Inadmissibility of cassation appeal challenging factual determination of limitation period start date and attorney fee proportionality

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorul 1 Bucureşti sub nr. x/2021, reclamanta Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor în contradictoriu cu societatea pârâtă A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 500.000 RON, reprezentând contravaloarea Titlului de plată nr. x/26.06.2008 emis de A.N.R.P. în favoarea doamnei B., sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 8136/2021 pronunţată de către Judecătoria Sectorul 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2021 la data de 17.09.2021, a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 1547, pronunţată la data de 26.10.2021 în dosarul nr. x/2021 de către Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a VI-a Civilă a Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată la data de 09.11.2021 pe rolul secţiei a VI-a Civilă a Tribunalului Bucureşti, sub nr. x/2021*.

Prin sentinţa nr. 344/24.02.2022 Tribunalul Bucureşti a respins cererea ca prescrisă şi a obligat reclamanta la 8330 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe la data de 20.12.2022 a fost înregistrat de către Tribunalul Bucureşti apelul declarat de către reclamantă, apel înregistrat ulterior pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 09.01.2023.

În motivarea apelului s-au susţinut în esenţă următoarele: prescripţia curge de la momentul descoperirii viciilor lucrărilor de evaluare, iar acest moment este cel al emiterii deciziei Curţii de Conturi, 10.10.2013, termenul (prelungit repetat din cauza dificultăţilor de verificare) de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin această decizie a fost 2019, iar acest termen a întrerupt cursul prescripţiei. Trebuie avut în vedere art. 8 din Decretul-lege nr. 167/1958.

Prin decizia civilă nr. 552 din 31 martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă a respins ca neîntemeiat apelul şi a obligat apelanta la 2380 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a declarat recurs, indicând dispoziţiile art. 483 şi art. 488 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului.

După prezentarea parcursului procesual al cauzei şi a situaţiei de fapt, recurenta a considerat că, în mod greşit, instanţa a considerat că termenul de prescripţie pentru pretenţiile deduse judecăţii a început să curgă la data depunerii raportului de evaluare întocmit de prestator, dată de la care recurenta avea posibilitatea să verifice dacă lucrarea este corespunzător întocmită.

Recurenta a arătat că înţelege să revină asupra aspectelor prezentate deja, cu fiecare ocazie, în apărările formulate.

Aşadar, prin Decizia nr. 10/10.10.2013, Curtea de Conturi a României a constatat cu ocazia unui control că "Nu au fost respectate cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a proprietăţilor imobiliare supuse evaluării".

Pentru remedierea aspectelor de nelegalitate constatate, Curtea de Conturi a dispus în sarcina conducătorului ANRP o serie de măsuri menite să acopere prejudiciile suferite de bugetul statului în baza unor evaluări necorespunzătoare.

Astfel, la măsura I. - 3.3 din Decizia nr. 10/10.10.2013, Curtea dispune că "Plăţile aferente rapoartelor de evaluare neîntocmite în conformitate cu Standardele Internaţionale de Evaluare, a căror refacere a necesitat noi cheltuieli, reprezintă prejudiciu în bugetul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, pentru care se vor lua măsuri în vederea recuperării, conform prevederilor legale şi clauzelor contractuale, de la partenerii contractuali sau de la persoanele responsabile pentru efectuarea plăţilor respective".

Termenul de aducere la îndeplinire a măsurii dispuse a fost, iniţial, 30.04.2013, pentru ca ulterior, datorită dificultăţilor întâmpinate, să fie modificat în mai multe etape. Astfel, ultima oară termenul a fost modificat prin Decizia nr. 10/IV/2013/2018 (depusă la dosar), fiind prelungit până la data de 28.06.2019.

A reiterat faptul că, potrivit art. 64 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, "Nerecuperarea prejudiciilor, ca urmare a nedispunerii si a neurmăririi de conducerea entităţii a măsurilor transmise de Curtea de Conturi, constituie infracţiune si se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda".

În condiţiile date, ANRP este obligată să se conformeze dispoziţiilor trasate de Curtea de Conturi în sarcina sa, respectând prevederile legale în materie şi autoritatea deciziilor Curţii.

Având în vedere aspectele prezentate rezultă, fără echivoc, că termenul de prescripţie începe să curgă de la data când ANRP a luat la cunoştinţă de rezultatul verificărilor efectuate asupra raportului întocmit de pârâta S.C. A. S.A. în dosarul de despăgubire indicat în cererea de chemare în judecată, a mai arătat recurenta.

Astfel, dreptul ANRP de a solicita recuperarea prejudiciului cauzat de pârâtă prin îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale este actual, termenul de prescripţie extinctivă nefiind împlinit.

În ceea ce o priveşte, recurenta a apreciat că instanţa în mod greşit nu reţine că acţiunea de control desfăşurată de Curtea de Conturi nu poate constitui o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului prescripţiei.

În susţinerea opiniei sale, recurenta a evidenţiat instanţei regula contra non valentem agere non currit praescriptio ("prescripţia nu curge în contra celui care nu poate să acţioneze"). În sistemul C. civ., când forţa majoră nu constituia o cauză de suspendare (prevăzută de lege), în temeiul acestei reguli, jurisprudenţa a considerat că, fiind vorba de o imposibilitate obiectivă a titularului dreptului de a acţiona, ea poate fi un caz de suspendare.

În prezent, chiar dacă Decretul nr. 167/1958 prevede că forţa majoră este o cauză de suspendare [art. 13 lit. (a)], regula contra non valentem agere non currit praescriptio este invocată pentru a soluţiona unele excepţii de la regula începutului prescripţiei.

În continuare, recurenta a arătat că înţelege să critice soluţia pronunţată cu privire la cuantumul onorariului de avocat, stabilit în sarcina sa.

Astfel, instanţa în mod netemeinic şi nelegal a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 8330 RON pentru fond şi 2380 pentru apel, reprezentând onorariu de avocat, motivat de următoarele aspecte: potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanţa are prerogativa de a cenzura cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată cuantumul onorariului convenit între părţile contractului de asistenţă juridică, prin prisma proporţionalităţii cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse.

A considerat recurenta că instanţa de fond, cât şi cea de apel, la momentul stabilirii cuantumului onorariului de avocat s-au raportat la suma solicitată de S.C. A. S.A. şi nu la dificultatea, amploarea şi durata cazului, conform art. 147 din Statutul Avocatului.

Mai mult decât atât, având în vedere obiectul dosarului, respectiv lipsa noutăţii şi motivat de faptul că se respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ca prescrisă, recurenta a considerat că onorariul de avocat poate fi redus considerabil.

Totodată, a precizat că trebuie să existe o echivalenţă între munca prestată şi onorariu.

A invocat, în susţinerea celor mai sus arătate, dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 492/08.06.2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 583/05.07.2006.

In sensul celor arătate este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluţionarea pretenţiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, acestea s-ar constitui într-o sarcină mult prea oneroasă, care ar greva asupra bugetului ANRP, buget care este parte integrantă a bugetului de stat şi care asigură şi resursele financiare necesare funcţionării instanţelor de judecată, a conchis recurenta.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimată, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a o admite şi, în consecinţă, va anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta formulează critici de nelegalitate a hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autoarea acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Afirmaţia recurentei în sensul că instanţa în mod greşit nu reţine că acţiunea de control desfăşurată de Curtea de Conturi nu poate constitui o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului prescripţiei, este o critică de netemeinicie, în condiţiile în care prin susţinerile formulate se aduc în dezbatere, în realitate, chestiuni legate de momentul de început al termenului de prescripţie, care, în opinia autoarei căii extraordinare de atac, fie a fost întrerupt, fie a fost suspendat.

Observând criticile aduse deciziei recurate, Înalta Curte reţine că momentul de la care s-a născut dreptul la acţiune a fost determinat de instanţă în urma aprecierii probelor aflate la dosarul cauzei, stabilirea datei de la care a început să curgă termenul de prescripţie şi neincidenţa întreruperii sau suspendării acestuia vizând o chestiune de fapt, câştigată cauzei, ce nu mai poate fi examinată în cadrul căii extraordinare de atac a recursului.

De altfel, susţinerile recurentei se constituie într-o înşiruire de aprecieri personale care nu au valenţa unor critici de nelegalitate, relevând, în realitate, doar nemulţumirea acesteia faţă de soluţia dată de instanţa de apel.

În speţa de faţă recurenta nu arată care sunt aspectele de nelegalitate ale deciziei atacate, în motivele de recurs neregăsindu-se consideraţii cu privire la modalitatea în care instanţa de apel a justificat menţinerea soluţiei primei instanţe, ci aprecieri generale şi factuale legate de curgerea termenului de prescripţie pentru pretenţiile deduse judecăţii, de întreruperea sau suspendarea cursului prescripţiei.

Or, faţă de dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, este evident că argumentele de acest fel nu pot face obiectul analizei, chiar dacă, formal, acestea au fost întemeiate pe dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Înalta Curte subliniază că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici referitoare la temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Faptul că se indică anumite dispoziţii legale, fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Într-o altă critică relevată prin memoriul de recurs, se observă că recurenta-reclamantă a înţeles să conteste cuantumul sumei la care a fost obligată, apreciind că, în cauză, raportat la dispoziţiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ., se impunea reducerea părţii din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţial.

Înalta Curte reţine că această critică vizează, în realitate, proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţial cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat, ceea ce reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate.

În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, prin decizia nr. 3/2020, pronunţată de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 181 din 5 martie 2020, s-a statuat astfel: "în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

Din considerentele acestei decizii, rezultă că în calea de atac a recursului nu pot fi analizate aspecte care ţin de raportul dintre cuantumul cheltuielilor de judecată, complexitatea cauzei şi munca depusă de avocat, acestea constituind aspecte de netemeinicie, şi nu de nelegalitate, analiza lor fiind incompatibilă cu caracterul de cale extraordinară de atac a recursului.

Prin urmare, criticile dezvoltate de recurentă cu privire la cheltuielile de judecată nu pot forma obiect de analiză în recurs.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile anterior menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

Constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul, potrivit dispozitivului.

În considerarea art. 453 alin. (1) C. proc. civ., în raport de cererea formulată de intimata-pârâtă, urmează a se face aplicarea evocatelor dispoziţii şi a obliga recurenta-reclamantă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la plata sumei de 2.380 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-pârâtă A. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR împotriva deciziei civile nr. 552 din 31 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă.

Obligă recurenta-reclamantă AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR la plata sumei de 2.380 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-pârâtă A. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2024.