Insolvency cessation of commercial service debt action due to statutory suspension of claims against insolvent debtor

Şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu – secţia Civilă la 18.02.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator special B. şi administrator judiciar CITR Filiala Sibiu S.P.R.L., a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta să-i plătească suma de 237.740,05 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, a daunelor moratorii în cuantumul prevăzut de lege, calculate de la scadenţă până la plata debitului, precum şi cheltuieli de judecată.

La 22.03.2019, pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea în parte a pretenţiilor reclamantei şi compensarea valorii serviciilor prestate de aceasta cu contravaloarea stocului de marfă pe care îl deţine pârâta, urmând să achite reclamantei diferenţa rezultată în urma compensării; la termenul din 08.02.2021, pârâta a precizat că solicitarea sa privind compensarea are valenţele unei cereri reconvenţionale.

Prin sentinţa civilă nr. 7/16.02.2022, Tribunalul Giurgiu – secţia Civilă a admis acţiunea, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 237.740,05 RON, reprezentând valoarea serviciilor prestate şi dobânda legală penalizatoare, calculată de la scadenţa fiecărei facturi până la achitarea integrală a debitului şi a respins cererea reconvenţională ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe civile, S.C. C. S.R.L. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 185A/10.02.2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa primei instanţe, în sensul că a admis în parte acţiunea, a respins ca neîntemeiate pretenţiile reclamantei vizând obligarea pârâtei la plata sumei de 49.617,05 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. x/31.08.2018, precum şi a dobânzii legale aferente acestei facturi şi a menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei atacate; a obligat intimata-reclamantă să plătească apelantei-pârâte suma de 3.137,85 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, corespunzător pretenţiilor admise.

Împotriva acestei decizii, S.C. C. S.R.L. a declarat recurs.

În motivare, a susţinut că hotărârea apelată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 1.617 şi urm. C. civ., întrucât instanţa de apel a respins cererea sa privind compensaţia, deşi condiţiile prevăzute de lege pentru ca aceasta să opereze erau îndeplinite.

Recurenta a arătat că, în cazul compensaţiei legale, creanţa celui care o opune trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilă, iar în cazul celei judiciare, singura condiţie este aceea ca creanţa a cărei compensare se cere să fie certă; de aceea, a considerat că se putea realiza compensaţia între creanţa intimatei şi agregatele pe care le avea pe stoc, astfel cum s-a convenit prin art. 1 din capitolul IV al contractului de prestări servicii de mecanizare nr. 201/16.02.2018 încheiat de părţi.

Potrivit recurentei, deşi convenţia părţilor era clară cu privire la stingerea datoriilor reciproce prin compensaţie, în proces, intimata a prezentat o altă versiune a înţelegerii lor, pe care a susţinut-o cu înscrisuri întocmite pro causa, pe care le-a enumerat şi analizat şi a căror veridicitate nu le-a recunoscut-o.

Recurenta a susţinut că au fost greşit aplicate dispoziţiile art. 1.617 C. civ., întrucât din probele administrate rezultă că existau datorii reciproce, certe, lichide şi exigibile, având ca obiect sume de bani, respectiv contravaloarea serviciilor prestate de intimată şi preţul agregatelor achiziţionate.

A mai subliniat faptul că nu ei îi revenea obligaţia de ridicare a mărfii, ci intimatei, care trebuia să se prezinte la balastieră şi să urmeze toată procedura pentru preluarea agregatelor, însă aceasta nu a mai dorit să primească marfa facturată.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin încheierea nr. 411/10.08.2017, Tribunalul Sibiu – secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ a deschis procedura generală a insolvenţei împotriva S.C. A. S.R.L.; ulterior, prin hotărârea nr. 21/C/18.01.2022, a dispus intrarea ei în faliment.

Luând în examinare cu prioritate incidenţa dispoziţiilor art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, Înalta Curte reţine următoarele:

Tribunalul Giurgiu – secţia Civilă a fost învestit cu o acţiune având ca obiect recuperarea, de către S.C. A. S.R.L., societate supusă procedurii insolvenţei, a unei creanţe pe care a afirmat că o deţine asupra pârâtei S.C. C. S.R.L., care, prin cererea reconvenţională, a invocat compensarea ei cu o creanţă pe care a pretins că o deţine, la rândul său, asupra reclamantei.

Instanţele devolutive au respins cererea reconvenţională, iar S.C. C. S.R.L. a declarat recurs, invocând greşita aplicare a nomelor de drept material privind compensaţia.

Aşadar, criticile din recurs sunt îndreptate în mod exclusiv împotriva dezlegării date cererii reconvenţionale.

Potrivit art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. (…) La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează".

Această dispoziţie legală imperativă îşi găseşte resortul în caracterul colectiv şi concursual al procedurii de insolvenţă; creditorilor le este interzis nu numai să iniţieze noi acţiuni judiciare ori extrajudiciare, pentru a-şi realiza creanţele asupra averii debitorului, ci şi să le mai continue, dacă erau deja începute, urmând ca valorificarea drepturilor de creanţă să aibă loc în cadrul procedurii speciale de insolvenţă, derogatorie de la dreptul comun.

Din interpretarea textelor legale citate mai sus, rezultă că, după rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii, intervine încetarea acţiunii judiciare, iar instanţa învestită cu soluţionarea unui astfel de litigiu va constata incidenţa art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 şi, pe cale de consecinţă, va dispune încetarea judecării procesului, în etapa procesuală în care se află. Dreptul de creanţă născut anterior deschiderii procedurii va putea fi valorificat exclusiv în cadrul procedurii de insolvenţă, cu respectarea exigenţelor legii speciale.

A. S.R.L. se afla deja în procedura insolvenţei înainte de învestirea primei instanţe, astfel că pretenţiile formulate pe calea cererii reconvenţionale, sunt îndreptate împotriva unei societăţi în insolvenţă, astfel încât judecata lor nu mai poate continua.

Cum recursul de faţă a fost promovat de S.C. C. S.R.L., în calitate de pretinsă creditoare a intimatei pentru sumele a căror compensare a pretins-o şi cum doar în aceste limite decizia a fost atacată, devin incidente dispoziţiile evocate anterior.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, va înceta judecata recursului, formă de manifestare a acţiunii judiciare promovate pentru realizarea unei creanţe asupra intimatei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Încetează judecata recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 185A/10.02.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 noiembrie 2023.