Rapeseed supply contract damages upheld; appeal annulled as challenging facts outside cassation scope.

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş – secţia a II-a Civilă la 22.11.2021, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 253.210 RON, cu titlu de daune-interese, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 195/PI/08.04.2022, Tribunalul Timiş – secţia a II-a Civilă a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta să plătească reclamantei sumele de 49.188,09 RON, cu titlu de debit principal şi de 2.080,64 RON, reprezentând cheltuieli de judecată; a respins în rest acţiunea şi cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe civile, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 750/A/07.12.2022, Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a Civilă a admis apelul şi a schimbat sentinţa apelată, în sensul că a admis în tot acţiunea şi a obligat pârâta să plătească reclamantei sumele de 253.210 RON, cu titlu de daune-interese contractuale, de 6.137,1 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în fond şi de 2.592,72 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii civile, pârâta a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

În motivare, după prezentarea situaţiei de fapt, a susţinut că prin hotărârea recurată, a cărei motivare se bazează pe fişa analitică aferentă perioadei ianuarie- august 2021, au fost încălcate şi aplicate greşit o serie de norme de drept privind acordarea de daune-interese pentru prejudiciul efectiv suferit, respectiv art. 1.530-1.537 C. civ.

Evocând art. 1.531 C. civ. şi condiţiile necesare pentru solicitarea de daune-interese, recurenta a afirmat că instanţa de apel a considerat că fişa analitică în discuţie probează existenţa şi întinderea prejudiciului suferit, obligând-o să-l suporte în conformitate cu art. 1.530 C. civ.; cu toate acestea, la pronunţarea acestei hotărâri, instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că fişa analitică care provine de la intimată poate constitui dovadă împotriva acesteia, şi nu în favoarea sa. Plata sumei de bani putea fi dovedită doar prin prezentarea unor extrase de cont reale, iar instanţa de apel a aplicat eronat normele legale menţionate anterior.

În continuare, a subliniat că cele două societăţi, A. S.R.L. şi C. S.R.L., sunt controlate de aceeaşi persoană, D., şi a evidenţiat legăturile de rudenie dintre administratorii celor două societăţii, tatăl şi sora persoanei care deţine controlul.

Totodată, făcând o corelare între prezentul litigiu şi investigaţiile ce-l vizează pe D. pentru evaziune fiscală într-un dosar penal, recurenta a subliniat că există o suspiciune de înşelătorie în privinţa justificării pagubei reclamate în speţă. În această privinţă, a afirmat că atât contractul aflat în discuţie, cât şi fişa de cont sunt întocmite pro causa şi nu au existat în realitate, motiv pentru care va formula şi o plângere penală.

Potrivit recurentei, în ipoteza executării contractului, intimata trebuia să prezinte un ordin de plată, un extras de cont, avizele de însoţire ale mărfii şi certificatele de calitate privind marfa livrată; or, aceste documente nu au fost depuse la dosarul cauzei.

În continuare, a mai susţinut că instanţa de apel nu a aplicat art. 1.534 C. civ., subliniind că se poate observa că intimata nu numai că nu a luat măsuri rezonabile pentru a micşora sau împiedica producerea prejudiciului, ci a creat în mod fraudulos un prejudiciu artificial prin încheierea unui contract cu o societate pe care o controla la un preţ vădit exagerat.

În final, recurenta a afirmat că nu are încredere că sumele de bani trecute în fişa analitică au fost efectiv achitate, datorită lipsei unui extras de cont care să dovedească acest lucru. Însă, chiar şi în cazul în care s-ar demonstra că acest contract a fost executat şi că sumele au fost plătite, instanţa de apel, conform art. 1.534 C. civ., ar fi trebuit să reducă cuantumul prejudiciului, având în vedere contribuţia intimatei la producerea acestuia prin lipsa de diligenţă pentru evitarea sau diminuarea prejudiciului.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 18.04.2023, intimata a depus la dosar întâmpinare, invocând excepţia nulităţii recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ. în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 05.05.2023, recurenta a răspuns la întâmpinare.

Analizând excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, dezvoltarea motivelor trebuie să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, autoarea căii de atac şi-a întemeiat demersul judiciar în această etapă procesuală pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentei nu se încadrează în cele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, deşi se invocă încălcarea şi aplicarea greşită a art. 1.530-1.537 C. civ., argumentele recurentei dezvoltate combat, în realitate, modul în care instanţa de apel a analizat cauza sub aspectul daunelor-interese contractuale solicitate de intimată, în raport cu prejudiciul suferit, probatoriul administrat şi situaţia de fapt. Opinia recurentei este că cercetarea făcută de instanţa de apel este eronată, deoarece fişa analitică aferentă perioadei 01.01.2021-31.08.2021 nu constituie o dovadă în favoarea intimatei, ci dimpotrivă, este una împotriva acesteia, iar în cazul în care contractul dintre intimată şi C. S.R.L. ar fi fost executat, ar fi trebuit prezentate alte dovezi. Pe aceeaşi premisă este construită şi critica vizând ignorarea art. 1.534 C. civ. de către instanţa de apel, prin care se subliniază crearea frauduloasă a unui prejudiciu artificial prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare a unei cantităţi de rapiţă între două societăţi controlate de aceiaşi persoană.

Aşadar, autoarea recursului atacă decizia curţii de apel, punând accent în special pe modul în care a fost stabilită situaţia de fapt referitoare la prejudiciul suferit de intimata-reclamantă, constând în diferenţa de preţ pe care reclamanta a fost obligată să o achite în plus pentru achiziţionarea unei cantităţi de 298,8 rapiţă nelivrată (298,8 tone) de la un alt furnizor; cu alte cuvinte, recurenta urmăreşte ca reevaluarea acestei situaţii de fapt să conducă la respingerea cererii de acordare a daunelor-interese în baza art. 8.1 din contractul de vânzare-cumpărare nr. x/25.02.2021.

Contrar finalităţii demersului judiciar al recurentei, instanţa de recurs nu poate proceda la reinterpretarea probelor, cu consecinţa reevaluării cadrului factual al litigiului, din moment ce instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, este suverană atât în a dispune asupra oportunităţii probelor, din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, cât şi în a aprecia probatoriul administrat.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte conchide că niciuna dintre criticile recurentei nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi constată incidentă sancţiunea nulităţii recursului, aplicabilă nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, situaţie care, deopotrivă, încalcă exigenţele legii de procedură privind motivarea căii de atac.

În consecinţă, subliniind că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 750/A/07.12.2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2023.