Defamation award against journalist upheld after appeal annulled as void for challenging factual findings.

Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin în data de 15.11.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., editor în cadrul publicaţiei independente online "Politicienii români", solicitând instanţei să constate caracterul ilicit, denigrator, defăimător la adresa sa şi a familiei sale, al articolelor scrise de către pârât, precum şi obligarea acestuia la plata sumei de 60.000 Euro, în echivalent, cu titlu de daune morale.

De asemenea, a solicitat şi obligarea pârâtului la ştergerea imaginii care însoţeşte titlul articolului "Cum se fură acum în primăria Reşiţa şi Consiliul Judeţean Caraş-Severin", apărut pe site-ul "www.x.ro" şi pe pagina C. a publicaţiei "Politicienii Români" în data de 01.11.2021 şi în care, chiar dacă are chipul blurat, apare şi fiica sa, D. (în vârsta de aproximativ 11 ani la momentul fotografiei), precum şi a aceleiaşi imagini care însoţeşte şi articolul "Îi cer lui E. să demonstreze că A. este căsătorit", apărut pe site-ul "www.x.ro" şi pe pagina C. a publicaţiei "Politicienii Români" în data de 10.07.2020; ştergerea în întregime a textului articolului "Idiotul cu paraşută din vârful judeţului", apărut pe acelaşi site şi aceeaşi pagină în data de 11.10.2021.

Totodată, a solicitat şi obligarea pârâtului de a publica pe site-ul "www.x.ro", pe propria cheltuială, hotărârea pronunţată în acest dosar (cu excepţia datelor cu caracter personal) şi la prezentarea de scuze publice, în trei numere consecutive, în publicaţia "Politicienii români" (www.x.ro), într-un interval de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În drept, au fost invocate prevederile art. 72, art. 251, art. 253, art. 1.357 alin. (1), art. 1.349, art. 1.359 C. civ., art. 8 şi 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 272/2004.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Totodată, pârâtul a formulat şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea reclamantului A., pârât reconvenţional, la plata sumei de 120.000 euro sau echivalent cu titlu de daune morale pentru repararea prejudiciului moral adus pârâtului în mai multe ocazii, afirmaţii mincinoase, degradante şi calomnioase făcute prin viu grai într-o emisiune "live" de pe C. a publicaţiei online "F.", din data de 24.09.2020; obligarea reclamantului-pârât la plata dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 120.000 euro, dobânda calculată de la data faptei până la data plăţii prejudiciului, respectiv de la data de 24.09.2020; în temeiul art. 253 C. civ., a solicitat obligarea reclamantului la publicarea pe cheltuiala proprie a hotărârii judecătoreşti în trei publicaţii locale relevante pentru public dintre care una să fie "Politicienii Români", precum şi pe pagina sa personală de C., precum şi obligarea reclamantului la retragerea comentariilor insultătoare de pe C. privitoare la pârât.

Reclamantul-pârât a formulat întâmpinare la cererea reconvenţională, prin care a solicitat respingerea acesteia, ca nefondată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin

Prin sentinţa nr. 2137/29.11.2022, Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantului-pârât reconvenţional; a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant reconvenţional şi a respins, ca neîntemeiate, cererile accesorii.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara

Prin decizia nr. 224/28.09.2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a admis apelul reclamantului şi a respins apelul incident al pârâtului împotriva sentinţei; a schimbat, în parte, sentinţa în sensul că a admis, în parte, cererea de chemare în judecată şi în consecinţă l-a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 3.000 de RON, cu titlu de despăgubiri morale; l-a obligat pe pârât la ştergerea în întregime de pe site-ul www.x.ro şi de pe pagina C. a publicaţiei "Politicienii Români" a articolului "Idiotul cu paraşută din vârful judeţului", apărut în data de 11.10.2021 pe cele două platforme; l-a obligat pe pârât la publicarea, pe propria cheltuială, a hotărârii în publicaţia online "Politicienii Români"; a respins, în rest, cererea de chemare în judecată; a menţinut, în rest, sentinţa; l-a obligat pe pârât la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în cuantum de 300 RON.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul B., prin care a solicitat, în principal, casarea parţială a deciziei atacate şi respingerea apelului reclamantului, iar în subsidiar, casarea parţială a deciziei atacate şi rejudecarea cauzei, în sensul admiterii apelului incident al pârâtului.

Recurentul-pârât a menţionat că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1.357 C. civ., respectiv a art. 8 şi art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea de apel a reţinut că "majoritatea articolelor incriminate de apelantul-reclamant vizează o temă de interes general şi actual pentru societatea românească şi anume pretinsa corupţie în instituţiile de stat."

Arată că în primul articol publicat - "Îi cer lui E. să demonstreze că A. este căsătorit" - a avut suspiciuni în legătură cu statutul marital al intimatului, în contextul unor declaraţii apărute anterior în presă, fără însă a intra în amănunte legate de viaţa privată a intimatului, ceea ce nu poate conduce la concluzia că s-a depăşit sfera liberei exprimări de natură a atrage răspunderea delictuală a recurentului.

De asemenea, precizează că în articolele intitulate "A.. înşelăciune, uz de fals şi trafic de influenţă?!", "Schizofrenia, semne de boală în Consiliul Judeţean", "Cum se fură acum în primăria Reşiţa şi Consiliul Judeţean Caraş-Severin", nu a lansat acuzaţii de natură penală la adresa intimatului, ci, plecând de la situaţii de fapt, cum este cea petrecută într-o şedinţă a Consiliul Local al Comunei Zăvoi, a supus dezbaterii chestiuni legate de proiecte de dezvoltare turistică propuse de intimat.

Mai mult, arată că şi-a exprimat nemulţumirea că sunt cheltuiţi bani din fonduri publice pe diverse studii de fezabilitate, iar, în opinia sa, niciunul dintre proiecte nu este finalizat.

Cu toate că anumite fapte pot dobândi caracter infracţional, curtea de apel a constatat, totuşi, o reticenţă a pârâtului în a lansa acuzaţii punctuale, menţinând o oarecare sferă a dezbaterii.

În ceea ce priveşte articolul "Idiotul cu paraşută din vârful judeţului", publicat în 11.10.2021, curtea de apel a reţinut că "alta este însă situaţia în ceea ce priveşte afirmaţiile pârâtului legate de familia reclamantului, în special faţă de soţia acestuia, astfel cum sunt prezentate în articolul Idiotul cu paraşută din vârful judeţului. Aplicând principiile desprinse din jurisprudenţa CEDO mai sus expuse situaţiei prezentate supra, curtea apreciază că pârâtul a depăşit sfera de protecţie a liberei exprimări prin expunerea din articolul mai înainte prezentat."

Arată că, în ceea ce priveşte acest articol, instanţa de recurs trebuie să reţină câteva aspecte extrem de importante, deoarece, în acest articol, nu este menţionat numele intimatului A. sau cel al soţiei acestuia.

Precizează că, în România, există 41 de preşedinţi de consilii judeţene, în totalitate fiind oameni cu o stare materială bună, iar unii dintre aceştia au proprietăţi, case sau vile, la munte.

Prin urmare, nu există şi nici nu poate fi făcută o similitudine concretă între intimatul A. şi imaginarul personaj al articolului.

Tot în acest articol se spune că tatăl personajului a fost bănuit de spionaj, însă, cu toate acestea, intimatul A. se identifică cu respectivul personaj, chiar dacă intimatul a adus numeroase dovezi privitoare la lupta împotriva sistemului comunist pe care familia sa a purtat-o în timp.

Recurentul indică, astfel, că nu este posibil ca intimatul, pe de o parte, să se identifice cu personajul din articol, al cărui tată era bănuit de spionaj, iar, pe de altă parte, să aducă dovezi pentru a dovedi că nu este adevărat.

În consecinţă, în ceea ce priveşte acest articol, hotărârea este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 1.357 C. civ. şi art. 8 şi art. 10 din CEDO.

În privinţa cuvântului "paraşută", folosit în articol, instanţa trebuie să reţină explicaţia concretă a Dicţionarului Explicativ al limbii române, care nu acordă nicio conotaţie peiorativă acestui cuvânt, instanţa trebuind să nu accepte trimiteri forţate către lucrări artizanale sau empirice care descriu cuvintele prin înţelesuri folosite în lumea interlopă.

Se poate observa, cu uşurinţă, că articolul "Idiotul cu paraşută din vârful judeţului" este un pamflet, fără o individualizare a unui personaj specific.

Este important ca instanţa să reţină că citările din articol sunt extrem de ambigue, nu sunt afirmaţii calomnioase şi nici nu pot fi folosite pentru identificarea cuiva, din moment ce nu ştia că intimatul are paraşută (cuvântul "paraşută" nu are în Dicţionarul Explicativ al limbii române nicio definiţie jignitoare sau peiorativă); afirmaţia "neam de manivelă" nu îl defineşte, sunt aproximativ 8 milioane de şoferi numai în România şi o mare parte din ei au părinţi şoferi; afirmaţia "i-a pus dracii şi a ajuns în vârful judeţului", într-un articol în care se vorbeşte despre munte, paraşute şi lideri, nu este nici acesta un element edificatoriu de identificare, din moment ce nu se precizează care este vârful judeţului.

Tribunalul Caraş-Severin, prin sentinţa pronunţată, a reţinut, în legătură cu acest articol controversat, următoarele aspecte: "nici articolul Idiotul cu paraşută din vârful judeţului nu este apreciat de instanţă ca vătămător pentru imaginea reclamantului, acesta asumându-şi, prin intrarea în viaţa politico-administrativă riscul de a fi supus unor critici mai virulente din partea presei, cu rol de avertizor pentru cetăţeni, şi de aşa numit câine de pază al democraţiei."

Potrivit art. 70 C. civ., "orice persoană are dreptul la liberă exprimare. Exercitarea acestui drept nu poate fi restrânsă decât în cazurile şi limitele prevăzute la art. 75".

De asemenea, conform art. 75 C. civ., "nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secţiune atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte. Exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secţiune."

Prin raportare la jurisprudenta CEDO, cu referire la art. 8 şi art. 10 din Convenţie, privind respectarea vieţii private şi libertatea de exprimare, cu referire la limitele criticii admisibile, CEDO apreciază că acestea sunt mai largi cu privire la un om politic, care acţionează în calitatea sa de persoană publică, decât cu privire la un simplu cetăţean.

În consecinţă, hotărârea este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material anterior evocate şi în ceea ce priveşte acest articol.

Atât Curtea de Apel Timişoara, cât şi Tribunalul Caraş-Severin au reţinut că "libertatea jurnalistică şi cea de exprimare poate include sau poate recurge la o posibilă doză de exagerare, ori chiar de provocare (Cauza Bladet Tromso şi Stensaas vs. Norvegia), câtă vreme un om politic se expune inevitabil şi conştient unui control atent al faptelor şi gesturilor sale din partea ziariştilor, a organizaţiilor non-guvernamentale, a masei de cetăţeni şi trebuie să arate o mai mare toleranţă în această privinţă."

Indiferent de simpatiile unui om politic, ale unui magistrat, jurnalist sau simplu cetăţean, instanţa trebuie să ţină cont de egalitatea de drepturi şi de obligaţiile fiecăruia.

Precizează că dosarul are ca obiect articole de presă în care cetăţenii sunt informaţi despre un om al puterii politice şi executive dintr-o ţară democratică, în care dreptul la liberă exprimare este statuat prin art. 10 CEDO şi prin art. 30 din Constiuţie, o ţară membră a Uniunii Europene şi în care cetăţeanul este liber să se exprime şi să se întrebe în legătură cu toate situaţiile publice şi chiar în legătură cu cele private, atunci când acestea privesc interesul comun al societăţii.

Potrivit jurisprudenţei Curţii în materie, libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice şi această libertate se aplică nu numai pentru "informaţiile" sau "ideile" admise cu bună-voinţă sau considerate ca inofensive sau indiferente, dar şi pentru cele care contrariază, şochează sau neliniştesc. Astfel se exprimă pluralismul, toleranţa şi spiritul de deschidere fără de care nu există o "societate democratică" (cauza Handyside contra Regalului Unit).

Potrivit dispoziţiilor art. 1.357 alin. (1) C. civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu, printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare, iar alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.

Din prevederile legale menţionate rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui prejudiciu cert, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, respectiv existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.

În consecinţă, art. 1.357 C. civ. nu îşi găseşte aplicarea în speţă, deoarece articolul, pe care intimatul îl consideră sfidător, nu îi este adresat intimatului, în articol nefiind menţionat niciun nume concret, iar toate citările în care acesta se regăseşte sunt extrem de ambigue.

Instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit acest articol, considerând în mod nereal şi eronat că acesta îi este adresat intimatului şi soţiei sale.

De asemenea, acest articol a fost aplicat greşit de prima instanţă, din moment ce apelantul-reclamant nu a dovedit niciun prejudiciu, conduita soţiei sale fiind în continuare dezbătută în mass-media şi chiar de posturile naţionale de televiziune.

Hotărârea atacată este netemeinică şi încalcă toate preceptele jurisprudenţei consacrate.

Presupunând că intimatul a suferit un prejudiciu moral sau de imagine în urma articolelor recurentului, prejudicii a căror netemeinice rezultă din cele afirmate anterior, instanţele anterioare i-au interzis recurentului dreptul de a fi apărat de lege şi de a-i fi păstrată intactă onoarea publică.

Instanţele anterioare nu au sancţionat insultele flagrante care i-au fost adresate recurentului, de către intimat, pe reţelele de socializare, respectiv: "cretin/nesimţit/mincinos ordinar", lucruri la care galeria de simpatizanţi a intimatului s-a raliat, deşi intimatul, prin prisma funcţiei sale, trebuia să păstreze un echilibru în societate.

Mai mult, la insultele respective au fost făcute şi alte comentarii insultătoare sau afirmaţii tendenţioase de către suporterii intimatului, afirmaţii şi insulte care i-au afectat recurentului atât imaginea, cât şi starea psihică, ca persoană particulară (chiar dacă este jurnalist).

Astfel, menţionează că decizia atacată încalcă dispoziţiile art. 1.357 C. civ., respectiv art. 8 şi art. 10 CEDO şi în ceea ce priveşte soluţia de respingere a apelului incident formulat de către recurentul-pârât.

Precizează că intimatul s-a referit la recurent ca fiind "mincinos" şi "cretin" în cadrul unei emisiuni live, privită de mii de oameni şi s-a referit la starea fizică a acestuia, la faptul că suferă de un handicap fizic, formulând afirmaţia mincinoasă că acest aspect l-ar fi determinat să îi aloce o sumă de bani.

Arată că nu a avut niciodată o colaborare cu intimatul şi că nu a primit nimic de la acesta.

Coroborând aceste lucruri, faptul că intimatul susţine că nu avea cunoştinţă despre handicapul recurentului, invocă înregistrarea audio depusă la dosar, care denotă contrariul şi că susţinerile sale publice sunt făcute tocmai pentru a jigni, arătându-şi dispreţul faţă de oricine nu are o anumită relaţie cu el.

Pe parcursul anului trecut, mai exact în 24 septembrie 2020, intimatul a participat la o emisiune live a publicaţiei online "F.", emisiune a cărui subiect au fost alegerile locale.

Pe parcursul discuţiilor din emisiune, s-a vorbit despre subvenţionarea presei locale, a celor câtorva publicaţii locale din judeţ, ocazie cu care intimatul s-a lansat într-o serie de afirmaţii calomnioase şi denigratoare la adresa recurentului.

În acest sens, intimatul a afirmat că i-ar fi dat bani recurentului pentru că şi acesta merită să trăiască, că este suferind şi necăjit, iar ulterior s-a lansat într-o serie de afirmaţii cu referire la handicapul fizic al recurentului.

Precizează că toate jignirile proferate de către intimat şi-au găsit un larg sprijin în rândul celor care îl urmăresc pe acesta, prima serie de jigniri primind nu mai puţin de 21 de aprecieri, iar a doua primind 10 aprecieri.

Arată că, în aceste condiţii, intimatul a depăşit dreptul la libera exprimare, afectându-i recurentului dreptul la viaţa intimă şi privată, devenind incidente dispoziţiile art. 72 şi art. 1.349 C. civ.

5. Apărări formulate în cauză

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Printr-o primă apărare, intimatul a menţionat că solicitările recurentului, în sensul casării parţiale a deciziei atacate şi respingerii integrale a apelului principal ori casării parţiale a deciziei atacate şi rejudecarea cauzei în sensul admiterii apelului incident, nu pot fi primite de instanţa de recurs, acestea excedând prevederile art. 497 C. proc. civ.

Pe fondul recursului, intimatul a menţionat că recurentul tinde a transforma această cale de atac în una devolutivă, punând în discuţie chestiuni de fond (interpretări ale unor texte, care deja au fost analizate de două instanţe de judecată, întrebări puse instanţei de recurs cu privire la nemulţumiri punctuale ale recurentului, analiza unor probe administrate).

În acest sens, menţionează că recurentul a formulat susţineri privind fondul cauzei, fără a arăta în concret motivele de nelegalitate a hotărârii atacate şi raportarea fiecărui motiv de recurs la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., sens în care a făcut referire la următoarele pasaje din cadrul memoriului de recurs: "(...) în ceea ce priveşte articolul Idiotul cu paraşută din vârful judeţului, instanţa de recurs trebuie să reţină câteva aspecte extrem de importante (...)", "(...) cum este posibil ca intimatul să se identifice cu personajul din articol, al cărui tată era bănuit şi pe altă parte să aducă dovezi pentru a dovedi că nu este adevărat?", "cuvântul "paraşută", folosit în articol, în explicaţia concretă a Dicţionandui Explicativ al limbii române nu acordă nicio conotaţie peiorativă acestui cuvânt, instanţa trebuind să nu accepte trimiteri forţate către lucrări artizanale sau empirice care descriu cuvinte/e prin înlelesuri folosite în lumea interlopă", "(...) nu ştiu dacă intimând A. are paraşută (...)."

De asemenea, menţionează că după judecarea apelului şi pronunţarea unei soluţii nefavorabile recurentului, acesta a adus noi atacuri atât intimatului, cât şi magistraţilor Curţii de Apel Timişoara, sens în care a făcut referire la un articol publicat în data de 29.09.2023 atât pe site-ul www.x.ro, cât şi pagina C. a publicaţiei "Politicienii Români", precum şi că înregistrarea şedinţei de judecată (fără încuviinţarea preşedintelui completului) a fost făcută publică în chiar respectivul articol.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care solicitat înlăturarea apărărilor intimatului şi admiterea recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3), iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Rezultă, aşadar, din conţinutul acestor prevederi, că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să fie subsumabile cazurilor de casare expres şi limitativ reglementate de lege.

În consecinţă, în măsura în care aspectele învederate în cererea de recurs nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac este sancţionată cu nulitatea.

Aceasta întrucât motivarea recursului presupune nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată, ci şi expunerea criticilor care, din punct de vedere legal, să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres reglementate potrivit dispoziţiilor menţionate anterior.

Înalta Curte constată că, deşi formal încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prevederi legale care au în vedere situaţia în care instanţa a aplicat greşit normele de drept material, când a recurs la textele de lege incidente pricinii, dar fie le-a încălcat, fie le-a aplicat în mod greşit, recurentul-pârât nu a formulat, în concret, critici de nelegalitate subsumabile motivului de casare invocat.

În realitate, memoriul de recurs, care se întinde pe mai multe pagini şi în conţinutul căruia se fac referiri la texte de lege şi la principii ce decurg din jurisprudenţa în materie a curţii de contencios european, se bazează pe susţineri cu caracter general, fără a se arăta, în concret, modalitatea în care au fost încălcate acestea de către instanţa de apel, recurentul-pârât urmărind, de fapt, o reevaluare a elementelor de temeinicie ale cauzei.

Astfel, în cuprinsul memoriului de recurs, recurentul îşi începe argumentaţia prin a solicita o nouă dezlegare cu privire la situaţia factuală, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel în legătură cu articolul intitulat "Idiotul cu paraşută din vârful judeţului", sens în care afirmă că "trebuie să se reţină câteva aspecte extrem de importante, deoarece în acest articol nu este menţionat absolut deloc numele intimatului A. sau al soţiei sale", pentru ca ulterior să concluzioneze, prin prisma acestui aspect, că "în ceea ce priveşte acest articol, hotărârea este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 1.357 C. civ. şi art. 8 şi art. 10 din CEDO".

Or, cadrul factual reţinut de instanţa devolutivă de control judiciar, care nu poate face obiectul reevaluării în faţa instanţei de recurs, a stabilit că afirmaţiile pârâtului-apelant, formulate în cuprinsul respectivului articol, sunt "legate de familia reclamantului, în special faţă de soţia acestuia".

A afirma, la acest moment procesual, contrariul constituie o nesocotire a limitelor în care instanţa de recurs examinează cauza, exclusiv din perspectiva legalităţii acesteia, iar nu şi cu privire la faptele cauzei, astfel cum decurg din maniera de apreciere a probatoriului administrat (în temeiul căruia a fost stabilită existenţa bazei factuale, în funcţie de care s-au făcut apoi statuările în drept) - aspecte de temeinicie a căror existenţă şi apreciere aparţin exclusiv instanţelor fondului.

Mai mult, aspectul că recurentul-pârât urmăreşte doar o reinterpretare a elementelor de probatoriu - respectiv a afirmaţiilor cuprinse în articolul în discuţie - pentru ca, ulterior, în raport cu noua situaţie de fapt, să poată fi incidentă o eventuală încălcare a dispoziţiilor de drept material indicate, este confirmată, în mod expres, chiar de acesta, prin memoriul de recurs, atunci când se arată că "instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit acest articol, considerând în mod nereal şi eronat că acesta îi este adresat intimatului şi soţiei sale".

Or, exigenţele procedurale ale motivului de casare invocat de parte impuneau, dimpotrivă, invocarea unei greşite interpretări şi aplicări a unor texte de lege, iar nu a unor probe din prezenta pricină.

Prin urmare, cum în prezenta cale extraordinară de atac nu se poate reevalua baza factuală relevată de probele administrate, necenzurabilă în recurs, susţinerile recurentului-pârât sunt de neprimit în cadrul procesual dat.

În continuare, recurentul-pârât contestă inclusiv dezlegările instanţei de apel în ceea ce priveşte conotaţia peiorativă atribuită termenului de "paraşută", cuprins în respectivul articol, în legătură cu care afirmă contrariul, respectiv că "instanţa trebuie să reţină explicaţia concretă a Dicţionarului Explicativ al limbii române, ce nu acordă nicio conotaţie peiorativă acestui cuvânt", urmată de redarea, sub forma citării, a unor texte de lege indicate de către recurentul-pârât ca fiind pretins încălcate de către instanţa de apel (art. 70 şi art. 75 C. civ.), respectiv de formularea unor afirmaţii generale, în legătură cu raportul dintre prevederile art. 8 şi art. 10 din Convenţie, astfel cum a fost stabilit în jurisprudenţa Curţii, în sensul că "limitele criticii admisibile (...) sunt mai largi cu privire la un om politic (...), decât cu privire la un simplu cetăţean", fără a arăta, însă, maniera în care aceste dispoziţii legale/aspecte ce decurg din jurisprudenţa CEDO ar fi fost nesocotite de instanţa de prim control judiciar.

Drept urmare, şi aceste susţineri, care nu indică, punctual, în ce constă pretinsa nelegalitate săvârşită de instanţa de apel cu ocazia pronunţării deciziei atacate, ci realizează, mai degrabă, ca şi în cazul celei dintâi critici, aprecieri cu privire la greşita interpretare a probelor şi a reţinerii stării de fapt, nu pot forma obiect de analiză în recurs.

Se constată, totodată, că recurentul-pârât a dedus, spre examinare, prin memoriul de recurs, şi aspecte care sunt străine de statuările instanţei de apel în legătură cu articolul în discuţie, susţinând, şi de această dată, în încercarea de reapreciere a situaţiei factuale, că, pe lângă termenul de "paraşută", nici alte afirmaţii din respectivul articol ("neam de manivelă", "l-a pus dracu şi a ajuns în vârful judeţului") nu ar avea un caracter peiorativ.

Cum, însă, afirmaţia anterior menţionată nu are legătură cu argumentaţia logico-juridică avută în vedere de către instanţa de apel cu ocazia pronunţării deciziei recurate, şi aceasta se situează în afara exigenţelor legale de motivare a recursului.

O atare atitudine procesuală ignoră faptul că, prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, partea interesată poate invoca doar aspecte de nelegalitate, în conformitate cu motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, care îşi au corespondent în considerentele deciziei atacate.

Nici susţinerile prezentate în continuare în cuprinsul memoriului de recurs nu relevă aspecte de nelegalitate a deciziei atacate, ci reprezintă, de asemenea, simple redări (sub forma citării) ale considerentelor instanţelor fondului din cadrul hotărârilor pronunţate în prezenta cauză, respectiv ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, din cadrul hotărârii pronunţate în cauza Handyside împotriva Regatului Unit din 7 decembrie 1976, urmate de consideraţii generale, lipsite ca atare de valenţă juridică propriu-zisă, privind importanţa libertăţii de exprimare, în acord cu dispoziţiile art. 10 din Convenţie şi art. 30 din Constituţie, în sensul că "(...) cetăţeanul este liber să se exprime (..) şi să se întrebe în legătură cu toate situaţiile publice, chiar şi private, atunci când acestea privesc interesul comun al societăţii", fără a se indica, însă, în mod expres, în ce constă pretinsa încălcare a acestor prevederi legale/elemente jurisprudenţiale de către instanţa de apel.

Aşadar, astfel de afirmaţii, care nu îmbracă forma unor critici de nelegalitate, exclud posibilitatea de încadrare a lor în motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Nici susţinerile formulate în legătură cu pretinsa inaplicabilitate, în speţă, a prevederilor art. 1.357 C. civ., nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate, din moment ce, în dezvoltarea acestora, recurentul face trimitere, în realitate, la aspecte factuale, străine de examinare în cadrul prezentei căi extraordinare de atac, şi care au fost înlăturate, în consecinţă, pentru considerentele expuse anterior.

Astfel, în aceeaşi modalitate, inadecvată procedural, recurentul-pârât citează textul de lege (art. 1.357 C. civ.) şi expune condiţiile răspunderii civile delictuale, pentru ca, ulterior, să se limiteze la a afirma că aceste dispoziţii legale "nu îşi găsesc aplicarea în speţa de faţă deoarece (...) articolul pe care intimatul A. îl consideră sfidător nu îi este adresat dumnealui, în articol nefiind menţionat niciun nume concret, iar toate citările în care dumnealui se regăseşte sunt extrem de ambigue".

Se observă, aşadar, că recurentul-pârât nu a realizat o argumentare juridică susceptibilă de încadrare în drept şi aptă de cenzură de legalitate, ci s-a limitat la a reproşa modalitatea în care au fost interpretate probele de către instanţa de apel, la a expune consideraţii generale şi la a reitera contextul factual al cauzei, asupra căruia solicită o altă dezlegare.

Nici susţinerile referitoare la pretinsa respingere, în mod eronat, de către instanţa de prim control judiciar, a apelului incident promovat de către pârât nu sunt în măsură să învestească în mod legal instanţa de recurs şi, ca atare, să permită exercitarea controlului judiciar din prezenta fază procesuală, din moment ce nu contrapun critici concrete de nelegalitate cu privire la modalitatea efectivă în care instanţa de apel a aplicat normele de drept substanţial şi principiile aplicabile, ce degajă din jurisprundenţa CEDO.

În acest sens, se constată că instanţa devolutivă de control judiciar a reţinut reciprocitatea apelativelor utilizate de părţi, respectiv că, "în condiţiile în care pârâtul îl numeşte pe reclamant "idiot" într-unul dintre articolele incriminate, lăsând de înţeles că nu ar avea multă şcoală, reclamantul, în contextul unor dezbateri pe teme de interes local ce au avut loc pe o reţea de socializare, îl numeşte pe pârât "nesimţit", "cretin" şi "mincinos ordinar", motivând că acesta din urmă ar induce oamenii în eroare cu privire la publicarea unor licitaţii pe SEAP şi că nu ar şti să citească", pentru ca ulterior aplicării principiilor stabilite în hotărârea pronunţată de instanţa de contencios european în cauza nr. 25464/05, Gavrilovici c. Moldovei, relative la posibilitatea aprecierii unor expresii general ofensatoare ca reprezentând o critică tolerabilă în anumite circumstanţe, să concluzioneze că acestea reprezintă doar "reacţii la declaraţiile unuia faţă de celălalt", cu consecinţa nereţinerii condiţiilor răspunderii civile delictuale în sarcina intimatului-reclamant.

Fără a deduce judecăţii critici concrete de nelegalitate cu privire la modalitatea în care, urmare a aplicării apectelor ce rezultă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa de apel a constatat că afirmaţia intimatului-reclamant nu este în măsură să atragă răspunderea acestuia, recurentul-pârât s-a limitat doar la a invoca faptul că "instanţele anterioare nu au sancţionat flagrantele insulte", precum şi a releva aspecte ce ţin de situaţia de fapt, respectiv că acestea au fost urmate de comentarii ale unor terţe persoane, care i-ar fi "afectat, în mod clar, atât imaginea, cât şi starea psihică", pentru ca în final, să se susţină, în acelaşi mod general, încălcarea normelor de drept material (art. 1.357 C. civ., respectiv art. 8 şi 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului).

Or, această manieră de formulare a respectivelor susţineri nu este aptă să răspundă cerinţelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-pârât omiţând să contrapună dezlegărilor instanţei de apel argumente de nelegalitate, care să poată forma obiectul analizei instanţei de recurs, iar nu situaţii factuale şi interpretări de probe.

Procedând astfel, nu este posibilă conturarea limitelor de exercitare a controlului judiciar din prezenta fază procesuală, circumscrise strict aspectelor de nelegalitate pe baza situaţiei determinate de instanţele de fond, singurele care au competenţa de administrare şi evaluare a probatoriului, în timp ce, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de recurs verifică doar legalitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Cât priveşte restul susţinerilor invocate prin memoriul de recurs, referitoare la afirmaţiile intimatului-reclamant cu privire la handicapul fizic de care suferă recurentul-pârât (împreună cu argumentaţia dezvoltată în continuare, la paginile 6-7 din cererea de recurs), se constată că acestea reprezintă reiterări ale susţinerilor invocate prin apelul incident, care au primit deja dezlegare jurisdicţională din partea instanţei de apel.

În consecinţă, cum recurentul-pârât nu tinde, prin susţinerile formulate, la infirmarea considerentelor instanţei de prim control judiciar în legătură cu aceste elemente, procedând practic la reiterarea acestora, prin memoriul de recurs, ele nu pot fi deduse ca atare, spre examinare, instanţei de recurs, ca fiind critici de nelegalitate.

Pentru toate aceste considerente, văzând dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata ca fiind nul recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 224 din 28 septembrie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Cât priveşte solicitarea intimatului-reclamant A., de obligare a recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată, se constată că, deşi a formulat respectiva cerere în cuprinsul întâmpinării, cuantumul acestora nu a fost precizat, iar la dosarul cauzei nu se regăseşte vreo dovadă în acest sens, astfel încât cererea va fi respinsă, nefiind îndeplinite cerinţele prevederilor art. 452 C. proc. civ., potrivit cărora partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 224 din 28 septembrie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Respinge cererea de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată formulată de intimatul-reclamant A..

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.