Untimely appeal in cassation for motor accident damages annulled for non-payment of judicial stamp duty

Şedinţa publică din data de 7 februarie 2024

Din examinarea actelor din dosar, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 22 august 2019 sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta la plata sumei de 8.649 RON, daune materiale şi la suma de 100.000 euro (echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua efectuării plăţii), cu titlu de daune morale; cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 19 noiembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a Civilă în dosar nr. x/2019, a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a completului de judecată, a fost înaintat dosarul secţiei a VI-a Civilă, în vederea repartizării unui complet specializat în materia litigiilor cu profesionişti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a Civilă sub nr. x/2019*.

Prin sentinţa civilă nr. 1090 din 13 mai 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi intervenientul forţat C., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1047A din 16 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost respins apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 1090 din 13 mai 2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs.

În susţinerea motivelor de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., după descrierea situaţiei de fapt, recurenta-reclamantă arată că instanţa de apel, deşi a reţinut faptul că intervenientul forţat nu folosea avertizarea luminoasă pentru că nu se afla într-o situaţie urgentă, a considerat că nu i se poate imputa o culpă în accidentul rutier.

De asemenea, contrar aspectelor reţinute de instanţa de apel, recurenta-reclamantă arată că, astfel cum reiese din procesul-verbal la faţa locului, intervenientul forţat a recunoscut faptul că la data de 10.11.2016, în jurul orei 8:40, în timp ce conducea autoturismul x, a surprins şi a accidentat o persoană de sex feminin.

Potrivit recurentei-reclamante, în mod surprinzător, instanţa de apel, deşi s-a raportat la actele şi probele dosarului penal, precum şi la recunoaşterea intervenientului forţat, a respins cererea de chemare în judecată, considerând că nu a fost dovedită pretinsa faptă ilicită.

Cu privire la oferta de despăgubire înaintată de 23.02.2021, recurenta-reclamantă solicită instanţei să observe că nicio parte din dosar nu a negat existenţa faptei, cel mult pârâta B. S.A. a făcut trimitere la o culpă comună, dar nu la inexistenţa faptei.

De asemenea, recurenta-reclamantă subliniază faptul că menţiunea societăţii de asigurare "oferta valabilă 10 zile de la comunicare, în condiţiile în care nu apar alte elemente relevante" nu este de natură să conducă la ideea că asigurătorul avea în vedere culpa exclusivă a reclamantei. Potrivit recurentei-reclamante, este imposibil ca în termenul de 10 zile, stabilit de asigurător, să rezulte o altă situaţie de fapt. Dacă răspunsul asigurătorului ar fi fost unul prin care să fie refuzat la plată dosarul de despăgubire, având în vedere culpa exclusivă a reclamantei, hotărârea instanţei de apel ar fi fost întemeiată.

Mai susţine recurenta-reclamantă că are dreptul de a formula cererea de chemare în judecată, pentru repararea prejudiciului material şi moral suferit prin vătămarea corporală, în temeiul prevederilor art. 1.357 şi urm. C. civ.. Potrivit acestor prevederi legale, prejudiciul este unul dintre elementele răspunderii civile delictuale, alături de fapta ilicită, vinovăţia, raportul de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită, această materie fiind guvernată de principiul reparării integrale a prejudiciului.

În opinia recurentei-reclamante, condiţiile prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite, reieşind din actele de cercetare penală efectuate în Tribunalul Militar Bucureşti, respectiv din procesul-verbal de cercetare la faţa locului, ca şi din ordonanţa de începere a urmăririi penale şi din raportul de expertiză medico-legal.

Mai precizează recurenta-reclamantă că instanţa civilă nu este legată de dispoziţiile legii penale şi nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal, în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite, conform dispoziţiilor art. 1.365 C. civ., iar pârâta a achiesat prin înaintarea unei oferte de despăgubire pe cale amiabilă.

În ceea ce priveşte prejudiciul, recurenta-reclamantă invocă dispoziţiile art. 1.357 şi art. 1.381 C. civ.

Sub un ultim aspect, recurenta-reclamantă subliniază faptul că în apel a solicitat administrarea probei cu expertiza tehnică auto, cerere respinsă de instanţă, pentru ca ulterior să fie respinsă cerere de chemare în judecată, considerându-se că nu s-a făcut dovada vinovăţiei intervenientului forţat.

Recursul a fost comunicat intimaţilor, iar la 27 septembrie 2023, intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport de dispoziţiile Legii nr. 310/2018, iar în subsidiar a solicitat anularea recursului pentru neîncadrarea în motivele de casare.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-reclamante la 26 octombrie 2023, iar aceasta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, analizând cu prioritate chestiunea timbrajului, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 24 alin. (1) şi (2), coroborat cu art. 32 şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, reţine următoarele:

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Totodată, dispoziţiile art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 stabilesc că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege, iar art. 33 statuează că acestea se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON".

Pe de altă parte, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În cauză, a fost stabilită în sarcina recurentei-reclamante obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4.531,13 RON.

Astfel, recurentei-reclamante i s-a pus în vedere prin adresa comunicată la 30 august 2023, potrivit dovezii existente la dosar, să depună la dosar taxa judiciară de timbru de 4.531,13 RON.

Recurenta-reclamantă a formulat cerere de ajutor public judiciar, care a fost respinsă prin încheierea din cameră de consiliu din 4 octombrie 2023, pronunţată în dosar nr. x/2019.

Împotriva acestei încheieri, recurenta-reclamantă a formulat cerere de reexaminare, care a fost respinsă prin încheierea din 16 noiembrie 2023, pronunţată în dosar nr. x/2019.1.

Recurenta-reclamantă nu a îndeplinit obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru datorată în cauză.

Prin urmare, având în vedere faptul că în cauză recurenta-reclamantă nu şi-a îndeplinit obligaţia de timbrare ce îi revenea până la acest termen de judecată şi că nu operează scutirea legală de la obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează a da eficienţă dispoziţiilor art. 32 şi art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, precum şi prevederilor art. 494, coroborat cu art. 197 C. proc. civ. şi să dispună anularea recursului, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1047A din 16 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 februarie 2024.