Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 123/2024 AI generated

Non-residential use of housing space: loss of procedural capacity following company liquidation and radiated status

Case Number Decizia nr. 123/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice ordered the annulment of the appellate appeal filed by the claimant, thereby leaving in force the Court of Appeal's decision that had previously dismissed the claimant's appeal, resulting in a procedural termination of the proceedings without examination of the merits. The dispute concerned a civil action by a public housing administration against a commercial company for the recovery of rents and penalties for using a residential space for non-residential purposes, which the first instance court had partially granted; however, the appellate appeal was rendered null and void because the respondent company had been radiated from the Trade Registry following the closure of insolvency proceedings, causing it to cease to exist as a legal entity. Relying on the principle that the lack of procedural capacity for use is an absolute, peremptory exception that may be raised ex officio at any stage of the proceedings, the Court determined that the radiated company lacked the legal status to be a party in litigation, citing specific provisions of the Civil Procedure Code regarding procedural capacity and the absolute nullity of acts performed by entities without such capacity.

Legislator headnote

AI generated

art. 248 C. proc. civ, art. 499 C. proc. civ, art. 56 alin. (1) din C. proc. civ, Art. 244 C. civ, art. 1 din Legea nr. 31/1990; Non-residential use of housing space: loss of procedural capacity following company liquidation and radiated status: Este de menţionat că potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Keywords

AI generated
insolvency residential use termination of proceedings procedural capacity Civil Procedure Code legal capacity

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă la data de 24.11.2020 sub nr. x/2020, reclamanta Administraţia Fondului Imobiliar a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumelor datorate pentru folosinţa spaţiului cu alta destinaţie decât aceea de locuinţa din Bucureşti, str. x, sector 3 in suprafaţa de 198,40 mp; obligarea pârâtei in continuare la plata majorărilor solicitate, calculate până la data achitării integrale a debitelor principale; în subsidiar, in situaţia in care instanţa va aprecia ca neîntemeiata cererea având ca obiect majorări de întârziere cerute la capătul 3 de cerere, solicită obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare, conform O.G. nr. 13/2011, calculată de la data scadenţei, respectiv din ultima zi a lunii pentru care se solicita contravaloarea lipsei de folosinţă/TVA, până la data plăţii efective a debitului principal; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 732/17.03.2021, Tribunalul a admis în parte cererea formulată şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 49.054,82 euro (TVA inclus), în echivalent în RON raportat la cursul oficial al BNR din ziua plăţii (reprezentând contravaloare lipsă folosinţă pentru perioada 11.2017-19.12.2018) şi a penalităţilor de întârziere aferente în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere calculate de la data scadenţei, până la data plăţii efective.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta Administraţia Fondului Imobiliar, solicitând modificarea în parte a acesteia cu consecinţa admiterii cererii de plată a majorărilor calculate la cota de TVA solicitat la capetele de cerere nr. x şi 2 şi acordat de instanţă prin sentinţa apelată.

Prin decizia civilă nr. 1530/A din 28 septembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă a respins apelul ca nefondat.

Împotriva deciziei civile nr. 1530/A din 28 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă a declarat recurs reclamanta Administraţia Fondului Imobiliar, prin care a solicitat admiterea acestuia.

Faţă de dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., analizând, cu prioritate, excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a intimatei-pârâte S.C. A. S.R.L. invocată, din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Este de menţionat că potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 56 alin. (1) din C. proc. civ., "(1) Poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile.", iar potrivit alin. (3):"Lipsa capacităţii procesuale de folosinţă poate fi invocată în orice stare a procesului. Actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosinţă sunt lovite de nulitate absolută."

Excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie, care poate fi invocată de către orice parte, precum şi de instanţa de judecată, din oficiu, în orice stadiu al soluţionării pricinii.

Capacitatea procesuală de folosinţă este acea parte a capacităţii procesuale care constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual.

Art. 244 C. civ. prevede că persoana juridică încetează, după caz, prin constatarea ori declararea nulităţii, prin fuziune, divizare totală, transformare, dizolvare sau desfiinţare ori printr-un alt mod prevăzut de actul constitutiv sau de lege, iar art. 251 alin. (1) din acelaşi cod dispune că persoanele juridice încetează la data radierii din registrele în care au fost înscrise.

Totodată, prevederile art. 1 din Legea nr. 31/1990 stabilesc că societăţile cu sediul în România sunt investite cu personalitate juridică, iar unul dintre efectele personalităţii juridice este dreptul societăţii de a sta în justiţie ca reclamantă sau pârâtă, drept care subzistă până la radierea societăţii din registrul comerţului, acesta fiind în realitate şi momentul încetării existenţei sale ca persoană juridică.

Radierea unei societăţi comerciale din Registrul Comerţului are drept efect încetarea capacităţii procesuale de folosinţă şi de exerciţiu a acesteia şi, prin urmare, societatea radiată nu poate avea calitate procesuală, această operaţiune având semnificaţia încetării existenţei persoanei juridice.

În cauză, Înalta Curte constată că intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L. a fost radiată din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului la data de 13 iunie 2023, aşa cum rezultă din adresa nr. x/22.01.2024, emisă de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, ca urmare a închiderii procedurii insolvenţei dispuse prin sentinţa nr. 2782/31.05.2023, pronunţată în dosar nr. x/2022 al Tribunalului Bucureşti.

În consecinţă, intimata-pârâtă nu mai beneficiază de capacitatea de a avea şi de a-şi exercita drepturile şi obligaţiile, sau altfel spus nu mai subzistă ca subiect de drept şi nici nu mai are îndreptăţirea legală de a fi parte în proces.

Aşa fiind, faţă de cele expuse, văzând şi prevederile art. 56 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a anula cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă Administraţia Fondului Imobiliar în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L., pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a intimatei-pârâte S.C. A. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează cererea de recurs promovată de reclamanta ADMINISTRAŢIA FONDULUI IMOBILIAR împotriva deciziei civile nr. 1530/A din 28 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosinţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2024.