Liability for non-conforming seeds and breach of procedural principles by failing to clarify governing contract terms

Şedinţa publică din data de 11 mai 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Asupra fondului cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa – secţia a II- Civilă la data de 6 iulie 2017 sub nr. x/2017 reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 396.843,72 RON cu titlu de daune pentru prejudiciul cauzat prin livrarea unui material semincer necorespunzător.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia de necompetenţă a Tribunalului Constanţa, prin raportare la art. 107 C. proc. civ. şi art. 94 pct. 1 lit. j) C. proc. civ., în speţă susţinând că nu este incident art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acesteia ca nefondată, susţinând recepţionarea produsului fără obiecţiuni, acestea apărând doar la momentul în care a demarat executarea silită faţă de reclamantă pentru plata produsului livrat.

Pârâta a formulat, în condiţiile art. 72-74 C. proc. civ., cerere de chemare în garanţie împotriva C. S.R.L., solicitând ca în măsura admiterii cererii de chemare în judecată, să fie obligat la plata chemata în garanţie pentru aceeaşi sumă, având în vedere că acesta a livrat produsul achiziţionat de reclamantă.

Instanţa a respins excepţia de necompetenţă, aspect consemnat în încheierea de şedinţă din data de 8 noiembrie 2017.

Prin sentinţa civilă nr. 744 din 29 iulie 2020 Tribunalul Constanţa – secţia a II-a Civilă a admis în parte acţiunea introductivă şi cererea de chemare în garanţie; a obligat pârâta la plata sumei de 391.197 RON cu titlu de daune; a obligat chemata în garanţie la plata aceleiaşi sume către pârâtă.

Apelul:

Sentinţa de fond a fost atacată cu apel de pârâtă şi de chemata în garanţie.

Pârâta a criticat sentinţa de fond sub aspectul greşitei soluţionări a excepţiei de necompetenţă, precum şi sub aspectul greşitei reţineri a situaţiei de fapt, care a condus la stabilirea culpei sale contractuale.

Chemata în garanţie a criticat sentinţa de fond sub aspectul greşitei admiterii a cererii formulate de pârâtă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Prin decizia civilă nr. 506/2021 din 18 noiembrie 2021 Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta B. S.R.L.; a admis apelul declarat de chemata în garanţie C. S.R.L. şi a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie; a menţinut restul dispoziţiilor din sentinţa atacată.

Recursul:

Decizia de apel a fost recurentă de pârâta B. S.R.L., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă sub acelaşi număr de dosar.

După o succintă prezentare a parcursului procesual, a criticilor formulate în apel şi a deciziei atacate, recurenta-pârâtă a invocat motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, cu consecinţa casării deciziei de apel şi trimiterii cauzei spre rejudecare, precum şi obligarea intimatelor la plat cheltuielilor de judecată.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat decizia de apel cu privire la greşita aplicare a prevederilor art. 113 pct. 3 C. proc. civ., sub aspectul soluţiei date criticii sale vizând nelegala reţinere a propriei competenţei de către prima instanţă. A arătat că în contractul invocat de părţi în raportul juridic dedus judecăţi nu există nicio clauză care ar stipula că locul executării obligaţiei de predare a seminţelor ar fi situat pe raza judeţului Constanţa, singurele clauze fiind cele în care se statuează asupra locului plăţii (adresa vânzătorului) precum şi cele care statuează că predarea-primirea produselor se realizează la depozitele cumpărătorului, fără o localizare efectivă a acestora; în consecinţă, se apreciază că în mod greşit instanţa de apel a valorificat prevederea art. 113 pct. 3 C. proc. civ., în condiţiile în care contractul nu prevede locul executării obligaţiei de livrare.

Sub acelaşi motiv de casare, recurenta-pârâtă a invocat încălcarea principiilor contradictorialităţii şi dreptului la apărare, înlăturând din cauză contractul nr. x/11.01.2016, invocat şi de intimata-reclamantă, fără a pune în discuţie acest aspect; din această perspectivă, recurenta-pârâtă sesizează şi contradicţia din raţionamentul instanţei de apel care, reţine incidenţa în cauză a contractului pentru analizarea excepţiei de necompetenţă, dar îl înlătură când analizează fondul pretenţiilor reclamantei şi apărările sale. Mai arată că înlăturarea prin considerente a aplicării în cauză a contractului nr. x/11.01.2016 s-a făcut de către instanţa de apel cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. (4-5) şi art. 22 alin. (2), (4) şi (5) C. proc. civ.

Plecând de la critica vizând încălcarea principiului contradictorialităţii, recurenta-pârâtă invocă şi încălcarea principiului aflării adevărului şi al rolului activ, arătând că în măsura în care instanţa ar fi pus în discuţie problema de drept sesizată legată de aplicarea contractului invocat de intimata-reclamantă, ar fi arătat că chiar ultima parte s-a aflat în eroare la momentul promovării litigiului, raportul dintre părţi fiind guvernat de contractul nr. x/20.03.2015; mai arată că niciuna dintre părţile litigiului nu a contestat aplicarea în cauză a contractului nr. x/2016.

Sub imperiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, arătând că instanţa de apel nu a analizat principala sa apărare întemeiată pe clauzele contractuale de limitare a răspunderii pentru vicii ascunse, raportat la recepţionarea seminţelor, fără obiecţiuni ori contestare conform procedurii agreate contractual (indicând sub acest aspect clauzele contractuale existente în cele două contracte invocate anterior). Or, în decizia recurată nu se regăseşte niciun considerent care să răspundă acestei critici, instanţa devolutivă preluând identic argumentele hotărârii de fond, fiind încălcate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă invocă şi caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei atacate, arătând că instanţa de apel a valorificat clauzele contractului nr. x/2016 în analiza aspectului competenţei primei instanţe în soluţionarea cauzei, înlăturându-l de la aplicare când a analizat fondul cauzei, cu raportare, în acest caz, la clauzele de limitare a răspunderii.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1270 şi ale art. 1780 C. civ., reiterând apărările în ceea ce priveşte voinţa contractuală a părţilor cu privire la cauzele contractuale de limitare/exoneratoare de răspundere.

Recurenta-pârâtă a invocat şi aplicarea greşită a prevederilor art. 1712 şi 1531 C. civ. din perspectiva modalităţii de stabilire a întinderii prejudiciului suferit de intimata-reclamantă, arătând că în condiţiile în care nu s-a dovedit reaua sa credinţă în sensul cunoaşterii calităţii necorespunzătoare a seminţelor livrate, răspunderea sa pentru vicii trebuia limitată la preţul şi cheltuielile vânzării, din care să fie scăzută valoarea obţinută de intimata-reclamantă din vânzarea culturii plantate în locul celei de rapiţă.

O ultimă critică a vizat greşita aplicare a prevederilor art. 1350 C. civ. în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare în apel a cererii de chemare în garanţie; a invocat greşita reţinere în cauză a clauzei contractuale de la art. 6.8, arătând că aceasta ar fi putut fi aplicată doar în măsura în care ea ar fi invocat vicii ale seminţelor; a mai susţinut identitatea clauzelor de limitare a răspunderii existente în ambele contracte invocate în cauză (cel încheiat între reclamantă şi pârâtă şi cel încheiat între pârâtă şi chemata în garanţie), subliniind modalitatea diametral opusă în care a argumentat instanţa de apel, faţă de cel două raporturi contractuale pe cale le-a analizat.

Prin întâmpinare, intimata-chemată în garanţie a solicitat respingerea ca nefondat, susţinând următoarele: corecta soluţionare de către instanţele devolutive a excepţiei de necompetenţă teritorială; invocarea în fazele procesuale anterioare a aspectului legat de contractul pe care se bazează pretenţile intimatei-reclamante; corecta şi completa motivare a deciziei de apel, cu argumentarea tuturor apărărilor invocate de părţi; legalitatea deciziei de apel din perspectiva corectei aplicări a normelor de drept material incidente în cauză.

Intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând următoarele: corecta soluţionare în fazele procesuale devolutive a excepţiei de necompetenţă teritorială; legalitatea deciziei de apel din perspectiva corectei reţineri a situaţiei de fapt şi a actului juridica care guvernează raportul cu recurenta-pârâtă, din perspectiva respectării principiilor care guvernează procesul civil, din perspectiva corectei şi completei motivări a soluţiei pronunţate, precum şi din perspectiva normelor de drept material incidente în cauză.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, care a fost comunicat părţilor, conform celor dispusă în şedinţa completului de filtru din 8 decembrie 2022.

Părţile nu au formulat puncte de vedere faţă de raportul întocmit.

În şedinţa completului de filtru din 16 februarie 2023 Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă, fixând termen în şedinţă publicăla data de 27 aprilie 2023, cu citarea părţilor, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.

Motivarea recursului:

Examinând legalitatea deciziei de apel raportat de criticile formulate şi la apărările invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Este nefondată critica recurentei-pârâte privind modul de soluţionare a excepţiei de necompetenţă teritorială, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte face menţiunea că această critică va fi analizată cu referire abstractă la raportul obligaţional existent între recurenta-pârâtă şi intimata-reclamantă, având în vedere motivele de nelegalitate ce vizează modalitatea de apreciere a instanţei de apel asupra acului juridic care stă la baza acestui raport. Plecând de la această premisă, Înalta Curte reţine legalitatea deciziei de apel din perspectiva soluţiei date criticii referitoare la greşita soluţionare a cauzei, cu încălcarea competenţei, de către prima instanţă. Se observă, astfel, că în raportul obligaţional dintre părţile menţionate anterior s-a convenit asupra executării în parte a uneia din obligaţiile asumate la sediul intimatei-reclamante, respectiv livrarea seminţelor la depozitul intimatei-reclamante. În consecinţă, în mod legal au statuat instanţele devolutive asupra excepţiei de necompetenţă teritorială, fiind în prezenţa unei competenţe de ordin privat, în raport de care intimata-reclamantă avea posibilitatea alegerii instanţei la care să introducă cererea de chemare în judecată.

Este fondată, însă critica recurentei-pârâte, fundamentată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitoare la încălcarea principiului contradictorialităţii şi al aflării adevărului, reglementate de art. 14 C. proc. civ., respectiv art. 22 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că prin acţiunea introductivă intimata-reclamantă a invocat, drept temei ai pretenţiilor sale, contractul nr. x/2016, încheiat cu recurenta-pârâtă. Pe parcursul soluţionări cauzei în faţa instanţei de fond, toate părţile implicate în proces s-au raportat la acest act juridic care, de altfel, a stat la baza soluţiei pronunţate de prima instanţă.

În cadrul apelului, intimata-chemată în garanţie (apelantă în acea fază procesuală) a ridicat problema actului juridic care ar guverna raportul dintre celelalte două părţi din proces, dar în sensul netemeiniciei cererii intimatei-reclamante. Se observă, totodată, că aceste ultime două părţi au continuată să îşi susţină apărarea tot prin raportare la clauzele contractului nr. x/2016.

În acest context, în aplicarea şi respectarea principiului aflării adevărului, prevăzut de art. 22 C. proc. civ., instanţa devolutivă de atac avea obligaţia să pună în discuţie aspectul legat de actul juridic incident raportului litigios, având în vedere consecinţele esenţiale pe care le determina lămurirea acestuia.

Înalta Curte are în vedere din această perspectivă influenţa determinată a problemei de drept sesizată nu numai asupra cadrului legal aplicabil în speţă în cazul invocării răspunderii pentru vicii ascunse, ci şi asupra eventualei existenţe a unor clauze contractuale de limitare/exonerare de răspundere sau de stabilire a unei proceduri derogatorii de la normele legale pentru invocarea unor asemenea vicii.

Instanţa de apel, în mod nelegal, fără a solicita lămurirea situaţiei de fapt prin raportare la modalitatea sub imperiul căreia s-au desfăşurat raporturile comerciale dintre recurenta-pârâtă şi intimata-reclamantă, a tranşat direct prin considerentele deciziei atacate natura acestui raport, concluzionând, fără a administra probe care să susţină o asemenea concluzie, că acest raport obligaţional are la bază un contract în formă simplificată, constând în comandă urmată de executare.

Procedând în această manieră, instanţa de apel a încălcat atât principiul contradictorialităţii, cât pe cel al aflării adevărului. Nu poate fi reţinută apărarea intimatei-chemată în garanţie că aspectul fusese sesizat, prin chiar cererea de apel pe care a depus-o la instanţa devolutivă, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, această apărare a avut drept premisă respingerea cererii de chemare în judecată. În contextul în care a fost invocată problema de drept sesizată, instanţa de apel avea obligaţia de a solicita lămuriri părţilor implicate în raportul obligaţional care a determinat promovarea litigiului, pentru o corectă stabilire a situaţiei de fapt şi pronunţarea unei hotărâri temeinice şi legale.

Plecând de la considerentele expuse anterior, Înalta Curte reţine şi caracterul fondat la criticii recurentei-pârâte vizând caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei atacate, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Se observă, din această perspectivă, că instanţa de apel, analizând critica referitoare la greşita reţinere de către instanţa de fond a competenţei sale în soluţionarea cauzei, se raportează la contractul invocat de intimata-reclamantă, pentru a face aplicarea în cauză a prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. Se cuvine subliniat, în acest context, că referirea instanţei de apel la incidenţa în cauză a art. 109 C. proc. civ. în determinarea competenţei primei instanţe este greşită, împrejurările speţei neconducând la aplicarea acestui text legal.

Continuând raţionamentul vizând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanţa supremă reţine că în cadrul analizei pe fond a cauzei, în raport de criticile cu care a fost investită, instanţa de apel a înlăturat e la aplicare acelaşi contract nr. x/2016, apreciind că nu acest este actul care guvernează raportul obligaţional pe care se întemeiază acţiunea în răspundere pentru vicii ascunse.

Cele două aspecte de nelegalitate reţinute de Înalta Curte ca afectând decizia de apel sunt decizorii în adoptarea soluţiei de admitere a căii de atac declarată de recurenta-pârâtă, instanţa supremă neputând exercita controlul de legalitate al hotărârii atacate şi raportat la celelalte critici existente în memoriul de recurs.

Astfel, nu se poate aprecia, la acest moment asupra criticii vizând nemotivarea de către instanţa de apel a susţinerilor referitoare la existenţa unor clauze de limitare/exonerare de răspundere pentru viile ascunse. Acest aspect este subsecvent stabilirii modalităţii de desfăşurare a relaţiei comerciale dintre intimata-reclamantă şi recurenta-pârâtă, prin raportare la existenţa sau nu a unui act juridic care să reglementeze situaţia care a determinat promovarea litigiului de faţă.

În acelaşi sens, nu pot fi analizate nici criticile privind aplicarea greşită a normelor de drept material, invocată de recurenta-pârâtă, prin raportare la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecinţă, văzând şi dispoziţiile art. 487 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel.

În aplicarea prevederilor art. 501 C. proc. civ., Înalta Curte stabileşte următoare limite ale rejudecării:

Prioritar, instanţa de apel va lămuri situaţia de fapt, prin stabilirea cadrului în care s-au desfăşurat relaţiile dintre reclamantă şi pârâtă.

Plecând de la această dezlegare, instanţa de apel va proceda, în măsura în care se impune, la analizarea susţinerilor recurentei-pârâte la existenţa unor clauze de limitare/exonerare de răspundere, precum şi a celor vizând stabilirea unei proceduri derogatorii de la normele legale pentru invocarea viciilor ascunse.

În acest context, instanţa de apel va identifica şi normele legale incidente în cauză în raport de răspunderea pentru vicii ascunse, atât din perspectiva procedurii de valorificare a unei asemenea răspunderi, cât şi din perspectiva întinderii prejudiciului solicitat a fi reparat de intimata-reclamantă. Sub acest aspect, de altfel, se reţine caracterul lacunar al deciziei de apel care expune pe larg concluziile expertizelor efectuate în cauză, fără a indica şi temeiurile de drept care determină întinderea răspunderii recurentei-pârâte.

Casarea dispusă prin prezenta decizie se întinde şi asupra soluţiei date de instanţa devolutivă de atac apelului declarat de chemata în garanţie, având în vedere cele susţinute de recurenta-pârâtă (şi care nu pot fi tranşate la acest moment) referitoare la similitudine procedurii de invocare a viilor ascunse reglementate în actele juridice încheiate între părţile procesului şi legătura invocată de aceeaşi parte în ambele raporturi obligaţionale în ce priveşte invocarea viilor ascunse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 506/2021 din 18 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. şi intimata-chemată în garanţie C. S.R.L.

Casează decizia atacată şi trimite cauza pentru o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2023.