Railway lease termination damages: contractual obligation of result and inapplicability of fortuitous case exonerating liability

Şedinţa publică din data de 6 februarie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 14 septembrie 2017 pe rolul Tribunalului Braşov, sub număr de dosar x/2017, reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A., prin Sucursala Regionala Căi Ferate Iaşi, a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 1.336.158,85 RON, actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective, reprezentând daune interese compensatorii la care societatea reclamantă este îndreptăţită ca urmare a prejudiciului suferit odată cu rezilierea Contractului de închiriere nr. x/23.02.2012, intervenită din culpa exclusivă a pârâtei care nu a executat în totalitate obligaţiile contractuale asumate; la plata dobânzilor legale aferente sumei precizate la pct. 1, pentru intervalul cuprins între data la care reclamanta avea dreptul de a pretinde şi încasa daunele interese şi data introducerii cererii, precum şi în continuare, până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 161/C din 20 februarie 2018, Tribunalul Braşov a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de pârâta A. S.R.L. prin întâmpinare, şi a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov, care, prin sentinţa nr. 66 din 19 aprilie 2018 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.

Soluţionând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 2654 din 19 iunie 2018, a stabilit competenţa în favoarea Tribunalului Braşov.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Braşov sub acelaşi număr.

Prin sentinţa civilă nr. 813/C din 13 iunie 2019, Tribunalului Braşov, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A., în contradictoriu cu pârâta societatea A. S.R.L., ca nefondată; a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 5.950 RON cu titlu de cheltuieli de judecată; a obligat reclamanta să plătească în contul Biroului local de expertize tehnice şi contabile de pe lângă Tribunalul Braşov suma de 2.450 RON cu titlu de diferenţă onorariu, în favoarea d-nei expert B..

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. prin Sucursala Regională de Căi Ferate Iaşi.

Odată cu întâmpinarea, intimata A. S.R.L. a formulat apel incident.

Prin decizia civilă nr. 683/Ap din 6 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, a fost admisă cererea de apel formulată de apelanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A. împotriva sentinţei civile nr. 813/C din 13 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi a fost schimbată în tot sentinţa apelată, în sensul că a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A., prin Sucursala Regională CF Iaşi, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.; a fost obligată pârâta să îi plătească reclamantei suma de 1.077.547,46 Iei, actualizată cu indicele inflaţiei de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la momentul plăţii integrale, cu titlu de despăgubiri; a fost obligată pârâta să îi plătească reclamantei, dobânda legală penalizatoare aferentă sumei acordată reclamantei cu titlu de despăgubiri, calculată de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la data plăţii integrale. S-au respins restul pretenţiilor.

Totodată, a fost obligată pârâta să îi plătească reclamantei suma de 20.331 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin aceeaşi decizie, a fost respinsă cererea de apel incident formulată de intimata - apelantă A. S.R.L., împotriva considerentelor sentinţei civile nr. 813/C din 13 iunie 2019, în dosarul x/2017, Tribunalului Braşov, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi a fost obligată intimata - apelantă A. S.R.L. să îi plătească apelantei - intimate COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A. suma de 6.258,48 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

La 9 august 2021, pârâta A. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 683/Ap din 6 august 2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Recurenta-pârâtă a invocat incidenţa motivelor de recurs reglementate art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. care prevăd că hotărârea poate fi casată când prin aceasta, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (pct. 5); când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii (pct. 6), respectiv când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (pct. 8).

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a încălcat normele de procedură prevăzute de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., art. 22 alin. (6) C. proc. civ., art. 482 C. proc. civ. coroborat cu art. 397 alin. (1) C. proc. civ., art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care reprezintă concretizări ale principiului disponibilităţii părţilor.

În opinia recurentei, Curtea de Apel Braşov s-a pronunţat ultra petita raportat la obiectul cererii de chemare în judecată formulată de CNCF CFR şi la obiectul cererii de apel, instanţa reţinând că pârâta nu şi-a îndeplinit niciuna dintre obligaţiile asumate, ceea ce depăşeşte obiectul litigiului, întrucât reclamanta CNCF CFR nu a învestit instanţa cu o acţiune în rezilierea judiciară a contractului, ci cu o acţiune în pretenţii.

Cu toate acestea, Curtea de Apel Braşov a constatat încălcate obligaţii care nici măcar nu au fost semnalate de către CNCF CFR şi care, desigur, nu au fost obiect al dezbaterilor în faţa instanţei de fond.

În plus, instanţa de apel a apreciat în mod inexplicabil că recurenta-pârâtă a încălcat obligaţii contractuale într-un interval de timp în care ambele părţi susţin că suportul obligaţiilor (contractul) nu mai exista.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de casare instituit de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că hotărârea instanţei de apel este nemotivată sub trei aspecte: (i) Curtea de Apel Braşov s-a pronunţat minus petita, raportat la faptul că pârâta prin întâmpinarea din apel a susţinut (pag. 7), ca apărare, ca daunele interese să fie diminuate cu garanţia de bună-execuţie constituită de pârâtă şi reţinută de CNCF CFR în ipoteza în care acţiunea CNCF CFR va fi admisă, iar instanţa nu s-a pronunţat asupra acestei apărări deşi a fost consemnată (pag. 16, paragraf 14); (ii) Curtea de Apel Braşov nu a motivat de ce retragerea de către ASFR a certificatului de siguranţă al C. S.R.L. nu îndeplineşte condiţiile cazului fortuit, ci s-a limitat la a reţine, generic, că nu sunt întrunite condiţiile impuse de lege; (iii) Curtea de Apel Braşov nu a motivat existenţa în concret a legăturii de cauzalitate între rezilierea contractului şi prejudiciul suferit de CNCF CFR.

În dezvoltarea motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a apreciat recurenta că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor privind incidenţa imposibilităţii de executare a unei obligaţii esenţiale, conform art. 1156 alin. (4) C. civ. de la 1864 coroborat cu art. 1082-1083 C. civ. de la 1864 şi cu CAP. X din contract.

S-a arătat că, urmare a imposibilităţii de executare a unei obligaţii esenţiale, contractul încheiat cu CNCF CFR a încetat conform art. 1156 alin. (4) din C. civ. de la 1864.

În mod eronat, Curtea de Apel Braşov a reţinut că: "imposibilitatea nu este una obiectivă" şi că "niciuna dintre situaţiile prevăzute de art. 1351 şi art. 1352 din noul C. civ. (...) nu exclude dreptul apelantei-intimate la dezdăunări".

Încetarea contractului prin imposibilitatea de executare a unei obligaţii esenţiale a fost guvernată de dispoziţiile art. 1156 alin. (4) C. civ. de la 1864 coroborat cu art. 1082-1083 C. civ. de la 1864, şi este guvernată în prezent de dispoziţiile art. 1557, art. 1634 coroborate cu art. 1351-1352 din noul C. civ., între cele două reglementări neexistând diferenţe de substanţă, ci doar de detaliere, fiind fructificate practica şi doctrina din perioada în care a fost în vigoare C. civ. de la 1864.

Astfel cum a arătat şi în faţa instanţei de fond şi a instanţei de apel, evenimentul oarecare, fortuit, îl reprezintă retragerea certificatului de siguranţă al delegatului unic C. S.R.L., fapt care a făcut imposibilă realizarea legală a transportului public feroviar de către recurenta-pârâtă. Niciunul dintre operatorii de transport feroviari autorizaţi nu au dorit preluarea pachetului minim social de pe secţie, nici măcar CFR Călători, care avea obligaţia legală de a acţiona în acest sens.

Cât priveşte obligaţia esenţială a cărei executare a devenit imposibilă ca urmare a intervenţiei evenimentului fortuit, precizează că aceasta este prestarea concretă a transportului feroviar de călători inclus în pachetul minim social, caracterul esenţial al acestei obligaţii rezultând din modul în care părţile au înţeles să reglementeze executarea obligaţiei, impusă la nivel legislativ prin intermediul H.G. nr. 643/2011 în scop de interes public.

Pentru a fi în prezenţa unei răspunderi obiective trebuie ca acest aspect să reiasă în mod clar, expres şi neechivoc din contract, acest caracter neputând fi dedus pe cale de interpretare din art. 9.2., deoarece răspunderea obiectivă reprezintă o agravare a condiţiilor contractuale şi o privare a părţilor de un remediu legal.

Mai mult, astfel cum a argumentat şi în faţa instanţei de apel, recurenta-pârâtă nu şi-a asumat contractual obligaţia de rezultat de a presta efectiv pachetul minim social, ci doar obligaţia de diligentă de a prezenta la încheierea contractului de închiriere contractul de acces pe secţie încheiat cu delegatul C. S.R.L. (a se vedea în acest sens art. 7 pct. 24 din Contractul de închiriere), iar pârâta şi-a executat obligaţia de diligentă asumată.

A mai susţinut recurenta că nu avem de-a face cu o răspundere obiectivă stipulată în contractul încheiat de aceasta cu CNCF CFR, cauza exoneratoare a imposibilităţii de executare a unei obligaţii esenţiale fiind pe deplin aplicabilă.

Redând dispoziţiile art. 1156, art. 1082, art. 1083 C. civ. de la 1864, cu referire şi la soluţia care se desprinde din coroborarea art. 1557 C. civ., art. 1634 C. civ. cu art. 1351-1352 C. civ., recurenta a arătat că părţile nu au inclus în contract o clauză contrară acestor dispoziţii. Excluderea incidenţei cazului fortuit trebuie să fie expresă, iar nu implicită având în vedere că părţile renunţă la un drept - dreptul de a fi exonerate de răspundere în cazul intervenirii unui eveniment fortuit care determină imposibilitatea de executare a junei obligaţii esenţiale.

De asemenea, s-a arătat că instanţa de apel a interpretat greşit normele de drept material care reglementează incidenţa imposibilităţii de executare a unei obligaţii esenţiale conform art. 1156 alin. (4) C. civ. de la 1864 coroborat cu art. 1082-1083 C. civ. de la 1864 şi cu CAP. X din contract.

Decizia atacată, mai susţine recurenta, a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor privind pactul comisoriu - art. 13.1 şi art. 13.2 din Contract coroborate cu art. 1553 C. civ.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, apreciază că pactul comisoriu prevăzut de art. 13.1 nu respectă cerinţele prevăzute de art. 1553 alin. (1) C. civ., aceasta întrucât, din analiza modului de formulare al clauzei prevăzute la art. 13.1 din contract, reiese fără dubiu că este o clauză generală, nicidecum una expresă, după cum solicită art. 1553 alin. (1) C. civ.

Astfel, pactul comisoriu prevăzut nu este expres, neechivoc şi este lipsit de transparenţă contractuală.

Ca o consecinţă a invalidării pactului comisoriu, notificarea de reziliere nu îşi poate produce efectele dorite de autorul ei, iar contractul nu a încetat prin reziliere de către CNCF CFR.

Sub un alt aspect, recurenta a criticat decizia atacată motivat de împrejurarea că aceasta a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor privind răspunderea contractuală a recurentei, conform art. 1350 C. civ., art. 1516 C. civ., art. 7.1 şi art. 9.2 din Contract.

În acest context, cu referire la specificul obligaţiei recurentei-pârâte privind transportul de călători, în contextul delegării către C. S.R.L., precizează că aceasta era o obligaţie de diligentă, recurenta neasumându-şi contractual o obligaţie de rezultat cu privire la prestarea pachetului minim social pe secţie, iar A. S.R.L. şi-a îndeplinit obligaţia de diligentă prin prezentarea contractului de acces cu delegatul unic C. S.R.L., aspect necontestat de către CNCF CFR.

A. S.R.L., subliniază recurenta, nu se află în culpă pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale.

Precizează că în acord cu prevederile art. 1082 şi art. 1083 C. civ. de la 1864, evenimentul care a dus la imposibilitatea asigurării pachetului minim social a fost retragerea intempestivă şi abuzivă a certificatului de siguranţă al unicului delegat în efectuarea transportului de călători pe secţie, imposibilitate întărită de refuzul tuturor celorlalţi operatori feroviar autorizaţi de a prelua pachetul minim social pe secţie, inclusiv a celui care a avea obligaţia legală de a acţiona în acest sens încă din 17.03.2015.

Sub un ultim aspect, recurenta-pârâtă a criticat decizia Curţii de Apel Braşov, motivat de faptul că aceasta a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor privind prejudiciul suferit de CNCF CFR conform art. 1530 C. civ., art. 1533 C. civ., 1534 C. civ., art. 1538 şi urm. C. civ., art. 9.4 din contract, art. 22 din H.G. nr. 643/2011.

Intimata-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea tuturor apărărilor formulate de intimata-reclamantă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 2 noiembrie 2022, Înalta Curte a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând, în cadrul controlului de legalitate, decizia atacată, în raport cu criticile formulate de către recurenta - pârâtă şi temeiurile de drept invocate, constată următoarele:

Potrivit situaţiei de fapt concordant reţinute de către ambele instanţe de fond, între reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A., în calitate de locator, şi pârâta A. S.R.L., în calitate de locatar, s-a încheiat Contractul de închiriere nr. x/23.02.2010, având ca obiect închirierea secţiei de Circulaţie Paşcani - Ţimişeşti - Târgu Neamţ, care aparţine infrastructurii feroviare neinteroperabile, durata închirierii fiind de 5 ani de la data semnării contractului, pentru perioada 23.02.2010 - 23.02.2015.

La 28.04.2014, contractul de închiriere încheiat între părţi a fost modificat prin convenţia intitulată "Act Adiţional nr. 1 la Contractul de închiriere nr. x din 23.02.2010 al secţiei de circulaţie Paşcani - Timişeşti - Târgu Neamţ".

La 23.02.2015, contractul de închiriere încheiat între părţi a fost din nou modificat, prin actul intitulat "Act Adiţional nr. 2 la Contractul de închiriere nr. x din 23.02.2010 al secţiei de circulaţie Paşcani - Timişeşti - Târgu Neamţ", care a prelungit valabilitatea contractului până la 23.02.2019 şi a inserat modificări substanţiale ale contractului iniţial, dintre acestea fiind relevante cele care privesc răspunderea contractuală precum şi cele referitoare la încetarea şi rezilierea contractului.

Astfel, conform Actului adiţional nr. x la contractul de închiriere încheiat între părţi, în cadrul CAP. IX referitor la răspunderea contractuală s-au modificat punctele 9.3. - 9.6, având următorul conţinut:

9.3. În conformitate cu prevederile art. 1523 C. civ., părţile sunt de drept în întârziere la împlinirea termenelor prevăzute în contract, fără a mai fi necesară o notificare în acest sens.

9.4 Pentru nerespectarea totală sau parţială sau pentru executarea defectuoasă a vreuneia dintre clauzele contractuale, partea vinovată se obligă să plătească, pe lângă penalităţi şi daune - interese sau despăgubiri, după caz, care să acopere prejudiciul suferit şi beneficiul nerealizat.

Potrivit aceluiaşi act adiţional la contractul de închiriere încheiat între părţile în litigiu, CAP XII, care se referă la încetarea contractului, pct. 12.1 se modifică, având următorul conţinut:

12.1. Prezentul contract încetează în următoarele condiţii:

a)la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, dacă nu a existat o notificare de prelungire a acestuia;

b)când în derularea contractului intervine o cauză de forţă majoră constatată şi invocată în condiţiile legii, conform prevederilor pct. 10.2;

c)pe baza acordului părţilor.

CAP. XIII, privind rezilierea contractului, a fost modificat după cum urmează:

13.1. Nerespectarea obligaţiilor asumate prin prezentul contract de către una dintre părţi dă dreptul părţii lezate de a cere rezilierea contractului de închiriere şi de a pretinde daune - interese.

13.2. partea lezată poate rezilia prezentul contract cu efecte depline (de jure) după acordarea unui preaviz de 15 zile calendaristice celeilalte părţi, fără necesitatea unei formalităţi şi fără intervenţia unei autorităţi sau instanţe de judecată în situaţia încălcării vreunei obligaţii prevăzute în prezentul contract.

După încheierea contractului de închiriere a secţiei de circulaţie "Paşcani - Timişeşti - Târgu Neamţ", pârâta a delegat efectuarea transportului pe secţia Paşcani - Ţimişeşti - Târgu Neamţ către C. S.R.L. acest aspect fiind cunoscut şi acceptat de către locator, conform dispoziţiilor art. 7.1 din contractul de închiriere a secţiei de circulaţie.

În cursul derulării contractului, la data de 16.03.2015, Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română a retras societăţii C. S.R.L. certificatul de siguranţă obţinut la 23.01.2015, retragere care a operat începând cu 17.03.2015, şi i-a interzis să efectueze operaţiuni de transport feroviar, astfel că, prin notificarea nr. x/31.03.2015, pârâta a solicitat reclamantei încetarea contractului prin acordul părţilor, în condiţiile art. 12.1 alin. (1) lit. c) din contract.

Prin adresa nr. 14/3/e/156/06.04.2015, reclamanta a solicitat clarificări privind cauza încetării contractului, iar prin notificarea nr. x/08.04.2015, pârâta A. S.R.L. a comunicat că imposibilitatea îndeplinirii obligaţiilor asumate este cauzată de retragerea certificatului de siguranţă al societăţii C. S.R.L., care asigura transportul de călători conform pachetului minim agreat prin contract, reiterând solicitarea de încetare a contractului cu acordul părţilor, în condiţiile art. 12.1 lit. c) din contract.

Reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A. nu a dat curs acestei solicitări, ci a emis notificarea de reziliere în conformitate cu prevederile CAP. XIII din contractul încheiat între cele două părţi, astfel cum a fost modificat prin cele două acte adiţionale, înregistrată sub nr. x/15.06.2015, prin care a stabilit data rezilierii contractului ca fiind data predării - primirii staţiei, respectiv 01.07.2015, invitând reprezentanţii pârâtei să se prezinte pentru semnarea procesului-verbal de predare - primire a secţiei de circulaţie Paşcani - Timişeşti - Târgu Neamţ, predare ce s-a făcut prin procesul-verbal din 01.07.2015.

Ulterior, prin adresa nr. x/05.10.2015, reclamanta a solicitat pârâtei plata unor daune - interese în cuantum de 1.336.158,85 RON, iar faţă de refuzul exprimat prin adresa nr. x/29.06.2015, a formulat cererea de chemare în judecată din cauza de faţă, solicitând obligarea pârâtei la plata despăgubirilor.

Pornind de la această precizare a situaţiei de fapt şi a circumstanţelor litigiului dedus judecăţii, Înalta Curte va proceda la verificarea hotărârii atacate, în limitele controlului de legalitate specific căii extraordinare de atac a recursului.

Astfel, este nefondată critica recurentei-pârte RC CF TRANS S.R.L. subsumată motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în cadrul căruia s-a invocat faptul că instanţa de apel s-a pronunţat ultra petita, cu încălcarea normele de procedură prevăzute de art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6), art. 482 coroborat cu art. 397 alin. (1) şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., prin aceea că a reţinut că pârâta nu şi-a îndeplinit niciuna dintre obligaţiile asumate, ceea ce ar depăşi obiectul litigiului.

Contrar susţinerilor recurentei, din analiza considerentelor hotărârii recurate rezultă cu evidenţă că aceasta a procedat la soluţionarea apelurilor cu respectarea limitelor efectului devolutiv al acestei căi de atac, determinate, pe de o parte, de ceea ce s-a supus judecăţii primei instanţe, iar pe de altă parte, de ceea ce s-a apelat, cu respectarea principiului disponibilităţii.

Împrejurarea că instanţa de apel a reţinut, în cadrul analizei condiţiilor prescrise de lege pentru angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtei, faptul că aceasta nu şi-a mai îndeplinit, după retragerea certificatului de siguranţă pentru desfăşurarea de activităţi de transport feroviar de către C. S.R.L., "niciuna dintre obligaţiile asumate - esenţiale fiind cele privind asigurarea transportului feroviar de călători conform pachetului minim necesar precizat în anexa nr. 2, plata chiriei la termenele scadente, respectiv până la data de 20 ale lunii în curs - împrejurare recunoscută de către aceasta prin notificare trimisă apelantei - intimate la data de 08.04.2015", reprezintă o constatare de fapt, circumscrisă solicitării reclamantei privind acordarea de daune interese compensatorii "pentru prejudiciul suferit odată cu rezilierea Contractului nr. x/23.02.2012, intervenită din culpa exclusivă a pârâtei care nu a executat în totalitate obligaţiile contractuale asumate",sumele pretinse reprezentând "chiria lunară pe care pârâta trebuia să o achite conform contractului nr. x/23.02.2012, rămasă neexecutată pe perioada 01.07.2015 - 23.02.2019", aşa cum se arată în cererea de chemare în judecată.

Referitor la incidenţa motivului de casare instituit de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu pot fi primite susţinerile recurentei-pârâte, privind nemotivarea hotărârii instanţei de apel.

Astfel, nu se poate reţine o pronunţare minus petita a Curţii de Apel Braşov, întrucât solicitarea privind diminuarea daunelor interese cu garanţia de bună-execuţie constituită de pârâtă şi reţinută de reclamanta CNCF CFR nu a fost formulată în cadrul unei cereri reconvenţionale, în condiţiile reglementate de art. 209 C. proc. civ., ci doar prin întâmpinarea din apel, act de procedură care nu a avut ca efect învestirea instanţei cu această pretenţie a pârâtului.

De asemenea, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, Curtea de Apel Braşov a răspuns apărării privind incidenţa cazului fortuit, arătând următoarele:

"Mai mult decât atât, conform CAP X din contractul încheiat între părţi, singura cauză exoneratoare de răspundere pentru părţile contractului de închiriere a secţiei de circulaţie PAŞCANI - TIMIŞEŞTI - TÂRGU NEAMŢ o constituia "forţa majoră", iar nu şi "cazul fortuit" invocat de intimata - apelantă S.C. A. S.R.L. în apărarea sa. Dar şi dacă, prin reductio ad absurdum, "cazul fortuit" ar fi fost acceptat în speţă ca şi cauză de exonerare de răspundere, retragerea certificatului de siguranţa a S.C. C. S.R.L. nu poate fi considerat un eveniment imprevizibil şi de neîmpiedicat, astfel încât să se circumscrie ca "cazului fortuit", iar pe cale de consecinţă să constituie o cauză care să înlăture răspunderea contractuală a intimatei - apelante, după cum a pretins aceasta."

Aşadar, argumentul principal reţinut de instanţa de apel a fost acela că părţile au stabilit convenţional doar forţa majoră drept cauză exoneratoare de răspundere, nu şi cazul fortuit, iar în subsidiar s-a apreciat că situaţia invocată nu întruneşte cerinţele legale de imprevizibilitate şi de insurmontabilitate, prevăzute de art. 1351 alin. (3) C. civ.

Cât priveşte faptul că instanţa de apel nu ar fi motivat existenţa în concret a legăturii de cauzalitate între rezilierea contractului şi prejudiciul suferit de CNCF CFR, Înalta Curte constată că şi aceste susţineri sunt în vădită contradicţie cu conţinutul hotărârii atacate, care a reţinut că părţile au prevăzut la CAP. IX pct. 9.4. din cel de al doilea act adiţional la contract, o clauză penală care, chiar dacă nu prestabileşte valoarea despăgubirilor, determină precis elementele componente ale despăgubirilor pe care partea în culpă se obligă să plătească celeilalte părţi în caz de neexecutare a vreuneia dintre clauzele contractuale, respectiv penalităţi şi daune - interese sau despăgubiri care să acopere prejudiciul suferit şi beneficiul nerealizat.

Întinderea prejudiciul a fost determinată de instanţă pe baza probelor administrate în cauză, raportând veniturile realizate sau realizabile de către reclamantă la cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora şi reţinând, pe baza raportului de expertiză, reţinându-se că "rezultă un deficit de 1.330.316,96 RON, suportat de către apelanta - intimată COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A. pentru asigurarea serviciilor de transport şi întreţinere a secţiei PAŞCANI - TIMIŞEŞTI - TÂRGU NEAMŢ, în perioada 01.07.2015 - 23.02.2019, deficit pe care apelanta - intimată nu l-ar fi înregistrat dacă intimata - apelantă S.C. A. S.R.L. şi-ar fi îndeplinit obligaţiile contractuale".

Prin urmare, Înalta Curte constată că motivul de recurs privitor la nemotivarea hotărârii este nefondat în integralitate.

Trecând la examinarea criticilor subsumate de recurenta-pârâtă dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că susţinerile acesteia privesc legalitatea hotărârii instanţei de apel din mai multe perspective.

Astfel, în ceea ce priveşte legea aplicabilă contractului şi modalitatea de încetare a contractului de închiriere, recurenta invocă dispoziţiile art. 1156 alin. (4) din C. civ. de la 1864, coroborat cu art. 1082-1083 C. civ. de la 1864 şi cu CAP. X din Contract, şi susţine că aceasta a intervenit ca urmare a imposibilităţii de executare a unei obligaţii contractuale esenţiale, aceea de prestarea concretă a transportului feroviar de călători inclus în pachetul minim social.

Sub aspectul legii civile aplicabile în speţă, se reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 71/2011, actele juridice încheiate înainte de intrarea în vigoare a noului C. civ. nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii lor, iar art. 5 alin. (1) din aceeaşi lege stabileşte că dispoziţiile noului C. civ. sunt aplicabile tuturor actelor încheiate după intrarea acestuia în vigoare.

La rândul său, art. 4 din Legea nr. 71/2011 prevede că după intrarea în vigoare a noului C. civ. actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate prevăzute de C. civ. din 1864, sau de alte reglementări, sunt supuse dispoziţiilor legii vechi.

De asemenea, potrivit art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa, contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat, iar în conformitate cu dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol, modificarea contractului se face cu respectarea tuturor condiţiilor prevăzute de legea în vigoare la data modificării, iar în privinţa elementelor care nu fac obiectul modificării sunt aplicabile dispoziţiile alin. (1).

Având în vedere dispoziţiile legale mai sus evocate, data încheierii Contractului de închiriere al secţiei de circulaţie Paşcani - Timişeşti - Târgu Neamţ nr. 11/23.02.2010, anterioară intrării în vigoare a noului C. civ. (01.10.2011), precum şi faptul că Actele adiţionale nr. x şi nr. 2 la Contractul de închiriere nr. x din 23.02.2010, care au prelungit valabilitatea contractului până la 23.02.2019 şi au adus modificări substanţiale contractului iniţial, dintre acestea fiind relevante cele care privesc răspunderea contractuală, încetarea şi rezilierea contractului, au fost încheiate sub imperiul noului C. civ., în mod corect s-a constatat de către instanţa de apel că în cauză sunt aplicabile prevederile noului C. civ.

Cât priveşte încetarea Contractului de închiriere al secţiei de circulaţie Paşcani - Timişeşti - Târgu Neamţ nr. 11/23.02.2010, cu modificările ulterioare, aceasta s-a produs ca urmare a activării clauzei rezolutorii stipulate în contract, iar nu pe temeiul imposibilităţii fortuite de executare a obligaţiei, pe care recurenta-parată o invocă, întrucât dispoziţiile art. 1557 din noul C. civ. care o reglementează, conferindu-i valoare cauzală de desfiinţare de drept a contractului, fără vreo notificare, chiar din momentul producerii evenimentului fortuit, se aplică prin raportare la art. 1351-1352 şi art. 1634 şi din noul C. civ., care reglementează forţa majoră, cazul fortuit sau alte cauze asimilate acestora, cum ar fi fapta terţului.

Or, pornind de la clauzele Contractului de închiriere, astfel cum au fost modificate, instanţa de apel a reţinut, pe de o parte, că părţile au stabilit convenţional doar forţa majoră drept cauză exoneratoare de răspundere, nu şi cazul fortuit, iar pe de altă parte că situaţia invocată, respectiv retragerea certificatului de siguranţă al delegatului unic C. S.R.L., nu întruneşte oricum cerinţele prevăzute de art. 1351 alin. (3) C. civ., având în vedere o imposibilitate subiectivă.

Pe de altă parte, instanţa de apel a apreciat ca fiind lipsit de semnificaţie motivul pentru care recurenta-pârâtă A. S.R.L. nu a mai fost în măsură să îşi îndeplinească obligaţiile contractuale, deoarece, potrivit CAP XI pct. 9.2., din contractul încheiat între părţi, nemodificat prin actele adiţionale - începând cu data preluării în totalitate a gestionării şi operării trenurilor pe secţia de circulaţie închiriată intimata - apelantă, în calitate de locatar, este în totalitate răspunzătoare de desfăşurarea traficului şi unic răspunzător în faţa apelantei - intimate, în calitate de locator, privind modul de exploatare a secţiei de circulaţie Paşcani - Timişeşti - Târgu Neamţ, indiferent dacă activităţile de transport sunt realizate în mod direct sau prin intermediul altor persoane juridice pe bază de contract.

Aşadar, s-a apreciat că asigurarea transportul de călători conform pachetului minim agreat prin contract se înfăţişează ca o veritabilă obligaţie de rezultat asumată de către recurentă, ceea ce face ca simpla constatare a neexecutării obligaţiei să poată antrena rezilierea, inclusiv din cauze fortuite, cu angajarea răspunderii debitorului obligaţiei pentru prejudiciile cauzate.

Înalta Curte subliniază faptul că nu au fost invocate motive de nelegalitate care să se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în legătură cu calificarea/interpretarea obligaţiei de mai sus ca fiind de rezultat, cu consecinţe directe asupra condiţiilor de angajare a răspunderii locatarului.

Aşa cum s-a arătat în doctrină, sfera noţiunii de neexecutare fără justificare va cuprinde şi noţiunea de neexecutare fără culpă în situaţiile în care debitorul nu este în măsură să invoce una din cauzele justificate de neexecutare a obligaţiei, iar în temeiul legii sau prin convenţia părţilor, conduita debitorului nu are relevanţă. (Fl. A. Baias, V. Cîlţea).

Recurenta-pârâtă a criticat hotărârea instanţei de apel invocând şi faptul că pactul comisoriu prevăzut în contract nu ar respecta cerinţele impuse de art. 1553 alin. (1) C. civ., întrucât acesta nu are un caracter expres, neechivoc, fiind vorba despre o clauză generală.

Dispoziţiile art. 1553 alin. (1) din noul C. civ., invocate de recurenta-pârâtă, impun într-adevăr o exigenţă de conţinut pentru formarea valabilă a pactului comisoriu, dispunând că acesta "produce efecte dacă prevede, în mod expres, obligaţiile a căror neexecutare atrage rezoluţiunea sau rezilierea de drept a contractului", însă această exigenţă este îndeplinită în condiţiile în care la pct. 13.1 menţionează neexecutarea căror obligaţii antrenează desfiinţarea contractului.

Astfel, prin Actul adiţional nr. x la contractul de închiriere încheiat între părţi, clauzele privind rezilierea contractului (CAP. XIII) au fost modificate, având următorul conţinut:

"13.1. Nerespectarea obligaţiilor asumate prin prezentul contract de către una dintre părţi dă dreptul părţii lezate de a cere rezilierea contractului de închiriere şi de a pretinde daune - interese.

13.2. partea lezată poate rezilia prezentul contract cu efecte depline (de jure) după acordarea unui preaviz de 15 zile calendaristice celeilalte părţi, fără necesitatea unei formalităţi şi fără intervenţia unei autorităţi sau instanţe de judecată în situaţia încălcării vreunei obligaţii prevăzute în prezentul contract."

Aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, cenzurarea de către instanţă a pactului comisoriu trebuie să aibă un caracter cu totul excepţional, având în vedere că un astfel de pact este expresia libertăţii de voinţă a părţilor, intervenţia instanţei justificându-se numai atunci când clauza rezolutorie este lipsită de transparenţă contractuală, are un conţinut abuziv ori disproporţionat, ipoteze neconstatate în cauză.

Cât priveşte pretinsa încălcare şi aplicare greşită a dispoziţiilor legale referitoare la prejudiciu, respectiv a art. 1530 C. civ., art. 1533 C. civ., 1534 C. civ., art. 1538 şi urm. C. civ., Înalta Curte apreciază că aceasta a fost circumscrisă doar formal motivului de casare prescris de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate fiind invocate aspecte de netemeinicie a hotărârii, ce ar impune reaprecierea probatoriului şi o nouă judecata pe fond a cauzei, incompatibile cu specificul căii extraordinare de atac a recursului.

Astfel, susţinerile recurentei-pârâte privind faptul că prejudiciul reţinut în cauză nu este o consecinţă directă a neexecutării culpabile a contractului, invocarea caracterului nedatorat al acestuia, pentru că ar fi fost generat/amplificat prin fapta intimatei-reclamante, solicitarea de diminuare corespunzătoare a cuantumului prejudiciului, constituie, în mod evident, chestiuni de fond care excedează temeiurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Având în vedere toate considerentele expuse şi constatând că prin criticile recurentei-pârâte nu se relevă nicio încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună casarea soluţiei adoptate, Înalta Curte urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 683/Ap din 6 august 2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov – secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2023.