Termination of stone quarry concession: characterization of contractual clause as second-degree commissor pact

Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, la data de 24.11.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâţii Comuna Călăţele şi Consiliul Local al Comunei Călăţele, solicitând instanţei să dispună anularea în totalitate a H.C.L. nr. 17/30.04.2020 privind rezilierea contractului de concesiune nr. x/09.05.2008 încheiat între reclamantă şi Primăria Comunei Călăţele, cu cheltuieli de judecată.

Pârâţii Consiliul Local al Comunei Călăţele şi Comuna Călăţele au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia tardivităţii formulării plângerii prealabile şi au solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă, iar, pe fondul cauzei, au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2096/2021 din 29 octombrie 2021, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj, în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă excepţia tardivităţii formulării plângerii prealabile, invocată de către pârâţi şi a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Comuna Călăţele şi Consiliul Local al Comunei Călăţele, ca neîntemeiată, fiind obligată reclamanta să achite pârâţilor suma de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând parte din onorariul de avocat solicitat.

3. Hotărârea recurată

Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 687/2022 din 13 decembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Cluj–Secţia a II-a civilă a respins apelul promovat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2096 din 29.10.2021, pronunţate în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Specializat Cluj, obligând apelanta să plătească intimatei UAT Comuna Călăţele suma de 7.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

II. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. Cluj-Napoca, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, rejudecând cauza în fond, admiterea acţiunii în integralitate.

În drept, recurenta-reclamantă şi-a întemeiat recursul pe prevederile pct. 6 şi pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., criticând soluţia instanţei de apel pentru nelegalitate, respectiv pentru aplicarea şi interpretarea greşită a prevederilor art. 969-970, precum şi a dispoziţiilor 977-983 C. civ. de la 1864, prin prisma art. 19 lit. c) din contract, aplicarea greşită a prevederilor art. 969-970, art. 977-983, art. 1019-2021 C. civ. de la 1864, art. 37 şi art. 38 din Legea 46/2008 în ceea ce priveşte exploatarea în regim de continuitate a carierei de piatră, raportat la art. 10 din contract.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a susţinut că prevederea cuprinsă în art. 19 lit. c) din contract trebuia interpretată în acord cu regulile prevăzute de art. 977 şi art. 983 C. civ. de la 1864, respectiv după intenţia comună a părţilor şi în favoarea celui care se obligă, în sensul că nu reprezintă un pact comisoriu de grad II.

În acelaşi timp, s-a invocat greşita aplicare a prevederilor art. 969 C. civ. de la 1864, care impuneau verificarea de către instanţă a condiţiilor pentru invocarea rezilierii contractului, precum şi a prevederilor art. 970 din acelaşi cod, referitor la executarea cu bună credinţă a convenţiilor, de către ambele părţi contractante.

Un alt argument în susţinerea calificării clauzei cuprinse la art. 19 lit. c) din contract ca nefiind un pact comisoriu de grad II este acela că acesta ar fi impus punerea în întârziere a debitorului, care în cazul de faţă lipseşte, dar şi o declaraţie de rezoluţiune, care nu este aplicabilă în speţă, întrucât este vorba despre producerea unor efecte pentru viitor, redevenţa fiind achitată în avans.

În ce priveşte aplicarea greşită a prevederilor art. 969-970, art. 977-983, art. 1019-2021 C. civ. de la 1864, art. 37 şi art. 38 din Legea 46/2008, recurenta reclamantă a arătat că obligaţia ce revenea concedentului, aceea de a preda concesionarului 20 ha de teren păşune, nu a fost îndeplinită, o suprafaţă de 19 ha fiind păşune împădurită.

Consideră recurenta că obligaţia scoaterii terenului din circuitul forestier nu putea fi îndeplinită fără concursul concedentului, astfel cum rezultă din prevederile art. 38 din Legea nr. 46/2008, care reglementează condiţiile în care această operaţiune are loc, şi cum concedentul a şi recunoscut, iar în absenţa parcurgerii acestei proceduri, societatea nu putea obţine autorizaţia de mediu şi permisul de exploatare minieră.

Pe de altă parte, recurenta arată că nu putea achita taxa pentru scoaterea terenului din circuitul silvic decât în situaţia în care concedentul îşi îndeplinea, la rândul său, obligaţia de a asigura suprafaţa necesară exploatării, ceea ce nu s-a întâmplat.

Referitor la motivarea instanţei de apel asupra aspectelor relevate, recurenta a arătat că este contradictorie, întrucât reţine, pe de-o parte, că obligaţia de scoatere a terenului din circuitul silvic revenea concesionarului, iar, pe de altă parte, că şi în ipoteza în care ar fi revenit concedentului, societatea este în culpă pentru că nu a avansat cheltuielile necesare acestei operaţiuni.

În privinţa contractului încheiat cu societatea B. S.R.L., recurenta a arătat că a fost calificat greşit drept o subconcesiune a perimetrului de exploatare, în realitate prin acesta asigurându-se vânzarea pietrei extrase din carieră către societatea cumpărătoare.

Pe de altă parte, recurenta a arătat că obligaţiile asumate prin H.C.L. nr. 106 şi 107 de către concedent, în sensul consolidării podului care face legătura dintre cariera de piatră şi drumul naţional, completau contractul de concesiune, contrar celor reţinute de instanţa de apel, şi nu au fost aduse la îndeplinire.

În acelaşi sens, recurenta susţine că problema adâncimii de exploatare constituia o obligaţie a concedentului, asumată prin documentaţia de atribuire a contractului, pe care acesta nu a respectat-o, considerentele contrare ale instanţei de apel nesocotind prevederile art. 969 – 970 C. civ.

Un alt motiv care împiedica rezilierea contractului, în opinia recurentei, îl constituie plata redevenţei în avans de către aceasta, astfel cum reiese din H.C.L. nr. 71/2001 şi nr. 73/2011, respectiv obţinerea permisului de exploatare după rezilierea contractului.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a mai invocat caracterul intempestiv şi nemotivat al deciziei de reziliere, împrejurarea că partea care nu şi-a îndeplinit propriile obligaţii, şi anume concedentul, nu poate pretinde celeilalte părţi executarea, precum şi sensul noţiunii de beneficiar al scoaterii terenului din fondul forestier, conform art. 7 şi art. 26 din Ordinul nr. 694/2016.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, la data de 06.03.2023, sub nr. x/2020*.

III. Apărarea intimatei

Intimata-reclamantă UAT Comuna Călăţele a formulat întâmpinare, înregistrată la data de 21 aprilie 2023, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

IV. Procedura de soluţionare a recursului

Cu titlu prealabil, se reţine că prezentul proces este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 16 iulie 2021, deci după intrarea în vigoare a acestei legi.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, s-a fixat termen pentru judecarea recursului, la data de 19 octombrie 2023, preschimbat ulterior pentru data de 26 octombrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

V. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, va respinge, ca nefondat, recursul pentru următoarele considerente:

În prezenta cauză, instanţele au fost învestite cu solicitarea reclamantei A. S.R.L. de anulare a H.C.L. nr. 17/30.04.2020 privind rezilierea contractului de concesiune nr. x/09.05.2008, încheiat de reclamantă cu pârâta Primăria Comuna Călăţele.

Reţinând că prevederea cuprinsă la art. 19 lit. c) din contract reprezintă un pact comisoriu de grad II, care conferă concedentului dreptul de a revoca unilateral convenţia, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor ce reveneau concesionarului, împrejurarea că nu s-a dovedit de către concesionar îndeplinirea obligaţiei de a asigura exploatarea eficace în regim de continuitate şi de permanenţă a bunului proprietate privată ce face obiectul concesiunii, precum şi caracterul neîntemeiat al excepţiei de neexecutare invocate de concesionar, instanţa de apel a respins calea de atac, menţinând soluţia primei instanţe, de respingere a cererii de chemare în judecată.

Prin recursul declarat, reclamanta preia integral motivele de apel formulate împotriva sentinţei primei instanţe, fără a critica explicit raţionamentul care a fundamentat decizia din apel şi fără a arăta viciile concrete de nelegalitate care afectează acest raţionament, cu referire la răspunsul în fapt şi în drept pe care instanţa de prim control judiciar l-a oferit asupra motivelor de apel cu care a fost învestită.

În aceste condiţii, argumentaţia reclamantei în recurs nu constituie o veritabilă motivare, aptă să justifice controlul judiciar al deciziei din apel şi, ca atare, nu poate fi analizată.

În acest context, Înalta Curte reaminteşte că obiectul prezentului recurs îl constituie hotărârea dată în apel, şi nu hotărârea primei instanţe, aşa încât criticile de nelegalitate nu numai că trebuie să se circumscrie motivelor prevăzute limitativ de lege, ci şi să privească silogismul pe care instanţa de apel l-a aplicat pentru a demonstra concordanţa dintre soluţia pronunţată şi realitatea faptică.

Singura critică formulată de recurentă, care poate fi analizată în recursul pendinte, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., priveşte greşita aplicare a dispoziţiilor art. 977 şi art. 983 C. civ. de la 1864 în privinţa prevederii cuprinse la art. 19 lit. c) din contract,

Astfel, consideră recurenta că aplicarea regulilor de interpretare potrivit cărora, interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar în caz de îndoială, convenţia se interpretează în favoarea celui care se obligă, atrăgea calificarea prevederii în discuţie drept un pact comisoriu de grad I, care impune respectarea regulilor prevăzute pentru rezoluţiunea judiciară, inclusiv cu posibilităţile de apreciere recunoscute instanţei judecătoreşti.

Referitor la această prevedere, instanţa de apel a constatat că are un conţinut identic cu cel al art. 57 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2006 (forma în vigoare la 09.05.2008), statuând încetarea contractului de concesiune în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către concesionar, prin reziliere de către concedent, cu plata unei despăgubiri în sarcina concesionarului.

Raportat la caracterul clar şi neîndoielnic al clauzei în discuţie şi în absenţa dovedirii oricăror elemente intrinseci sau extrinseci contractului, care ar putea conduce la concluzia că voinţa juridică reală comună a părţilor este diferită de forma pe care aceasta o îmbracă, Înalta Curte consideră că interpretarea prevederii contractuale de către instanţa de apel, în sensul că aceasta reprezintă un pact comisoriu de grad II, pentru activarea căruia este suficientă declaraţia unilaterală de reziliere a părţii îndreptăţite, nu contravine regulilor de interpretare de care se prevalează recurenta.

Împrejurarea că părţile nu au indicat expres în cuprinsul clauzei de reziliere, gradul pactului comisoriu, nu conduce la altă concluzie, întrucât acesta poate fi cu uşurinţă identificat în raport de condiţiile în care părţile au convenit să opereze, şi anume în situaţia nerespectării obligaţiilor contractuale de către concesionar, pe baza declaraţiei de reziliere a concedentului.

Implicit, efectele pactului comisoriu inclus în contract şi, subsecvent, rolul redus al instanţei judecătoreşti în pronunţarea rezilierii, pot fi determinate pe baza stipulaţiilor pe care acesta le cuprinde.

Ca atare, luând act de manifestarea de voinţă a concedentului în sensul rezilierii contractului pentru neîndeplinirea de către concesionar a obligaţiei prevăzute la art. 10 din contract şi reţinând că recurenta reclamantă nu a formulat critici exprese de nelegalitate cu privire la considerentele instanţei de apel care au privit, pe de-o parte, îndeplinirea condiţiilor pentru activarea pactului comisoriu inclus în contract, iar pe de altă parte caracterul neîntemeiat al excepţiei de neexecutare invocate de concesionar, se constată că soluţia instanţei de apel a fost dată cu aplicarea corectă a prevederilor legale din materia rezilierii convenţionale.

Pentru toate aceste considerente, reţinând netemeinicia motivului de recurs invocat, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentă.

Cu privire la cererea de obligare a recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că intimata-pârâtă U.A.T. Comuna Călăţele a depus dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată solicitate cu titlul de onorariu de avocat, conform documentului justificativ aflat la dosar .

Fiind făcută dovada efectuării acestor cheltuieli, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ., şi reţinând culpa procesuală a recurentei-reclamante în prezenta cale de atac, Înalta Curte va dispune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.000 RON către intimata-pârâtă U.A.T. COMUNA CĂLĂŢELE, conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. Cluj-Napoca împotriva deciziei civile nr. 687/2022 din 13 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj–Secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă A. S.R.L. să plătească intimatei- pârâte U.A.T. COMUNA CĂLĂŢELE suma de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2023.