Negative conflict of jurisdiction over pension indexation claims invoking unconstitutionality of emergency ordinance: exclusive competence of administrative courts under Article 9 of Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 20.02.2023, sub nr. x/2023, pe rolul Curţii de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne (în continuare, "Casa de Pensii Sectorială"), solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate vătămarea, prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, a drepturilor şi intereselor sale legitime, sub aspectul actualizării pensiei, să oblige pârâtul Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute pentru indexarea şi actualizarea pensiei şi pe pârâta Casa de Pensii Sectorială să restituie sumele reţinute din pensie – rezultate din indexarea şi actualizarea pensiei, raportat la prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017 –, sume actualizate cu indicele de inflaţie, dacă este cazul, şi pentru care să fie achitată dobânda legală penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Prin cerere, reclamantul a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate extrinsecă a O.U.G. nr. 59/2017, în ansamblul său, şi a prevederilor art. VII, pct. 2 şi 3 din ordonanţa de urgenţă, care ar contraveni dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5), art. 79 alin. (1) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.

Prin rezoluţia din 24.03.2023, Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal a stabilit în sarcina reclamantului obligaţia de plată a unei taxe judiciare de timbru de 50 de RON; prin încheierea din 03.05.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, aceeaşi instanţă a respins cererea de reexaminare formulată de reclamant, statuând că acţiunii nu îi este aplicabilă scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, reglementată de art. 29 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin sentinţa nr. 101/08.05.2023, Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Iaşi.

Pentru a hotărî astfel, a statuat că determinarea competenţei materiale se realizează în raport cu obiectul principal al cererii, care, în concret, vizează restituirea diferenţei dintre pensia la care reclamantul ar fi avut dreptul prin aplicarea art. 59 şi 60 din Legea nr. 223/2015 şi pensia plafonată, stabilită prin O.U.G. nr. 59/2017, act normativ despre care reclamantul afirmă că prezintă vicii de neconstituţionalitate. Totodată, a subliniat că, prin intermediul excepţiei de neconstituţionalitate, autorul demersului judiciar nu urmăreşte exclusiv acordarea unei despăgubiri în condiţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, ci şi obţinerea, pe viitor, a unui mod de calcul al pensiei.

A conchis că obiectul şi cauza juridică a acţiunii se raportează la cuantumul pensiei, context în care a dat eficienţă art. 100-102 din Legea nr. 223/2015, care atribuie tribunalelor în a căror rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul judecarea, în primă instanţă, a litigiilor privind stabilirea şi plata drepturilor de pensii.

La rândul său, prin sentinţa civilă nr. 2085/31.10.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Iaşi – secţia I Civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Iaşi, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării incidentului procedural.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că, faţă de motivele invocate în acţiune şi de prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, competenţa materială procesuală aparţine instanţei de contencios administrativ, întrucât reclamantul nu a formulat o cerere de recalculare a pensiei de serviciu la Casa Sectorială, ci solicită explicit acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de aplicarea art. 59 şi 60 din Legea nr. 223/2015, modificată prin O.U.G. nr. 59/2017, act normativ pe care îl consideră neconstituţional.

În aceste condiţii, tribunalul a subliniat că cererea prin care, în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, se invocă o legătură directă între vătămarea pretinsă şi adoptarea ordonanţei de urgenţă a cărei neconstituţionalitate se afirmă, atrage competenţa instanţei de contencios administrativ, independent de natura raportului juridic litigios dedus judecăţii.

Subsecvent, a reţinut că, în raport cu calitatea pârâţilor, de autorităţi publice centrale, competenţa materială revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, potrivit art. 96 pct. l C. proc. civ. şi art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi, pentru următoarele considerente:

Articolul 126 alin. (6) teza a II-a din Constituţie prevede că "instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale", iar art. 9 din Legea nr. 554/2004 reglementează exercitarea acestei categorii de acţiuni.

Instanţa supremă reţine că procesele circumscrise art. 9 din Legea nr. 554/2004 sunt date în competenţa instanţelor de contencios administrativ atât de norma constituţională, cât şi de legea specială, astfel încât natura raportului juridic litigios nu poate determina stabilirea competenţei de atribuţiune în favoarea altei jurisdicţii.

O acţiune de această natură are drept cauză tocmai neconstituţionalitatea ordonanţei sau ordonanţei de urgenţă, despre care reclamantul afirmă că i-a produs vătămarea pretinsă, direct sau prin intermediul actului administrativ subsecvent al cărui destinatar este; de asemenea, cadrul procesual pasiv al acestor cereri relevă prezenţa Guvernului – ca legiuitor delegat – şi, eventual, a autorităţilor publice, emitente ale actelor administrative.

Întrucât potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, "dacă ordonanţa sau o dispoziţie a acesteia a fost declarată neconstituţională, instanţa soluţionează fondul cauzei; în caz contrar, acţiunea se respinge ca inadmisibilă", esenţial pentru a atribui în acest temei un litigiu în competenţa instanţei de contencios este a decela subordonarea acţiunii faţă de soluţia ce va fi pronunţată asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Transpunând considerentele anterioare la conflictul de competenţă de faţă, Înalta Curte observă că acţiunea introductivă reflectă subsumarea acesteia categoriei cererilor reglementate de art. 9 din Legea nr. 554/2004, astfel cum se va arăta în continuare.

Prin capătul de cerere principal, reclamantul pretinde că dispoziţiile art. VII din O.U.G. nr. 59/2017 i-au vătămat dreptul de a beneficia de actualizarea pensiei, în forma reglementată anterior de art. 59 şi 60 din Legea nr. 223/2015; de asemenea, invocă excepţia de neconstituţionalitate a art. VII pct. 2 şi 3 din ordonanţa de urgenţă, ca şi a acesteia, în ansamblul său.

Totodată, prin motivele cererii, autorul demersului judiciar afirmă, în temeiul art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, exceptarea demersului său de la obligativitatea formulării plângerii prealabile şi solicită suspendarea cauzei, până la soluţionarea, de Curtea Constituţională, a excepţiei invocate.

Cererile prin care reclamantul solicită obligarea Guvernului să asigure fondurile necesare pentru plata pensiei în cuantumul corect şi cea prin care se solicită restituirea sumelor reţinute din pensie sunt accesorii capătului principal şi nu sunt apte să atragă învestirea unei alte instanţe, în conformitate cu art. 123 alin. (1) C. proc. civ.

Complementar, Înalta Curte observă că şi stabilirea taxei judiciare de timbru de 50 RON este convergentă cu calificarea cererii ca fiind circumscrisă art. 9 din Legea nr. 554/2004, prima instanţă sesizată respingând cererea de reexaminare prin care autorul demersului judiciar a invocat scutirea de obligaţia de plată a taxei de timbru reglementată de art. 105 din Legea nr. 223/2015.

Aşadar, competenţa materială procesuală revine instanţei de contencios administrativ, iar în raport cu criteriul rangului autorităţilor publice chemate în judecată – Guvernul României şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne –, autorităţi publice centrale, curţii de apel, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Curţii de Apel Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 ianuarie 2024.