Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2053/2023 AI generated

Share transfer rescission: insufficiency of appellate court's reasoning fails to meet the strict "omission to examine a ground" standard for annulment in cassation.

Case Number Decizia nr. 2053/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal for annulment filed by the defendant, ordering him to pay 11,900 RON in litigation costs to the plaintiff, thereby confirming the previous appellate decision that upheld the resolution of the share transfer contract. The dispute originated from a civil action to rescind a 2018 contract for the assignment of company shares and restore the parties to their pre-contract situation, which was ultimately granted by the Court of Appeal after a first-instance dismissal was overturned by the High Court; the defendant subsequently sought annulment of the final appellate decision that rejected his appeal against the rescission. The Court rejected the annulment on the ground that the appellate court had adequately examined and addressed all grounds of illegality raised by the defendant—including claims of lack of reasoning, contradictory reasoning, and erroneous application of material law—therefore not meeting the strict statutory threshold of "omission to examine a ground" required under Article 503(2)(3) of the Code of Civil Procedure, while noting that superficial motivation does not constitute a valid basis for this extraordinary remedy.

Legislator headnote

AI generated

art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 288 C. proc. civ; Share transfer rescission: insufficiency of appellate court's reasoning fails to meet the strict "omission to examine a ground" standard for annulment in cassation: În continuare, autorul căii de atac a susţinut că nici considerentele expuse de către instanţa de recurs în analiza motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu au fost examinate în mod efectiv, în măsura în care acestea reprezintă o simplă preluare a motivelor instanţei de apel.

Keywords

AI generated
share transfer annulment of contract action for rescission grounds for cassation civil dispute statutory basis

Cited Legislation

AI generated
art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ
a formulat, în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestaţie în anulare împotriva acestei din urmă decizii, solicitând anularea acesteia şi, în consecinţă, rejudecarea recursului.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În continuare, autorul căii de atac a susţinut că nici considerentele expuse de către instanţa de recurs în analiza motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
– nemotivarea hotărârii, existenţa unor motive contradictorii în cuprinsul hotărârii şi aplicarea greşită a normelor de drept material - şi a celei de-a doua hotărâri recurate din perspectiva ipotezei de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
art. 425 alin. (1) C. proc. civ
Astfel, verificând susţinerile acestei părţi cu privire la nemotivarea hotărârii din apel, instanţa de recurs a reţinut, pe o parte, că aceasta răspunde exigenţelor impuse de art. 425 alin.
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
A mai afirmat că, în recurs, demersul său judiciar a fost fundamentat pe ipotezele reglementate de art. 488 alin.
art. 288 C. proc. civ
civ., raportat la art. 288 C. proc. civ..
art. 453 alin. (1) C. proc. civ
307/A-COM/17.06.2022 a Curţii de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, instanţa de recurs a apreciat că aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.
art. 502 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ
Aspectele privind modalitatea în care instanţa de recurs a analizat şi a motivat soluţia de respingere a recursului, precum şi raţionamentul logico-juridic expus, nu pot intra însă sub cenzura instanţei învestite cu judecarea contestaţiei în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 502 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 11 octombrie 2023

Asupra contestaţiei în anulare, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Argeş la 06.06.2019, sub nr. x/2019*, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B. şi S.C. C. S.R.L., prin lichidator judiciar D., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună, în principal, rezoluţiunea contractului de cesiune părţi sociale nr. x/06.09.2018, repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii acestui contract, desfiinţarea actelor subsecvente, în baza principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, iar, în subsidiar, obligarea pârâtului la plata preţului convenit de părţi prin acelaşi contract, reprezentând preţul părţilor sociale cedate, la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare, începând cu data scadenţei obligaţiei de plată, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 25.09.2019, s-a luat act de renunţarea reclamantului la judecata capătului de cerere privind desfiinţarea actelor subsecvente şi de precizarea cuantumului pretenţiilor aferente petitului subsidiar al cererii sale, la nivelul sumei de 513.050 RON.

Prin sentinţa nr. 1119/23.12.2019, Tribunalul Specializat Argeş a respins cererea, astfel cum a fost modificată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul a declarat apel, care, prin decizia nr. 404/A-C/05.10.2020 a Curţii de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins ca nefondat.

Împotriva deciziei sus-menţionate, reclamantul A. a declarat recurs, care, prin decizia nr. 1521/16.06.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a fost admis, a fost casată decizia instanţei de apel şi a fost trimisă cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

În al doilea ciclu procesual, Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 146/A-COM/25.03.2022, a admis apelul, a schimbat în tot hotărârea primei instanţe, în sensul că a admis acţiunea reclamantului, a dispus rezoluţiunea contractului de cesiune de părţi sociale nr. x/06.09.2018, repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii acestuia şi efectuarea menţiunilor corespunzătoare la Oficiul Registrului Comerţului.

Împotriva acestei hotărâri şi a deciziei nr. 307/A-COM/17.06.2022, pronunţată de aceeaşi instanţă de apel, prin care s-a dispus completarea dispozitivului primei decizii, pârâtul B. a declarat recurs, care, prin decizia nr. 269/09.02.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, a fost respins ca nefondat.

La 30.05.2023, B. a formulat, în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestaţie în anulare împotriva acestei din urmă decizii, solicitând anularea acesteia şi, în consecinţă, rejudecarea recursului.

În susţinere, după expunerea motivelor de recurs invocate în faţa instanţei care a pronunţat decizia atacată, contestatorul a arătat, în esenţă, că instanţa de recurs, respingând recursul său, nu a arătat în concret considerentele care au condus la pronunţarea soluţiei în cauză, aceasta rezumându-se a reţine doar aspecte generale, referitoare la motivarea unei hotărâri, la inexistenţa motivelor contradictorii sesizate şi la cele privind incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A mai afirmat că, în recurs, demersul său judiciar a fost fundamentat pe ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. şi că, în ceea ce priveşte primul caz de casare, instanţa supremă nu a examinat în mod real argumentele sale dezvoltate în susţinerea motivului de nelegalitate, aspect ce a determinat încălcarea dreptului său la un proces echitabil.

În opinia contestatorului, motivarea superficială a hotărârii nu echivalează cu o analiză a motivului de recurs dedus judecăţii, câtă vreme instanţa învestită cu judecarea căii etraordinare de atac nu a prezentat raţionamentul juridic care a stat la baza soluţiei date în cauză.

Referitor la motivul de recurs privind existenţa unor motive contradictorii în cuprinsul hotărârii atacate, contestatorul a apreciat că nici cu privire la aceste critici nu se poate considera că hotărârea contestată răspunde exigenţelor legale privind motivarea unei hotărâri.

În continuare, autorul căii de atac a susţinut că nici considerentele expuse de către instanţa de recurs în analiza motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu au fost examinate în mod efectiv, în măsura în care acestea reprezintă o simplă preluare a motivelor instanţei de apel.

Prin urmare, a apreciat că motivele de recurs invocate nu au fost examinate, motivarea deciziei contestate fiind una superficială, de natură a încălca dreptul său la un proces echitabil.

La 10.07.2023, intimatul A. a depus întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei în anulare ca neîntemeiată.

Analizând decizia atacată în raport cu actele dosarului şi cu motivul de anulare invocat, Înalta Curte reţine următoarele:

Demersul judiciar de faţă este fundamentat pe ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., prevedere legală potrivit căreia "(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:[…]3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen[...]".

Din interpretarea textului legal citat rezultă că, admisibilitatea unei contestaţii în anulare întemeiate pe acest motiv este condiţionată de omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unuia din motivele de nelegalitate invocate de parte. Aşadar, numai nepronunţarea instanţei de recurs asupra unui asemenea motiv, presupunând completa lui ignorare şi, deci, neabordarea lui în cuprinsul deciziei, este de natură a face admisibilă această cale extraordinară de atac.

Prin urmare, nu poate constitui motiv de anulare a deciziei contestate insuficienta sau incompleta cercetare/motivare a tuturor argumentelor invocate, câtă vreme instanţa învestită cu soluţionarea recursului este îndreptăţită să răspundă criticilor de recurs şi printr-un considerent comun, scop în care poate grupa argumentele expuse în susţinerea motivelor de nelegalitate.

Nici motivul reţinerii unor considerente care nu ar fi suficient de lămuritoare, sau neînsuşirea motivelor de casare de către instanţa de recurs, nu sunt de natură să atragă incidenţa prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., dacă aceasta le-a analizat din perspectiva criticilor şi argumentelor de nelegalitate circumscrise celor dintâi şi le-a apreciat a fi sau a nu fi relevante din perspectiva soluţiei asupra recursului.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că, pe calea recursului îndreptat împotriva deciziilor nr. 146/A-COM/25.03.2022 şi nr. 307/A-COM/17.06.2022 ale Curţii de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, autorul căii de atac a invocat nelegalitatea primei hotărâri din apel prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. – nemotivarea hotărârii, existenţa unor motive contradictorii în cuprinsul hotărârii şi aplicarea greşită a normelor de drept material - şi a celei de-a doua hotărâri recurate din perspectiva ipotezei de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. – lipsa culpei sale procesuale pentru acordarea cheltuielilor de judecată în apel.

Examinând considerentele deciziei atacate, Înalta Curte constată că instanţa de recurs nu a lăsat necercetate criticile subsumate motivelor de nelegalitate indicate, ci, dimpotrivă, analizându-le, a reţinut că acestea nu justifică casarea hotărârilor atacate.

Astfel, verificând susţinerile acestei părţi cu privire la nemotivarea hotărârii din apel, instanţa de recurs a reţinut, pe o parte, că aceasta răspunde exigenţelor impuse de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că prin acestea autorul căii de atac urmăreşte, în realitate, o devoluare a fondului cauzei, aspect nepermis în recurs.

De altfel, instanţa de recurs a răspuns şi argumentelor recurentului ce vizau cea de-a doua situaţie reglementată de textul de lege de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., statuând în sensul că "instanţa de apel nu a făcut confuzie între actul de confirmare şi cel recognitiv, ci s-a avut în vedere că raportul juridic s-a născut la momentul perfectării cesiunii din septembrie 2018, dată la care a operat transferul dreptului de proprietate asupra părţilor sociale şi s-a născut şi obligaţia corelativă şi interdependentă de plată a recurentului B.".

În fine, cu privire la cel de-al treilea motiv de nelegalitate, Înalta Curte constată că şi acesta a primit o dezlegare în planul motivării din partea instanţei de recurs, în sensul că "nu se poate reţine critica privind faptul că în anul 2014 a fost încheiat contractul de cesiune părţi sociale care nu a fost lovit de nicio cauză de nulitate, câtă vreme, instanţa de apel a reţinut o altă situaţie de fapt, respectiv aceea că cesiunea a fost încheiată în septembrie 2018. Astfel, în mod corect a stabilit instanţa de apel că nu se poate reţine că cesiunea a intervenit în fapt în anul 2014, întrucât nu este întrunită nicio condiţie de la art. 1261 – 1264 C. civ., raportat la art. 288 C. proc. civ.. Este de subliniat faptul că sarcina aprecierii probelor revine instanţei, care va trebui să analizeze toate probele administrate, atât în mod individual, cât şi în ansamblul lor. Însă, prin calea extraordinară de atac a recursului se urmăreşte să se supună instanţei de control judiciar examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Referitor la ultima critică ce viza nelegalitatea deciziei nr. 307/A-COM/17.06.2022 a Curţii de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, instanţa de recurs a apreciat că aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. de către instanţa de prim control judiciar, s-a realizat în mod corect, în contextul în care recurentul a fost partea care a pierdut procesul în apel.

Prin urmare, contrar susţinerilor contestatorului, instanţa de recurs, prin decizia atacată, nu doar că nu a omis, ci, dimpotrivă, a examinat criticile părţii recurente şi a expus considerentele pentru care le-a găsit nefondate, motiv pentru care Înalta Curte constată că argumentele contestatorului nu se subsumează cerinţei legale privind omisiunea de cercetare a vreunui motiv de recurs.

Aspectele privind modalitatea în care instanţa de recurs a analizat şi a motivat soluţia de respingere a recursului, precum şi raţionamentul logico-juridic expus, nu pot intra însă sub cenzura instanţei învestite cu judecarea contestaţiei în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 502 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Aceasta, în contextul în care, analiza lor impune exercitarea unui examen de legalitate asupra deciziei a cărei anulare se solicită; or, calea extraordinară de atac de faţă nu poate conduce la declanşarea unui astfel de control, normele legale ce o guvernează fiind de strictă şi limitativă interpretare şi aplicare; extinderea aplicabilităţii normelor speciale şi la alte situaţii, neprevăzute de lege, ar fi de natură să încalce principiile legalităţii căilor de atac şi al securităţii raporturilor juridice, prin declanşarea unui recurs la recurs, ceea ce nu poate fi primit.

În concluzie, reţinând că, prin decizia atacată, instanţa de recurs s-a pronunţat asupra tuturor motivelor de nelegalitate cu care a fost sesizată, pentru toate considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 508 C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare.

Constatând culpa procesuală a autorului căii de atac, ca parte căzută în pretenţii, şi apreciind caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată în raport cu obiectul şi complexitatea cauzei, Înalta Curte, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 452 din acelaşi cod, va obliga contestatorul la plata către intimatul A. a sumei de 11.900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată avansate de acesta în prezenta fază procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul B. împotriva deciziei nr. 269/09.02.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă.

Obligă contestatorul la plata către intimatul A. a sumei de 11.900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 octombrie 2023.