Facultative jurisdiction under Art. 127 C. proc. civ. for actions against judicial bodies: exclusive choice of plaintiff and prohibition of ex officio declination by competent court.

Şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 21.12.2022 pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2022, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Maramureş, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiţiei, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a solicitat obligarea pârâţilor la plata contravalorii indemnizaţiei egale cu 7 indemnizaţii de încadrare lunare brute, potrivit art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, calculată cu începere de la data pensionării, precum şi dobânda legală aferentă, calculată de la data pensionării şi până la plata efectivă a sumelor datorate.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, art. 1531, art. 1535 C. civ., art. 210 din Legea nr. 62/2010 a dialogului social, art. 127 alin. (1), (2) şi alin. (21) C. proc. civ., art. 29 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 270 din Legea nr. 53/2003, Decizia nr. 16/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 42/2014 a Curţii Constituţionale, art. 16 din Constitutia României, jurisprudenţa CEDO şi cea naţională, art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin sentinţa civilă nr. 1718/2023 din 29 iunie 2023, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare, secţia I civilă.

În motivarea soluţiei, instanţa a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi art. 269 din Codul muncii, din coroborarea cărora rezultă că reclamanta putea sesiza instanţa competentă teritorial fie în funcţie de domiciliul său, fie în funcţie de locul său de muncă.

De asemenea, s-a făcut trimitere şi la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 290/2018, reţinându-se totodată că, deşi reclamanta nu mai are calitatea de judecător, printre pârâţi, instanţe de judecată, se află Curtea de Apel Cluj, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., astfel cum au fost interpretate prin decizia curţii constituţionale expusă în precedent.

2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secţia I civilă, care prin sentinţa civilă nr. 486/LMA/2023 pronunţată la 19 octombrie 2023, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi, în consecinţă, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanta a învestit iniţial Tribunalul Cluj cu un conflict de muncă vizând obligarea pârâţilor la plata contravalorii indemnizaţiei egale cu 7 indemnizaţii de încadrare brute lunare, potrivit art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, calculată cu începere din data pensionării, precum şi dobânda legală aferentă.

S-a mai statuat că în cazul litigiilor de muncă, legiuitorul, prin art. 210 din Legea dialogului social, a stabilit o competenţa teritorială alternativă, reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, opţiune care se manifestă prin învestirea uneia dintre instanţele deopotrivă competente.

Totodată, Tribunalul Satu Mare a reţinut şi incidenţa prevederilor art. 127 alin. (2) şi (21) C. proc. civ. referitoare la competenţa facultativă, ţinând cont de faptul că în cauză mai multe instanţe au calitatea de pârât, reclamantul având opţiunea de a introduce acţiunea fie la instanţa competentă potrivit normelor generale, fie să se prevaleze de dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ.

Cum în cauză reclamanta nu a înţeles să uzeze de aceste prevederi, învestind iniţial Tribunalul Cluj cu soluţionarea acţiunii, această din urmă instanţă nu putea să invoce din oficiu necompetenţa şi să decline soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare.

3. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 30 octombrie 2023, sub acelaşi număr.

Constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Prin demersul judiciar, reclamanta a urmărit valorificarea dreptului la indemnizaţia de pensionare, pe care pretinde că l-a dobândit prin efectul art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, text legal ce are următorul conţinut: "judecătorii şi procurorii cu vechime continuă în magistratură de 20 de ani beneficiază, la data pensionării sau a eliberării din funcţie pentru alte motive neimputabile, de o indemnizaţie egală cu 7 indemnizaţii de încadrare lunare brute, care se impozitează potrivit legii".

Dreptul reclamantei de a i se plăti indemnizaţia de pensionare s-a născut odată cu naşterea dreptului la acordarea pensiei de serviciu, competenţa nefiind stabilită la instanţa corespunzătoare locului de muncă al reclamantei.

Înalta Curte constată că, în cauză, relevante sunt calitatea unor instanţe de pârâţi şi dreptul de opţiune al reclamantei privind instanţa sesizată, legiuitorul instituind norme de competenţă facultativă.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, incident în speţă: "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Totodată, conform art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ.: "dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

Înalta Curte reţine că determinarea competenţei teritoriale a instanţei de judecată se face, deci, printr-un proces de interpretare a legii care să aibă în vedere atât conţinutul textelor de lege, cât şi raportul dintre acestea din perspectiva principiului specialia generalibus derogant.

Astfel, prima instanţă sesizată de reclamantă este Tribunalul Cluj.

Această primă instanţă şi-a invocat necompetenţa teritorială din oficiu în raport cu dispoziţiile art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, precum şi în raport cu decizia Curţii Constituţionale nr. 290/2018 privind neconstituţionalitatea art. 127 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ., deşi textele de lege antereferite au primit ulterior o nouă formulare prin adoptarea Legii nr. 310/2018.

De asemenea, soluţia declinării competenţei teritoriale la Tribunalul Satu Mare a fost fundamentată pe dispoziţiile speciale ale art. 127 alin. (2) şi alin. (21) C. proc. civ.. Mai exact a trimis dosarul la una dintre instanţele aflate în circumscripţia curţii de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa considerată competentă potrivit dispoziţiilor de drept comun, însă Înalta Curte formulează observaţia că un asemenea drept de opţiune este rezervat de lege reclamantului, nu şi instanţei din oficiu.

Dispoziţiile legale speciale menţionate anterior sunt menite să asigure imparţialitatea obiectivă a instanţelor prin instituirea unei competenţe facultative, or reclamanta a renunţat, în cauză, la dreptul de a sesiza altă instanţă din circumscripţia uneia dintre curţile de apel învecinate, sesizând o instanţă din raza Curţii de Apel Cluj.

În considerarea celor anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 ianuarie 2024.