Labor dispute cassation barred by statutory limitation to appeal only under Law 62/2011
Legislator summary
AI generated**Final operative outcome:** The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal in cassation as inadmissible and ordered the appellant to pay the respondent approximately 5,920 RON in litigation costs, leaving the Court of Appeal’s decision intact. **Dispute and material facts:** The case arose from a labor conflict where an employee sued a national research institute for moral damages, unpaid overtime, and salary differentials, challenging a first-instance interim order that rejected requests for specific evidence; the Court of Appeal had previously dismissed the employee’s separate appeal against this interim order as inadmissible. **Decisive legal basis:** Relying on the principle of legality of appeal routes, the court held that judgments in individual labor disputes are subject only to appeal under Articles 208 and 214 of Law No. 62/2011 and are explicitly excluded from cassation by Article 483(2) of the Civil Procedure Code, rendering the challenged appellate decision final and immune from further review, regardless of claims regarding accessory damages or procedural violations.
Legislator headnote
AI generatedart. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 466 alin. (4) C. proc. civ, art. 208 din Legea nr. 62/2011, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ, art. 214 din Legea nr. 62/2011; Labor dispute cassation barred by statutory limitation to appeal only under Law 62/2011: Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. în art. 457.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2024
Asupra cererii de recurs de faţă:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2021, la 10 mai 2021, şi precizată, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU MECATRONICA ŞI TEHNICA MĂSURĂRII -INCDMTM BUCUREŞTI, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâtul să anuleze absenţa sa nemotivată de la locul de muncă din 10.03.2021, să înceteze hărţuirea emoţională şi de orice natură asupra sa prin reprezentaţii săi legali, să achite reclamantei suma de 1115.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru compensarea timpului de muncă pentru efectuarea de sarcini suplimentare de serviciu pentru activităţile efectuate în perioada 2000-2020 de reclamanta şi a diferentelor salariale cuvenite, de la 75% la 100% pentru luna martie 2021, cu cheltuieli de judecată.
Prin încheierea din 13 iulie 2021, Tribunalul Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a încuviinţat părţilor proba cu înscrisuri, a respins cererea reclamantei de administrare a probei testimoniale, cu un martor şi a probei cu expertiză contabilă, ca nefiind utile pentru soluţionarea cauzei, a pus în vedere consilierului juridic al pârâtului să depună la dosar pentru a se analiza şi compara, următoarele înscrisuri: -foaia colectivă de prezenţă de la 10 martie 2021; foaie de prezenţă sau condică pe anul 2021; fişa postului certificată conform cu originalul din 2015 şi dacă mai există şi alte fişe de post sau anexe, să fie depuse, toate semnate şi însuşite de către reclamantă; state de plată pe luna martie 2021; toate documentele ce au stat la baza emiterii deciziei de la nivelul INCDMTM; balanţă cumulată de verificare a Institutului la 31 decembrie 2020 şi balanţele de verificare pe proiectele europene emise în programul contabil B. din aceeaşi dată şi a prorograt discutarea altor cereri şi discuţii, după depunerea înscrisurilor de către pârât.
Prin sentinţa civilă nr. 4926 din 12 iulie 2022, Tribunalul Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis în parte acţiunea precizată, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 5.000 RON, reprezentând daune morale pentru neplata la termenul prevăzut de art. V.11 din CCM nr. 230 din 19 iunie 2018 a drepturilor salariale aferente perioadei martie- octombrie 2021, precum şi pentru neacordarea unei zile de concediu de odihnă solicitată în 9 martie 2021, a respins în rest acţiunea precizată, ca neîntemeiată şi a obligat reclamanta la plata către pârât a sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.
Împotriva încheierii de şedinţă din 13 iulie 2021, reclamanta a declarat apel, pe cale separată, la 13 august 2021, care a fost înregistrat pe rolul primei instanţe sub nr. x/2021/a1.
Prin decizia civilă nr. 3458 din 8 iunie 2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins acest apelul ca inadmisibil.
Reclamanta A. a recurat cea din urmă hotărâre, solicitând casarea acesteia şi reţinerea cauzei spre rejudecare.
În susţinere, după prezentarea unor considerente de ordin teoretic cu privire la obiectul, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi limitele judecăţii în recurs, autoarea căii de atac a arătat, în esenţă, că instanţa de apel şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, sens în care a apreciat că în cauză este incident cazul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 4 din acelaşi Cod.
De asemenea, a susţinut că instanţa de apel nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului, sens în care, a solicitat administrarea probei cu expertiza contabilă şi expertiza medicală, în dovedirea întinderii prejudiciului şi stabilirii daunelor morale. Evocând dispoziţiile art. 22 din acelaşi C. proc. civ., a afirmat că instanţa de prim-control judiciar nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei probe hotărâtoare.
A mai arătat că în cauză s-a încălcat dreptul său la un proces echitabil. Totodată, a invocat incidenţa motivelor de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 6-8 C. proc. civ., afirmând, în susţinere, că instanţa de apel a respins cererea sa de administrare a probei cu expertiză contabilă, contrar dispoziţiilor art. 111 şi ale art. 165 din acelaşi Cod, sens în care a reiterat solicitarea sa de încuviinţare a acestei probe.
În continuare, recurenta a expus argumente pe fondul cauzei, care, din perspectiva sa impuneau admiterea acţiunii sale, astfel cum a fost precizată.
La 27 septembrie 2023 intimatul a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului şi, pe fond, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
Recurenta a răspuns la întâmpinare.
Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., aplicabil potrivit normei de trimitere de la art. 494 din acelaşi Cod, excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimat prin întâmpinare, reţine următoarele:
Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.
Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. în art. 457.
Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 3458 din 8 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în apel, în soluţionarea căii de atac devolutive declarate de A. împotriva unei încheieri premergătoare date de prima instanţă pe parcursul judecării acţiunii având ca obiect un litigiu de muncă.
În acord cu dispoziţiile art. 466 alin. (4) C. proc. civ., încheierile premergătoare sunt supuse căilor de atac odată cu hotărârea pronunţată asupra fondului. Aşadar, ele urmează acelaşi regim juridic al căilor de atac ca şi hotărârea fondului.
Potrivit art. 208 din Legea nr. 62/2011 republicată, "conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal", iar conform art. 214 din acelaşi act normativ, "hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului".
Art. 216 din aceeaşi lege stabileşte că "dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ..".
Din analiza coroborată a textelor de lege anterior evocate, rezultă că hotărârile pronunţate în litigiile de muncă sunt supuse numai apelului.
De altfel, potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."
Dispoziţii legale denotă că pentru hotărârile pronunţate în materia conflictelor de muncă, care, potrivit textelor de lege evocate anterior, pot fi atacate numai cu apel, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului.
Nu poate fi reţinută apărarea recurentei, în sensul că demersul său procesual ar beneficia de existenţa căii de atac a recursului prin raportare la solicitarea de acordare a dobânzilor şi penalităţilor aferente drepturilor salariale de care a fost lipsită pentru următoarele considerente:
Se observă, în primul rând, că însăşi recurenta a apreciat asupra naturii litigiului său ca fiind unul în materia conflictelor individuale de muncă învestind cu soluţionarea acestuia instanţa specializată din cadrul tribunalului.
În al doilea rând, Înalta Curte reţine că solicitarea de acordare a unor accesorii ale creanţei principale, reprezentată de dreptul salarial pretins neacordat, nu determină schimbarea naturii litigiului, asemenea accesorii având scopul de acoperire integrală a prejudiciului invocat de recurentă.
În acest cadru, Înalta Curte constată că decizia civilă nr. 3458 din 8 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, recurată în cauză, este o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., coroborat cu art. 214 din Legea nr. 62/2011, fiind exclusă din sfera controlului de legalitate în recurs, în conformitate cu art. 483 alin. (2) din acelaşi Cod.
Cum recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală este de natură să încalce principiul legalităţii căilor de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ. Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi Cod, va respinge ca inadmisibil recursul.
Reţinând culpa procesuală a recurentei în această cale extraordinară de atac, Înalta Curte, dând eficienţă dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., o va obliga la plata către intimat a sumei de 5.919,77 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 3458 din 8 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu intimatul INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU MECATRONICA ŞI TEHNICA MĂSURĂRII -INCDMTM BUCUREŞTI.
Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimat a sumei de 5.919,77 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2024.