Conflict of jurisdiction in labor dispute over salary recalculation for legal staff assimilated to judges and prosecutors
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning the case to the Alba Tribunal, determining that it was the legally competent forum despite previous declinations by the Alba, Iași, and Bacău Tribunals. The underlying dispute involved a labor conflict where legal staff assimilated to judges and prosecutors sought the recalculation of their grading allowances and payment of salary differences based on specific legislative updates, which were challenged by various prosecutor's offices. The Court's decision rested on the procedural law governing negative conflicts (Art. 133, 135 of the Code of Civil Procedure), the rules for active procedural coparticipation allowing filing at the competent court for any claimant (Art. 59, 269 of the Labor Code), and the specific territorial competence for labor disputes (Art. 210 of Law No. 62/2011), affirming that the initial Tribunal Alba had jurisdiction due to its geographic connection to the claimants' locations within its appellate circumscription.
Legislator headnote
AI generatedart. 210 din Legea nr. 62/2011, art. 127 alin. (1) C. proc. civ, art. 127 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 59 C. proc. civ, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Conflict of jurisdiction in labor dispute over salary recalculation for legal staff assimilated to judges and prosecutors: De asemenea, prin raportare la natura juridică a litigiului, de conflict de muncă, s-a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii coroborat cu art. 210 din Legea nr. 62/2011.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 6 februarie 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
1. Prin cererea înregistrată la data de 8 noiembrie 2021 pe rolul Tribunalului Alba sub nr. x/2021 reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, cu citarea Consiliului Naţional al Discriminării, au solicitat recalcularea indemnizaţiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015, a O.U.G. nr. 20/2016 şi a Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferenţe de drepturi salariate în raport de indemnizaţiile personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) şi, totodată, repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale reprezentat de diferenţa salariată rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare începând cu 09.04.2015. De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâţilor la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare şi remuneratorie, calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată, până la data plăţii efective.
Prin încheierea de şedinţă din 8 iunie 2022 s-a dispus disjungerea cererii formulate de reclamantii B., C., D., E., F., G. şi H. şi înregistrarea separată a cererii formulate de către fiecare dintre reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul care are calitatea de angajator al acestuia.
Prin sentinţa civilă nr. 2708/2022 din 23 noiembrie 2022 pronunţată de Tribunalul Alba – secţia I Civilă a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi – secţia Civilă.
Pentru a hotărî astfel, s-a arătat că reclamanta deţine funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
De asemenea, prin raportare la natura juridică a litigiului, de conflict de muncă, s-a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii coroborat cu art. 210 din Legea nr. 62/2011.
S-a mai arătat că statutul de procuror al reclamantei nu prezintă nicio relevanţă sub aspectul stabilirii instanţei competente din punct de vedere teritorial, în cauză nefiind incident dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., întrucât reclamanta nu îşi desfăşoară activitatea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău sau la un parchet de pe lângă o instanţă inferioară acestuia. Totodată, nici dispoziţiile art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, deoarece Tribunalul nu este parte în cauză.
Cauza a fost înregistrată la data de 4 ianuarie 2023 pe rolul Tribunalului Iaşi – secţia I Civilă sub nr. x/2023.
2. Prin sentinţa civilă nr. 682/2023 din data de 27 martie 2023 pronunţată de Tribunalul Iaşi – secţia I Civilă a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.
Pentru a hotărî astfel, s-a arătat că reclamanta îşi desfăşoară activitatea în calitate de consilier juridic - personal de specialitate asimilat procurorilor în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
De asemenea, prin raportare la natura juridică a litigiului, de conflict de muncă, s-a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii coroborat cu art. 210 din Legea nr. 62/2011.
S-a mai reţinut lipsa incidenţei dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ. deoarece reclamanta nu are calitatea de judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier, textul de lege fiind de strictă interpretare.
Cauza a fost înregistrată la data de 28 aprilie 2023 pe rolul Tribunalului Bacău – secţia I Civilă sub acelaşi număr.
3. Prin sentinţa civilă nr. 663/2023 din 31 octombrie 2023 pronunţată de Tribunalul Bacău – secţia I Civilă a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că cererea reclamantei face parte din categoria conflictelor de muncă, fiind aplicabile dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul muncii.
Având în vedere domiciliul reclamantei, situat în Iaşi, s-a apreciat că Tribunalul Iaşi este instanţa competentă să soluţioneze cauza.
Cauza a fost înregistrată la data de 27 noiembrie 2023 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă sub acelaşi număr.
4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Alba – secţia I Civilă, Tribunalul Iaşi – secţia I Civilă şi Tribunalul Bacău – secţia I Civilă, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Alba – secţia I Civilă competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 133 pct. 2 teza a II-a C. proc. civ., "există conflict de competenţă (…), în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente."
Prin cererea de chemare în judecată reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H., având calitatea de personal asimilat judecătorilor şi procurorilor, au învestit Tribunalul Alba – secţia I Civilă cu un conflict de muncă, pârâţi fiind Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
Reclamanţii sus-indicaţi au promovat o acţiune comună având ca obiect recalcularea şi plata unor drepturi salariale având acelaşi temei drept, litigiul făcând parte din categoria celor date de lege în competenţa jurisdicţiei muncii, astfel cum este definită de art. 266 din Codul muncii.
Or, dispoziţiile art. 59 C. proc. civ. prevăd că, "mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte daca obiectul procesului este un drept sau o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură."
Rezultă astfel că litisconsorţiul procesual există în situaţia în care calitatea de reclamant sau de pârât este deţinută de mai multe persoane fizice sau juridice, reprezentând aplicaţia în plan procesual a pluralităţii subiectelor raportului juridic civil de drept substanţial sau când există o strânsă legătură între drepturile şi obligaţiile mai multor persoane.
Pentru existenţa coparticipării procesuale este necesară, aşadar, pe lângă pluralitatea de părţi aflate pe aceeaşi poziţie procesuală, şi condiţia ca obiectul procesului să fie un drept sau o obligaţie comună ori ca drepturile sau obligaţiile lor să aibă aceeaşi cauză sau ca între drepturile şi obligaţiile părţilor să existe o stransă legătură.
În cauză, se constată că sunt îndeplinite condiţiile privind coparticiparea procesuală activă, obiectul procesului fiind reprezentat de dobândirea unor drepturi care au aceeaşi cauză şi între care există o strânsă legătură, respectiv recalcularea şi plata unor drepturi salariale, fiind dedus judecăţii un conflict de muncă.
Se impune şi observaţia că, pentru ipoteza coparticipării procesuale active, art. 269 alin. (3) Codul muncii prevede că cererea poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.
Potrivit regulii de competenţă instituită în materia conflictelor de muncă prin dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."
Având în vedere însă statutul reclamanţilor de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, în raport cu care sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., reclamanţii au optat să învestească Tribunalul Alba în vederea soluţionării acţiunii lor comune.
În acest sens, se reţine că Tribunalul Alba, pe rolul căruia a fost înregistrată acţiunea introductivă, se află în circumscripţia Curţii de Apel Alba-Iulia, aceasta din urmă fiind învecinată cu unele dintre curţile de apel în raza cărora îşi desfăşoară activitatea o parte dintre reclamanţi, respectiv Curtea de Apel Târgu-Mureş, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Oradea şi Curtea de Apel Piteşti.
Prin urmare, astfel conturat raportul juridic litigios iniţial, din care au făcut parte şi reclamanţii ale căror cereri au fost disjunse, în considerarea prevederilor legale sus evocate, rezultă că Tribunalul Alba – secţia I Civilă a fost în mod legal învestit să soluţioneze cererea reclamantei A..
Nu în ultimul rând, potrivit dispoziţiilor art. 110 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, "În caz de disjungere, dosarul nou-format se repartizează aceluiaşi complet pentru respectarea principiului continuităţii."
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba – secţia I Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba –Secţia I Civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 februarie 2024.