Revision of appellate decision in agricultural concession dispute: untimeliness of appeal based on contradictory judgments where limitation period runs from judgment finality, not notification of reasoning.

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2024

Asupra cererilor de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Tulcea la data de 31.10.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a formulat acţiune în contradictoriu cu pârâta CONSILIUL JUDEŢEAN TULCEA, solicitând obligarea acesteia la încheierea acordului de prelungire a contractului de concesiune conform art. 10 din contractul nr. x/1999 pe o durată de 10 ani.

Pârâtul a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat, în temeiul art. 21 lit. j) din contractul de concesiune nr. x/1999, al art. 1270 C. civ., să fie obligat reclamantul pârât A. la predarea terenului în suprafaţă de 337 ha amplasat în amenajarea agricolă Pardina precum şi la plata sumei de 25.482,74 RON reprezentând despăgubirea datorată pentru perioada 16.10.2018-30.11.2018, urmare a nepredării suprafeţei concesionate, ce va fi actualizată până la momentul îndeplinirii obligaţiei de predare.

Prin sentinţa civilă nr. 355/14.03.2019 Tribunalul Tulcea a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea, dosarul fiind înregistrat la această instanţă la data de 15.04.2019.

Soluţionând cauza, prin sentinţa civilă nr. 2269 din 20 iulie 2021 Judecătoria Tulcea a admis cererea de chemare în judecată având ca obiect obligaţia de a face, formulată de către reclamantul pârât - reconvenţional A. în contradictoriu cu pârâta reclamantă – reconvenţional CONSILIUL JUDEŢEAN TULCEA.

Pe cale de consecinţă, a obligat pârâta reclamantă pârâtă reconvenţional să încheie acordul de prelungire a perioadei de valabilitate a contractului de concesiune nr. x/01.04.1999, astfel cum a fost modificat şi completat prin act adiţional, pentru o perioadă de 10 ani, cu începere de la 15.10.2018.

Totodată, a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă-reconvenţional, ca nefondată.

Prin decizia civilă nr. 213/10.03.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Tulcea a admis apelul formulat de apelanta pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială-Judeţul Tulcea Prin Consiliul Judeţean Tulcea, împotriva sentinţei civile nr. 2269/20.07.2021 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul reclamant A.; a schimbat sentinţa civilă nr. 2269/20.07.2021 pronunţată de Judecătoria Tulcea în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul pârât A..

A admis cererea reconvenţională formulată de pârâţii reclamanţi Consiliul Jud. Tulcea şi UAT Jud. Tulcea.

A obligat reclamantul pârât A. să predea pârâţilor reclamanţi Consiliul Jud. Tulcea şi UAT Jud. Tulcea terenul agricol în suprafaţă de 337 ha, amplasat în Amenajarea Agricolă Pardina, jud. Tulcea, liber de orice sarcină, care a făcut obiectul contractului de concesiune nr. x/01.04.1999; a obligat reclamantul pârât A. la plata către pârâţii reclamanţi Consiliul Jud. Tulcea şi UAT Jud. Tulcea a contravalorii lipsei de folosinţă a terenului care a alcătuit obiectul contractului de concesiune nr. x/1999, în cuantum de 467.275,89 RON, constând în beneficiul nerealizat echivalent cu redevenţa stabilită pentru teren pentru perioada 16.10.2018 - 30.12.2020, precum şi în continuare până la data predării efective a terenului.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul A., care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. x/2021.

Prin încheierea nr. 214 din 10 octombrie 2022, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei I Civile a Curţii de Apel Constanţa în soluţionarea recursului şi a fost declinată competenţa materială procesuală de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II a Civile de Insolvenţă şi Litigii cu profesionişti şi societăţi din cadrul Curţii de apel Constanţa.

Prin decizia civilă nr. 36/08.02.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2021, cu majoritate, Curtea de Apel Constanţa a respins recursul promovat de recurentul reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 213/10.03.2022, pronunţată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. x/2021, ca nefondat.

La data de 17 mai 2023, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 36/08.02.2023 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2021 şi cerere de repunere în termen; pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrat, astfel, dosarul cu nr. x/2023

A solicitat revizuentul admiterea cererii de repunere în termenul de revizuire a considerentelor din cuprinsul deciziei civile nr. 36/08.02.2023, admiterea revizuirii şi, pe cale de consecinţă, anularea hotărârii atacate, înlăturarea considerentelor potrivnice din cuprinsul deciziei civile nr. 36/08.02.2023 şi trimiterea cauzei nr. 1317/88/2021* spre rejudecare Curţii de Apel Constanţa, în baza art. 513 alin. (4) teza finală C. proc. civ., urmare încălcării efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a hotărârii nr. 89/21.04.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Constanţa, respectiv a hotărârii nr. 983/23.09.2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul civil nr. x/2018

In ceea ce priveşte termenul de formulare a cererii de revizuire şi a cererii de repunere în termen s-au arătat următoarele:

Decizia nr. 36/08.02.2023, a cărei revizuire se solicită, a fost comunicată revizuentului la data de 18.04.2023, ceea ce face ca formularea cererii de repunere în termen şi a cererii de revizuire să fie considerate a fi realizate în termen, întrucât incidentă în cauză este teza finală a art. 186 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că termenul de formulare a cererii de repunere în termen, precum şi a actului de procedură neîndeplinit este de o lună de zile de la încetarea împiedicării.

Or, încetarea împiedicării formulării cererii de revizuire a avut loc la data comunicării Deciziei nr. 36/2023, respectiv 18.04.2023, dată la care a fost posibil a se lua la cunoştinţă, în mod obiectiv, de considerentele acestei decizii care se cere a fi revizuită.

S-a reiterat faptul că cererea de revizuire are în vedere efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, mai precis are în vedere contrarietatea între considerente, acestea neputând fi cunoscute de la data pronunţării hotărârii, ci de la data luării la cunoştinţă asupra conţinutului acesteia.

În ceea ce priveşte motivele temeinic justificate s-au arătat următoarele aspecte:

In speţă, s-a solicitat revizuirea Deciziei nr. 36/2023 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa pe motivul instituit de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi anume existenţa unor hotărâri definitive potrivnice.

Calea de atac a revizuirii se poate exercita şi atunci când contrarietatea există numai între considerentele hotărârilor - efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat instituit de prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., iar nu neapărat între dispozitivele acestora, deşi în situaţia dată există şi o asemenea contrarietate - efectul negativ al autorităţii de lucru judecat art. 431 alin. (1) C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât art. 513 alin. (4) C. proc. civ. face referire la efectul pozitiv al lucrului judecat în sensul că, în situaţia încălcării efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat cauza se va trimite spre rejudecare.

In literatura de specialitate s-a arătat, astfel: "câtă vreme prin art. 461 alin. (1) C. proc. civ., înscris sub titlul "Dispoziţii generale", s-a recunoscut posibilitatea atacării doar a considerentelor, înseamnă că şi revizuirea poate fi folosită pentru a înlătura considerente ce încalcă autoritatea de lucra judecat a altor considerente."

Insă, pentru a formula calea de atac a revizuirii pentru motivul indicat mai sus este absolut necesar ca partea interesată să ia cunoştinţă despre considerentele hotărârii ce se solicită a fi revizuită. Or, luarea la cunoştinţă nu se poate realiza decât ulterior motivării hotărârii şi comunicării acesteia.

Astfel, există o împiedicare obiectivă şi de nesurmontat cu privire la formularea cererii de revizuire în termenul de o lună de zile de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Trebuie observat că hotărârea din dosarul nr. x/2018 s-a pronunţat la data de 08.02.2023, a fost redactată la data de 07.04.2023, deci peste termenul de o lună în care revizuentul putea formula cerere de revizuire, fiind comunicată la data de 18.04.2023. Ca urmare a redactării cu întârziere a deciziei ce se cere a fi revizuită, cererea de revizuire nu a putut fi formulată în termenul legal.

Pe cale de consecinţă, în măsura în care motivele pentru care nu s-a respectat termenul de formulare a unei cereri de revizuire se referă atât la necesitatea cunoaşterii considerentelor, acestea fiind cele care încalcă autoritatea de lucru judecat a altei hotărâri definitive, cât şi la faptul că hotărârea ce se cere a fi revizuită a fost comunicată ulterior termenului impus pentru formularea cererii de revizuire, revizuentul a apreciat că motivele sunt temeinic justificate, iar cererea de repunere în termen este fondată.

Cererea de revizuire a fost întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând revizuentul existenţa a două hotărâri potrivnice definitive: pe de o parte decizia ce face obiectul revizuirii, pe de altă parte hotărârea nr. 89/21.04.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Constanţa, respectiv hotărârea nr. 983/23.09.2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul civil nr. x/2018

Cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire a considerentelor în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a arătat că Decizia nr. 36/2023 ale cărei considerente se solicită a fi revizuite este o hotărâre care evocă fondul, fiind astfel îndeplinită condiţia prevăzută la art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, este întrunită şi condiţia de la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv trebuie observat faptul că în speţă există hotărâri: definitive: pe de o parte, Hotărârea nr. 89/2022 din 21.04.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021 a Curţii de Apel Constanţa, precum şi Hotărârea nr. 983/23.09.2019 a Curţii de Apel Constanţa din dosar nr. x/2023 şi, pe de altă parte, Decizia nr. 36/08.02.2023 pronunţată în cadrul dosarului nr. x/2021 şi pentru care se solicită revizuirea în cauză.

De asemenea, există hotărâri potrivnice:

In acest sens, revizuentul a arătat faptul că prin cele două hotărâri anterioare, arătate mai sus şi faţă de care înţelege să opună autoritatea de lucru judecat, s-a statuat cu autoritate de lucru judecat: că în contractele de concesiune-tip încheiate de Consiliul Judeţean Tulcea cu persoanele concesionare, potrivit Legii nr. 219/1998, clauza cuprinsă la art. 10 arată faptul că autoritatea concedentă şi-a exprimat acordul încă de la încheierea contractului cu privire la posibilitatea de prelungire a acestuia după expirarea termenului pentru care a fost încheiat - de 20 de ani, prevăzut de art. 7 din contract, la solicitarea concesionarului exprimată în termenul prevăzut în contract; consimţământul concedentului fiind exprimat încă de la momentul încheierii contractului, în temeiul forţei obligatorii a contractului, Consiliul Judeţean poate fi obligat la prelungirea valabilităţii contractului la simpla cerere a concesionarului, refuzul nejustificat neputând să o absolve pe aceasta de o asemenea obligaţie;

Pe de altă parte, în cuprinsul considerentelor deciziei atacate prin prezenta, instanţa de recurs învestită cu soluţionarea unei situaţii de fapt şi de drept identice cu cele din dosarele nr. x/2021 şi y/2018 a reţinut, în contradictoriu cu cele statuate cu autoritate de lucru judecat în dosarele amintite anterior, faptul că: acordul pentru prelungirea contractului de concesiune ar fi doar al concesionarului, neputând fi vorba despre o singură voinţă şi considerându-se că termenul de 30 de zile la care face referire art. 10 din contract din contractul de concesiune, are în vedere încheierea unui act adiţional la contract, fiind astfel necesar ca pentru prelungirea concesiunii să fie manifestată voinţa concesionarului cu cel puţin 60 de zile anterior expirării termenului şi să fie perfectat actul de prelungire cu cel puţin 30 de zile anterior expirării termenului concesiunii: în concret, posibilitatea prelungirii contractului este prevăzută doar pentru ipoteza îndeplinirii cumulative a două condiţii: formularea cererii de prelungire de către concesionari cu 60 de zile înainte de terminarea termenului iniţial, şi necesitatea încheierii acordului ulterior de prelungire a Contractului de concesiune, cu 30 de zile înaintea expirării termenului initial; în lipsa unei noi manifestări de voinţă în sens pozitiv din partea concedentului CJT, instanţa nu poate obliga această autoritate să prelungească valabilitatea contractului de concesiune, nefiind suficientă solicitarea de prelungire exprimată de concesionar.

Aşa cum se poate observa pe de o parte, există două hotărâri cu autoritate de lucru judecat prin care se stabileşte posibilitatea prelungirii duratei contractelor de concesiune încheiate de CJT cu concesionarii fără a mai fi nevoie de un alt acord de voinţă al autorităţii şi că, pe de altă parte există o altă hotărâre prin care se stabileşte, în considerente, faptul că această prelungire a duratei contractuale nu poate avea loc, întrucât autoritatea publică refuză să îşi exprime un nou acord faţă de solicitarea concesionarului.

In ceea ce priveşte revizuirea considerentelor Dec.civ. nr. 36/2023, revizuentul a apreciat că revizuirea este admisibilă şi atunci când contrarietatea există între considerentele hotărârilor - efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat instituit de prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., iar nu neapărat între dispozitivele acestora - efectul negativ al autorităţii de lucru judecat art. 431 alin. (1) C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât art. 513 alin. (4) C. proc. civ. face referire la efectul pozitiv al lucrului judecat în sensul că, în situaţia încălcării efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat cauza se va trimite spre rejudecare.

In acest context, revizuentul a arătat şi faptul că soluţia de anulare a ultimei hotărâri urmează a se aplica indiferent că aceasta a nesocotit efectul negativ sau efectul pozitiv a primelor hotărâri. Ceea ce diferă este doar faptul că, în situaţia încălcării efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, ulterior anulării ultimei hotărâri, este necesar să se procedeze la rejudecarea celei de-a doua cauze cu respectarea, de data aceasta, a ceea ce se tranşase deja şi intrase în autoritate de lucru judecat printr-o statuare anterioară a unei instanţe.

În continuare, revizuentul a prezentat situaţia de fapt şi situaţia de drept, potrivit argumentelor prezentate în cererea de revizuire.

Prin întâmpinarea depusă la data de 15.06.2023, intimata UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ - JUDEŢUL TULCEA a invocat excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport de dispoziţiile art. 510 alin. (2) C. proc. civ., faţă de împrejurarea că prima hotărâre a fost pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul x/2021, instanţa mai mare în grad fiind Tribunalul Tulcea; totodată, a invocat excepţia tardivităţii şi inadmisibilităţii cererii de revizuire.

La data de 23.05.2023, sub dosar nr. x/2023, a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi cererea de revizuire şi cererea de repunere în termen formulate de revizuentul A., în contradictoriu cu intimata UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEŢUL TULCEA împotriva deciziei civile nr. 36/08.02.2023 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2021.

Se cuvine a fi subliniat că, întrucât motivele şi argumentele din cererea de repunere în termen şi cererea de revizuire formulate în dosarul nr. x/2023 sunt aceleaşi cu cele formulate în dosarul nr. x/2023, acestea nu vor mai fi reluate.

Prin întâmpinarea depusă la data de 29.06.2023, la Curtea de Apel Constanţa, intimata UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ - JUDEŢUL TULCEA a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa, în raport de dispoziţiile art. 510 alin. (2) C. proc. civ., faţă de împrejurarea că prima hotărâre a fost pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul x/2021, instanţa mai mare în grad fiind Tribunalul Tulcea; a invocat şi excepţia tardivităţii, solicitând, în final, respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

Prin decizia civilă nr. 103 din 13 septembrie 2023, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind cererea de revizuire a deciziei civile nr. 36/08.02.2023 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2021, formulată de revizuentul A. în contradictoriu cu intimata UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ - JUDEŢUL TULCEA, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cauza, astfel declinată, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, la data de 22 septembrie 2023, sub acelaşi număr de dosar, respectiv dosar nr. x/2023.

La 25 octombrie 2023 şi, ulterior, la 26 octombrie 2023, revizuentul a depus la dosar o cerere de conexare a cauzei la dosarul nr. x/2023 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin încheierea din 31 octombrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acesta a fost înaintat la completul de judecată nr. 7 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în vederea discutării conexării, iar prin încheierea din 2 noiembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, completul respectiv, în temeiul art. 139 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 106 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea CSM nr. 3243/2022, a dispus conexarea dosarului nr. x/2023 la cauza cu nr. x/2023; dosarul, având ca obiect cauzele reunite, a fost scos de pe rolul Completului 7 şi înaintat Completului 4, pentru soluţionarea revizuirii.

În şedinţa publică din 23 ianuarie 2024, Înalta Curte a pus în discuţie excepţia necompetenţei materiale, cererea de repunere în termen şi excepţia tardivităţii şi a rămas în pronunţare asupra acestora.

Analizând, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocată de intimată în dosarul nr. x/2023, se reţine că, potrivit prevederilor art. 510 alin. (2) C. proc. civ., în cazul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a dat prima hotărâre.

În cauză, obiectul revizuirii este reprezentat de decizia civilă nr. 36/08.02.2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2021, învederând revizuentul că, prin considerentele acesteia, este încălcată autoritatea de lucru judecat rezultată din deciziile nr. 89/21.04.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Constanţa, respectiv nr. 983/23.09.2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul civil nr. x/2018

Cât timp instanţa care a pronunţat decizia civilă nr. 983/23.09.2019 în dosarul civil nr. x/2018, a cărei autoritate de lucru judecat se pretinde a fi fost încălcată prin decizia civilă nr. 36/08.02.2023 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2021, este Curtea de Apel Constanţa, în raport de dispoziţiile art. 510 alin. (2) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cererii de revizuire aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge excepţia necompetenţei materiale, invocată de intimată.

Înalta Curte, examinând, cererea de repunere în termenul de declarare a revizuirii, formulată, în fiecare din cele două dosare conexate, de revizuentul A., reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

Revizuentul a susţinut că, în speţă, calea de atac a revizuirii se poate exercita şi atunci când contrarietatea există numai între considerentele hotărârilor, iar nu neapărat între dispozitivele acestora, cu atât mai mult cu cât art. 513 alin. (4) C. proc. civ. face referire la efectul pozitiv al lucrului judecat în sensul că, în situaţia încălcării efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat cauza se va trimite spre rejudecare, precum şi că împiedicarea a constat în faptul că nu a cunoscut considerentele deciziei atacate, în condiţiile în care luarea la cunoştinţă nu se poate realiza decât ulterior motivării hotărârii şi comunicării acesteia. Astfel, există o împiedicare obiectivă şi de nesurmontat cu privire la formularea cererii de revizuire în termenul de o lună de zile de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Înalta Curte constată că cererea de repunere în termen nu poate fi primită, întrucât revizuentul nu invocă existenţa unor motive temeinic justificate care să-l fi împiedicat să formuleze cererea de revizuire în termenul de o lună prevăzut de dispoziţiile legale.

În primul rând, Înalta Curte constată că Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1074 din 18 decembrie 2018, a intrat în vigoare de la 21 decembrie 2018 şi a adus modificări art. 513 alin. (4) C. proc. civ., iar modificările vizează motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8, însă potrivit art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite pornite după intrarea acesteia în vigoare.

Or, în cauză, se constată că dosarul în care a fost pronunţată decizia a cărei revizuire se solicită a fost înregistrat pe rolul instanţelor de judecată la data de 31.10.2018, aşadar, sunt incidente dispoziţiile legale de la data înregistrării iniţiale a dosarului.

Apoi, nu pot fi reţinute susţinerile revizuentului care leagă împiedicarea sa în formularea căii extraordinare de atac de data comunicării deciziei a cărei revizuire se solicită, întrucât contrarietatea priveşte considerentele hotărârilor judecătoreşti invocate, având în vedere că dispoziţiile care reglementează termenul de exercitare a revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu fac nicio distincţie în acest sens, iar excepţiile de la regulă trebuie să fie expres prevăzute.

Prin urmare, motivele invocate de revizuent în susţinerea cererii de repunere în termen, în sensul că sunt incidente dispoziţiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, precum şi faptul că nu a formulat cererea de revizuire în termenul legal, întrucât nu a avut cunoştinţă de considerentele deciziei a cărei revizuire o solicită, care i-a fost comunicată la data de 18 aprilie 2023, nu pot fi primite.

În consecinţă, reţinând că nu sunt sunt îndeplinite condiţiile art. 186 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termen formulată de către revizuent.

Ca atare, examinând cererile de revizuire conexate întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în raport de excepţia de tardivitate invocată, a cărei analiză este prioritară, faţă de caracterul său peremptoriu şi de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a le respinge, ca tardive, pentru următoarele considerente:

Cererile deduse judecăţii de faţă, întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au ca obiect revizuirea deciziei civile nr. 36 din 8 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a Civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, în dosarul nr. x/2021, pentru contrarietate de hotărâri.

Potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Fiind un termen stabilit pe luni, devin incidente dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 3 teza I C. proc. civ. care prevăd că termenele socotite pe luni se împlinesc în ziua corespunzătoare din ultima lună.

Astfel, cererea de revizuire poate fi introdusă în termen de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, sancţiunea nerespectării acestuia, ca termen imperativ, fiind decăderea din dreptul de a se soluţiona pe fond cererea de revizuire.

În speţă, hotărârea atacată cu revizuire a fost pronunţată la 8 februarie 2023, dată la care aceasta a devenit definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 şi alin. (2) C. proc. civ., moment de la care, potrivit celor ce preced, termenul pentru introducerea cererii de revizuire a început să curgă.

Calculând termenul de revizuire în acord cu dispoziţiile legale mai sus redate, Înalta Curte constată că acesta s-a împlinit la data de 8 martie 2023, or revizuentul a promovat calea de atac a revizuirii în dosarul nr. x/2023 la data de 17 mai 2023, respectiv în dosarul nr. x/2023 la data de 18 mai 2023, după împlinirea acestui termen.

În cauză nu pot fi reţinute argumentele revizuentului prin care, în fapt, se susţine că această cale de atac poată fi exercitată doar de la momentul la care este comunicată hotărârea a cărei revizuire se solicită, întrucât atunci se cunosc considerentele.

Înalta Curte reţine că termenul prevăzut de lege pentru exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii, în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, respectiv de la pronunţare, astfel încât este lipsită de relevanţă cunoaşterea considerentelor hotârii atacate din această perspectivă.

De vreme ce dispoziţia legală incidentă este clară, în sensul că momentul de început al termenului procedural de decădere este marcat exclusiv de data rămânerii definitive a acestei hotărâri, nu are nicio importanţă că hotărârea atacată a fost comunicată la un termen ulterior pronunţării.

În acest context, trebuie amintit şi faptul că instanţa de contencios constituţional a statuat, prin decizia nr. 8/14 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 446 din 27 mai 2020, în sensul că dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sunt constituţionale, respingând, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate.

În considerentele acestei decizii s-au reţinut următoarele: "16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că textul de lege criticat stabileşte termenul în care poate fi introdusă o cerere de revizuire justificată de existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Acesta este de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, în condiţiile în care, potrivit art. 634 alin. (2) din C. proc. civ., unele hotărâri devin definitive la data pronunţării (este vorba despre hotărârile date în recurs şi cele pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor cu apel sau cu recurs). Autoarele excepţiei de neconstituţionalitate critică, în esenţă, faptul că, întrucât termenul de o lună prevăzut în acest sens începe să curgă de la momentul pronunţării celei de-a doua hotărâri, persoana interesată se află în imposibilitatea de a utiliza această cale de atac atunci când nerespectarea autorităţii de lucru judecat este determinată de contrarietatea considerentelor pe care se bazează hotărârile prin raportare la care se invocă motivul de revizuire menţionat, deoarece nu poate lua cunoştinţă de acestea în timp util.

17. Faţă de această critică, Curtea reţine că, potrivit art. 513 alin. (4) teza a doua din C. proc. civ., în redactarea pe care textul o avea la data ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, efectul admiterii revizuirii îl constituie anularea celei din urmă hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare. Revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă. De aceea, în cadrul judecării acesteia nu este permisă şi soluţionarea fondului pricinii. În ipoteza în care constată existenţa motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate şi nu decide care dintre hotărârile în discuţie este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocoteşte autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare.

Pentru a decide astfel, instanţa se pronunţă asupra identităţii de părţi, obiect şi cauză în procesele soluţionate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorităţii de lucru judecat a celei mai întâi pronunţate. Or, în verificarea existenţei triplei identităţi menţionate, nu este necesar ca instanţa care soluţionează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanţele şi-au fondat soluţiile pronunţate, ci soluţia pronunţată şi impusă prin dispozitivul hotărârilor. Art. 461 alin. (1) din C. proc. civ. clarifică obiectul asupra căruia poartă orice cale de atac, stabilind că partea din hotărâre împotriva căreia se îndreaptă aceasta este soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii.

Aşadar, revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă - se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepţia actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2), revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorităţii de lucru judecat nu poate viza decât soluţia pronunţată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, aşa cum s-a arătat mai sus, anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăţi existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuţie.

18. Este adevărat că art. 461 alin. (2) reglementează şi problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, şi anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situaţie, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Această ipoteză este valabilă însă numai în ceea ce priveşte căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu şi în ceea ce priveşte căile de atac de retractare, aşa cum este revizuirea. Astfel, considerentele decizorii, prin care a fost soluţionată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, Curtea observă că nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară. Aceasta, deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existenţa unei alte căi procedurale puse la îndemâna părţii interesate încă din timpul soluţionării celui de-al doilea proces, şi anume posibilitatea acesteia de a invoca excepţia autorităţii de lucru judecat cu referire la soluţia dată cu privire la aceeaşi chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiţii de diligenţă procesuală, se poate preveni apariţia unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv.

19. În consecinţă, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunţarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiţie al părţii şi nu contravine prevederilor art. 129 din Constituţie referitoare la exercitarea căilor de atac, întrucât demonstrarea existenţei motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoaşterea considerentelor dezvoltate de instanţa care a pronunţat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenţei identităţii de părţi, obiect şi cauză din cele două procese, lucru posibil şi în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită."

Aceeaşi soluţie şi motivare a adoptat Curtea Constituţională şi prin alte decizii ale sale, cum ar fi Decizia nr. 346/16 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 1104 din 19 noiembrie 2020, Decizia nr. 495/25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 20 octombrie 2020 (paragrafele 19-22), Decizia nr. 536 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 21 octombrie 2020 (paragrafele 16-20).

De altfel, prin cele menţionate, revizuentul îşi invocă propria culpă cu privire la neexercitarea revizuirii în termenul prevăzut de lege.

În acest context, trebuie amintit că art. 10 alin. (1) din C. proc. civ. instituie părţilor îndatorirea să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător, să îşi probeze pretenţiile şi apărările, precum şi să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului, fără întârziere.

Aşa fiind, în temeiul art. 511 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 513 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca tardive cererile de revizuire conexate, formulate împotriva deciziei civile nr. 36 din 8 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a Civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia necompetenţei materiale, invocată de intimată.

Respinge, ca neîntemeiată, cererea de repunere în termen, formulată de revizuent.

Respinge ca tardive cererile de revizuire conexate, formulate de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 36 din 8 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a Civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, în dosarul nr. x/2021.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2024.