Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2308/2023 AI generated

Railway penalty claims: conflict between contractual calendar-day terms and statutory exclusion of first/last day in time-limit calculations

Case Number Decizia nr. 2308/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, thereby upholding the Court of Appeal's decision that partially modified the first-instance judgment, which had already reduced the debt owed by the defendant. The dispute concerned a claim by a railway infrastructure company against a railway transport operator for late-payment penalties of approximately 1.67 million RON on invoices, with the appellant challenging the lower courts' reduction of the penalty amount by 14,304 RON. The appellant argued that the parties' contract, which defined "day" as a calendar day, derogated from the Civil Code by requiring that all days (including the first and last) be included in calculating the payment term and the accrual of penalties, and further criticized the court's use of an expert's report. The Supreme Court held that the appellant failed to prove a violation of substantive law, ruling that in the absence of an express contractual clause derogating from the Civil Code's general rules for calculating time periods (Articles 2551, 2553(1), and 2554), the statutory rule excluding the first and last days from the calculation applies to calendar-day terms, regardless of the contractual definition of "day"; consequently, the appellant's claim for additional penalties based on a calculation that included the start and end days was unfounded, and the appellate court was correct to rely on legal interpretation rather than the expert's opinion on the applicability of law.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 2554 C. civ, art. 2553 alin. (1) C. civ, art. 1270 C. civ, art. 330 alin. (1) C. proc. civ, art. 2554 din C. civ; Railway penalty claims: conflict between contractual calendar-day terms and statutory exclusion of first/last day in time-limit calculations: Astfel, instanţa nu a ţinut cont de prevederile contractuale care stabilesc la art. 1 pct. 1.10 că termenul de «zi» este interpretat ca fiind zi calendaristică.

Keywords

AI generated
contractual penalty clause calculation of time limit debt payment contract interpretation statutory limits civil dispute

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 7 septembrie 2021 sub dosar nr. x/2021, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A., în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR - Călători S.A., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.667.784,77 RON, reprezentând penalităţi de întârziere la plata facturilor TUI şi non TUI, actualizată cu indicele de inflaţie până la plata efectivă, precum şi la plata daunelor interese, constând în actualizarea sumei datorate cu rata inflaţiei calculate de la data scadenţei facturilor fiscale de penalităţi şi până la data plăţii efective, cu obligarea pârâtei şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1593 din 30 iunie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea formulată de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A., în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 1.667.784,77 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, la plata daunelor compensatorii aferente creanţei de 1.667.784,77 RON constând în actualizarea sumei cu indicele inflaţiei de la data achitării efective, precum şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.100 RON - onorariu expert majorat şi 20.282,85 RON - taxă de timbru.

A fost dispusă, totodată, şi majorarea onorariului expertului cu suma de 600 RON şi obligarea reclamantei la achitarea acestuia.

Pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR - Călători S.A. a declarat, în termen legal, apel împotriva acestei sentinţe, solicitând schimbarea în parte a hotărârii apelate, cu consecinţa respingerii acţiunii pentru suma de 14.304,38 RON şi a respingerii cererii accesorii constând în actualizarea cu indicele de inflaţie a penalităţilor de întârziere, cu cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Prin decizia civilă nr. 670A din 28 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a fost admis apelul formulat de pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1593 din 30 iunie 2022 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2021, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR - Călători S.A. să plătească reclamantei Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. suma de 1.653.480,39 RON reprezentând penalităţi de întârziere, daunele compensatorii aferente creanţei de 1.653.480,39 RON constând în actualizarea sumei cu indicele inflaţiei de la data achitării efective, precum şi suma de 22.239,80 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă.

A fost obligată intimata-reclamantă să plătească apelantei-pârâte suma de 410,10 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, fiind menţinute în rest dispoziţiile sentinţei atacate.

Împotriva acestei decizii, în termen legal reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, în sensul admiterii în totalitate a cererii formulate şi obligării pârâtei şi la plata sumei de 14.304,38 RON reprezentând diferenţă penalităţi de întârziere la plata facturilor TUI şi non TUI, actualizarea cu indicele de inflaţie până la plata efectivă, casarea în parte a deciziei atacate, aceasta fiind pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 1268, art. 1267, art. 1272 alin. (1), art. 1530, art. 1548, art. 2553 alin. (1) şi 2544 C. civ., cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta consideră că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală, deoarece cuprinde motive contradictorii, fiind pronunţată cu aplicarea greşită a legii şi administrarea eronată a materialului probator prezentat în cauză.

În susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 2553 si art. 2554 C. civ.

În opinia sa, hotărârea a fost dată cu aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 2553 alin. (1) C. civ., instanţa de judecata neţinând seama de faptul că, contractul de acces pe infrastructură feroviară nr. 158/2019 este un contract încheiat între profesionişti, care are putere de lege între părţile contractante, potrivit dispoziţiilor art. 1270 C. civ.

Astfel, instanţa nu a ţinut cont de prevederile contractuale care stabilesc la art. 1 pct. 1.10 că termenul de «zi» este interpretat ca fiind zi calendaristică.

Aşadar, este evident că «zilele lucrătoare» sunt excluse de la calculul termenelor de scadenţă şi al perioadei de curgere a penalităţilor, atâta timp cât în cuprinsul contractului orice referire la noţiunea de zi are în vedere ziua calendaristică. Validarea în aceste condiţii a calculului SNTFC "CFR CĂLĂTORI" S.A. care a prorogat termenul de scadenţă împlinit într-o zi nelucrătoare, pentru prima zi lucrătoare constituie atât o încălcare a voinţei părţilor exprimată liber şi neviciat prin contractul de acces încheiat care constituie legea părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 1270 C. civ., cât mai ales o aplicare greşită în speţă a dispoziţiilor art. 2553 şi art. 2554 din acelaşi Cod.

Prin urmare, dispoziţiile art. 2553 alin. (1) coroborate cu art. 2554 C. civ. nu sunt aplicabile în raporturile dintre părţi decurgând din contractul de acces nr. x/2019 sub aspectul modului de calcul al termenului de scadenţă al facturilor fiscale, părţile stabilind în mod liber şi neviciat că termenele de primire şi de scadenţă de 5 (cinci) şi 30 (treizeci) de zile sunt calendaristice, intenţia acestora fiind clară de a se lua în calcul atât ziua în care începe să curgă termenul, cât şi ziua când acesta se împlineşte.

În acest context, rezultă indubitabil că prin clauzele enunţate de recurentă, respectiv - Art. 5.2., Art. 5.4., Art. 5.6. - părţile au convenit reciproc să deroge de la dreptul comun în materie şi să stabilească un mod de calcul al termenelor de scadenţă a obligaţiilor financiare şi implicit de curgere a penalităţilor, pe zile libere pline, aspect ignorat de instanţă şi calificat, în mod neîntemeiat, ca nedovedit.

Prin urmare, potrivit prevederilor contractuale care se aplică cu prioritate faţă de C. civ., conform dispoziţiilor art. 1270 C. civ., în calculul perioadei de întârziere la plată facturilor se ia în considerare prima zi, clauză pe care pârâta nu a respectat-o.

Mai susţine recurenta, că în cauză a fost administrată proba cu expertiză contabilă, iar susţinerea instanţei de apel, conform căreia, "este vădit nelegal ca prima instanţă să îşi întemeieze soluţia adoptată cu privire la modul de calcul al termenelor pe concluziile expertului tehnic", este neîntemeiată, faţă de dispoziţiile art. 330 alin. (1) C. proc. civ., care permit instanţei ca atunci "când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanţa consideră necesar să cunoască părerea unor specialişti, va numi, la cererea părţilor ori din oficiu, unul sau trei experţi".

În acest sens, recurenta arată că expertul a ţinut cont şi de dispoziţiile art. 2553 alin. (1) şi art. 2554 din C. civ., iar acestea nu modifică metodologia de calcul a scadenţei, astfel că, şi cu aplicarea sau fără aplicarea acestora, modul de calcul este matematic şi logic.

Prin urmare, calculul expertului coincide cu cel prezentat de recurentă în anexele la cererea de chemare în judecată, iar acesta a fost validat de către instanţa de fond şi, pe cale de consecinţă a admis cererea astfel cum a fost formulată.

Aşadar, recurenta consideră că, în mod greşit, instanţa de apel a apreciat că prima instanţă şi-a întemeiat soluţia adoptată în mod nelegal, având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 1169 C. civ. "părţile sunt libere să încheie orice contracte si să determine conţinutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică şi de bunele moravuri" dar şi prin raportare la prevederile art. 2551 şi art. 2555 C. civ. care "stabilesc doar cum se calculează acele termene de plată atunci când au fost stabilite de părţi pe zile, fără însă a interzice stabilirea altor tipuri de termene de plată, cum este termenul pe zile calendaristice".

Într-o altă critică, recurenta susţine încălcarea dispoziţiilor art. 1268, art. 1270 alin. (1) şi art. 1272 C. civ. de către instanţa de apel prin soluţia pronunţată, având în vedere că între părţi a fost încheiat în mod valabil contractul nr. x/2018, care are putere de lege, potrivit dispoziţiilor art. 1270 alin. (1) C. civ., iar din conţinutul clauzei contractuale de la art. 5.6, rezultă că părţile contractante au înţeles să stipuleze o clauză penală reglementată prin art. 1538 C. civ., potrivit căreia, în cazul în care nu se execută obligaţiile financiare asumate prin contract, partea responsabilă va plăti penalităţi de întârziere pentru depăşirea termenului de plată al facturilor, iar termenul este prevăzut în mod expres în contract ca fiind "prima zi după expirarea termenului de plată".

Astfel, art. 1268 C. civ. reglementează maniera de interpretare a clauzelor contractuale, prevedere care a fost însă nesocotită de instanţa de apel, astfel că, în speţă, sintagma "prima zi după expirarea termenului de plată" coroborată cu sintagma "termen de scadenţă 30 zile calendaristice de la data primiri/emiterii" se interpretează în sensul că ultima zi de plată se împlineşte în a 30-a zi şi nu în ziua următoare sau, în prima zi lucrătoare. Aşadar, voinţa părţilor la momentul încheierii contractului a fost clară, de stabilire a unor termene de scadenţă care să se calculeze pe zile calendaristice, a căror împlinire nu poate fi în niciun caz decalată în situaţia în care cade într-o zi nelucrătoare, până la prima zi lucrătoare.

Astfel, clauza penală de plată a penalităţilor a fost încheiată tocmai pentru a preveni şi a sancţiona ulterior un comportament abuziv al profesionistului, care ignorând obligaţiile contractuale asumate, încearcă să impună alte reguli de calcul ale termenelor, care să-1 absolve de plata penalităţilor. Or, instanţa de apel prin validarea calculului prezentat de intimată, fără a efectua o minimă verificare a numărului de zile de întârziere care se stabileşte pe zile calendaristice şi nu pe zile lucrătoare, a creat o premisa de nerespectare atât a contractului valabil încheiat, cât şi a prevederilor legale, care stabilesc interpretarea clauzelor în vederea producerii de efecte şi nu în scopul anularii lor, iar prin soluţia pronunţată s-au încălcat şi dispoziţiile art. 1272 C. civ.

Aşadar, prin acest articol legiuitorul a stabilit o limită, în sensul că, raportat la natura contractului şi la conduita părţilor, nu se poate denatura intenţia lor reală, astfel încât să dobândească alte drepturi şi obligaţii, în speţă alte termene de scadenţă, la care nu au consimţit în mod efectiv. Mai mult, în raporturile contractuale desfăşurate cu SNTFC Călători, termenul de împlinire a scadenţei facturilor fiscale a fost calculat pe zile calendaristice şi nu pe zile libere/lucrătoare, fiind un mod de lucru acceptat şi recunoscut de pârâtă.

În acest context, recurenta arată că a depus la dosarul cauzei, dovezi în acest sens, respectiv facturi fiscale şi extrasele de cont aferente, din care rezultă că practica statornicită între părţi este de a achita contravaloarea prestaţiilor în termenul de scadenţă de 30 de zile calendaristice, care se împlineşte în a 30-a zi şi nu ulterior acesteia, independent de faptul că ziua este nelucrătoare, aspect ignorat de instanţa de apel. De altfel, în niciun contract încheiat între profesionişti nu se stipulează termene care să se calculeze prin eliminarea primei şi ultimei zile a termenului, întrucât acestea sunt în mod clar stabilite de legiuitor pentru reglementarea litigiilor şi nu a raporturilor contractuale.

Prin urmare, recurenta susţine că instanţă de apel a interpretat în mod eronat dispoziţiile contractului nr. x/2018, încălcând astfel voinţa părţilor liber exprimată şi neviciată, cu privire la modul de calcul al penalităţilor de întârziere, context în care, se consideră îndreptăţită să solicite admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

Prin întâmpinarea depusă, la 10 august 2023, intimata-pârâtă SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "CFR CĂLĂTORI" S.A. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei depus, la 30 august 2023, recurenta a solicitat înlăturarea susţinerilor acesteia ca fiind nefondate.

Prealabil analizării criticilor cuprinse în memoriul depus la dosar, Înalta Curte reţine că recurenta a invocat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Din expunerea argumentelor, instanţa supremă apreciază că motivul de casare menţionat anterior a fost invocat formal, criticile relevând doar incidenţa motivului de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind identificate susţineri care să determine o analiză a deciziei de apel din perspectiva unei pretinse nemotivări ori a unei motivări contradictorii.

În consecinţă, criticile recurentului vor fi apreciate doar sub aspectul respectării de către instanţa de apel a normelor de drept aplicabile.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenta a făcut o serie de critici referitoare la faptul că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 2553 si art. 2554 C. civ., întrucât nu a ţinut cont de prevederile contractuale care stabilesc la art. 1 pct. 1.10 că termenul de «zi» este interpretat ca fiind zi calendaristică, astfel că, «zilele lucrătoare» sunt excluse de la calculul termenelor de scadenţă şi al perioadei de curgere a penalităţilor, atâta timp cât în cuprinsul contractului orice referire la noţiunea de zi are în vedere ziua calendaristică.

Aceste susţineri sunt nefondate, având în vedere că instanţa de apel a reţinut, în mod corect aplicabilitatea prevederilor art. 2551 C. civ., din care reiese faptul că durata oricăror termene în materie civilă, fără deosebire de natura şi izvorul lor, adică fie că sunt legale, fie că sunt convenţionale se calculează potrivit regulilor stabilite de Titlul III "Calculul termenelor" din Cartea a VI a C. civ., astfel că, modul de calcul al termenelor consacrat de dispoziţiile art. 2553 alin. (1) şi art. 2554 C. civ. se aplică şi contractului de acces nr. x din 12 decembrie 2019.

Prin urmare, cum noţiunea de "zile calendaristice" semnifică zilele din calendar, noţiune opusă celei de "zile lucrătoare" înseamnă că modalitatea de calcul al termenului pe zile se realizează conform dispoziţiilor art. 2553 alin. (1) C. civ., care stabileşte că nu se ia în calcul prima şi ultima zi a termenului.

Astfel, în lipsa unei clauze contractuale exprese derogatorii de la modalitatea de calcul stabilită de legiuitor, luarea în calculul termenului de plată a zilei în care a fost primită factura şi a zilei în care s-a împlinit termenul de scadenta, contravine atât prevederilor art. 2553 alin. (1) C. civ., cât şi voinţei părţilor, context în care nu se poate reţine susţinerea recurentei, potrivit căreia, părţile au convenit reciproc să deroge de la dreptul comun în materie şi să stabilească un mod de calcul al termenelor de scadenţă a obligaţiilor financiare şi implicit de curgere a penalităţilor, pe zile libere pline.

În ceea ce priveşte cererea recurentei privind admiterea în totalitate a cererii formulate şi obligarea pârâtei şi la plata sumei de 14.304,38 RON reprezentând diferenţă penalităţi de întârziere la plata facturilor TUI şi non TUI, se constată că această solicitare este nefondată, având în vedere că la art. 5.4 si 5.5 din contractul părţilor s-a prevăzut că aceste facturi vor avea termen de scadenţă 30 de zile calendaristice de la data emiterii, în cazul depăşirii termenului scadent, fiind calculate penalităţii de întârziere, conform clauzei 5.6 din contract.

În acest context, se reţine că recurenta-reclamanta a determinat cuantumul penalităţilor solicitate prin raportarea la un număr de zile mai mare decât cel care ar fi rezultat prin aplicarea corectă a clauzelor contractuale şi astfel a pretins penalităţi de întârziere într-un cuantum superior celui convenit, conform art. 5.4 si 5.5 din contract.

Prin urmare, chiar dacă termenul de scadenţă a fost însuşit de părţi prin contract, iar acesta este legea părţilor, atâta timp cât contractul se supune dispoziţiilor C. civ., prevederile art. 2553 alin. (1) C. civ., rămân aplicabile în speţă.

Critica recurentei privind încălcarea de către prima instanţa prin soluţia pronunţată a dispoziţiilor art. 1268, art. 1276 alin. (1), art. 1272 C. civ. se constată că este neîntemeiată, având în vedere că dispoziţiile art. 1268 C. civ. reglementează maniera de interpretare a clauzelor contractuale susceptibile de mai multe înţelesuri, respectiv îndoielnice, în scopul de a produce efecte, iar în cauza de faţă, prevederile art. 5.2 şi 5.4 din contractul părţilor nu intră în sfera de aplicabilitate a prevederilor art. 1268 C. civ., în raport de conţinutul acestor clauze, astfel cum acestea au fost redate în cuprinsul memoriului de recurs.

Aceasta deoarece, părţile nu au derogat prin contract de la prevederile art. 2553 alin. (1) C. civ., potrivit cărora, la calculul termenului de plată, prima şi ultima zi a termenului nu se iau în calcul, context în care rezultă că acestea rămân aplicabile.

Este înlăturată şi critica recurentei vizând nelegalitatea deciziei de apel din perspectiva considerentelor referitoare la caracterul nelegal al sentinţei de fond prin raportare la concluzia valorificată din expertiza de specialitate aflată la dosar. Înalta Curte reţine că în mod legal a procedat instanţa de apel în analiza modalităţii în care prima instanţă a valorificat raportul de expertiză fiind respectate de instanţa devolutivă de atac dispoziţiile art. 330 alin. (1) C. proc. civ.. Sub acest aspect se reţine că scopul solicitării punctului de vedere al specialistului, consemnat în raport, este acela al realizării, din punct de vedere financiar-contabil, al calcului pretenţiilor deduse judecăţii, interpretarea şi aplicarea normelor legale la situaţia de fapt este însă atributul exclusiv al instanţei de judecată. În acest context, în mod legal instanţa de apel a apreciat că, în mod greşit, judecătorul fondului a dat valoare opiniei exprimată de expert în ce priveşte modalitatea de interpretare a normelor de drept incidente în cauză.

Cu referire la susţinerile recurentei privind încălcarea dispoziţiilor art. 1270 alin. (1) C. civ., de instanţa de apel prin soluţia pronunţată, faţă de împrejurarea că între părţi a fost încheiat în mod valabil contractul nr. x/2018, în cadrul căruia, părţile contractante au înţeles să stipuleze o clauză penală - la art. 5.6, reglementată prin art. 1538 C. civ., potrivit căreia, în cazul în care nu se execută obligaţiile financiare asumate prin contract, partea responsabilă va plăti penalităţi de întârziere pentru depăşirea termenului de plată al facturilor, termenul fiind prevăzut în mod expres în contract ca fiind "prima zi după expirarea termenului de plată", se constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse.

Astfel, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că intimata-pârâtă SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "CFR CĂLĂTORI" S.A. şi-a îndeplinit cu bună-credinţă obligaţiile contractuale, achitând facturile emise de CN CFR S.A., iar pentru situaţia îndeplinirii cu întârziere a obligaţiei de plată, aceasta a recunoscut că penalităţile de întârziere datorate sunt cele calculate cu aplicarea prevederilor C. civ.

Tot în acelaşi sens, se constată că sunt nefondate şi trimiterile recurentei la prevederile art. 1272 C. civ., care reglementează conţinutul contractului, în condiţiile în care s-a apreciat în mod corect de către instanţa de apel că pârâta a respectat pe deplin clauzele contractuale, aceasta asumând-şi clauza penală reglementată de părţi prin contract, cu respectarea prevederilor C. civ.

Aşadar, pentru ca susţinerile dezvoltate de recurentă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., aceasta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situaţia de fapt stabilită, iar instanţa de recurs va analiza dacă interpretarea instanţei care a pronunţat hotărârea atacată este în acord cu sensul normei de drept substanţial.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. împotriva deciziei civile nr. 670A din 28 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. împotriva deciziei civile nr. 670A din 28 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "CFR CĂLĂTORI" S.A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2023.