article 169, are final and not subject to cassation; consequently, recognizing such an extraordinary remedy would violate the principle of legality of appeals and the constitutional principle of equality before the law, rendering the decision final and unassailable.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvision explicitly cited in the operative part to legally ground the rejection of the appeal as inadmissible.
Full text
Şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2024
Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 13 septembrie 2021 pe rolul Tribunalului Galaţi – secţia a II-a Civilă, sub nr. x/2018/a7, lichidatorul judiciar A.. a solicitat atragerea răspunderii personale patrimoniale a fostului administrator statutar, pârâta B., şi a directorului general al societăţii debitoare C. S.R.L., pârâtul D., pentru pasivul societăţii debitoare în sumă de 6.749.090,46 RON.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 169 alin. (1) lit. a), b), d) şi e) din Legea nr. 85/2014.
Prin sentinţa civilă nr. 193 din 29.06.2022 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă, judecătorul-sindic a admis cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată de administratorul judiciar al debitoarei C. S.R.L., A.. în contradictoriu cu pârâta B., administrator statutar al debitoarei, în baza art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014.
A fost admisă şi cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată în contradictoriu cu pârâtul D., administrator în fapt al debitoarei, în baza art. 169 alin. (1) lit. a), b) şi e) din Legea nr. 85/2014.
Au fost obligaţi, în solidar, pârâţii B. şi D. să suporte pasivul debitoarei C. S.R.L., în sumă de 6.749.090,46 RON, din averea proprie.
S-a dispus comunicarea hotărârii către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Galaţi conform art. 169 alin. (9) din Legea nr. 85/2014.
2. Împotriva acestei sentinţe au formulat apel pârâţii B. şi D., prin care au solicitat admiterea căii de atac, casarea în tot a sentinţei apelate şi rejudecând cauza să se dispună respingerea ca neîntemeiată a cererii formulate de lichidatorul judiciar A. în temeiul art. 169 alin. (1) lit. a), b), d) şi c) din Legea 85/2014 prin care a solicitat obligarea apelanţilor la suportarea pasivului debitoarei C. S.R.L.
Prin decizia civilă nr. 435/A din 7 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost respins ca neîntemeiat apelul pârâţilor B. şi D..
3. La 6 februarie 2023, pârâţii B. şi D. au formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 435/A din 7 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2018, prin care au solicitat casarea hotărârii recurate şi, rejudecând cauza, să se dispună respingerea ca neîntemeiată şi nefondată a cererii formulate de lichidatorul judiciar al debitoarei C. S.R.L. în temeiul art. 169 alin. (1) lit. a), b), d) şi c) din Legea 85/2014.
Prin cererea de recurs pârâţii nu au invocat niciun motiv de casare dintre cele prevăzute expres şi limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., criticile vizând, în esenţă, hotărârea pronunţată de judecătorul-sindic şi aspectele de stabilire a culpei acestora în atragerea răspunderii personale patrimoniale pentru pasivul societăţii debitoare C. S.R.L.
La 15 iunie 2023 intimata-reclamantă A.. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei C. S.R.L., a transmis la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei civile recurate ca fiind temeinică şi legală.
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Prin încheierea din 19 septembrie 2023, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ., însă părţile nu au înţeles să îşi exercite acest drept.
În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la 16 ianuarie 2024.
Constituită în completul de filtru, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii recursului, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reţinând următoarele:
Recursul pendinte are ca obiect decizia civilă nr. 435/A din 7 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi – secţia a II-a Civilă, prin care s-a respins ca neîntemeiat apelul pârâţilor B. şi D..
Litigiul are ca obiect o acţiune prin care s-a solicitat, în temeiul art. 169 alin. (1) lit. a), b), d) şi e) din Legea nr. 85/2014, atragerea răspunderii patrimoniale a fostului administrator statutar, pârâta B., şi a directorului general al societăţii debitoare C. S.R.L., pârâtul D., pentru pasivul societăţii debitoare.
Înalta Curte reţine că hotărârea pronunţată în cadrul apelului are caracter definitiv conform art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, potrivit cu care "Curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic. Hotărârile curţii de apel sunt definitive." prin raportare la dispoziţiile art. 46 alin. (1) din acelaşi act normativ care statuează că "Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel."
Aceste prevederi se aplică şi în cazul cererilor de atragere a răspunderii patrimoniale pentru intrarea în insolvenţă potrivit art. 45 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 85/2014, potrivit cu care printre atribuţiile judecătorului-sindic se enumeră şi cele privind judecarea cererilor de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvenţă, potrivit art. 169.
Faţă de conţinutul prevederilor legale anterior evocate, instanţa supremă, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, reţine că decizia recurată în cauză are caracter definitiv de la pronunţarea sa potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. coroborat cu alin. (2) teza finală al aceluiaşi articol, astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, fiind incidente dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., " (…) nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".
Recunoaşterea unei căi extraordinare de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac prevăzut de art. 457 C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii consacrat de art. 16 din Constituţia României, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Potrivit dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României, părţile interesate pot exercita căile de atac, în condiţiile legii procesuale.
Corespunzător acestor prevederi, legea procesual civilă stabileşte hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de reformare sau retractare.
Prin urmare, admisibilitatea unei căi de atac este examinată în raport cu îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de legea procesuală.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâţii B. şi D. împotriva deciziei civile nr. 435/A din 7 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi – secţia a II-a Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâţii B. şi D. împotriva deciziei civile nr. 435/A din 7 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi – secţia a II-a Civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 ianuarie 2024.