Labor dispute involving court defendants: Territorial competence under Art. 127(2)(1) CPC for suing courts in neighboring appellate jurisdictions

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, la data de 1.11.2022, sub nr. x/2022, reclamanţii A., B., C., D., E. în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Olt, cu citarea Consiliului National pentru Combaterea Discriminării, precum şi F. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Piteşti, cu citarea Consiliului National pentru Combaterea Discriminării, au solicitat ca prin hotărârea ce va fi pronunţată să se dispună obligarea pârâţilor la stabilirea numărului de zile de concediu de odihnă suplimentar, corespunzător perioadei lucrate pe ultimii 3 ani, termen regresiv în raport cu data încetării raportului de muncă pentru fiecare dintre reclamanţi; obligarea pârâţilor la plata indemnizaţiei de concediu aferente acestor zile, cu aplicarea actualizării şi a dobânzii legale penalizatoare începând cu data naşterii dreptului şi până la plata efectivă.

Prin sentinţa civilă nr. 251/22.02.2023 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa – secţia I Civilă în dosarul nr. x/2022, instanţa a disjuns cererea formulată de reclamanta F. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Piteşti cu privire la care a dispus formarea unui dosar nou separat.

Totodată, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei în privinţa acţiunii formulate de către restul părţilor reclamante, A., B., C., D., E., a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de către aceste părţi reclamante în favoarea Tribunalului Teleorman.

În fundamentarea excepţiei necompetenţei teritoriale s-au reţinut, că, având în vedere natura pricinii, litigiu de muncă, Tribunalul Teleorman este competent teritorial a soluţiona cauza potrivit dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2010 (aplicabile raportat la momentul sesizării instanţei, în prezent abrogată urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 367 din 19 decembrie 2022) care prevăd că cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul (o dispoziţie similară în ceea ce priveşte reclamantul angajat regăsindu-se şi în art. 269 alin. (1) C.mun.).

În opinia instanţei dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. nu sunt aplicabile.

În cauză, reclamanţii au calitatea de foşti magistraţi şi deci nici nu se pune problema prin ipoteză ca instanţele pârâte să reprezinte instanţa la care aceştia îşi desfăşoară activitatea. Chiar şi în ipoteza în care ar fi avut calitatea de magistraţi prezenta instanţă nu face parte însă nici din circumscripţia unei curţi de apel învecinate Curţii de Apel Craiova (care nu se învecinează Curţii de Apel Ploieşti).

Nu sunt aplicabile nici alin. (2) şi (3) ale articolului 127 C. proc. civ., întrucât instanţa competentă la care teoretic şi-ar desfăşura activitatea reclamanţii (aceştia fiind în realitate pensionari magistraţi) nu figurează ca pârâtă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa nr. 352/24.05.2023 pronunţată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr. x/2022 s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Teleorman, invocată din oficiu şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a prezentei cauze formulată de reclamanţii C., D., B., F., A. şi E. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Piteşti şi Tribunalul Olt, în favoarea Tribunalului Olt – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:

Legiuitorul a prevăzut competenţa materială şi teritorială de soluţionare a fondului cauzelor având ca obiect acordarea de drepturi salariale de către instanţa în raza cărora au domiciliul reclamanţii sau reşedinţa ori, după caz sediul, sau locul de muncă (art. 269 din Codul muncii).

Instanţa a constatat că, potrivit art. 278 alin. (2) din Codul muncii, "prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun şi acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete şi aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective", iar conform art. 1 alin. (2), "prezentul cod se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii."

Tribunalul Teleorman a constatat că instanţa competentă material şi teritorial a soluţiona litigiul de faţă este instanţa specializată în dreptul muncii, raportul juridic dedus judecăţii intrând în categoria conflictelor de muncă.

Tribunalul Teleorman a reţinut că în speţă, având în vedere că reclamanţii sunt pensionari, nu sunt întrunite cerinţele art. 127 C. proc. civ., astfel încât soluţionarea cererii este de competenţa tribunalului în circumscripţia în care aceştia îşi au domiciliul sau reşedinţa - respectiv Tribunalul Olt.

În judecarea conflictelor de muncă, dispoziţiile art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011 stabilesc o competenţă teritorială exclusivă, arătând că judecarea acestor cauze este de competenţa tribunalului în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau locul de muncă.

Cauza a fost înregistrată la data de 09.08.2023 pe rolul Tribunalului Olt, sectia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Prin sentinţa nr. 580/2023 din 6 decembrie 2023, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Olt, secţia I civilă – Complet specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., D., C. şi E. în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Olt, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Piteşti şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Teleorman, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Olt, secţia I civilă – Complet specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalul Teleorman, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a dispus înaintarea dosarului către ÎCCJ, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă şi a suspendat judecata cauzei.

În fundamentarea acestei sentinţe, instanţa a avut în vedere Decizia nr. 290/26.04.2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 638/23.07.2018, prin care Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă, redând considerente ale acestei decizii.

Totodată, instanţa a constatat că, după pronunţarea Deciziei CCR nr. 290/2018, prin Legea nr. 310/2018 a fost introdus art. 127 alin. (2)1 din C. proc. civ., potrivit căruia dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de pârât.

Prin urmare, Tribunalul a reţinut că în speţă ne aflăm în prezenţa unei competenţe facultative, deoarece Tribunalul Olt are calitatea de pârât, iar reclamanţii au ales o altă instanţă pentru a le judeca cererea de chemare în judecată.

Cu alte cuvinte, în speţă, Tribunalul Teleorman (aflat in circumscripţia Curţii de Apel Bucuresti - învecinată Curtii de Apel Craiova) este instanţă exclusiv competentă în soluţionarea cauzei, întrucât odată aleasă instanţa competentă de către cel în drept, celelalte instanţe devin necompetente, fiind astfel irelevantă împrejurarea că domiciliul reclamanţilor este în judeţul Olt.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Teleorman – secţia Conflicte de Muncă Asigurări Sociale şi contencios administrativ şi fiscal, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că prezentul litigiu vizează un conflict de muncă declanşat de către reclamanţii A., B., C., D., E. - foşti magistraţi, cu domiciliul în Slatina, respectiv Craiova, iar în cauza de faţă pârâţi sunt, printre alţii, şi Tribunalul Olt.

În speţă, competenţa de soluţionare a cauzei ar aparţine, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, tribunalului în a cărui circumscripţie îşi au domiciliul reclamanţii, respectiv Tribunalului Olt.

Cu toate acestea, alături de ceilalţi pârâţi, şi Tribunalul Olt are calitate de pârât în cauză, fiind instanţa de judecată împotriva căreia este îndreptată cererea de chemare în judecată.

În acest context, Înalta Curte reţine că sunt incidente în cauză, raportat la data introducerii acţiunii - 01.11.2022, dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, potrivit cărora: "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

Din interpretarea acestor dispoziţii legale, având în vedere calitatea de pârât a Tribunalului Olt, rezultă că reclamanţii puteau sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

În aceste condiţii, competenţa de soluţionare a cauzei revine uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi competentă, potrivit legii.

De vreme ce Curtea de Apel Bucureşti, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Teleorman, este una dintre curţile de apel aflate în vecinătatea Curţii de Apel Craiova, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Olt (unul dintre pârâţii în cauză), rezultă că Tribunalul Teleorman este competent teritorial să soluţioneze pricina dedusă judecăţii.

Faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman – secţia conflicte de muncă asigurări sociale şi contencios administrativ fiscal, complet specializat pentru litigii de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman – secţia Conflicte de Muncă Asigurări Sociale şi contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2024.