Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 236/2024 AI generated

Revision dismissed in enforcement challenge over res judicata for distinct seizures.

Case Number Decizia nr. 236/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the revision request filed by the insolvent company against the civil decision no. 548 of 13 April 2023 of the Timiş Tribunal (which had rejected the appeal against the first-instance ruling on a challenge to enforcement of a seizure of immovable property), thereby leaving that decision in force. The revision was based on alleged contradictory final judgments and infringement of res judicata (art. 509(1)(8) Civil Procedure Code), with the claimant relying on an earlier appellate decision holding that enforcement could not run parallel to insolvency proceedings. The Court held the revision inadmissible/groundless because the res judicata issue had already been analysed in the second proceeding, and because, for the negative effect of res judicata, the triple identity of parties, cause and object was missing (the two cases concerned different enforcement acts—seizure of immovable property versus attachment of the insolvency account).

Legislator headnote

AI generated

art. 435 C. proc. civ, art. 431 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 513 alin. (3) C. proc. civ, art. 431 alin. (1) C. proc. civ; Revision dismissed in enforcement challenge over res judicata for distinct seizures: 548 of 13 April 2023 of the Timiş Tribunal (which had rejected the appeal against the first-instance ruling on a challenge to enforcement of a seizure of immovable property), thereby leaving that decision in force. The revision was based on alleged contradictory final judgments and infringement of res judicata (art. 509(1)(8) Civil Procedure Code), with the claimant relying on an earlier appellate decision holding that enforcement could not run parallel to insolvency proceedings. The Court held the revision inadmissible/groundless because the res judicata issue had already been analysed in the second proceeding, and because, for the negative effect of res judicata, the triple identity of parties, cause and object was missing (the two cases concerned different enforcement acts—seizure of immovable property versus attachment of the insolvency account).

Keywords

AI generated
res judicata civil revision proceedings insolvency enforcement decision infringement procedure immovable property

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 513 alin. (3) C. proc. civ.

Basis for the reasoning leading to the rejection, since it limits the review to the admissibility conditions and the facts on which the application is based.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 7 februarie 2024

Asupra revizuirii, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 548 din 13 aprilie 2023, pronunţată de Tribunalul Timiş – secţia I-a Civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost respins apelul declarat de apelanta A. S.A. - în insolvenţă, prin administrator judiciar, prin administrator special B. cu avizul administrator judiciar C., în contradictoriu cu intimaţii prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ şi DIRECŢIA GENERALĂ EXECUTĂRI SILITE CAZURI SPECIALE-SERVICIUL EXECUTĂRI SILITE CAZURI SPECIALE REGIONAL Timişoara, împotriva sentinţei civile nr. 16548 din 29 decembrie 2021, pronunţate de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2018, ca nefondat. S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, a formulat cerere de revizuire A. S.A. în insolvenţă, prin administrator special B. şi prin administrator judiciar C..

În motivarea cererii, revizuenta arată că, în dosarul nr. x/2018, având ca obiect contestaţie la executare împotriva procesului-verbal de sechestru pentru bunuri imobile x/19.11.2018, la data de 10.03.2023, a depus decizia civilă nr. 24/A din 18 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul x/2015, invocând puterea de lucru judecat în ceea ce priveşte problema supusă dezbaterii Tribunalului Timiş (aplicarea dispoziţiilor art. 266 indice 3 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală), soluţionată de Curtea de Apel Timişoara.

Revizuenta susţine că, opus deciziei civile nr. 24/A din 18 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Timiş a pronunţat decizia civilă nr. 548/A din l3 aprilie 2023 în dosarul nr. x/2018.

În acest sens, revizuenta arată că, întrucât Curtea de Apel Timişoara, în mod definitiv, prin decizia civilă nr. 24/A din 18 ianuarie 2023 a stabilit că nu se poate porni procedura de executare silită în paralel cu procedura insolvenţei, iar singura modalitate de valorificare a oricărei creanţei este aceea de înscriere la masa credală, prin decizia atacată se încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Mai susţine revizuenta că, deşi la stabilirea acestei împrejurări a fost avută în vedere o cerere de anulare a unei adrese de poprire, chestiunea tranşată în cuprinsul deciziei civile nr. 24/A din 18 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2015 se impune a fi aplicată în dosarul nr. x/2018, întrucât emiterea oricăror acte de executare silită împotriva sa, întemeiată pe dispoziţiilor art. 2661-5 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, tinde la acceptarea unei situaţii contrare, respectiv la constatarea faptului că bunurile sale pot face obiectul unor executări silite în afara procedurii de insolvenţă.

Revizuenta apreciază că de la data dezlegării în dosarul nr. x/2015, ca urmare a deciziei civile nr. 24/A din 18 ianuarie 2023, nu se mai poate recurge la procedura de executare silită invocată de organele fiscale, orice statuare în sens contrar fiind supusă revizuirii în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 510 alin. (2) şi art. 513 alin. (4) teza a II-a C. proc. civ., încălcându-se şi prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În consecinţă, în opinia revizuentei, decizia atacată înfrânge autoritatea de lucru judecat a considerentelor deciziei Curţii de Apel Timişoara nr. 24/A din 18 ianuarie 2023, pronunţată în dosar nr. x/2015, care statuează asupra imposibilităţii desfăşurării procedurii de executare silită în paralel cu procedura insolvenţei.

În susţinerea acestor argumente, revizuenta arată că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 430, art. 431 alin. (2), art. 433, art. 434, art. 435 C. proc. civ.

În raport de art. 431 C. proc. civ., revizuenta precizează că sunt îndeplinite cerinţele triplei identităţi după cum urmează:

1. identitate de părţi: atât în dosarul nr. x/2018, cât şi în dosarul nr. x/2015 figurează ca părţi A. S.A., cât şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, A.N.A.F., precum şi organele de executare silită din subordinea sa: Direcţia Generală Executări Silite Cazuri Speciale, Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional Timişoara;

2. identitate de obiect juridic: atât dosarul nr. x/2018, cât şi dosarul nr. x/2015 au ca obiect contestaţie la executare împotriva unor acte de executare emise în dosarul nr. x/2016 pentru executarea silită a aceluiaşi debitor A. S.A. şi în baza aceleiaşi creanţe bugetare născută în baza aceleiaşi sentinţe penale nr. 2858/PI/16.12.2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 862/A din 08.06.2015.

Mai arată revizuenta că nu este identitate de obiect numai atunci când obiectul celor două cereri se suprapune exact, dispoziţia legală enunţată neimplicând în mod necesar acelaşi obiect material, fiind de ajuns ca, la baza ambelor cereri să se afle acelaşi temei de drept. Practic, ceea ce interesează din punct de vedere al autorităţii de lucru judecat este ca, din cuprinsul acţiunilor să rezulte că scopul final urmărit de parte este acelaşi, adică obţinerea unui titlu executoriu cu privire la dreptul pretins.

3. identitate de cauză: cauza rezidă în fundamentul juridic al acţiunii şi se manifestă practic în situaţia de fapt calificată juridic. Verificând şi acest element, revizuenta susţine că există identitate absolută de cauze între dosarul nr. x/2018 şi dosarul nr. x/2015, fiind vorba de acelaşi fundament juridic: aplicarea dispoziţiilor art. 266 indice 3 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Sub un ultim aspect, revizuenta arată că cele două alineate ale art. 431 C. proc. civ. reunite sub denumirea marginală "Efectele lucrului judecat", reglementează două forme diferite de manifestare a autorităţii de lucru judecat şi anume: efectul negativ, care operează în condiţiile existenţei triplei identităţi de părţi, cauză şi obiect şi efectul pozitiv, pentru existenţa căruia identitatea este impusă doar în ceea ce priveşte părţile, nu şi în privinţa obiectului şi cauzei, pentru care textul prevede condiţia unei legături între ceea ce s-a stabilit într-un alt litigiu şi litigiul din urmă.

Efectul pozitiv, ilustrat de adagiul "res judicata pro veritate accipitur" ("lucrul judecat trebuie considerat adevărat" sau "ceea ce a fost judecat exprimă un adevăr legal") - conform căruia aspectele statuate printr-o hotărâre judecătorească nu pot fi contrazise printr-o altă hotărâre judecătorească - reprezintă o prezumţie de adevăr care va fi reţinută de instanţa învestită în litigiul din urmă ca argument în soluţia pe care o va da.

Prin urmare, apreciază că, atât timp cât face dovada contrară celor statuate prin decizia a cărei revizuire o solicită, se impune cu necesitate revizuirea hotărârii pendinte repudiate, în acord cu respectarea efectelor aspectelor deja judecate în litigii anterioare.

În drept, cererea este întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia I Civilă.

La 05.09.2023, revizuenta a depus la dosar note scrise, prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire.

Intimata AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, în reprezentarea DIRECŢIEI GENERALE EXECUTĂRI SILITE CAZURI SPECIALE – SERVICIUL EXECUTĂRI SILITE CAZURI SPECIALE REGIONAL TIMIŞOARA a formulat întâmpinare la 13.09.2023, prin care a arătat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv: în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat şi, respectiv, nu există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză. Intimata a solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată.

La 14.09.2023, DIRECŢIA REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE TIMIŞOARA, în reprezentarea Ministerului Finanţelor pentru Statul Român, a formulat întâmpinare, prin care a invocat inadmisibilitatea cererii de revizuire, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin încheierea nr. 1304 din 20 septembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I Civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei I Civilă şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea secţiei a II-a Civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul secţiei a II-a Civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 30 octombrie 2023.

La 10.11.2023, intimata AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, în reprezentarea DIRECŢIEI GENERALE EXECUTĂRI SILITE CAZURI SPECIALE – SERVICIUL EXECUTĂRI SILITE CAZURI SPECIALE REGIONAL TIMIŞOARA a depus la dosar înscrisuri, ce au fost transmise instanţei şi prin poştă la 16 noiembrie 2023.

Prin încheierea din 15 noiembrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, constatând lipsa de procedură cu intimata DIRECŢIA GENERALĂ EXECUTĂRI SILITE CAZURI SPECIALE – SERVICIUL EXECUTĂRI SILITE CAZURI SPECIALE REGIONAL TIMIŞOARA a dispus amânarea judecării cauzei la data de 7 februarie 2024.

Examinând cererea de revizuire dedusă judecăţii, prin raportare la dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8, cu care este legal învestită, şi art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Conform art. 513 alin. (3) C. proc. civ., se constată că dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază. Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri definitive, care evocă sau nu fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Astfel, invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie contradictorii; hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Prin urmare, hotărârile pretins contradictorii trebuie să fi fost pronunţate în procese sau dosare diferite, iar în al doilea proces, să nu fi fost invocată autoritatea de lucru judecat, sau chiar dacă a fost invocată, să nu se fi discutat.

În ipoteza în care, însă, în litigiul în care a fost dată cea din urmă hotărâre, instanţa s-a pronunţat asupra autorităţii de lucru judecat, acest aspect nu mai poate fi reanalizat de către instanţa de revizuire. Această condiţie se explică prin aceea că instanţa de revizuire, învestită cu soluţionarea unei cereri întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., trebuie, la rândul său, să respecte autoritatea de lucru judecat a hotărârii a cărei anulare se solicită.

Autoritatea de lucru judecat, respectiv efectele lucrului judecat sunt reglementate la art. 430-431 C. proc. civ.

În aplicarea dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că în prezenta cerere de revizuire nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile expres cerute de lege.

În speţă, revizuenta invocă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 24/A din 18 ianuarie 2023, pronunţate în dosarul nr. x/2015, de Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a Civilă, prin care au fost respinse apelurile declarate de apelanta creditoare Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi de apelanta creditoare Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în reprezentarea Direcţiei Generale Executări Silite Cazuri Speciale - Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional Timişoara, împotriva sentinţei civile nr. 1328 din 9 decembrie 2021, pronunţate de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata debitoare S.C. A. S.A., prin administrator special B., cu avizul administratorului judiciar S.C. C., având ca obiect contestaţie.

Înalta Curte reţine că în litigiul finalizat prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, Tribunalul Timiş – secţia I-a Civilă a analizat autoritatea/puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 24/A din 18 ianuarie 2023, pronunţate în dosarul nr. x/2015, de Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a Civilă.

Astfel, se observă că, în considerentele deciziei civile nr. 548 din 13 aprilie 2023, Tribunalul Timiş – secţia I-a Civilă a reţinut că: "(...) soluţia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2015 este fără nicio consecinţă asupra prezentei speţe întrucât are în vedere situaţii juridice distincte. Astfel, în respectiva speţă, singurul aspect relevant a fost cel privitor la efectuarea unor acte de executare asupra contului unic al debitoarei în insolvenţe, respectiv imposibilitatea popririi (indisponibilizării) acestui cont. O atare soluţie este firească în condiţiile în care o asemenea măsură ar bloca efectiv şi complet orice operaţiune pe care debitoarea în insolvenţă ar putea să o desfăşoare în derularea activităţilor sale curente şi inclusiv în vederea redresării patrimoniale încât scopul procedurii să fie atins prin reintegrarea societăţii debitoare în mediul economic, iar nu prin desfiinţarea persoanei juridice. În schimb, excepţia reţinută de Curtea de Apel Timişoara priveşte numai contul unic al debitoarei în insolvenţă, nu şi alte bunuri ale acesteia – la care, de altfel, nici nu se face referire – motiv pentru care nu poate fi aplicat acelaşi raţionament în prezenta cauză întrucât ar însemna, întocmai cum s-a expus mai sus, lipsirea fără efecte juridice a unor norme procesuale imperative şi clare".

În consecinţă, Înalta Curte constată că, în litigiul finalizat cu decizia a cărei revizuire se solicită, a fost analizată autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 24/A din 18 ianuarie 2023, pronunţate în dosarul nr. x/2015, de Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a Civilă.

Aşa fiind, instanţa de revizuire nu poate să efectueze un control judiciar asupra dezlegării date respectivei chestiuni a autorităţii de lucru judecat de către instanţa în faţa căreia s-a invocat acest aspect, aşa cum tinde să solicite revizuenta.

Înalta Curte, verificând, în calitatea sa de instanţă de retractare, numai condiţiile de admisibilitate a revizuirii, respectiv dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri, nu poate realiza un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei deciziei supuse revizuirii. În caz contrar, s-ar deschide o cale de reformare a hotărârii atacate, ceea ce este inadmisibil.

Res judicata presupune că, odată ce o hotărâre civilă a devenit definitivă, aceasta să nu mai fie pusă sub semnul întrebării. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în mod constant, că revizuirea, cale extraordinară de atac, de retractare, nu se poate transforma într-un apel sau recurs deghizat prin care s-ar obţine o rejudecare a cauzei, întrucât s-ar aduce atingere prezumţiei de validitate a hotărârilor judecătoreşti definitive, principiului securităţii raporturilor juridice şi dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (cauzele Costache şi alţii c. României, nr. 30464/03, Stanca Popescu c. României, nr. 8.727/03, Eugenia, Doina Duca c. Moldovei, nr. 75/07 şi altele).

În cauză, câtă vreme autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 24/A din 18 ianuarie 2023, pronunţate în dosarul nr. x/2015, de Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a Civilă a fost supusă analizei instanţei în cel de-al doilea proces, în care s-a pronunţat decizia civilă nr. 548 din 13 aprilie 2023 de Tribunalul Timiş – secţia I-a Civilă, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, formulată în baza dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este neîntemeiată.

Prin urmare, din cele menţionate anterior, rezultă că în speţă nu este îndeplinită condiţia dedusă din dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căreia în al doilea proces să nu se fi analizat autoritatea de lucru judecat.

Mergând mai departe cu analiza, Înalta Curte arată că autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată şi presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv şi relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă. În acest caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior şi, în cazul efectului pozitiv, instanţa nu mai trebuie să identifice cele trei elemente comune, ci doar dezlegarea dată unei situaţii juridice. Atunci când este chemat să se pronunţe asupra unei chestiuni de drept, judecătorul nu poate să nu ţină seama de rezultatul trecut în puterea de lucru judecat, căci lucrul judecat îşi extinde efectele asupra lucrului de judecat.

În forma anterioară modificărilor aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, analiza soluţiilor pe care instanţa de revizuire le putea adopta a impus concluzia că numai efectul negativ al autorităţii de lucru judecat putea fi valorificat, ca motiv de revizuire.

Aceasta pentru că, în măsura identificării triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză între litigii, este justificată anularea ultimei hotărâri (care încalcă autoritatea de lucru judecat a celei dintâi), căci legea nu recunoaşte posibilitatea ca acelaşi litigiu să fie soluţionat de două ori; dispoziţiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

Dacă s-ar afirma, ca temei al revizuirii, nesocotirea, în hotărârea atacată, a unor chestiuni litigioase dezlegate anterior, în cadrul altui proces, anularea ultimei hotărâri, nedublată de posibilitatea rejudecării, ar lăsa noul litigiu nesoluţionat.

Până la modificarea C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, o atare soluţie nu era reglementată.

De aceea, efectul pozitiv poate fi invocat, ca temei al revizuirii, numai în procesele pornite după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018 (21.12.2018) – ceea ce nu este cazul, în speţă, deoarece procesul de faţă a început la 06.12.2018 –, întrucât în noua formă a Codului, inaplicabilă însă, art. 513 alin. (4) a fost completat, oferind instanţei de revizuire posibilitatea de a "trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat".

Aşadar, în speţă, revizuenta poate invoca doar autoritatea de lucru judecat, în manifestarea efectului ei negativ şi, astfel, trebuie verificată existenţa triplei identităţi evocată mai sus, de părţi, obiect şi cauză; în aceste limite urmând a se realiza controlul judiciar.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte reţine că prin sentinţa civilă nr. 16548 din 29 decembrie 2021, pronunţată de Judecătoria Timişoara – secţia I Civilă în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de contestatoarea A. S.A. - în insolvenţă, în contradictoriu cu intimaţii STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMNISTRARE FISCALĂ şi DIRECŢIA GENERALĂ EXECUTĂRI SILITE CAZURI SPECIALE-SERVICIUL EXECUTĂRI SILITE CAZURI SPECIALE REGIONAL BUCUREŞTI; s-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către părţi.

Prin decizia civilă nr. 548 din 13 aprilie 2023, pronunţată de Tribunalul Timiş – secţia I-a Civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost respins apelul declarat de apelanta A. S.A. - în insolvenţă, prin administrator special B. cu avizul administrator judiciar C., în contradictoriu cu intimaţii prin DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE TIMIŞOARA, AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ şi DIRECŢIA GENERALĂ EXECUTĂRI SILITE CAZURI SPECIALE-SERVICIUL EXECUTĂRI SILITE CAZURI SPECIALE REGIONAL TIMIŞOARA, împotriva sentinţei civile nr. 16548 din 29 decembrie 2021, pronunţate de Judecătoria Timişoara, ca nefondat; s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Revizuenta afirmă că aceste statuări sunt contrare deciziei civile nr. 24/A din 18 ianuarie 2023, pronunţate în dosarul nr. x/2015, de Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a Civilă, prin care au fost respinse apelurile declarate de apelanta creditoare DIRECŢIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI şi de apelanta creditoare AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, în reprezentarea Direcţiei Generale Executări Silite Cazuri Speciale - Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional Timişoara, împotriva sentinţei civile nr. 1328 din 9 decembrie 2021, pronunţate de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata debitoare S.C. A. S.A., prin administrator special B., cu avizul administratorului judiciar C., având ca obiect contestaţie.

Înalta Curte arată că, în raport de această din urmă decizie, nu este îndeplinită condiţia identităţii de obiect.

Astfel, dosarul nr. x/2018 a avut ca obiect contestaţie la executare împotriva procesului-verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. x/19.11.2018, formulată de contestatoarea A. S.A. – în insolvenţă, iar dosarul nr. x/2015 a avut ca obiect contestaţia la executare formulată de aceeaşi societate împotriva adresei nr. x/07.06.2021 de indisponibilizare a sumelor existente în contul unic de insolvenţă deschis la D. S.A., poprire comunicată contestatoarei la 15.06.2021 şi împotriva procesului-verbal privind cheltuielile de executare silită nr. x/03.05.2021, comunicat contestatoarei la 04.06.2021.

Aşadar, nu poate fi reţinută contrarietatea de hotărâri, câtă vreme nu sunt întrunite cumulativ cerinţele impuse de prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., lipsa identităţii de obiect făcând de prisos analizarea celorlate condiţii impuse de norma legală.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.A. în insolvenţă, prin administrator special B. şi prin administrator judiciar C., împotriva deciziei civile nr. 548 din 13 aprilie 2023, pronunţate de Tribunalul Timiş – secţia I-a Civilă, în dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.A. în insolvenţă, prin administrator special B. şi prin administrator judiciar C., împotriva deciziei civile nr. 548 din 13 aprilie 2023, pronunţate de Tribunalul Timiş – secţia I-a Civilă, în dosarul nr. x/2018.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 februarie 2024.